Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



APRECIERI CRITICE despre Octavian GOGA



"Poezrile d-lui Octavian Goga au avut darul sa destepte o deosebita luare-aminte a publicului roman. Mai toate ziarele si revistele noastre le-au consacrat dari de seama amanuntite, si unele din ele vad in aparitia noului volum A«evenimentul literarA» al anului din urma.

Efectul produs a-supra marelui numar de cititori credem ca provine mai intai din forma frumoasa in care autorul a stiut sa exprime cuprinsul "patriotic" al multora din versurile sale. in adevar, emotiunile ce le simte si ce ni le transmite tanarul poet sunt izvorite din viata nationala a acelei parti a Romaniei in care s-a nascut si in mijlocul careia a trait, din viata romanilor transilvaneni In faza ei de astazi, caracterizata prin lupta impotriva tendintelor de asuprire etnica predomihatoare in statul lor.

Ce e drept, patriotismul, ca element de actiune politica, nu este materie de arta, oricate abateri s-au comis si se mai comit in contra unei regule asa de simple. Mai ales, cei ce n-au destul talent literar cauu sa-si acopere lipsa prin provocarea unor dispozitii sufletesti foarte importante in alte priviri, dar nu in cele estetice.

Cu toate acestea, patriotismul este in inimile sincere, in afara de orice tendinta politica, un simtamant adevarat si adanc, si intrucat este astfel, poate fi, in certe imprejurari, nascator de poezie.

Si in asemenea imprejurari exceptionale ne pare a se afla autorul nostru cand, intr-o parte a poeziilor sale, reprezinta si rezuma iubirea si ura, durerile si sperantele unui neam amenintat in existenta sa.



() Numeam mai sus A«exceptionaleA» imprejurarile in cari patriotismul a devenii unu!

    din izvoarele poeziei d-lui Goga si -l inspira in modul cel mai firesc. Dovada sta in aducerea si descrierea unor figuri obisnuite din viata poporului, cari insa castiga deodata - pe langa valoare si menirea lor normala - o insemnatate, am putea zice o iluminare si stralucire extraordinara, ce nu se-poate explica decat din aprinderea luptei intru apararea patrimoniului national



Romanul din regatul maghiar vede in preotul sau. nu numai un propovaduitor al religiei, a mai ales un apostol al nationalitatii; in invatatorul si in invatatoarea sa (A«sfielnica, balaia dascalitaA») pe strejarii cari ii pastreaza comoara limbei si a istoriei romanesti ca o arma de aparare, in plugarul, cu taria si harnicia lui, in deosebire de targovetul partas al unei administratii dusmane, o garantie a existentei sale etnice; in lautarul si cantaretul de la sat, in.opozitie cu cel instrainat din oras, pe omul ce-i insufleteste si-i raspandeste cantecele nationale, ()

Daca din testamentul lui Nasturel-Herescu, in puterea caruia suntem chemati a da astazi premiul pe anul 1906, se constata ca raposatul intru fericire fondator avea mai cu seama "in vedere scrieri de pura literatura romana, in proza si versuri, precum poeme, drame st comedii serioase - mai ales subiecte nationale - si orice alte opere de inalta literatura", atunci Academia Romana in cazul de fata nu-si poate indeplini mai bine datoria de a executa vointa testatorului si misiunea de a incuraja literatura romana decat acordand pentru acest an premiul Nasturel-Herescu volumului de poezii al d-lui Octavian Goga "

Titu Maiorescu



"D-l Octavian Goga s-a facut cunoscut in 1906 printr-un volum de Poezii, in care aducea o lume noua, . un sentiment nou si o forma noua. Dupa Alecsandri, care cantase pe taranul pitoresc si patriarhal cand nu cantase pe taranul-decor sau chiar pe taranul-bibelou. veni Cosbuc care canta viata idilica, idealizata a unei taranimi fericite, iar dupa Cosbuc veni d Goga, care introduse in poezia noastra pe taranul oprimat, asa cum se incercase altadata sa ni -l zugraveasca, in treacat si fara succes, Cezar Bolliac, sau, in timpurile mai noi, cu un succes discutabil, N. Beldiceanu

Dar d. Goga, in deosebire de acesti inaintasi, nu se marginea numai la zugravirea vietii taranesti, intr-un sens sau altul. La drept vorbind, nici nu era in intentia lui sa dea scene, idilice sau tragice, din viata taraneasca.

Natura personala, subiectiva si revolutionara, d. Goga reda numai atat din aspectele vietii de la tara cat ii era necesar spre a exprima mila pentru dezmosteniti, ura pentru asupritori si speranta intr-un viitor de razbunare si de reparatie. in acel admirabil prolog al poeziilor sale intitulat Rugaciune, d. Goga isi definea insusi natura temperamentul sau poetic;

A«Sadeste-n bratul meu, stapane, Taria urii si-a iubirii.A»

() Dar la perfecta concordanta a formei cu fondul, contribuia si o alta particularitate a limbii d-lui Goga. Limba din Poezii era parca ferecata. in sonoritatile ei se auzeau parca zanganitul lanturilor si sfaramarea lor, vestita de poet. Iar ritmul uneori fatal parca, in precipitarea lui. ca in Clacasii, alteori sobru si solemn in Rugaciune, desavarsea prestigiul acestor poezii.

Prin aceste variate mijloace a izbutit d. Goga in acest gen ingrat, al carui material - sentimentele nationale si sociale - are atatea contingente cu utilul, in specie- cu preocuparile politice de toate zilele.

Volumul de Poezii al d-lui Goga avu un succes rasunator, datorit si frumusetii artistice si atmosferei de sentimente de pe atunci. Dar d. Goga, in urma publicarii acestui volum, facu o evolutie. Cauzele sunt variate. Mai intai, poate, ar fi aceea ca, prin chiar natura ei, lira revolutionara are putine coarde. Apoi insusi duhul biblic al acestui apostol trebui sa sufere o scadere. D. Goga, cucerind celebritatea, incepu sa vina in contact cu cercuri mai largi de oameni, incepu sa frecventeze A«taraA»,* sa vina prin Bucuresti, sa cunoasca A«domniA». Pe de alta parte, incepu sa devina un A«factorA» important in luptele din Ardeal, sa paseasca pe arena politicii practice, lucruri care toate contribuira sa laicizeze pe profetul din Rugaciune. Si, daca vom mai adauga fatala oboseala a inspiratiei in preajma varstei de treizeci de ani a poetilor romani, atunci poate vom fi atins cauzele mai insemnate pentru care d. Goga si-a spanzurat in cui Hra sa revolutionara sau, ca sa fim mai precisi, pentru care d-sa a inceput sa instruneze tot mai rar aceasta lira.

Omul politic, care se tot degaja din profetul de altadata, s-a deovedit insa un ziarist de mare talent. insemnarile unui trecator, A«crampeie den zbuciumarile de peste muntiA», un manunchi de articole publicate acum cativa ani, sunt scrise, in felul lor, tot asa de bine poate ca si Poeziile/

G. lbraileanu



"Unitara, rotunda si inchegata se poate, totusi, stabili in sanul poeziei lui Octavian Goga curba unei evolutii..Poet al revolutiei nationale. in primul sau volum, el isi pastreaza tonul mesianic si in Se cheama pamantul (1909), din nationala, mistica lui devine sociala; existenta, de altfel, si in Clacatii, ea se amplifica acum in Graiul painii sau in Cosasul, pana Ma lupta de clasa; in realitate insa, din pricina structurii etnice a Ardealului, revolutie sociala inseamna tot revolutie nationala.

Obiectiv in primele volume atat prin materialul poetic intrebuintat cat si prin atitudine fata de el. - in Din umbra zidurilor (1913), poetul coteste spre subiectivism si, din cantaretul revolutiei sociale, devine cantaretul propriei sale dezradacinari().

Satul ardelean nu este zugravit numai prin figurile simbolice a apostolului sau a dascalitei, ci este individualizat prin simple notatii caracteristice. instrainarea, de pilda, nu e exprimata numai prin vane blesteme impotriva civilizatiei:

A«Atatea legi si-au picurat otrava in inima ratacitoare in lume etc.A» ci si prin note topice:

A«Caci m-am facut apoi cuminte Cu vremea ce inainta Si m-am trezit pe nesimtite Ca-mi zice satul: - "Dumneata".A» (Casa noastra) iar copilaria nu e exaltata numai prin atitudini retorice, ci si prin calda evocare a A«hatruluiA» dascal Ilie A«cel intelept, glumet si schiopA», care A«La vatra razimat spunea/ O pilduire din Isop.A» sau prin mierla care plange: A«intr-o rachita/ La rascruci- Dealu MareA», sau prin: A«Barba putreda jupanulA», sau prin: A«sura-popei peste care trece lunaA»

Unitatea temperamentala, originalitatea de expresie, stiinta arhitectonica, observatie a amanuntului topic, discernamant psihologic - toate la un loc, ii destina operei poetului ardelean un loc propriu in evolutia poeziei romane."

Eugen Lovinescu



"Tonul profetic, mesianismul, acestea izbesc de la inceput in poezia rasinareanului Octavian Goga (1881-1938). Poetul inalta A«cantarea patimirii noastreA» si cade in genunchi in fata lui Dumnezeu. Ideea politica e absorbita intr-un text obscur de oracol cutremurator: A«Din casa voastra, unde-n umbra Ci-n pacea obidirii voastre,

Plang doinele si rade hora, Ca-ntr-un intins adanc de mare.

Va straluci odata vremii . Traieste-nfricosatul vifor

Norocul nostru-al tuturora Al vremilor razbunatoareA»

"Poetul e dreptvestitorul apostol A«al unei vremi ce va sa vieA», care se prosterna in fata padurii divine si, ca un predicator in catacombe, impartaseste norodului strans in munti taina trecutului sau imparatesc. Misterioasa religie isi are hagiologia ei. Sfantul cel mare, Arhanghe- iul, e Stefan cel Batran: -

A«Acolo dormi si tu, arhanghel batran, De sfanta ta dreapta, de spada ta sfanta,

Tu Stefane sfant Voievoade, Spun toate povestile slovei.

Ce-ai scris stralucirea norodului tau - Sa-nu se infioare de numele tau

Cu sange dusman de noroade. Nu"> frunza in codrii MoldoveiA» are un vadit aer ermetic, fiind un fel de Purgatoriu in care se petrec evenimente procesionale, in care lumea jeleste misterios impinsa de o putere oculta, cu sentimentul unei catastrofe universale:

A«La noi nevestele plangand Sub cerul nostru-nduiosat

Sporesc pe fus fuiorul, E mai domoala hora,

Si-mbratisandu-si jalea plang: Caci cantecele noastre plang a- 

Si tata si feciorul. in ochii tuturora.A»

Ca si Eminescu, Goga canta un inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata de popor stravechi imbatranit in experienta cruda a vietii, ajuns la bocetul ritual fara explicarea sensului. inraurirea simbolista s-a exercitat si asupra lui Goga , fara a-i modifica structura. Satul tine la el locul A«cetatii moarteA» a poetilor .flamanzi, insetati de liniste si monotonie. Asa de putin poate depasi poetul propria-i experienta, incat infiorarea produsa de vederea marii nu-i desteapta decat imaginea de A«craiasaA» si dorinta de a se baga A«slugaA» la ea."

G. Calinescu



"Dupa Eminescu, pe alte coordonate decat Cosbuc si Macedonski, Octavian Goga a fost cel care a deschis porti noi, nebanuite, in climatul liricii romanesti. El a adus nu numai un suflu nou, de nobila esenta patriotica si sociala, ci si o arta proprie, cu calitati de neta superioritate fata de cea a contemporanilor lui. Octavian Goga este detinatorul unei deosebite puteri de exprimare poetica, avand darul de a evoca pregnant si plastic, prin imagini, stari afective, idei si realitati concrete. El are respiratia larga, sufletul tumultos, scruteaza viata si lumea la dimensiuni macrocosmice. Adresandu-se dascalului, poetul vorbeste de A«soarele copilarieiA», din care o raza vine acum sa-i sfarme A«neguraA» din suflet si sa-i topeasca din inima A«cetatea de gheataA». Dragostea de patrie a luminat mereu A«prin potopul veacurilor negreA»; plugarii sunt copii A«ai mandrei bolti albastreA»; A«viforul vremilor razbunatoareA» traieste A«ca-ntr-un intins adanc de mareA»; geamatul indureratilor A«infioara fireaA».

Suferinta nationala si sociala este incadrata intr-o Viziune cosmica, poetul stabilind corespondente si raporturi de .actiuni reciproce intre lumea terestra si cea astrala. () in prima perioada a activitatii sale creatoare, Octavian Goga avea o aversiune marturisita public fata de neologisme, simtindu-se receptiv numai la modurile de exprimare ale limbii simple, populare, pe care o cultiva cu atentie, ridicand-o la treapta artistica. In partea a doua a activitatii sale, "ndeosebi in Cantece fara tara, poetul deschide anumite portite neologismelor.. La dimensiunile operei lui Octavian Goga acestea raman insa cantitate neglijabila, pierzandu-se sub farmecul si bogatia stilului hranit cu seva limbii populare.

Poezia lui Octavian Goga este o marturie emotionanta a suferintelor poporului nostru in trecutele vremuri. in inima poetului si-au aflat ecoul jalea celor oprimati, durerea truditorilor pamantului apasati de forta putinilor stapani. Octavian Goga a cantat patimirea acestora, nazuind catre o lume noua. catre o lume de senin si bucurie, cum se destainuie, spre sfarsitul vietii sale, intr-un moment de dreapta reculegere:

A«Zidit din lacrimi si dezastre Voi mi-ati dat vaierele voastre,

Eu am vestit o lume noua. Eu v-am dat inima mea voua.A» in cadrul literaturii noastre, poezia lui Octavian Goga se apropie de zona inal n in care domina, unice, peste vreme, culmile eminesciene." . .

Teodor Vargolici



"De o parte fragezimea spatiului, simbolizat in dominantele lui plastice .(A«codri verzi de bradA», A«campuri de matasaA»), de alta imensa A«jaieA», caracteristica timpului in mers, istoriei. Contrastul genereaza un sentiment al absurdului, natura ne ramanand indiferenta. Se produce, ca in lirica populara, un fel de contaminare etica, insa nu de la natura catre oameni, ci invers. Neistovita suferinta se revarsa, inundand mediul, incat A«jale duce Murasul si duc tustrele CrisuriA», A«fluturii sunt mai sfiosiA», A«roua trandafirilorA» se converteste in lacrimi. Miracol al artei, din propozitiile de o simplitate primara emana fluidul unei melancolii extraordinare, in transparentele viziunii lui Goga, istoria imprumuta misterul apelor adanci,- in a caror oglinda iluzorie oamenii se revad dincolo, transfigurati, pe un taram straniu. Situatia istorica schimbandu-se. capodopera subzista in latura pur estetica. Noi e o doina indimenticabila.

Dar jalea, oricat de persistenta, nu sfarseste in dolorism si pasivitate absoluta: doina de jale insinueaza compensator revolta. Linistea, resemnarea, sunt numai o ipostaza, caci sub masca lor de infranti se pregateste furtuna. Jalea tacutilor mucenici sta pe aproape de mahnirea taranilor sadovenieni, purtatori de A«dureri inabusiteA». Asistam la un fenomen psihologic de o natura speciala: jalea si revolta se intrepatrund, intr-o unduitoare ambivalenta."

C. Ciopraga



"Omul din poezia iui Goga cunoaste ceva mult mai puternic decat soarta si anume legea veche, in sens de traditie, de A«obicei al pamantuluiA», de experienta colectiva, de solidaritate in fata aceluiasi destin istoric. Legea veche e un fel de destin, creat insa de oameni, de istoria insasi, care. desi pare tiranic dominanta, este virtual dominata de ei, printr-o nedezmintita forta morala. Legea veche A«legea romaneascaA» reprezinta criteriul etic fundamental in poezia lui Goga: ea e substanta existentei etnice. Dragostea de lege a luminat A«cararile pribegeA» ale poporului A«prin potopul veacurilor negreA». De aceea, spune un biet batran, nu e un pacat mai mare A«Decat sa-ti lepezi legea taA». Caci ea da poporului credinta in propria lui valoare si de aceea oamenii invatati A«asteapta sa se nasca / Un tanar crai coborator/ Din legea romaneascaA», pentru a-si implini si domina destinul istoric ().

Ca mai toti dezradacinatii. Goga nu realizeaza foarte exact in versurile sale imaginea concreta a libertatii. E mai mult o fantoma imprecisa a libertatii, in vagul acela sibilinic, misterios. Adeseori ei cauta libertatea si salvarea in trecut, intr-un fel de paradis pierdut. De aici, nu o data. nota arhaica si cultul legii vechi romanesti in versurile Iui, pe care nu si-o putea reprezenta prea concret. Uneori ea pare a se identifica intim cu ea insasi existenta noastra, cu pamantul si istoria noastra, cu modul nostru de a fi de-a gandi si a simti. Legea veche, romaneasca dadea dimensiunea vremurilor A«mai mari la sufletA», de aceea A«domni vicleni jurau pe spada sa sfarme sfanta noastra legeA» (OltuL). Ideea de sparta subliniaza odata in plus pe aceea ca taraiiul din poezia sa e un rob al pamantului, aflat in stapanirea celor ce nu-1 muncesc; el este, insa, totodata, in limbajul simbolic, cu rezonanta de Apocalips, A«infricosatul crainic, izbavitor durerilor strabuneA». ()

Continuand traditiile literaturii noastre populare si culte, Goga s-a aratat totodata deosebit de receptiv innoirilor in arta, laSand sa patrunda, peste un fond de poezie traditionala, romantica si semanatorista, semnificative influente simboliste, si mai cu seama in ultimele sale volume. Daea in volumele de versuri Poezii (1905), Ne cheama pamantul (1909), Goga se afirma ca un poet al. maselor, preocupat in chip exclusiv de cantarea unor realitati nationale si sociale, in volumele in umbra zidurilor (1913) si postumul Din larg (1939) are loc o deplasare a centrului de interes, o largire sensibila a registrului sau artistic, poetul intalnindu-se, aci, cu obsesii si motive lamiliare ale poeziei moderne simboliste si post-simboliste, centrate in cea mai mare si semnificativa parte a lor pe exprimarea unei anume alienari a artistului:

A«in mine se petrece-o agonie, in sufletu-mi batut de vijelie

Ca intr-o trista casa solitara Eu vad un om ce-a inceput sa moaraA»

() Din poetul maselor populare, cantaret al nadejdilor temerare. Goga devine tot mai mult poetul propriei sale dureri si-al propriilor lui infrangeri. in versul sau nu mai freamata in aceeasi masura durerile si aspiratiile multimii, nu se mai frange amarul altora, nu mai dor straine doruri, lumea intreaga nu-si mai leaga, ca altadata, A«de glasul lui plansoarea eiA» (Eu stiu un basM). Sunt, fireste, si exceptii - cum aratam - in ciclul in sat, dar prea putine, pentru ca sa poata constitui o nota dominanta.

Zbuciumat si chinuit de pustiul pe care izolarea in sine i 1-a adus, poetul incearca adeseori sa revina la A«coarde vechiA», dar e A«in zadarA», fiindca sufletul lui e ca o casa goala. in ungherul careia strajuie--infioratoarea inscriptie: A«Stapanul a. plecat de-acasa!

   A» (PustiU). Aceasta golire sufleteasca a poetului suna obosit si-n poezia sa, de factura insa eminesciana. insemnand pentru el o apasatoare tragedie, care-i desteapta setea de moarte (in noaptE). ()

Dupa refugiul in trecut si in viitor, se contureaza, acum, o a treia dimensiune a liricii sale. refugiul in subiectivitate. Se manifesta, astfel, preocuparea pentru eu-1 propriu, izolat de colectivitate, aspiratia spre singuratate, cum marturiseste poetul in simbolica poezie Din larg, care imprumuta titlul volumului postum ().

E un zbucium sincer si dureros, care-l urmareste pe Goga in clipele de liniste. il mustra si-l inspaimanta. E un regret care genereaza o poezie intima, de o sfasietoare drama. Poetul e tulburat de trecerea ireversibila a timpului, caci A«anii trec si glasul lor s-aude/ Tot mai incet si tot mai departeA» (De profundiS).

I. D. Balan



"Ardealul lui Goga e un taram mitic, asemanator cu Moldova lui Cantemir st a lui Sadoveanu, cu Dacia mirifica a lui Eminescu, fiind insa o tara incatusata, un eden captiv. Vorbind despre tara sa cu A«codri verzi de bradA», poetul A«patimiriiA» o face intr-un grai tainic, aluziv cifrat, folosind ziceri pe cat de nelamurite, pe atat de tulburator-sugestive. Peste tot dam de aluzii transparente si totusi invaluite intr-un abur de mister: A«norocul nostru-al tuturoraA», A«infricosatul vifor al vremilor razbunatoareA», A«un vis neimplinit, copil al suferintiiA», de jalea caruia A«au raposat si mosii si parintiiA», A«durerea unui neam ce-asteapta de mult o dreapta sarbatoareA», A«norocul acestui neam sfarsit de jaleA», A«nadejdea visurilor voastreA», o vreme A«ce va sa vieA», A«infricosata clipa-a primeniriiA», A«judetul ceasului de maineA» Asemenea aluzii, expresii care spun ceva, dar mai mult lasa ascuns, subinteles, confera versurilor ceva misterios, fac din ele un fel de hieroglife, formule magice. Poetul vorbeste cu aerul de a se adresa unor initiati, fratilor de aceeasi credinta. Ca in timpul cand ritualurile cultice se oficiau in catacombe si A«cei chematiA» erau invitati la un moment dat sa iasa. revelarea misterelor fiind rezervata doar A«credinciosilorA», autorul poeziei Noi isi asuma rolul unui sacerdot ce-si instruieste ascultatorii in taina, le comunica mesaje numai de el intelese. De aci, o anume solemnitate hieratica, un aer liturgic. Inspirata din realitatile particulare ale A«instrainatului ArdealA», opera lui Octavian Goga se ridica, prin gravitatea accentului, la inaltimea valorilor general-omenesti, putand trezi vibratii in sufletele cititorilor din orice tara si epoca. Pe vioara poetului e ingramadita toata suferinta milenara a Ardealului, nu durerea particulara a cutaruia, ci esenta tuturor durerilor traite de aceasta provincie romaneasca in decursul zbuciumatei sale istorii. Proiectand concretul istoric, redus prin transfigurare la schema, la elementar, ca la pictura bizantina, pe ecranul eternitatii, poetul pomeneste A«visul neimplinitA» al celor A«osanditi in umbraA», visul A«stropit cu lacrimiA» o mie de am, cu aceeasi infiorare cu care cantareti si proroci din vechime aminteau de A«tara domnuluiA», de A«pamantul fagaduinteiA». El vesteste clipa asteptata a A«primeniriiA». A«infricosatul vifor al vremilor razbunatoareA», ziua cand se va arata A«norocul acestui neam secat de jaleA» in acel limbaj facut din cuvinte aureolate, in care cartile sacre prezic venirea lui Mesia sau inviere din morti"

Dumitru Micu



"Ca si la Creanga, si la Octavian Goga metoda reconstituirii sociologice isi facea deplina legitimitate. A schitat-o Nicolae Iorga si a folosit-o plenar George Calinescu in Istoria literaturii romane. Identificari geografice si biografice pot fi, de asemenea, facute si in studiile ca si in monografia dedicata poetului - Ion Dodu Balan le-a realizat cil multa finete. El atesta faptul ca pornind de la un univers uman, geografic si social concret, Octavian Goga nu ramane in acest perimetru si-i confera valorile care fac din el depozitarul si purtatorul unor virtuti morale definitorii pentru poporul roman. De fapt, Octavian Goga avea constiinta faptului ca A«taranul nostru, oricum stam sa-1 judeci, in toate manifestarile vietii lui simple se infatiseaza ca o fire armonica (). Acest muncitor de la tara e o veriga numai intr-un lant nesfarsit de evolutie lenta si paseste pe arena in armura unei mosteniri milenare. El are trecut, are traditie si umbla pe un drum batatorit de veacuri. Filosofia vietii lui e o comoara veche impletita din patanii si sfaturi de demult, de aici intelepciunea ei adanca si bogatia ei stralucitoare. Asa e si cu toate indeletnicirile vietii lui, cu mestesugurile pe care le poarta, cu toata pasirea lui, cu orice miscare.A»

Este evident ca viziunea asupra satului- si a taranului in poezia lui Octavian Goga nu reprezinta rodul unei inclinatii temperamentale, ci al unei conceptii filosofice. Satul este o matca germinativa si nu un univers static, inchis. De aceea, evadarea din perimetrul sau duce inevitabil la esec. Valorile sale odata nesocotite fac cu neputinta reintrarea in ritmul unei vieti ce si-a stabilit norme etice si spirituale de o prefecta organicitate, fara distorsiuni. Virtutea cea mai de pret este tocmai integrarea in acest ritm, ceea ce inseamna.folosind o expresie a.sa A«a fi in rand cu oameniiA» (A«mi-ar fi azi casa in rand cu totiiA»). Si aceasta nu printr-o modestie disimulata, ci din dorinta de a realiza supremele virtuti ale omului de la tara, cheia fericirii si a implinirii personalitatii umane."

Valeriu Rapeanu



"Poezia lui O. Goga aduce in contextul lirismului contemporan o mutatie de substanta,.un timbru unic, incontundabil, profund original, O. Goga reprezinta pentru poezia romaneasca, si mai ales pentru cea transilvaneana, momentul depasirii impasului epigonic post-eminescian si o noua ridicare a liricii romanesti la conditia sa majora, superioara, printr-o redimensionare si organizare a spatiului poetic autohton. Raportul dintre traditie si inovatie este folosit intr-un chip surprinzator de original si adeseori cu o materie poetica noua, ceea, ce-i permite sa topeasca intr-o alchimie proprie si limbajul cartilor vechi, populare si religioase, si experienta eminesciana, si traditia locala ardeleneasca, patriotica si realist-populara prin excelenta. Staruind in directia cantecului liric de cea mai autentica factura eminesciana (vezi ciclurile intitulate CantecE),, O. Goga si-a dat in mod constient seama ca nu va putea sa aiba sorti de izbanda in aceasta directie, decat daca va asocia melancoliei cutremuratoare a doinei accentele viforoase si vaticinare ale durerii unui popor asuprit. Elegia erotica eminesciana e convertita astfel in elegie sociala si nationala. Acesta este sensul noii mutatii faurite de Goga in lirismul national. Pana la el .poezia patriotica cunoscuse cateva etape remarcabile de inflorire, dar Ia sfarsitul secolului al XlX-lea, mai ales in Transilvania, ea cazuse in desuetudine si conventionalism, slujita fiind de poeti tot mai lipsiti de har. Ii lipsea sinceritatea, adancimea interioara. Aceasta revitalizare a genului va fi opera lui Goga. Dinspre exterior, accentul se deplaseaza in mod vizibil spre interior. Poezia obiectiva, epicista si baladesca a lui Cosbuc si Iosif, devine fundamental subiectiva, lirica, o autoconfesiune tragica. Venind A«de departeA», fiind mesagera unui timp zbuciumat, a unei istorii tumultoase, bogate in experiente fundamentale, dureroase, poezia lui Goga inchidea in ea un intreg trecut de vexatii si asupriri, trecut care se cerea razbunat, indreptat. Ea va deveni prin urmare mesianica si protestatara, confesiva si elegiaca. Aplecata asupra propriului sau discurs, poezia lui Goga tinde sa fie nu o frantura din plansul celor multi, ci chiar plansul insusi, bocetul sfasietor si deznadajduit al intregii umanitati indoliate. En devine astfel noi, iar propria confesiune, marturia tragica a unei intregi colectivitati, a unui intreg popor. De unde si popularitatea de care s-a bucurat inca de la inceput poezia sa in randul cititorilor, de unde pozitia sa privilegiata in literatura romana. () intr-adevar, farmecul poeziei Iui Goga provine in mare parte din acest caracter ritualic, din acest fond existential de o gravitate extrema, pe care poetul il scoate la lumina in momentele sale cheie, si in care fiecare gest capata o simbolistica aparte, cu accente de grava ceremonie, intreaga viata a neamului se afla sub o zodie a A«nenoroculuiA», a unei sorti damnate, blestemate. Contrastul dintre frumusetile firii, harnicia si insusirile psihice si morale ale acestui popor, pe de o parte, si intre viata trista si impilata pe care e silit s-o duca, pe de alta parte, transpune. intr-un plan ireal, fabulos, un conflict social si national precis, rezumand o stare obiectiva istoria dramatica a unui neam. Poezia devine astfet supapa prin care se varsa plansul sau interior, deznadejdea sa organica, jalea si bocetul sufletului sau ultragiat.

A«LumeaA» lui O. Goga este una nostalgica, un regret dupa un ce apus, pe care n-a reusit sa-1 traiasca nici el si nici cei dinaintea lui, din mosi-stramosi. in taria si credinta urmaririi acestui vis, in capacitatea lui obsesionala, in nelinistea si febra acestei cautari sta intreaga fascinatie a poeziei lui Goga, modernismul sau plurivalent."

Mircea Popa



"Se simte uneori, in poezia lui Goga, un ton usor biblic, ce tine insa, s-a aratat, mai mult de aspectul stilistic, de limbajul metaforic. in Rugaciunea, de pilda, atitudinea si gandirea poetului e mai degraba contrara spiritului evanghelic. El doreste sa-i creasca A«taria urii si-a iubiriiA», A«furtunaA» din suflet, spre a da glas durerii A«infricosateA» a celor oprimati, viforului A«in care urla si gem robiile de veacuriA», inchegand in felul acesta, A«cantarea patimiriiA» poporului sau. E, in aceasta poezie, un patos national, o dorinta de razvratire si de ura impotriva celor ce tin sub apasare natiunea, exprimate deschis, straine credintei religioase si rugaciunii.

Poezia lui Goga exprima suferinta si aspiratia spre libertate a unui popor impilat. in centru!

    ei se afla nazuinta de emancipare a natiunii romane din Transilvania, a taranimii in primul rand, oprimata in cadrul imperiului habsburgic. PoetuJ si-a largit treptat aria tematica, fiind cantaretul marilor aspiratii spre unitate si independenta a poporului roman din toate provinciile, in anii primului razboi mondial, poeziile sale, adunate in volumul Cantece fara (ara, din 1916. altele publicate in presa si cuprinse in culegerea Din iarg, aparuta postum, in 1939, au contribuit intr-o masura importanta la intarirea spiritului cetatenesc si patriotic in opinia larga, la imbarbatarea luptatorilor pe front in razboiul pentru intregirea unitatii nationale."

Dimitrie Pacurariu

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.