Povestirea este conceputa ca o scrisoare adresata unui prieten si afost publicata in volumul Lanoila Viisoara" din 1907, in ciclul Scrisori catre un prietin ". Autorul realizeaza aici un portret al primului sau dascal, domnul Busuioc. Autorul marturiseste:/A«vrtfflftorM/ meu din scoala rurala primara de la Pascani afost domnul Busuioc, unul dintre cei mai priceputi si devotati pedagogi pe care i-am cunoscut in viata meaPrin domnul Busuioc am cunoscut pe Creanga si am invatat punctuatia. Am invatat si alte lucruri bune pe care nu le mai insir aici: sa plantez o floare, sa impletesc cosuri de mlaja, sa fac o palarie de paie de secara s.a.m.d."
Dupa ani de zile, atunci cand copilaria a devenit o amintire, autorul s-a reintors in targusorul cel vechi", Pascaniul copilariei sale, unde orice loc ii aminteste de intamplari fericite, luminoase ale copilariei asa de indepartate. Autorul a cutreierat cu multa emotie locul unde se scalda cu dracii de seama lui, s-a plimbat prin intinsele zavoaie de salcii cenusii in care intrau cu grozava frica de bursuci. Dar frica tinea pana dadeau de desisurile cu mure", cand se asezau la ospat" si la taifas". La marginea targului a revazut surile darapanate" unde se jucau noaptea, cautandu-se prin colturi negre", prin poloboace rasunatoare".
Dupa aceasta succesiune de imagini ale copilariei fericite, emotiile autorului se amplifica:Si cate si cate lucruri care m-au infiorat si m-au bucurat! Pe toate le-am vazut. Totusi nici unul nu m-a miscat asa de mult, frate draga, ca locul-numai locul a ramas-unde odata era scoala". Aceasta imagine ii aduce in fata ochilor alta, nespus de draga, a invatatorului sau, domnu Trandafir.
Gandurile prozatorului se aduna cu emotie si cu neintrecuta arta reinvie chipul venerat al dascalului. Un scurt, portret fizic al invatatorului il individualizeaza.pe acesta:Era un om bine facut, putin chel in varful capului, cu ochii foarte blajini. Cand zambea,se aratau sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare la mijloc".Scriitorului i-a ramas intiparita privirea blajina, dovada a sufletului cald al invatatorului.
Sunt prezentate apoi trasaturile sufletesti. Domnu Trandafir era un invatator deosebit; isi iubea meseria si ceea ce facea pornea din suflet:Nu,Domnu nostru nu nc-a invatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari.". ii iubea pe copii nespus de mult: ii era drag sa ne invete si parca eram copiii lui". Dragostea pentru profesia lui de dascal il determina sa faca totul cu pasiune si le insufla copiilor sentimente de dragoste de tara si de neam: Cand ne invata cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare si inalta in sus bratul drept; cand cantam in cor lovea diapazonul de coltul catedrei, il ducea repede la urechea dreapta si, incruntand putin din sprancene, dadea usor tonul: laaa!". Cand trebuia cateodata,sambata dupa-amiaza, sa ne ceteasca din povestile lui Creanga, ne privea intai bland, cu un zambet linistit, tinand cartea la piept, in dreptul inimii- si in banci se facea o tacere adanca."
Sub indrumarea invatatorului copiii invatau carte dupa puterile lor; acesta ii intelegea si stia sa-i laude si sa-i dojeneasca:Brava, baieti!". Asta-i era mania cea mai mare:Mai domnule!". Era un gospodar priceput, harnic si-i placea sa se faca fiecare lucru cu randuiala". Prezenta elevilor la scoala (vin cati sunt inscrisi"), disciplina (in banci se facea o tacere adanca, ca intr-o biserica"), invatatura (gramatica si aritmetica se faceau bine") se impletea cu invatatura cealalta, sufleteasca, pe care ne-o da Domnul! Si ne-o da aceasta invatatura nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din credinta si din curatenia unui apostol."
Vizita ministrului scoalelor" si a unui inspector nu a fost un eveniment deosebit pentru domnu Trandafir. Lectiile lui erau de fiecare data aceleasi, pentru copii si pentru ministri. Si Domnu face o lectie, uite asa, cum o facea el intotdeaunaSi celalalt strain se intoarce, zambeste, scutura mana lui domnu Trandafir si-1 feliciteaza."
A ramas legat de oamenii si locurile acestea.Dar Domnu nu s-a dus nicaieri; a ramas acolo pe pamantul nostru; si in pamantul nostru l-au si ingropat."
Scriitorul ii pastreaza o amintire nestearsa, exprimandu-si sentimentele de admiratie si recunostinta.,,/A» locul acela odata a trait un om"
