Repere in evolutia dramaturgiei romanesti
Om si artist al vremii sale, si ca istoric, nu numai ca simplu comediante", asa cum arata el insusi intr-o scrisoare, Caragiale este singurul scriitor din Junimea" cu o opera realista, cel mai ancorat in realitatile social-istorice si politice ale vremii sale. Mare vizionar", fire stralucita", structura duala foarte complexa", de o inteligenta vesnic treaza, spirit contradictoriu, asa cum este caracterizat intr-un schimb de scrisori intre Titu Maiorescu si Duiliu Zamfirescu, I.L. Caragiale creeaza o opera ce concureaza, prin veridicitate, actualitate si pulsatia vietii, insasi realitatea, devenind, altfel spus, o metarealitate.
A scris comedii (O noapte furtunoasa, Conu Leonida fata cu Reactiunea,
O scrisoare pierduta, D-ale carnavaluluI), drame (NapastA), nuvele (O faclie de Paste, Pacat, La hanul lui Manjoala, in vreme de razboi etC), schite (Vizita,
D-l Goe, Lantul slabiciunilor, Un pedagog de scoala noua, Telegrame, Amici, Mitica etC), povestiri (Calul dracului, Abu-Hassan, Kir-Ianulea etC), studii si eseuri despre teatru si literatura (Cateva pareri, O cercetare critica asupra teatrului romanesc, Oare teatrul este literatura ? etC).
I.L. Caragiale este considerat, pana astazi, cel mai mare dramaturg al literaturii romane. El ofera, prin intreaga sa opera, o imagine complexa asupra societatii romanesti din secolul al XlX-lea, care capata valoare eterna si este de o actualitate vie prin surprinderea datelor esentiale pentru spiritul romanesc.
Scriitorul care afirma Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza" se declara, ca toti junimistii, impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi si a parvenitismului.
Caragiale respinge teatrul romantic, pe care-1 considera lacrimogen si retoric, fiind, in schimb, un fervent aparator al realismului si al clasicismului. Preocupat de fiinta umana atat la nivel individual, cat si la nivel colectiv, social, scriitorul se defineste in primul rand prin opera sa comica, vazuta ca o mare sectiune taiata in corpul societatii romane" (Pompiliu Constantinescu, Figuri literarE).
Lumea comediilor propune o societate de tipuri prin care se satirizeaza viciile de fond ale realitatii. in O noapte furtunoasa, personajul Jupan Dumitrache este un mic-burghez in plina ascensiune sociala, care cauta calea de a-si consolida statutul de om al cetatii cu un cuvant greu. Citind zilnic ziarul liberal si extaziindu-se in fata frazelor demagogice din care nu intelege, practic, nimic, eroul ajunge la concluzia ca este un exponent al poporului suveran" si ca trebuie sa se remarce in viata sociala cu orice pret. Sloganul sau este onoarea de familist", in numele careia tine discursuri si-si construieste o aura ridicola de demnitate si moralitate, fara a avea timp sa observe ca sotia il insala sub ochii lui cu Chiriac, omul sau de incredere. Personajul devine ridicol prin contrastul evident dintre nivelul sau de cultura, de civilizatie si de viata, extrem de modest, si sentimentul exagerat al propriei importante. Vanitos, incult, naiv, analfabet si ignorant, Jupan Dumitrache este o caricatura a burghezului imbogatit care-si doreste si o rapida parvenire sociala. in Conul Leonidafata cu Reactiunea, comicul este in primul rand de situatie. Personajul principal, Leonida, este un pensionar care traieste modest, citind zilnic presa si interpretand intr-o maniera personala stirile si articolele. El este atat de incantat de sine, de conditia sa intelectuala si civica, incat nu-si da seama de propria conditie, ridicola si grotesca, in ipostaza de tribun" al luptei impotriva reactiunii" in papuci, camasa de noapte si cu scufie pe cap. Seara, inainte de culcare, tine prelegeri despre republica, despre legea pensiilor, despre revolutie, despre ipohondrie etc, deformand cu micimea intelegerii sale totul, intr-un limbaj aberant, incoerent, o imagine-simbol a betiei de cuvinte" a epocii.
D-ale carnavalului este o enorma farsa in care fiecare il insala pe celalalt si personajele se cauta confuze, vrand sa obtina raspunsuri la propriile intrebari si nedumeriri amoroase". Mic-burghezii de mahala incearca sa imite, in limbaj si comportament, lumea buna", rezultand scene comice, hilare chiar, create prin nepotrivirea evidenta dintre forma si fond, dintre aparenta si esenta.
Pornind de la realitati romanesti, creand tipuri si scene originale, Caragiale s-a ridicat la o valoare artistica universala prin puterea de generalizare si de sinteza, prin satira necrutatoare la adresa viciilor, prin aspiratia spre o umanitate superioara. Arta sa dramatica se constituie intr-un model pentru toate timpurile, iar bogatia de forme expresive abordate face din el unul dintre cei mai mari artisti ai nostri.
Personajele sale sunt reduse la scheme, la automatisme, ele devin simple marionete ale societatii, lipsite de principii sau idealuri superioare. Ele ofera spactacolul unei genealogii spirituale" (Pompiliu ConstantinescU), deoarece un soi de complicitate morala le uniformizeaza : eroii comediilor si momentelor exprima o solidara constiinta tranzactionala". Toate personajele, spune Mircea Iorgulescu, pot fi reduse la o figura - Mitica -, eroul momentelor", diversificat intr-o varietate de tipuri: mistificatorul, galantul, emotivul, zgomotosul, fanfaronul, lasul, fricosul etc, intr-un cuvant, moftangiul". Mitica este smecherul national", marele pisicher", un deus ex machina in mediul in care se misca", reprezentativ pentru intreaga categorie umana imaginata de Caragiale. El este familiar cu toata lumea, emancipat, amator de barfe, las, conformist, intrigant, descurcaret, flecar, priceput la orice si la nimic, tradator, snob, orgolios. incadrarea operei lui Caragiale intr-o anumita serie se dovedeste a fi dificila nu pentru ca marele dramaturg nu ar fi avut o conceptie estetica bine definita, ci din cauza complexitatii formale, tematice si expresive a operei, care apartine deopotriva clasicismului, realismului, naturalismului si absurdului. Se creeaza, astfel, o adevarata lume a lui Caragiale, un minunat antidot pentru preocuparile tragice de astazi" (Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui CaragialE).
