Personajele sunt tipologii umane si fac "concurenta starii civile" (G.IbraileanU), fiecare dintre ele avand o trasatura dominanta de caracter, ilustrand asadar un tip anume.
Zaharia Trahanache este "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol si al altor comitete si comitii", se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie "am tinut la dumneata ca la capul judetului nostru" (CatavencU). "Venerabilul neica Zaharia", "stalpul" local al partidului de guvernamant, desi sustine ideea integritatii morale a societatii, practica inselaciunea atat in familia sa, cat si ca sef al partidului, falsificand listele cu alegatori. impreuna cu Farfuridi si Branzovenescu calculeaza voturile simpatizantilor, chiar daca acestia fiu mai aveau averea necesara pentru dreptul electoral si ar fi trebuit stersi de pe liste. Atunci cand prestigiul si reputatia lui sunt in pericol, constata "A, ce corupta sotietate, nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar enteresul". Totusi, ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie "enteresul" de a fi prieten cu prefectul, care "i-a facut si-i face servicii" atat politice, cat si conjugale. Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefii de la "Centru" si se lasa manevrat cu usurinta de acestia. El sustine, disciplinat, "candidatul pe care-1 pune pe tapet partidul intreg" si aplica in practica deviza: "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru". Este incornorat, dar ii convine, din comoditate, triunghiul conjugal, care-i asigura o viata tihnita in familie. Vanitos si ridicol prin contrastul dintre aparenta si esenta, "venerabilul" si pasnicul Trahanache reactioneaza brutal atunci cand este acuzat de tradare politica. Desi senil si ramolit, plat in gandire, el este numai aparent naiv, pentru ca pregateste cu abilitate contrasantajul, fara nici un scrupul. El gaseste imediat polita falsificata de Catavencu si-1 santajeaza la randul sau, amenintan-du-1 ca o va da publicitatii.
Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal "ai putintica rabdare", repetarea mecanica a unor truisme, ilustrate de frazele imprumutate de la fiul sau "de la facultate", pe care-1 citeaza cu emfaza: "Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le are".
Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic, atat de expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugereaza zahariseala, moliciune, lentoare, iar Trahanache, faptul ca poate fi modelat usor (trahana = coca moalE) de catre superiorii "de la centru" sau de "enteres", dar mai ales de Zoe. Numai ca, aparenta lentoare a lui Trahanache - "ai putintica rabdare" - este, in fond, o abila arma politica, pe care personajul o foloseste cu pricepere. Comicul de situatie, ilustrat si de refuzul lui Trahanache de a considera scrisoarea altceva decat "plastografie", este relevant atunci cand il consoleaza pe Tipatescu sa nu-si mai faca sange rau, pentru ca miselia oamenilor merge pana acolo incat "sa vezi imitatie de scrisoare! Sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!"(actul I, scena IV). Toate acestea il includ pe Zaharia Trahanache in galeria tipologica (comicul de caracteR) a incornoratului simpatic, deoarece el ii este recunoscator amicului Fanica pentru serviciile pe care i le face nu numai in plan politic, ci si conjugal.
Stefan Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria sa mosie, avand o mentalitate de stapan absolut: "mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai neneaca pe banii lui Trahanache, babachii" (PristandA). Tanar, prezentabil, tipul aventurierului, Tipatescu este orgolios, abuziv, incalca legea, daca "o cer interesele partidului" si admite, amuzat, matrapazlacurile politaiului: "ai tras frumusel condeiul". Socoteste ca Ghita se afla in serviciul sau personal, si nu al comunitatii, de aceea il pune sa adune informatii necesare despre tot ce se intampla in oras, iertandu-i micile furtisaguri, pentru ca acesta este "scrofulos la datorie". Tipatescu este demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu -"Ah, ce lume, ce lume!"-, cand el insusi este corupt si imoral, traind tihnit in umbra Zoei Trahanache, inseland increderea pe care o are in el "nenea Zaharia". Tipatescu este impulsiv, nestapanit, asa cum de altfel il caracterizeaza unul dintre personaje, "venerabilul" Trahanache: "E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat si orgolios, Tipatescu reactioneaza cu superioritate si este dispretuitor cu Farfuridi care il acuza de tradare: "Cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-voastra veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez partidul -caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid - d-voastra veniti la mine acasa sa ma numiti pe fata tradator A! asta nu pot sa v-o permit".
Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie, obtinand postul de prefect si protectia venerabilului Trahanache. Tipatescu venise in judet cu opt ani in urma, la o jumatate de an dupa ce Zaharia se insurase a doua oara, luand-o de sotie pe Zoe, care a* devenit chiar de atunci amanta lui Fanica. Trahanache este foarte multumit de serviciile pe care tanarul Fanica i le facuse atat in plan personal, cat si in probleme de partid: "De opt ani traim impreuna ca fratii si nici un minut n-am gasit la omul asta atatica rau Credeti d-voastra ca ar fi ramas el prefect aici si nu s-ar fi dus director la Bucuresti, daca nu staruiam eu si cu Joitica si la dreptul vorbind, Joitica a staruit mai mult". Flerul sau de amorez reiese si din scena in care Zoe foloseste toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tipatescu sa-1 aleaga pe Catavencu: "in sfarsit, daca vrei tu fie! [] Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia prin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!".
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul "tip", care semnifica june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea intruchipeaza tipul cochetei, este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu, ea recurge la rugaminti si lamentatii - "Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", trece la amenintarea cu sinuciderea - "Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample orice". Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se dovedeste a fi o luptatoare apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima". Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vot, ea isi impune candidatul, pe Nae Catavencu, in numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-ar fi distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care beneficia din plin: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. in sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu mine". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei -"al dumneavoastra, coane Fanica si-al coanii Zoitica"- (PristandA). Are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din urma Camera ". Cetateanul turmentat inchina si el: "in cinstea coanii Joitichii ca e dama buna!".
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate momentele cheie ale actiunii. "Scrofulos la datorie", este constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta "misiei", ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Functionar servil, incalca legea din ordinul superiorilor si-1 aresteaza abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fanica: "curat violare de domiciliu, da umflati-H". Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul interes.
Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul si-1 linguseste fara jena, dupa ce, in prealabil, il arestase abuziv. Umil si lingusitor, profita de ocazie si se gudura pe langa Catavencu: "eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mineadica pentru misiealtele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeratie dupa buget, mica".
Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: "Ghita, Ghita, pupa-1 in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la ai flamand". Comicul de situatie este ilustrativ in scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul in cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci si patru de steaguri, insa el cumparase numai "vreo pa ispce cinspce". Ca sa se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum "a tras frumusel condeiul", Pristanda numara steagurile arborate de cate doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala "patruzeci si patru, in cap": "Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala Ia Sf. Niculae, treizeci".
Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul interes.
Incultura, lipsa de instructie sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala", "scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvantului "curat" altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-1 penibil si ridicol: "curat misel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un caine", "curat violare de domiciliu", "curat constitutional".
Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter -servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristanda este un joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.
Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de frazeologie patriotarda (fals patriotism -n.n. manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare -A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi insusise fraudulos 5000 de lei din fondurile societatii. in ambitia sa nemarginita de a parveni, de a ajunge in Parlament, Catavencu nu se sfieste sa cerseasca postul de deputat in schimbul scrisorii, recurgand la santaj: "vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde sunt cel dintai intre fruntasii politici". Comicul de limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii" politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele", pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", confundandu-1 cu Niccolo Machiavelli, celebru, de altfel, pentru acest principiu de conduita morala. Catavencu este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: "in sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!". Prin comicul de situatie reies si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de demnitate
si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara nici un scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Demagogia este principala sa trasatura de caracter -"nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania". Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-1 ineaca: "Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare suindu-ma la aceasta tribuna pentru a va spune si eu (plansuMl ineaca mai tare.) Ca orice roman, ca-orice fiu al tarii sale in aceste momente solemne (de abia se mai stapanestE) ma gandesc la tarisoara mea (plansul l-a biruit de toT) la Romania (plangE) la fericirea ei! la progresul ei! la viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitoarE)". Incultura lui Catavencu reiese atat din nonsensul afirmatiilor - "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care nu se face deloc in tara noastra" -, precum si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el se considerandu-se "liber-schimbist" (cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalisti - n.n. adica flexibil in conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahalagiu, de palavragiu -cata = mahalagioaica- si ipocrizia, demagogia -cataveica = haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul onomastic.
Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant, facand parte din "stalpii puterii". Ei formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a celuilalt: "Tache, Tache, fii cuminte". Inculti peste masura si abjecti, ei se feresc de tradare, cu care, de altfel, sunt de acord "daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi". Ei trimit la "centru" o depesa prin care semnaleaza faptul ca "Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul", fiind incantati ca nu li se "cunoaste slova" la telegraf si o semneaza cu mult curaj, "mai multi membri ai partidului", adica o dau anonima. Farfuridi si Branzovenescu erau ingrijorati nu pentru ca este tradat partidul, ci se temeau ca nu cumva sa fie ei inlaturati de la matrapazlacurile politice, la care tineau cu tot dinadinsul sa participe si sa se implice.
Farfuridi are automatisme ce creioneaza "intruparea prostiei solemne" (Stefan CazimiR), prin formule aberante, care-i releveaza incultura: "eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ"; "am n-am infatisare, la douasprezece trecute fix ma duc la tribunal". Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, care scoate in evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale - "dati-mi voie" - cat si prin contradictiile in termeni,: "Dati-mi voie! Dati-mi voie! () Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale. Din aceasta dilema nu puteti iesi Am zis!". Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice in aceasta piesa, asadar si in cel rostit de Farfuridi: "Daca Europa sa fie cu ochn atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor si idei subversive (asuda si se rataceste din ce in cE) si ma-ntelegi, mai in sfarsit, pentru care in orce ocaziuni solemne a dat probe de tact vreau sa zic intr-o privinta, poporul, natiunea, Romania. (cu tariE) tara in sfarsit cu bun-simt, pentru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie si sa recunoasca, de la care putem zice depanda".
"Branzovenescu este ecoul lui Farfuridi, mai domol si mai precaut, fiind entuziasmat cu timiditate de "curajul" si aplombul acestuia si repetand ca un ecou cuvintele celuilalt. Amandoi sunt membri marcanti ai partidului de guvernamant, pe care-l apara de tradare prin tradare. Farfuridi si Branzovenescu "sunt ramoliti, incapabili, dar in fond mai putin patati in viata morala". (Pompiliu ConstantinescU)
Comicul de nume - Farfuridi si Branzovenescu - consta in sufixele onomastice grecesti "-idi" si romanesti "-eseu", precum si in aluzia culinara -branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia fie dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
Agamemnon Dandanache, "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", este candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul X. El apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor de pana atunci. Trasaturile dominante sunt caricaturale, dar comice, ramolismentul si degradarea fiind evidente inca de la sosirea "cu birza tinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca () si clopotei .. .imi tiuie urechile".
Printr-un comic de situatie magistral construit, Caragiale creeaza un personaj grotesc, santajul exercitat de Catavencu pare nevinovat in comparatie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu inapoia scrisoarea. Pentru a fi ales, Agamita foloseste ca instrument de santaj, "o scrisorica de amor", gasita in pardesiul uitat la el acasa de un musafir, "persoana insemnata da becher" (necasatorit, celibatar -AĞ.AĞ.)". Dandanache ameninta ca va publica scrisoarea daca nu capata imediat un mandat de deputat si nu "saledze". Mai ticalos decat Catavencu, Dandanache nu inapoiaza scrisoarea, pentru ca "la un caz, iar pac! la AĞRazboiulAğ". Singurul argument pe care-1 aduce in sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la patuzsopt si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial si sa raman fara coledzi!". Prost, demagog, peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefect cu Trahanache, spunandu-i lui Tipatescu: "Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa consoarta d-tale", spre disperarea Zoei, care izbucneste: "A! Idiot!". Povesteste mereu "istoria cu scrisoarea", desi Zoe il" roaga sa nu spuna alegatorilor, pentru ca ar face impresie proasta. Spiritul sau machiavelic, miselia sunt relevate printr-o replica ce contureaza magistral personajul, autorul scriind in paranteza "aparte", sugerand astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o istorie si tot nu pritepe", referindu-se, bineinteles, la Trahanache.
Dandanache, inconstient de josnicia gestului sau, repeta mereu intamplarea: "Cand i-am pus pitorul in prag - ori coledzi, ori AĞRazboiulAğ, ma-ntelegi - tranc! depesa aiti". Daca Nae Catavencu exercitase santajul cu discretie, Dandanache este mandru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica? Aud? te era de facut? Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea deloc, neicusorule;".
Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie. Dupa "inchiderea urnelor", la festivitatea inchinata candidatului si condusa de Catavencu, Dandanache, indemnat de Zoe si Tipatescu sa rosteasca discursul politic prin care sa se adreseze alegatorilor, este incapabil sa rosteasca ceva inteligibil, fluent sau logic, uitand chiar motivul pentru care se afla aici si pentru care luptase -"si da-i si lupta, si lupta si da i"- cu atata sarg. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: "in sanatatea alegatorilor care au probat patriotism si mi-au acordat (nu nemerestE) astacum sa zic, de!zi-i pe nume, de!a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zicacum am zitc.in sfarsit sa traiasca!". Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convingatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.
"Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol trist al necesitatilor electorale si lamentabil exponent de clasa." (G.CalinescU).
Comicul de nume este relevant, prin alaturarea absurda a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg - Agamemnon - cu Dandanache, care sugereaza incurcatura, dandanaua.
