n. 4 febr. 1809, Buzau - m. 18 sept. 1831, Craiova.
Poet.
Fiul lui
Ionita Carlova, ispravnic, si al Sevastitei (n. Lacusteanu).
invata la Targoviste, cu dascalul Rafail, si la scoala lui Ioan Mitilineu. Trad. Hero si Leandru, din poezia lui Musaios si primul act din Zaire de Voltaire indica cele doua lb. si cele doua literaturi care-i erau familiare. Marcat de
Ruinurile Targovistii si patronat de I. Heliade-Radulescu, debutul poetic in Curierul romanesc (1830) echivaleaza cu consacrarea literara. La scurt timp dupa inrolarea in ostirea nationala (1831), este rapus de boala. Concentrata doar in cinci poezii, experienta sa literara este totusi atat de semnificativa incat se constituie in veritabilul inceput al liricii romane moderne.
Amintirea lui C, cu nenorocosul sau destin poetic a stat si sta intiparita sub semnul aceluiasi vers al lui I. Heliade-Radulescu: "O, stea care rasare chiar intr-al sau apus!" (La moartea lui Carlova). Omagiu si evaluarea poetica, aprecierea lui Heliade-Radulescu revine cristalizata si nuantata in majoritatea judecatilor critice ulterioare, unde CARLOVA apare ca un poet de mare talent, ce "inau-gureza romantismul, intuindu-i toate notele particulare" (
S. Cioculescu). in ordinea aproximativa a alcatuirii (alta decat a publicarii), suita celor cinci poezii - singurele pastrate - incepe cu Pastorul intristat si continua cu Inserare, Ruinurile Targovistii, tiparite in Curierul romanesc (1830),
Rugaciune si Marsul Ostirii romane, aparute postum (1839) in aceeasi publicatie. Daca prin Pastorul intristat, scrisa in 1827, CARLOVA plateste inca tribut poeziei conventionale a Arcadiei, prin restul creatiilor, gravitand in jurul anului 1830, cand ideea nationala imprima vietii noastre literare o noua intensitate, el descopera si experimenteaza, in pas cu veacul, lirismul romantic: initial, sub inraurirea partiala a lui Volney (Ruinurile Targovistii) si Lamartine (Inserare), ulterior dand glas in accente personale aspiratiilor sociale si patriotice ale contemporaneitatii (Rugaciunea, Marsul Ostirii romane). Denotand o traire spirituala complexa, poezia traduce vibratia unei sensibilitati ascutite fata de o serie de teme poetice cu o glorioasa descendenta in romantismul pasoptist: natura, interioritatea fiintei, ruinele, soarta patriei, slavirea ostirii. Dar ceea ce da un pret deosebit poeziilor pe aceste teme este acordarea corespunzatoare a tonalitatii, care parcurge aproape intregul registru expresiv al lirismului romantic: elegiac (Inserare), meditativ (Ruinurile Targovistii), protestatar (Rugaciune) si eroic (Marsul Ostirii romane). De-a dreptul uimitoare pentru un debutant (fie chiar si de talentul lui C), in momentul 1830, aceasta mare usurinta de comunicare nuantata a unei simtiri bogate indica, dincolo de asimilarea substantei noului lirism, prezenta unui virtuoz al cuvantului - un cuvant suplu, capabil de toate mladierile impuse de fluxul ideilor si sentimentelor. Ea indica totodata prezenta unui maestru al prozodiei, in sfera careia CARLOVA initiaza (concomitent cu Heliade-Radulescu) pseudo-alexandrinul de 14-16 silabe. Fluente si degajate, de o adanca muzicalitate interioara si de o mare limpezime, versurile lui CARLOVA izvorasc fara efort, constituindu-se intr-o confesiune sincera si fireasca. Aceasta se desfasoara uneori in ample acorduri minore, ca in poezia elegiaca si meditativa din Inserare sau Ruinurile Targovum, pruna evocare a vestigiilor trecutului din literatura romana: "Ma vaz langa mormantul al slavei stramosesti / Si simt o tanguire de lucruri omenesti"; alteori, se revarsa in ritmurile puternice si militante din Rugaciune sau Marsul Ostirii romane, in care, observa
D. Popovici, cuvintele prind aripi si zboara: "Dragii mei copii razboinici, ascultare mumii dati / lata vremea, mic si mare armele sa-mbratisati, / Strigand toti c-o glasuire: / Spre a mumii fericire / S-alergam deobste frati". Prevestind intreaga evolutie a liricii romanesti in etapa romantismului pasoptist, cele cinci poezii indreptatesc deopotriva elogiul si regretul ca primului nostru poet modern soarta i-a harazit o prea scurta trecere.
OPERA
Poezii, Bucuresti, 1906; Poezii, cu un studiu de P. V. Hanes, Bucuresti, 1935; Poeziile lui ~, ed. ingrijita de P. I. Papadopol, Bucuresti, 1942; Primii nostri poeti, Bucuresti, 1954; Ruinurile Targovistii, ed. ingrijita si pref. de
M. Sorescu, Craiova, 1975.
REFERINTE CRITICE
Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, II, 1921; CARLOVA Bogdan-Duica,
Istoria literaturii romane moderne, 1923,
G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, VI. Streinu,
T. Vianu, Istoria;
G. Ibraileanu, Scriitori; D. Popovici, Romantismul;
N. Stanescu, Cartea de recitire, 1974; Virginia Musat,
Vasile Carlova, 1981; CARLOVA Popescu, Poeti romantici romani la inceput de drum, 1986.
