Universul poetic
S-a spus ca de la Mihai Eminescu lirica romaneasca n-a cunoscut o alta realizare mai de seama, marcata de o originalitate mai puternica si cu repercusiuni mai intinse asupra intregului scris literar al vremii, decat acele legate de opera lui Tudor Arghezi " (T. VianU). S-a sustinut pe buna dreptate ca Arghezi s-a impus ca un miracol in literatura, avand atingeri cu toate curentele vremii sale, fara ca vreunul sa-1 poata revendica in mod legitim. in ce consta, de fapt, miracolul arghezian?
1. Mai intai in modul de a-si face loc intr-o literatura atat de mult dominata de posteminescianism; de fapt, Arghezi a avut mai multe debuturi literare: A) in 1896 -cu versuri uitate si chiar respinse mai apoi; B) in 1904 - ciclul Agate negre un alt fel de simbolism; C) in 1910 - poezia Ruga de seara sustine o adevarata reforma lingvistico-poetica, anuntand o noua directie lirirca; D) in 1916 - poezia Belsug adauga noi sensuri acestei directii; E) in 1927 - volumul Cuvinte potrivite impune pe deplin un poet original.
Prin urmare, T. Arghezi nu s-a impus deodata ca poet, ci a muncit intens si indelung pentru aceasta.
2. El insusi s-a autodefinit deseori ca mestesugar" al cuvintelor. Poezia sa mare rezulta nu atat din ce spune ci din modalitatile - mereu altele _-jn care o face.
3. Arghezi este poetul cuvintelor potrivite", al imbinarilor si asociatiilor aparent banale si chiar neasteptate, dar intotdeauna incarcate de noi sensuri. Materialul sau de lucru este cel vagabond al cuvintelor dure".
4. in poezia sa apare intentia de a imprumuta vorbelor insusiri materiale, asa incat unele sa miroasa, unele sa supere pupila prin scanteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu par de animal".
Deviza poetului din Ruga de seara: Sa-mi fie verbul limba / De flacari vaste ce distrug"; Cuvantul meu sa fie plug".
5. T. Arghezi alatura in mod magistral sensibilitatea si duritatea, frumosul si uratul (Vezi voi. Flori de mucigai!
), marile sensuri ale existentei si banalul, pentru ca astfel sa construiasca viziunea unei existente uluitor de complexe. Marele poet se zbate, de fapt, intre cautarea Dumnezeirii si pipairea, trairea boabei" terestre (PsalmI).
6. Cautarea argheziana - intre absolut si concret, intre credinta si tagada, intre a fi si a nu fi, este prezenta atat in versuri (
Psalmi, Flori de mucigai, Stare, Stihuri pestrite"; Cantare omului, Poeme noi, SilabE) cat si in prozele sale {Icoane de lemn, Cartea cu jucarii, Ochii Maicii Domnului, Ce ai cu mine, vantule?, Cu bastonul prin Bucuresti s.A).
7. Tematica creatiei argheziene pare a se inscrie intr-o anume traditie, dar derularea sa in flux liric respinge incorsetari de orice tip:
A) Arta lui poetica (intre Ruga de seara,
Testament si PortreT) impune un neobosit rob al slovelor de foc" si al slovelor faurite", un cautator al inefabilului liric -intre vis si concret. Poetul se doreste deodata inger si demon pentru a rastalmaci sensurile existentei dintre cer si pamant;
B) Poezia filosofica implica atat existentiala cautare a lui Dumnezeu (in PsalmI) cat si confruntarea cu viata, cu trecerea timpului, cu moartea (
Duhovniceasca, De-a v-ati ascuns, De ce-asfi trist?). Ea cauta la fel de bine sensurile sociologice ale existentei, cu acel curs al devenirii umane din ciclul Cantare omului.
C) Poezia afectiv sociala raporteaza florile" la mucigai", cauta in bube, mucegaiuri si noroi" frumuseti si preturi noi". Ea realizeaza, de fapt, estetica uratului.
D) in poezia de dragoste, Arghezi este cel care coboara sentimentul impus de zburator {LingoarE) in planul trairii domestice si casnice {Versuri de seara).
E) O alta noutate a acestui mare poet o formeaza lirica jocului, a boabei si a faramei din Buruieni, Prisaca, Cantec de adormit Mitzura. Arghezi cauta in microspatiu si in microtimp corespondente ale sensurilor existentei majore si infinite.
8. Declaratia marelui poet: Toata viata am avut idealul sa fac o fabrica de jucarii si, lipsindu-mi instalatiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuit in lumea civilizata" sustine neaparat faptul ca intreaga creatie a lui Arghezi se realizeaza ca un anume joc - acela al reconsiderarii existentei sub semnul potrivirii de cuvinte. Acest joc poate fi ciudat" {De-a v-ati ascunS) pentru ca este jocul mortii, poate retine fuga de pe cruce {Duhovniceasca), poate raporta extreme (in De-abiaplecasesi: De ce-ai plecat De ce-ai mai fi ramas?"), poate fi satiric (in Hora de baietI) sau - in fine - poate fi chiar joc de copii, insa cu nuante multiple (ca in poezia Zdreanta).
9. Pornit din Eminescu si simbolism, T. Arghezi s-a cautat si s-a gasit ca poet original si modern. Exista multiple situatii in creatiile sale care sustin un evident modernism: de la neasteptatele asocieri de cuvinte (lacrimi de floare, picioare domnisoare" etc.) si pana la ermetizarea lirica din Biulbiul sau
Niciodata toamna. Arghezi ramane - prin urmare - poet original, poet modern si, fara indoiala, poet miracol.
Testament
Deschizand primul volum de versuri argheziene, aceasta poezie constituie arta poetica (manifest literar, crez liric, testament literaR) de prima importanta in intreaga noastra literatura.
Textul sau nu versifica, in sensul pur al cuvantului, niste idei, pentru ca poezia lui Arghezi este fundamental existentiala, ea intuind, pe baza unor imbinari neasteptate de cuvinte, stari ale existentei si cautand astfel o noua misiune poetica in functie de asemenea situatii existentiale. Poetul se vrea rob printre robi si-si cauta atat locul in viata cat si marea datorie fata de acest loc. El raporteaza, pentru aceasta, materialul la ideal, concretul la arbitrar folosind cu maiestrie jocul cuvintelor a caror melodie decide cresterea timbrului specific al poeziei. Arghezi imagineaza dialogul cu un posibil fiu"- urmas, caruia-i lasa un nume adunat pe-o carte". Prin urmare, cartea" devine termenul esential al intregii adrese: cartea" inseamna: opera, conceptie despre opera; treapta" (de formare si evolutie in viata si-n literatura); hrisov (document prim al robiloR); posibil capatai" (punct de pornire in formarE). Respectiva carte" a fost realizata in cursul existentei definite ca lupta (prin seara razvratita"), ca istorie (suita de batrani pe branci" prin rapi si gropi adanci").
Dincolo de definirea cartii" sale, poetul adreseaza in testamentul" lui un indemn catre urmas (Aseaz-o cu credinta capatai"), precizand ca acea carte" vrea sa transmita o stafeta intre robi de la nivel general si robul cartii" (al scrisuluI) in planul special. Urmeaza in mod logic, derularea lirica a transfigurarii-muncii fizice in fapt poetic Sapa" a devenit condei" si brazda" s-a impus drept calimara" prin sudoarea muncii sutelor de ani". Deci cartea" inseamna munca, truda asupra cuvintelor, dupa modelul muncii fizice. Iar pentru ca sa sune mai frumos, poetul a recurs la cuvinte potrivite", la asocierea mestesugita a graiului, cu-ndemnuri pentru vite".
Procesul creatiei argheziene este sustinut in mod magistral prin jocul" cuvintelor, care este - de fapt - joc" al ideilor: poetul distileaza existenta comuna a robilor cu ajutorul acelorasi cuvinte potrivite, care framantate" indelung devin versuri si icoane" (poezie si credinta). El obtine, astfel, estetica uratului in genul lui Baudelaire, cat timp din zdrente" se obtin muguri si coroane" (vesnica germinatie si insemnele primordialitatiI), veninul" se preschimba in miere", iar ocara" poate sa-mbie" sau sa-njure". Rezultatul respectivei distilari este cartea" devenita Dumnezeu de piatra" si hotar inalt", adica insemn al creatiei ridicate la rang divin. Iata nobila misiune a poetului: sa obtina inefabilul extrem din obisnuitul extrem.
Mai departe, Arghezi isi defineste cartea" drept vioara" si bici", caci arta poate intoarce un destin, izbavindu-1 de suferinta. Cartea" devine si razbunare, dar numai cand pastreaza parfumul radacinilor. Izvoarele ei sunt bube, mucigaiuri si noroi", dar finalitatile nu trebuie sa-i fie altele decat frumuseti si preturi noi" (conform esteticii uratuluI).
Pentru a se obtine o asemenea arta poetica se impune imbinarea slovei de foc" cu slova faurita" (a cuvantului dur cu cel lucrat indelunG). Cartea" scrisa de rob" devine o expresie a spiritualitatii poporului, o expresie deodata etnica, etica si estetica. Prin ea se exprima o lume, dar nu oricum, ci de la nivelul marelui lirism.
Arghezi este, prin urmare, o constiinta lirica individuala care sustine cauza unei colectivitati pe baza poeziei definite nu numai un joc sau numai potrivire de cuvinte, ci incercare de intelegere prin cuvant". (M. PapahagI).
Psalmii
Universul poetic arghezian este de o extraordinara cuprindere sub semnul contradictiei cu timpul, cu legile si naravurile nedrepte, al universului taranesc ridicat la rang de spiritualitate, al florilor de mucigai", al jocului cu viata si cu moartea, al boabei si al faramei", al piscurilor mari de piatra"; el cuprinde astfel tot ceea ce framanta dintotdeauna conditia umana.
Poetul, condamnat prin origine la concret, dar insetat de absolut, s-a razboit o viata intreaga intre certitudine si incertitudine, intre credinta si tagada intr-un Dumnezeu care se confunda cu ideea de adevar, cu harul poetic (de care Arghezi este constient ca n-a avut partE). in acest sens, Psalmii (partea cea mai rezistenta a liricii arghezienE) propun un spirit zbuciumat, mereu dramatizand, dar tot astfel putand-o lua de la capat intr-un parcurs care poate fi pus sub semnul shakespearianului a fi sau a nu fi!
". in ei nu mai apare simpla meditatie romantica asupra problemelor lumii, dar nu se poate vorbi nici de existentialul modern. Folosind motivul biblic al cantarii cantarilor" (cu flux infinit - de la suferinta, la credinta si speranta, apoi iarasi la suferinta), Tudor Arghezi coboara filosofia poetica la nivelul ei practic si moral. El este un nou Prometeu revoltat, dar nu impotriva unei lumi mediocre si a unui Zeus dogmatic, ci a conditiei umane predestinate. Retinand psihologia poetului blestemat", Arghezi orbecaie pe intuneric, cautand a se convinge prin dovada pipaita a mainilor" si traieste lupta interioara intre dorinta apriga de a crede si necredinta pustiitoare" (Serban CioculescU). Pentru creatorul Testamentului, creatia sublima este Dumnezeu de piatra". Prin urmare, Dumnezeu inseamna in acelasi timp ideal, creatie si adevar absolut astfel incat cautarea lui nu trebuie sa fie altceva decat cautarea de sine a omului superior. in Psalmi, fluxul lirico-dramatic nu este unul obisnuit, ci un nesfarsit spectacol al mintii", iar aparentul dialog cu Dumnezeu este - de fapt - monolog, poetul zbatandu-se intre concret si absolut si cautandu-si partea incompleta, latura ideal-divina (pentru el si pentru natura sA). Daca la Eminescu,
Luceafarul gaseste un Demiurg-Constiinta universala in cer, unde si ramane Geniul sau, Arghezi isi doreste Dumnezeul pe pamant - intru inaltarea Omului concret. in Inscriptie pe biblie, aparea vizunea oamenilor cautandu-1 dintotdeauna pe Dumnezeu, caruia poetul ii propune un adevar si o cerinta: Ascuns te-au gasit in cuvant / Sfarama cuvantul: cuvintele-s goale."
Tematica Psalmilor expune in mod magistral zbuciumul intre material si spiritual, catre cucerirea marii idei. Este o idee mereu reluata, caci Poetul ca si Omul ramane mereu tinzand catre ideal.
Orice inceput al marelui zbucium se afla sub semnul fatalitatii conditiei dramatice: Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
/ Copac pribeag uitat in campie, / Cu fruct amar si cu frunzis / Tepos si aspru-n indarjire vie". Arghezi este constient de pozitia sa insingurata si piezisa" in lume; el este cel desemnat spre indarjirea vie" contra mediocritatii si limitarii, spre amaraciunea acesteia, cu atat mai mult cu cat vrea sa fuga din lume: Pribeag in ses, in munte si pe ape / Nu stiu sa fug in marele ocol" Unica salvare poate fi un anumit semn": Port in mine semnul, ca o chezasie, / Ca am leacul mare-al mortii tuturor" (semnul" superioritatii printre oamenI), care -din pacate - intra in contrast cu lipsa harului divin simbolizat de inger, caci Doar mie, Domnul, vecinicul si bunul / Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici unul". in replica, Arghezi isi propune din nou conditia revoltatului, a celui care nu se multumeste numai cu datul ceresc: Sunt vinovat ca am ravnit / Mereu numai la bun oprit". O atare vina" consemneaza imediat cautarea Dumnezeirii in zgomot si-n tacere". Constient ca ar putea vecia cu tovarasie" sa o ia partasa gandurilor", poetul cere ferm: Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des". Cautarea este pentru credinta sau pentru tagada", deci are viziune absolut antitetica si, drept urmare, va capata caracter profund dramatic. Poetul vrea sa se convinga asupra realitatii lui Dumnezeu: Te dramuiesc in zgomot si-n tacere / Si te pandesc in timp ca pe vanat / Sa vad: esti soimul meu cel cautat? Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere". O atare convingere se cere concreta, palpabila: Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!
". Arghezi ajunge la o adevarata infruntare cu Dumnezeu (de la concret la abstracT), obtinand o singura replica: Dar eu, ravnind la bunurile toate / Ti-am auzit cuvantul zicand ca nu se poate." Dogma se alatura incertitudinii si Dumnezeu apare definit intr-un mod perfect original: Esti ca un gand; si esti si nici nu esti, / intre putinta si-ntre amintire."
De la cautare infrigurata si lipsa de perspectiva, poetul trece la revolta: Pacatul meu adevarat / E mult mai greu si neiertat / Cercasem eu, cu arcul meu / Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu!
" Ca un nou Fat-Frumos, el pare a rascoli universul, inversandu-i sensurile. in realitate (lirica!
), zbuciumul celui care, intr-un fel, se poate crede mijlocitorul lui Dumnezeu pe pamant (prin intunericul alb" al poezieI) va fi mereu reluat, caci Piscul sfarseste-n punctul unde-ncepe / Marea ma-nghite, lutul m-a oprit / Am alergat si-n drum m-am razvratit/ Si n-am scapat din zarea marei stepe". Tudor Arghezi ramane vesnic terestru si vesnic revoltat contra conditiei marginite.
La nivelul artei poetice, Arghezi distinge intotdeauna printr-o alchimie verbala" care nu este un cliseu imprumutat din simbolism, caci poetul nostru materializeaza obiectele lirice din domeniul spiritual, iar procedeele sale stilistice, grupate intr-o astfel de constructie, nu pot fi privite doar ca unelte verbale, ci se cer considerate in relatie cu structura sufleteasca a celui care le manipuleaza. Altfel spus, exista o neliniste argheziana, a carei directie metafizica se vrea realizata in incercarea de a cobori limbajul filosofic in plan concret. Expresia argheziana pare anarhica, intrucat manifesta o revolta interioara permanenta; dar ea este totodata reconstructiva pentru ca, dupa ce destrama materia, asa cum am vazut, ii da, gratie, alchimiei verbale", o alta infatisare. Cautate la izvoare mai vechi, cuvintele se organizeaza in raporturi noi, dupa o logica al carei principiu ascuns este modificarea insasi a constructiei cosmice, care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana atat de prezenta in Psalmi.
