Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Poveste sentimentala - comentariu de Nichita STANESCU



Nichita STANESCU Poveste sentimentala
Integrata in volumul O viziune a sentimentelor, poezia ilustreaza tema iubirii resimtita ca stare de gratie, moment unic al recunoasterii in celalalt, cu un vizionarism nu lipsit de mister. Zborul printre lucruri, transparenta materiei, luminile si sunetele, diafanul imaginilor specifice discursului din aceasta prima etapa se regasesc si se completeaza in acest text poetic, dar liniile de sensuri conduc spre un strat mai adanc al meditatiei, al ideii de creatie, de geneza cosmica sau umana.

Epicitatea poeziei decupeaza dintr-un flux narativ al devenirii cateva secvente in care cei doi indragostiti se intalnesc : "Eu stateam la o margine a orei/ tu - la cealalta,/ ca doua toarte de amfora". Ei refac simbolica unitate primordiala, cuplul mitic intr-o impletire a timpului si a spatiului, dincolo de coordonatele lor limitate. Poetul se detaseaza parca de propria fiinta si se contempla din afara in chiar clipa trairii. Abstractiile se plasticizeaza, timpul se solidifica, iar cuvintele capata viata si consistenta. De la eros (trairE), textul trece spre cuvant (rostirE), intr-o meditatie asupra iubirii, dar si asupra limbajului.

Un eu si un tu generice, categoriale sustin ca doi poli esentiali imaginea iubirii, a existentei, a comunicarii insesi. Cuvintele care "zburau inainte si inapoi", astfel incat "vartejul lor putea fi aproape zarit", au greutate, miscare, energie, devin palpabile si se repeta ca laitmotiv in versuri-refren din spatiul poetic. in secventa finala, vorbele "se roteau" "inainte si inapoi", verbele dinamizeaza poezia, ritmul alert este un semn al trairii precipitate care schimba unghiul de perceptie a realului.

Din realitati figurate, din simple instrumente, "vartejul cuvintelor putea fi aproape zarit", intr-o imagine compacta, materializata. Cuvintele devin "personaje" ale povestii, primesc viata si consistenta din ardoarea sentimentului. Ele devin grele, cad spre pamant, se materializeaza. Iubirea este elementul magic prin care lumea fiintei se integreaza unui ritm general, cosmic. Eul poetic intuieste legile devenirii, ale nasterii; prin sentiment si rostire, cuvintele "repetau, intr-un vartej aproape vazut,/ structura materiei, de la-nceput", ele au o energie misterioasa care uneste increatul si creatura, materia si spiritul, afectul si rostirea. Ideea de inceput si de "vartej" al cuvintelor trimite la Logosul divin care a determinat creatia, act mitic primordial, transferat aici iubirii. Sentimentul uneste, repeta "structura materiei", provoaca o alta intelegere si cunoastere. Verbele la imperfect - un timp durativ, nedefinit - proiecteaza in nedeterminare clipa trairii, care induce o viziune, o stare, o intuitie tulburatoare a cosmogoniei.

Discursul este firesc, de o simplitate pura, in care concepte ca "timp", "spatiu", "iubire", "limbaj", "creatie" primesc determinari si ipostaze concrete. Iubind cu patima, eul poetic transforma cuvintele in entitati materiale, cu virtuti creatoare. Iubirea este sursa inepuizabila a creatiei, cosmogonie repetata ritualic in spatiul poeziei

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.