Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



MAITREYI - analiza literara de Mircea ELIADE



Mircea ELIADE Maitreyi
in 1933 Mircea Eliade sa impus definitiv ca scriitor, indata dupa intoarcerea sa din India, cu romanul Maitrcyi. Contemporanii au fost socati mai intai de ceea ce am putea numi exotismul erotic al cartii, cu totul inedit in contextul literaturii de inalta tinuta care se producea pe atunci, atat in domeniul poeziei, cat si in acela al prozei, prin Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, V Voiculescu, Ion Pillat etc, prin Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Calinescu, Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihaescu, Ionel Teodoreanu, cu totii precedati de Mihail Sadoveanu. Ba, am zice, mai ales prin roman, literatura romana dintre cele doua razboaie dadea semnele cele mai clare ale sincronizarii cu marile literaturi europene, fenomen petrecut intr-un numar de ani relativ mic.



Era oarecum in voga, printre multi proustieni" sau gidieni" (un M. Sebastian, Camil Petrescu, Anton Holban si altiI), romanul care cultiva autenticul, psihologicul trait, observat pe viu, romanul-problema, romanul-jurnal", experimental". Trairismul" cuvant nascocit ad-hoc de Serban Cioculescu, dupa nemtescul Lebensphilosophie, cand de fapt vocabulul inseamna pur si simplu filozofia vietii" , experienta", contactul absolut cu viata, cu realitatea bruta, ce se cerea cernuta de luciditatea socratica, era predicat pe atunci de la catedra prin cel mai influent profesor al generatiei lui Mircea Eliade, Nae Ionescu. Eliade nu va face literatura, ci va consemna experiente traite", va scrie ceea ce acum se numeste roman-eseu, in Isabel si apele diavolului, in intoarcerea din rai, Santier, Nunta in cer, cu deosebire in Huliganii, ca si in multe dintre povestirile fantastice, publicate pana acum, ca si de acum incolo, de la Domnisoara Cristina si Sarpele, Secretul doctorului Honigberger si Nopti la Serampore, pana la Pe strada Mantuleasa, La tiganci etc, pana la Noaptea de Sanziene, romanul-eseu, romanul-problema, prin constientizarea acuta a ceea ce Andre Gide numea mise en abyme", procedeu devenit curent la mai toti urmasii marelui Feodor Dostoievski.





In chiar sensul trairist", al experientei de viata autosupravegheate cu maximum de luciditate, romanul Maitreyi s-a impus si prin aspectul lui de jurnal sexual-erotic, socant chiar, la prima vedere. intre englezul Allan (alias scriitoruL), un tanar in pragul deplinei maturitati, si Maitreyi, fiica nubila a inginerului Narendra Sen (care nu-i altcineva decat profesorul Dagsputa, in casa caruia studentul indianist Mircea Eliade, sosit la Calcutta, a locuit o vremE) se infiripa o idila. Deloc platonica insa, dupa conceptia europeana de pe atunci. Pentru ca totul se compune din nenumarate, progresive apropieri epidermice, carnale, senzuale intr-un grad foarte inalt, cu inevitabila, pana la urma cadere" in pacat. Pura insa, spiritualizata, chiar mistica, dupa conceptia hindusilor, fie acestia, cum este cazul aici, din clasa culta si nobila, suficient de anglicizata, europenizata. Curios, cumva inexplicabil, oricum insuficient motivat (insa romancierii din categoria lui Mircea Eliade nu-si pun probleme ale motivatiilor caracterologicE), este faptul ca parintii Maitreyiei nu-si supravegheaza catusi de putin fata, ba chiar incurajeaza cat se poate de mult apropierea dintre tineri, lasandu-i de capul lor tot timpul, chipurile adolescenta luand de la strain lectii de limba franceza. Maitreyi este deosebit de instruita, o poeta foarte talentata, apreciata de insusi marele Tagore (care in roman are numele de Robi ThakkuR), gurul" ei, pe care il iubeste foarte mult, platonic, evident, ceea ce nu pare a fi si reciproc. Allan se arata gelos si e gata sa vada la celebrul poet semne ale libido-ului senilitatii, gandind, fireste, ca un european. (Amintim ca, in 1929, impreuna cu Maitreyi si profesorul Dagsputa, Mircea Eliade avusese o intrevedere cu Rabindranath Tagore, bine cunoscut in randurile literatilor de pe atunci din Romania, tara pe care de altminteri o si vizitase.)



Taieturi din jurnalul ce suntem invitati sa credem ca a fost scris chiar in momentul petrecerii faptelor de catre Allan-autorul sunt comentate in romanul definitivat ulterior, spre a fi incredintati ca fata, educata in spiritul misticii hinduse, era absolut inocenta, desi intre cei doi se va petrece totul. lata un prim exemplu: Jurnalul:



Noi doi singuri discutand despre virilitate; Walt Whitman, Papini si ceilalti. Ea a cetit putin, dar ma asculta. Stiu ca ma place. Mi-o spune. Marturiseste ca s-ar da ca intr-un poem de Tagore, pe o plaja, in inceput de furtuna Mi-a placut sa ma inchipui casatorit cu Maitreyi. Nu pot minti, eram fericit. Am visat-o tot timpul cat a Jurat logodnica si amanta"



Nota la pasajul de mai sus, redactata la momentul definitivarii romanului:



Adica voiam sa ma conving ca nu e atat de frumoasa, ii criticam soldurile prea mari pentru mijlocul prea subtire, inventam tot felul de scaderi fizice, crezand astfel ca mi-o indepartez. De fapt, cum se intampla, tocmai aceste scaderi mi-o apropiau."



Sau : din Jurnal:



Patima creste, delicios amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie. Cand stau langa ea pe covor, cetind impreuna, daca ma atinge, sunt excitat si ma innebuneste. Stiu ca si ea este turburata."



Nota de la momentul scrierii romanului:



Nu e adevarat. Maitreyi n-a simtit niciodata in timpul acela."



Din Jurnal:



Ne spunem multe despre literatura. Cateodata ghicim amandoi ca ne vrem."

Nota:



Inexact: Maitreyi era castigata numai de joc!, de voluptatea amagirii, nu de ispita. Nici ea nu-si inchipuia pe atunci ceea ce poate insemna pasiunea".



Este destul de greu si, intr-un fel, de prisos sa ne dam seama cata realitate si cata fictiune contine jurnalul si, ca sa zicem asa, jurnalul din jurnal, adnotarile la un text presupus mai vechi. Mai curand, cum se intampla cu multi dintre scriitorii din aceasta categorie, inclusiv cu Camil Petrescu, jurnalul nu poate fi strict autentic. Iata, de exemplu, acest argument cules din chiar interiorul textului (din jurnalul cel dintaI): La un moment dat, Maitreyi ii daruieste lui Allan o floare, pe care acesta, neglijent, o arunca pe fereastra, de indata ce fata iese din camera lui. A doua sau a treia zi, Maitreyi il intreaba unde este floarea ei" si junele, circumspect la prea neasteptata cerinta, afla un pretext sa amane pentru moment raspunsul, spunandu-i ca i-o va arata cu primul prilej, avand floarea respectiva presata intr-o carte ce nu-i este la indemana. Apoi, pe furis, culege din gradina casei o floare asemanatoare, o preseaza intre filele unei carti si presara peste ea cenusa din pipa, spre a mima vechimea operatiei. Cand Maitreyi revine si i se arata floarea presata in carte, surpriza: fata exclama dezamagita: Asta nu-i floarea mea" explicatia venind oarecum simplu: Floarea mea avea strecurat printre petale un fir din parul meu". Fictiunea facatura" in jurul acestui prea specios marivaudage (chiar cu tenta hindusa fiind eL) se vede de departe.



Dar principalul lucru este sa observam ca romancierul urmareste si lucrul ii izbuteste din plin senzatia puternica de autentic, intr-asta apropiindu-se mult de Camil Petrescu, cel din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si din Patul lui Procust, odata cu impresia trairii" supravegheate, lucide. De Camil Petrescu il apropie pe Mircea Eliade si dispretul fata de scrisul frumos", anticalofilia. Pentru amandoi important este ca literatura sa puna probleme, nu sa fie frumoasa" in chipul obisnuit de pana acum. Arta pentru arta? Amandoi par a da un raspuns negativ la o asemenea intrebare. Arta cu tendinta? Depinde de ce se intelege prin tendinta si mai ales de cefei de tendinta punem in carti. Mai curand ARTA PENTRU ADEVA,R pare sa-i calauzeasca, ca pe toti scriitorii de dincoace de Proust, de Thomas Manii, de Albert Camus, Malraux etc. De aceea, si la unul, si la celalalt eroii romanelor sunt autorii insisi, nu doar deghizati, in chipul flaubertian cunoscut pana acum, ci vizibili cu ochiul liber, ca sa spunem asa. De subiectivism fug insa, chiar pe temeiul realizarii autenticului. S-ar putea spune, altfel privind problema, ca ne aflam in fata unor scriitori care obiectiveaza subiectivismul, se studiaza pe ci insisi, in trairile si experimentele lor, care trairi si experimente (aduse de imprejurarile vietii, uneori insa si cautate, provocate anumE) sunt puse in carti. Dar paralela dintre Mircea Eliade si Camil Petrescu se opreste aici. Ca temperament, Camil Petrescu este un ardent, un scriitor din familia neoromanticilor (lui nu iar fi placut insa o asemenea caracterizarE), in timp ce Mircea Eliade este un spirit supravegheat, mai rece, calculat, am zice un bine temperat" (exceptie facand de la aceasta Noaptea de Sanziene, unde intalnim destule pagini dezlantuite"). El este mai degraba un constructor" de carti, nu de putine ori recurgand la metoda" si felurite hermetisme", in directia a ceea ce neam obisnuit sa numim acum realismul fantastic". Nu insa si in romanul Maitreyi deocamdata, unde experimentul si obsesia sexual-erotica il poate indica si in vecinatatea lui Gib Mihaescu, spre a mai gasi un contemporan cu care sa-1 putem compara. Revenind la Maitreyi, vom spune din nou ca originalitatea romanului sta in aducerea in literatura noastra a motivului iubirii dintre un european si o fata exotica, inexistent inca (poate cu exceptia lui Jean Bart din romanul Europolis, in anume chip si Gib Mihaescu din romanul RusoaicA) in literatura romana. Mircea Eliade ataca tema frontal: Allan este un intelectual si un experimentator, in timp ce indeajuns de ingenua lui partenera simte numai ritualic erosul, strict in linia traditiei hinduse, a procrearii, absolut deloc in directia senzualului plezirist, cu toate aparentele contrarii, pe care de altminteri autorul are grija sa le inlature in autocomentariile" la, jurnal".



De aici poezia cuvantul nu este catusi de putin hazardat iubirii, cu totul inedita in acest roman, unic prin tema lui intre toate celelalte romane din epoca si chiar de mai tarziu. Cu toate acestea, nepriceputii sau pur si simplu rauvoitorii au vazut aici prilej de pornografie. Ba chiar, tragandu-se fel de fel de sfori din culise, cum se intampla la noi, in mai 1937, Ministerul Educatiei si invatamantului pune in vedere Consiliului profesoral al Facultatii de litere din Bucuresti scoaterea de la catedra a lui Mircea Eliade din motive de imoralitate. Autorul tocmai pregatise si tiparise excelenta editie din Scrierile morale si politice ale lui B. P. Hasdeu, demna de orice pana academica, desi, se intelege, mult blamata nuvela Duduca Mamuca, inclusa aici, atrasese, la timpul ei, grave acuzatii de imoralitate marelui savant care il preceda. Cam asa s-a intamplat si cu romanul Cartea nuntii al lui G. Calinescu, aparut in acelasi an, 1933, replica autorului la adresa denigratorilor fiind foarte prompta si totodata indreptatita: era vorba doar de o carte a nuntii" unde romancierul se comportase asemeni botanistului care descrie actul fecundarii si nimic mai mult. Ca atare, G. Calinescu, in a sa Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent, aparuta dupa sapte ani, se arata indeajuns de receptiv fata de Maitreyi, unde intalnim pagini soc", precum aceasta:



Maitreyi si-a ridicat, fara sa se observe, marginea sariei (imbracaminte specific indiana pentru femei, n.n.) si eu mi-am plimbat piciorul de-a lungul pulpelor ei. Era palida, cu buzele rosii, privindu-ma cu ochii adanciti, inspaimantati, dar carnea ei ma chema, ma imbia si a trebuit sa-mi infig unghiile in piept ca sa ma trezesc o clipa."



Sarutata, fata fecioara nu pare a raspunde si zice: Simt buzele ca si cum ar fi ale unui copil. Nu ma cutremuri." Europeanul gidian, cautator de senzatii si senzualitati inca necunoscute un fel de paradisuri artificiale" si acestea intelege cu dificultate ritualul erotic asiat. S-a uitat acum, pesemne, naturaletea cu care, pe timpul celor dintai exploratori (deloc fiind aceia niste prea rafinati experimentatori gidieni ai eresuluI), filipinezele de altadata se daruiau marinarilor albi.



(Sau poate n-a existat ochiul ascutit al cronicarului care sa ne fi transmis exact cum stateau lucrurile? Nu credem! Pentru ca insesi filipinezele de azi, europenizate mai repede decat hindusele, s-au indepartat de natura.)

Experimentator, un stiintific" poate chiar unul dintre cei ironizati cu atata verva de profesorul lui Mircea Eliade, Nae Ionescu , Allan este un intelectual foarte lucid. Si alta cale de intoarcere catre natura inconstienta" neexistand pentru el traieste intens intreaga poezie a erosului celui vesnic, de nebiruit. Iata unele pasaje, neegalate de nimeni pana azi prin acuratetea si adancimea observatiei, cu pastrarea exacta a masurii, a limitei dincolo de care trivialitatea pandeste pe orice scriitor inabil. Se cere un anume rafinament, o cultura literara si o educatie in acest sens a cititorului spre a discerne intre literatura pornografica de proasta calitate (de care este plina acum piata cartiI) si o pagina superioara ca urmatoarea:



ii luai bratul si-1 privii o clipa fascinat. Nu mai era brat de femeie acela. Capatase o transparenta si o caldura autonoma, parca intreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea bruna, mata, si intreaga vointa de victorie alaturi. Traia prin sine, nu mai apartinea fetei care il intinsese pe jaratec ca sa-si incerce dragostea. il tineam in mainile mele ca pe o ofranda vie, zapacit eu insumi de intensitatea cu care palpita si de ciudatenia faptului care trebuia sa urmeze. incepui sa-1 strang, sigur fiind ca imbratisez intreaga faptura a Maitreyiei, ca pe ea o mangai, de ea toata ma bucur. Simteam ca se apleaca la o zi noua, caci printre saruturi ii observam fata mereu mai palida, ochii tot mai aprinsi, vointa tot mai ratacita. in acea chemare a dragostei mele, plimbata pe carnea bratului gol, o chemam pe ea. Lunecarile degetelor mele catre umeri se indreptau spre ea, toata. Si o ghicii atunci cum se clatina, se reazima mereu tot mai mult de mine, pana ce si-a incolacit si celalalt brat de umerii mei, si a inceput sa ma stranga, lacramand fara suflare."



Sau



Cand i-am mangaiat intaia oara sanii cu o mana sincera si infometata, s-a adunat intr-un singur fior inghetat. S-a destins apoi si si-a descheiat pieptul, cu tot ce mai ramasese spaima si voluptate in priviri. Mi s-a dat innebunita si infricosata, asteptand parca un trasnet sa se naruie pe amandoi. Niciodata n-am vazut sani mai frumosi la nici o statuie din lume, caci paloarea aceasta intunecata a trupului Maitreyiei se imbujora sub cea dintai dezvelire, si frumusetea perfecta, de sculptura, a bustului se luminase asteptandu-ma."



De notat neaparat ca experimentatorul" si observatorul manifestarilor pe viu a erosului este prezent pe tot parcursul trairilor" in exact sensul ideii moderne", cum ca placerea se amplifica si se obtine la cota maxima numai sub regimul luciditatii totale. S-ar pune deci intrebarea (mai ales acum, cand lumea e plina de bestialitati sexualE) de ar fi, in scoala aflandu-ne, sa descoperim in romanul Maitreyi si un sens educativ mai inalt: este oare aceasta placerea obtinuta prin luciditate intelectuala un semn al deosebirii omului de animal? Si, mutatis mutandis, al deosebirii dintre insul rafinat prin cultura si educatie de bruta analfabeta crescuta pe maidane? Este o intrebare pe care cititorii avertizati ai romanului lui Mircea Eliade s-ar putea sa si-o puna, situandu-se un moment pe teren etic. Ea tine de domeniul moralei practice, incompatibila de la un punct incolo cu autonomia esteticului, la mijloc venind, toti scriitorii mari artisti" ai domeniului, de la Boccaccio pana la Creanga al nostru. Eliade este, in plus, in scrisul sau, filozoful" si eseistul", romancierul cu fibra moderna". Nici de la el nu putem smulge un raspuns afirmativ categoric la o asemenea intrebare, cu totul delicata, cerand convocarea marilor moralisti, printre ei, daca se poate, sa nu lipseasca pesimistii" din categoria lui Emil Cioran. Cert este ca la modul hindus cunoscut romancierul filozof cauta a descoperi spiritul pur, ascuns de senzualitatile carnale, chiar in dorintele cele mai ascutite ce se pot imagina:



Dar la plecare a avut o criza si si-a pierdut cunostinta. Nu stiam cum sa mi-o explic: intunericul (fusesera la cinematograf, n. n.) sau spasm sexual datorat apropierii mele? Stiu ca e neinchipuit de senzuala, desi pura ca o sfanta." intr-un fel, in Maitreyi gasim si modul erotic-sexual al epocii, al generatiei lui Mircea Eliade si Gib Mihaescu, cartea fiind, in fond, adresata alor nostri. Observand, aratand", autorul face si consideratii directe, precum: De fapt, acesta este miracolul femeii indiene (verificat si de confesiunile prietenilor bengalezI):

0 fecioara care ajunge amanta perfecta in cea dintai noapte". Se vad astfel limpede, aici, insistentele tanarului inca scriitor (ulterior va sti sa se acopere") in a pune in fata compatriotilor sai tot lucruri palpitante, mai ales ca, sa nu uitam, era tocmai in momentul pregatirii si sustinerii tezei de doctorat, intitulata Problema raului in filozofia indiana. Iata, in acest sens, inca o insemnare din prodigiosul Jurnal:



Aproape am sarutat-o astazi dupa-amiaza, singuri noi doi in odaie. Am facut eforturi ca sa no imbratisez, intr-atat de excitata era si de innebunit eu. Mai mult n-a vrut. Mi-e teama, mi-e spaima de mine."



Si, in Nota, la momentul redactarii romanului:



Maitreyi n-a fost o clipa excitata", cum credeam eu. O turbura numai atitudinea mea. Ea voia sa se joace, iar eu ajunsesem mult mai departe." in fond, daca trecem peste specific", peste cadrul geografic si etnografic, religios si de cultura in general, cam toate fetele nubile se comporta astfel, ba uneori si femeile mature, cele nepervertite, se intelege. Freudismul epocii pluteste in subtextul romanului. Maitreyi, fata indiana, avusese pana acum un mod specific, local, de a iubi, ritualurile si naivitatile" care-i acopereau senzualitatile fiind dintre cele mai stranii pentru un om alb, poetice insa, prin apropierea lor de natura. Copila fiind, iubise suprafiresc" un pom, mai inainte de a-

1 fi cunoscut pe Allan si a fi simtit acest suprafiresc" prin intermediul atingerilor epidermice. Noaptea, fugea uneori din odaie, goala, si se urca in pomul ei", il imbratisa plangand si statea acolo, sus, intre frunze, pana se facea ziua si incepea sa tremure".



Atingerile" de corpul iubitului aveau ceva din acel suprafiresc" panteistic: Am simtit si am verificat aceasta minune umana: contactul cu suprafirescul, prin atingere, prin ochi, prin carne". Partenerul o asculta, o observa si abia presimte cat de complicat este sufletul hindus, si cat de simpli, naivi si clari santem noi, civilizatorii". (Ne aflam, s-ar zice, la o rasturnare de situatie, fata de epoca lui Voltaire: nu strainii exotici sunt naivii", candizii", ci noi, europenii, care ne socotim gresit mai evoluati decat reprezentantii culturilor stravechi, arhaice.) Curios lucru: iubind-o acum pe Maitreyi, sincer, Allan devine gelos pe pomul" iubit de fata in copilarie, nu mai putin gelos fiind si pe Tagore (Robi TakkuR), gurul" ei, cu care fata intretinea relatii indeajuns de echivoce, credea el. Tusele" epidermice, iubirea prin atingerea din ce in ce mai stransa a corpurilor celor doi, lasati parca intentionat prea multa vreme singuri de catre parinti, continua ascendent, pana la punctul firesc culminant.



Vraja erotica, poezia iubirii fetei exotice, odata cu toate ritualurile orientale si indiene in speta, vin sa confirme ca dragostea este aceeasi oriunde si oricand. Aceleasi sunt si obstacolele care stau in calea indragostitilor, prejudecatile celor din jur. Difera doar formele" in care acestea se manifesta. Parintii Maitreyiei, care il iubeau foarte mult pe Allan, voind chiar sa-1 infieze, si care il lasau atat de mult in preajma fiicei lor spre a-si forma sentimente fratesti", spun ei se alarmeaza la culme cand descopera adevarul si-i despart in chipul cel mai brutal cu putinta. Junele cauta uitarea, in felul banal binecunoscut: in alcool, in bratele unor femei libere, daca nu si libertine. Nu se mai recunoaste si nu mai este recunoscut si inteles, in aceasta excentrica pasiune, de ceilalti prieteni si colegi europeni din India. in cele din urma, isi cere tansferul din tara devenita pentru el nefasta si fuge" la Singapore. La randu-i, Maitreyi, ratacita, dezorientata, bulversata si ea, nemaistiind ce sa faca voind, poate, sa se razbune pe o soarta ingrata ramane insarcinata intr-un chip cu totul stupid afla Allan de la un nepot al ei, pe care il intalneste intamplator dandu-se unui vanzator de fructe, un ins oarecare cu totul insignifiant. Nu este prea clar, totusi, de ce a facut-o. in orice caz, ceea ce in mod obisnuit numim barierele sociale", de casta, de religie etc, prejudecatile in fine, ies la iveala si in aceasta lume veche, mai fioroase chiar decat la civilizatii" europeni. Maitreyi s-ar fi facut vinovata de rusinea familiei, intr-un mod cu totul nepermis la nobilii indieni. De ar fi fost posibila, casatoria cu Allan ar fi atras dupa sine izgonirea din casta a tuturor celor din familia Narendra Sen, cu pierderea chiar si a numelui. Azi interdictia unor asemenea mezaliante pare absurda si Allan insusi pare a rationa astfel, scriitorul neinsistand insa, cum am mai spus, in directia criticii moravurilor. Scopul ii este radiografierea erosului in sine, romanul sfarsindu-se din aceasta pricina intr-un mod cam inconcludent, oricum imperfect" sub raport compozitional. Eroul este convins ca Maitreyi a facut gestul de a se da altuia din razbunare" si, totodata, din iubire" pentru el, asa cum insusi procedase, la randu-i, intretinand relatii cu alte femei. Mai spera ca mama Maitreyiei, doamna Sen, nu s-ar opune prea mult fata de o eventuala, totusi, casatorie (femeile sunt mai intelegatoare la acest capitol decat barbatiI). Dorea din tot sufletul sa fie tatal unui copil pe care iubita il facuse cu altcineva, insa din prea mare dragoste pentru el. Rationand in acest fel, i se parea ca este, in fond, chiar copilul lui. Tatal insa, inginerul Narendra, este absolut intransigent, cum se vede dintr-o prea cruda scrisoare adresata prezumtivului ginere, lucrurile ramanand intr-atat.

Se intelege, pentru sublinierea cat mai puternica a ideii cartii, autorul vine in cateva randuri cu descrierea cadrului natural al Indiei, cu multa parcimonie totusi: strictul necesar crearii atmosferei. La ceea ce am numit tenta panteistica" a iubirii Maitreyiei pentru un pom, cand era numai o fetita, cu totul nestiutoare in ale erosului, presimtindu-1 cu totul vag numai, se adauga atractia ei, iarasi destul de nelamurita, pentru Tagore (Robi ThakkuR), pentru marea lui poezie (ea insasi fiind poeta de oarecare notorietatE) si pentru personalitatea lui fascinanta. Vin in fine cateva tablouri de natura exotica, luate din imprejurimile Calcuttei, la locul numit Lacuri", in plina luxurianta vegetala. Ramasi singuri, indragostitii isi jura credinta eterna, ca in toate imprejurarile similare cunoscute din scrierile romantice de la Chateaubriand incoace. Punandu-si inelul de logodna in deget si sprijinindu-si pumnii in iarba, Maitreyi pronunta unjuramant-poem impresionant, spontan si ritualic in acelasi timp, inchinat iubirii omenesti dintotdeauna si de oriunde:



Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia ii voi astepta eu venirea; si cum iti sant tie razele soarelui, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum si cu mana si cu inelul, intareste-ma sa-1 iubesc intotdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata si rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc in tine. Sa fie imbratisarea noastra ca cea dintai zi a musonului. Ploaie sa fie sarutul nostru"



Am reprodus j uramanruZ-poem cum l-am mai numit al Maitreyiei si pentru ca sa se vada ca Mircea Eliade poate sa scrie si frumos", cand voieste, cand considera ca o cere contextul. Ritmarc poematica, amintind categoric de biblica, mereu proaspata Cantare a cantarilor, e studiata cu atentie si tradeaza sursele de inspiratie ale etnografului si folcloristului. Le-am sugerat si pentru a se putea constata, din nou, poezia erosului, care contrabalanseaza cu prisosinta, innobilandu-le absolut, pasajele prea grele de senzualitate din carte, considerate de unii pudibonzi (falsi ori sinceri, lucrul nu mai are importanta) drept pornografice. Juramantul-poem se produce imediat inaintea noptii in care Maitreyi va veni in odaia lui Allan si i se va darui total. Pasajul e gandit si construit ca un alt punct de varf, fierbinte, socant, al naratiunii-jurnal, din nou in sensul transcenderii erosului in spirit pur, pentru ca se sfarseste asa:



Nu mai era sete trupeasca aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treaca in mine toata, asa cum trecuse sufletul ei (s.n.). Nu-mi amintesc nimic apoi, caci am cunoscut-o fara sa stiu, fara memorie."



Acum iubirea se produce fara cea mai mica urma de pudoare, absolut firesc, noapte de noapte, ca un fenomen din natura, cu numai infime semne conventionale omenesti:



Daca nu s-ar fi temut sa fie auzita, ar fi cantat dupa fiecare imbratisare, ar fi strigat de durere si de bucurie in clipa unirii, ar fi dansat prin odaie, cu pasii ei moi si inumani. Descoperise gesturi de amanta care ma umileau. Eu, care credeam ca experienta mea anterioara"



Mircea Eliade a scris acest roman la varsta de numai 2A 25 de ani, o varsta usor sub aceea a eroului jurnalului" din carte. Am incercat sa demonstram ca .jurnalul" este de fapt o fictiune (chiar daca va fi avand la origine niscaiva note luate pe loC), daca nu in fondul, macar in forma in care ne este prezentat. Dar tocmai aceasta forma conteaza, devine esenta artistica si filozofica a operei, cu totul remarcabila, unicat in contextul literaturii romane interbelice, in domeniul romanului mal ales, din atatea puncte de vedere magistral realizat, la nivelul european de atunci, neintrecut de nimeni, dupa atata cantitate de proza romanesca scrisa in cea de-a doua jumatate a secolului. in alta ordine de idei, romanul lui Mircea Eliade este o capodopera a prozei noastre prin extraordinara lui conciziune. (Acum, dupa producerea atator romane, foarte lungi", unele, in deceniile 7 8, lucrul este de domeniul evidentei.) Pe mai putin de 150 de pagini de format mic, cu siruri bine rarefiate, tanarul Mircea Eliade este incomparabil mai atractiv, mai concentrat, arata mult mai pregnant si povesteste incomparabil mai fluent, mai iute decat in Pe strada Mantuleasa ori In curte Ia Dionis, spre exemplu, opere de maturitate deplina totusi, scrise cu multa stiinta, rabdare si rafinament; pentru care, se intelege, este nevoie de lectori pe masura.

Maitreyi ramane cartea cea mai frumoasa a lui Mircea Eliade, ca si romanul ultim, Noaptea de Sanziene. Si cea dintai, si cea din urma contin un nu s-ar putea spune exact ce aer de mirare", de juvenila stangacie" si indicibil romantism izvorat din adancurile constiintei autorului, rod al marturisirilor foarte directe si de aceea nelamurite deplin: in amandoua aceste carti mai mult ca in toate celelalte beletristul Mircea Eliade precumpaneste asupra filozofului.

Caz cu totul neobisnuit in istoria literaturilor, poate chiar unic, eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica profesorului Surendranath Dagsupta, vine in replica, dupa aproape o jumatate de secol, cu romanul Dragostea nu moare, scris in bengali si tradus in engleza in 1976: It does not die, aparut la Calcutta. Versiunea romaneasca apartine lui Stefan Dimitriu si Theodor Handoca, postfata de Mircea Handoca, Editura Romanul, 1992, purtand ca dedicatie-moto cuvintele lui Mircea Eliade de la prima editie (din 1933) a romanului sau: iti mai amintesti de mine, Maitreyi? Si daca da, ai putut sa ma ierti?"

Romanul-replica" al eroinei vine ca un corectiv"-repros la cartea lui Mircea Eliade, determinat insa, fara indoiala, si de faima mondiala de care se bucura in deceniul al optulea filozoful. Scrierea se deosebeste fundamental de Maitreyi, cat priveste stilul (luand cuvantul in acceptia lui larga). in timp ce Maitreyi, cum aratam, este scris sub forma unui jurnal in jurnal, bazat adica pe niste note luate concomitent cu petrecerea faptelor (sau mimand", in orice caz, aceasta concomitenta), comentate ceva mai tarziu, urmarind sa creeze in mintea cititorului o puternica impresie in sensul trairii", a autenticului, Dragostea nu moare este scris din amintire, nu fara, se intelege, influenta exercitata asupra noii scrieri de geamana" ei mai veche cu 45 de ani. De unde o serie de subiectivisme", daca nu si reale, in orice caz lasand pe cititor sa creada ca autoarea face si un fel de pledoarie pro domo". O pledoarie a unei femei ajunse la varsta respectabila de saizeci de ani ce-i drept, dand semne de o cultura aleasa sotie, mama si bunica de familie, tipica pentru burghezia indiana, bine europenizata, de dupa cel de-al doilea razboi. Pe Mircea (in noua carte Mircea EucliD) Amrita Maitreyi 1-a iubit, constient sau subconstient, toata viata sa, macar ca a avut o casnicie fericita, familie, copii, un sot foarte cumsecade etc. insa tanarul de altadata, sahibul", n-ar fi avut dreptul sa o prezinte goala", sa faca literatura pornografica, spunand mai mult decat se intamplase, chipurile, in 1930, intre fata indiana de 16 ani si tanarul european de 23 de ani.



Acum trebuie sa ma rafuiesc cu Mircea. De ce nu ai scris adevarul, Mircea? Numai adevarul nu era de ajuns? Ai scris pentru bani? Da, pentru asta ai facut-o acesta este specificul Occidentului, unde cartile se vand pentru voluptate, nu pentru dragoste. Sunt gata sa accept adevarul, dar de ce sa duc povara unei minciuni? [] Cum ai putut sa ma arati lumii goala cartea ta a fost tiparita in 20 de editii , aceasta este dragoste?"



Sergui Sebastian (in realitate Sergiu Al. George, care facea o vizita la Calcutta in 1972 si o intalnea pe Maitreyi, punand-o in cunostinta de cauza cu modul cum aparea in romanul lui Eliade din 1933) cauta, in numele a ceea ce numim dreptul la fictiune" al artistului, sa-1 apere pe autor, timp in care femeia pare neinduplecata:



Ce minciuni nerusinate a scris prietenul tau! Iar tu, Sergui, il mai si lauzi!

El nu-mi este prieten, ci este guru al meu. Eu nu sunt egalul lui.

Strasnic guru ti-ai ales! Numai din vina lui s-a petrecut totul, iar el s-a razbunat pe mine si m-a facut de ocara.

Nici nu-ti inchipui cat de mult a suferit! El n-a facut altceva decat sa incerce sa scape, refugiindu-se in fantezie.

Nici una din aceste explicatii nu-mi e de ajuns ca sa-I pot ierta, Sergui. Nu mi-a dat nimic in viata, n-a facut decat sa reverse ofense asupra mea [] Spune-mi, de ce a trebuit sa scrie asemenea minciuni? A facut-o pentru bani? De ce mi-a folosit prenumele? E o calomnie"



Si in alt loc, reactia povestitoarei la stirea ca Mircea Eliade (EucliD) fusese acuzat de pornografie:



Engleza mea era saraca, nu am stiut ce inseamna cuvantul pornografie. Am stiut numai ca nu poate fi ceva de bine, de vreme ce putea trimite un scriitor la inchisoare (ceea ce, stim bine, nu s-a intamplat, n n.). Nici nu am vrut sa-i cer deslusiri tatei. M-am departat in tacere. Am ramas uluita, cautand explicatia cuvantului in dictionar; ce urat, ce pervers; oare cartea pe care mi-o dedicase era de acelasi fel? De ce ar fi trebuit el sa faca un asemenea lucru? Ce nevoie era sa-mi dedice o carte si sa-mi ceara iertare? ma inuebam. Nu simteam nici o curiozitate cu privire la carte, inima mi se strangea de dezgust. Tremuram la gandul ca fusesem candva atat de legata de un asemenea ticalos" etc.



Si totusi cam toate episoadele din Maitreyi sunt reamintite in Dragostea nu moare: traiul studentului Mircea Eliade in casa profesorului Dagsupta, relatiile lui cu membrii familiei, vizita, impreuna cu Dagsupta si Maitreyi, facuta lui Rabindranath Tagore, ba chiar si multe dintre momentele iubirii dintre cei doi sunt descrise aproximativ la fel (imbratisarile voluptuoase, sarutul, atingerea picioarelor pe sub masa etC). in cateva randuri, prima data la vreo 40 de ani, calatorind in Europa, cu sotul ei, Maitreyi (in roman AmritA) incearca sa-1 revada pe Mircea Eliade (Euclid in romaN). Acesta insa se eschiveaza de fiecare data. insusi filozoful si scriitorul confirma cele spuse de Maitreyi in romanul ei, reproducand in Memorii un fragment din scrisoarea pe care i-o adresa la un moment dat, din Paris:



Maitreyi Devi, daughter of S. N. Dagsupta

I do not know you want to meet us or will consider it a waste of time and I am also afraid whether you are the same Eliade who was us in Calcutta or not []. I really want to see you very much 23 years have passed. I have two children, my husband is a Doctor in Chemistry"

(Am reprodus fragmentul din scrisoare dupa Memorii, unde a fost publicat cu trunchierile pe care le-am respectat intocmai; vezi editia romaneasca ingrijita de Mircea Handoca.)

Romanul Dragostea nu moare, foarte romantios, nu are alta valoare decat aceea de document, interesant cat priveste urmarirea procesului creativ al scriitorului roman si, totodata, un argument in plus ca Jurnalul" este numai o metoda" in realizarea fictiunii literare. Nu mai putin, cartea se bucura de senzatie in masa larga a cititorilor. Este scris deosebit de cursiv, cu multe pagini atragatoare, aducand mult specific al locului, descrieri de natura exotica abundente, prezentare de obiceiuri hinduse etc. Revelator este apoi faptul ca aflam chiar din condeiul Maitreyiei (de va fi fost al eI) ca prea severul, prea moralul" ei tata cauza dramaticei despartiri a celor doi tineri de altadata marele filozof si sanscritolog, care tinea grozav la traditiile hinduse, a pacatuit exact ca multi dintre europenii nostri. Cuprins si el de ceea ce francezii numesc le demon du midi" (femeia tanara cc-si face aparitia in viata barbatului pe la 45 50 de ani, stricand casnicii temeinicE), se incurca" cu o doctoranda de-a sa, parasindu-si nevasta si copiii.

Document" fiind, scris in binecunoscuta traditie realista, romanul Maitreyiei Devi are o a patra parte, cea finala, putintel cam fantastica, in orice caz imaginata. Eroina, Amrita-Maitreyi, este infatisata ca o batrana de peste 60 de ani, care il viziteaza pe Mircea Eliade (EucliD) in cabinetul sau de lucru de la Chicago, acum batran si el, fireste, fara nici un fir de par pe cap, slab, cam garbovit, vorbind intors cu spatele, afundat cum este intre vrafurile lui de carti, ghicind totusi cine a venit sa-1 vada, abia raspunzand, absent mai mult, monosilabic, la intrebarile care i se pun. Este partea cea mai romantioasa", prea putin explicita, a romanului Dragostea nu moare.

Am putea sa ne indoim de paternitatea Maitreyiei Devi asupra acestei carti, lipsiti fiind de informatii relative la activitatea literara a autoarei, luata in intregul ei. Romanul, chiar asa, in traducere, pare sa fie opera unui profesionist al condeiului, care putea primi o comanda in acest sens. Mai ales ca, la un moment dat, dam peste o pagina unde Mircea Eliade (EucliD) este denuntat a fi cochetat cu fascismul Amrita-Maitreyi afla de la o prietena romanca, o oarecare Vera, ca Mircea a murit:

Cand a murit? Oh, nu, nu a murit. A murit din punctul nostru de vedere. A trecut la fascisti/ La fascisti? am scancit eu, de parca l-as fi vazut langa noi, cu o mustata in forma de fluturas, ca Hitler, deschizand usa camerei de gazare" Acest pasaj, indeajuns de insolit in cuprinsul romanului, distonant cumva, prea asemanator cu o delatiune, ar putea fi semnul unei bine orchestrate" ingerinte, venita din anume cercuri politice care ar fi insarcinat pe un mercenar al condeiului sa compromita pe savant si pe scriitor, stiute fiind anume relatii din prima tinerete si cu totul platonice ale lui Eliade, cu miscarea legionara, de care s-a dezis mai tarziu.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.