Mihail SADOVEANU

- Intr-adevar, in vremea veche s-au intamplat lucruri care astazi nu se mai vad, a grait incet, in intunecimea inserarii, mesterul Ienache coropcarul. Inca parea cuprins de sfiala dupa istorisirea capitanului Neculai Isac. Totusi vocea lui ne-a desteptat la viata acelei ore. Si asteptand-o pe Ancuta, cu oale noua si vin proaspat, am prins a ne apropia cu vorbe unii de altii. Un fior de vant sosi intre noi din valea Moldovei. M-am dat langa vatra, am impuns si-am zadarat cu vreascuri focul atipit in blanita-i de spuza. Cand se rasucira flacari si ne vazuram iarasi, fiorul de vant statu si se aseza peste noi si peste han o negura usoara de toamna. - Acum nici nu mai sunt oamenii care au fost, urma mesterul Ienache; si comisul Ionita incuviinta din cap, cu putere, asemenea cuvant Acum traieste o lume noua si becisnica. - Asa este!
mormai intaratat razasul de la Draganesti. - Si iernile pe-atunci erau mai tari, hotari coropcarul, apropiindu-si de foc luleaua de lut cu capacel de alama. Dulama care o am pe mine e de pe atunci; si eu acuma n-am ce face cu dansa in vremea iernii. O port asa intre umeri, ca sa ma fudulesc cu dansa. Asemenea sa stiti dumneavoastra, capitane Neculai si comise Ionita, ca si verile erau mai imbielsugate. Si nici prin targuri nu erau atatia venetici cu dugheni noua: si noi coropcarii eram imbratisati prin sate ca niste prietini buni. Acuma trebuie sa-mi plec grumazul mai tare si sa-mi port marfa sus, in munte. Numai acolo se mai gasesc oameni care n-au vazut inca targurile; si fetele infloresc de bucurie cand le deschid laditele. Apoi era si alta credinta in Dumnezeu. Se duceau negustorii la Rusalim si se intorceau sfintiti Chiar eu m-am invrednicit de-am calatorit, pe jos, pana la Sfantu-Munte. S-acolo am vazut an achit pe ciont de stanca si monahi cu dreapta credinta se suiau si se coborau de-acolo cu scripetele, in panere, caci drum n-aveau. Iar la noi, in targ la Iesi, era asezata Domnia cu altfel de randuiala. Cand iesea Voda de la Curtea Domneasca jucand pe harmasar negru si inconjurat de neferi, prostimea se punea cu dosu-n sus si cu fruntea-n pulbere. Iar cand te miluia un boier, nu-ti dadea un craitar, ci un ban de aur. S-a intamplat ca eu sa fiu tanar, sa traiesc pe-atuncea si sa ma bucur altfel de viata. Haladuiam fara grija si eram cu chimirul bine captusit. Iar intr-un rand, pe cand imi pregateam lazile ca sa ma duc la iarmaroc, la Baia, in tara-de-Sus, s-a intamplat in targul nostru la Iesi un mare bucluc. Va rog numai o leaca sa ingaduiti pana ce-oi potrivi in lulea o frunza de tutun, caci atata pacat am inaintea lui Dumnezeu, pe langa altele. Si sa desfund ciubucul, pentru ca Satana atata grija are: sa-l infunde. Dar cel mai mare peste ceruri, peste pamanturi si peste mari s-a milostivit si ne-a invatat sa facem suvac. S-apoi sa va spun ca, pe cand ma aflam in ulita la Carvasará ti ma tocmeam pentru marfa cu doi negustori armeni, iaca s-arata dinspre Beilic, cu mare zvoana, o roata de arnauti, avand la mijtoc pe-un om legat Lume multa dupa dansii, mai ales muieri si copii. Si ieseau catei de sub gangurile si boltile negustorilor, hamaiau si urlau. Negustorii de pe la toate tarabile s-au bulucit barba langa barba s-au prins a se-ntreba boldindu-se. Arnautii umblau toti cu hamgerele si cu susanelele gata, parca s-ar fi temut ca omul legat sa nu rupa funia si sa-i deie la pamant cu dosul palmelor. Cel prins era intru adevar om nalt si voinic -subtire la mijloc, lat in spate. Avea mustati balae si ochii negri si se uita fudul in juru-i. Era imbracat cu mintean si cu ciubote rosii cu tureatca rasfranta, ca un razas cuprins. Era cu capul gol si cu buzele sangerate sub mustati. Se afla intre arnauti unul Costea Caruntu, slujitor la agie. Cand a trecut pe dinaintea negustorilor, s-a intors cu fala s-a batut iarasi pe cel prins cu pumnul peste falci. Am intrebat: - Cine-i omu ista si cum il chiama, jupane Coste? - Aista-i un rau si-un misel, a raspuns slujitorul agiesc. - Ma rog dumitale, cum il chiama si ce vina are? - Il chiama Todirita Catana, un razas nebun si nemernic din tinutul Vasluiului. Si fiind slujbas la luminatia sa vornicul Bobeica, a avut asa neobrazare, incat si-a ridicat ochii asupra luminatiei sale. Si a cutezat sa se-nteleaga cu sora luminatiei sale, duduca Varvara, - s-au fugit asta-noapte. Dar luminatia sa oblicise ceva si pusese straji. Asa ca l-au ajuns si l-au prins la Moara de Vant. A fost munca si batalie. Pan-acolo n-a fost chip. Cati tigani si slujbasi boieresti il ajungeau, pe toti ii stalcea si-i dobora. Pan ce nu l-au inconjurat arnautii domnesti cu hamgerele n-a fost chip sa-l supunem. Racnea ca el pentru duduca Varvara poate sa-si deie si viata. Apoi l-am legat cum vedeti si l-am batut peste falci cum se cuvine - de are sa-si stupeasca limba si maselele; ca sa inteleaga asemenea ticalos ce nu se cade sa indrazneasca!
- Foarte bine i-ai facut, jupane Costea - am zis eu, si impreuna cu mine au incuviintat si toti ceilalti negustori. Dar cand spuneam noi aceste vorbe, miselul acela, Todirita Catana, si-a intors fruntea si s-a uitat drept si holbat spre noi. Era om frumos si indraznet, dupa cat se vedea, si m-am cam infricosat de privirea lui. Pe urma m-am gandit ca tot au sa-l spanzure si mi-a trecut sfiala; si-am ras catra dansul. Dupa aceea am grait spre slujbasul agiei: - Jupane Coste, pentru vrednicia dumitale, poate sa-ti daruiasca s-o mosie luminatia sa vornicul Bobeica. Fii bun si ingaduie o tara si mai tine putintel in loc raul acesta si pe arnauti, ca sa ne spui ce s-a facut duduca Varvara, sora luminatiei sale. - Pe duduca Varvara o trimete boierul la manastire la Agapia, precum cere legea, ca sa-si planga acolo greseala tineretii. Chiar i-a si randuit caruta si slujitorii. Iar pe acest fara de minte razas il duc ca sa-l inchid in turnul Goliei, ca sa astepte acolo porunca lui Voda. Sfarsitul lui are sa fie sub buzdugan, asa dupa cum intelege orice om cu scaun la cap. - Asa este, am zis eu cu incredintare. Si toti negustorii din ulita si-au inclinat barbile s-au aratat ca si ei tot asemenea dreapta socotinta au. Apoi dupa roata de arnauti s-a luat mahalaua ca dupa o laie, cu colb si cani, cu muieri si prunci, - si Costea Caruntu palea din cand in cand peste falci ori peste grumaz pe razas. Asa l-au dus si l-au inchis la Golia in turn, pe cand eu ma clantaneam cu armenii pentru marfa. Si sfarsind targul si platind aur cu zimti, mi-am luat sarcina cu marfa-n spinare si m-am dus acasa s-o asez in cutii: marfa delicata si subtire, mai mult pentru ochi si pentru inima partii femeiesti. Am randuit-o frumos, am pus cutie peste cutie, - am lustruit ca totdeauna cu grija alamurile cu care-s ferecate, dupa cum le vedeti si-n ziua de azi; si dormind un somn bun pana ce-au cantat cucosii straja a treia, m-am sculat, m-am pregatit, am luat coropca-n spate, si cu ciomagul si luleaua am pornit hai-hai, cand se ingana ziua cu noaptea. Ajungand in ulita Goliei - aud larma cumplita. Si de la manastire tasnesc pe poarta de fier calareti cu parul valvoi. -Aman!
Ce este, oameni buni? ce s-a intamplat, lume draga? Costea, cu capul gol, indemna cu harapnicu-n mana: - Acu, baieti!
Trebuie sa fi apucat pe la cismeaua Pacurarului!
Sa nu-l lasati!
Cum l-ajungeti, il strapungeti si mi-l aduceti mort!
- Jupane Coste, a raspuns atunci un arnaut batran, cine poate sa stie drumul pe care a apucat blastamatul acela? Cat a fost legat, am avut stapanire si putere asupra lui; dar acuma, daca-i i-s slobode bratele si are in pumnul lui fier, si-a incalicat cal, nu se gaseste voinic care sa-l poata ajunge si sa-l poata rapune. - Ce graiesti tu, mosnege? - a racnit slujbasul agiei. - Nu te supara dumneata, caci graiesc adevarat, jupane Coste. Caci noi il cunoastem de mai multa vreme pentru alte ispravi ale lui. Aista-i un zalud care a facut slujba si-n oastea nemtasca, - si i-a spariat si pe nemti. Si s-a ostit si-n razboaie adevarate si are pe el crestaturi de gloante si de sabie. Calul fuge in goana si el sta in picioare in sa. Ridica sacul de orz in mana dreapta. Bate ca un berbec cu capul, si pe cine-l paleste il da jos fara suflare. Stiindu-l asa, l-am cetluit bine, l-am lepadat pe dusamea si i-am pus proptea la usa. Si numai un nebun ca el a fost vrednic sa roada funia, s-o lege dupa aceea de-o gratie, sa-si faca loc prin fereastra si sa pogoare in lungul turnului. A sarit la straja si i-a luat iataganul si pistoalele, - a gasit undeva un cal, s-a dus; -unde sa-l aflam noi acuma, jupane Coste, si ce-i putem face? S-asa se framanta jupan Costea Caruntu si racnea ca un leu, incat pe loc slujitorii au apucat-o in toate partile calari pe par. Vazand ca i-a urnit dupa fugar, slujitorul domnesc s-a mai potolit, si numai pufnea, - parca se-nadusa si nu-i mirosea bine. Avea un om al lui langa el. I-a poruncit sa-i aduca arme si cal inseuat. Atuncea am gasit si eu cu cale sa m-apropii si sa-ntreb cu mare uimire: - Jupane Coste, pe mine tot nu m-ajunge mintea, cum s-a putut intampla asemenea fapta intr-o cetatuie cu ziduri nalte si cu turn cum ii Golia? Pe langa ziduri si turn, se mai afla pusti, lanturi si osteni. Si sa scape asa cu usurinta un nevrednic ca acela, care a cutezat sa rusineze o cinstita casa boiereasca!
- Intreaba-ma, Ienache, si eu nu ti-oi putea raspunde, - a pufnit iar slujbasul. Acuma in mine au sa bata toti si la mine are sa se uite stramb luminatia sa vornicul Bobeica. Acum slujba mea si pricopseala mea au cazut jos. Sa intru in sfanta manastire, sa dau parintelui Nicanor un sorocovat, sa-mi faca o slujba pentru scapare de napaste, - nu ma rabda vremea, caci m-ajung din urma supararea si harapnicul boieresc. Trebuie sa ma reped dupa hot, dar iarasi trebuie sa ma intorc, caci, dupa rasaritul soarelui, am porunca sa pornesc pe duduca Varvara la drum. Trebuie s-o intovarasesc, cu alti slujitori, pana la manastire la Agapia. Pe cale mi s-ar putea intampla alte nacazuri si nu stiu ce-oi face. Inima mea, bre Ienache, acuma-i ca un faer ros, pe nicovala: si trebuie sa bata-n ea ciocanul. - De ce te infricosezi dumneata, jupane Coste? am cercat eu a-l domoli. Pe ticalos l-oti prinde; pe duduca ii duce-o la sfanta manastire; iar Domnia si boierul s-or linisti, - si pentru credinta domniei tale, te-or milui dupa cuviinta. Graind asa, - l-am lasat inca fierband langa tumul Goliei, si-am pornit la vale pe drumul Pacurarului, ca sa nu m-apuce soarele in targ. Si nadajduiam asa, in mine, ca si de data asta tot. Stapanirea are sa biruiasca pe cel viclean. Ca marginea targului m-am intalnit cu unii din ostenii Domniei, care se intorceau la pas pe cai asudati. Erau suparati si se uitau urat. Nu gasisera si nu prinsesera nici un razas. Acuma mi se lumina mintea si-ntelegeam de ce-a manat Costea Caruntu pe slujitori intr-acea parte, caci pe acelasi drum avea a umbla si caruta duducai Varvara, catra manastire. S-un nebun, cum se vede ca este Todirita Catana, numaidecat trebuia sa incerce a-i atine calea. Am priceput ca de asta mai ales se temea jupan Costea. Am mers asa o vreme pe drum lung. Cand s-a suit pe cer soarele si mi s-a ingreuiat in spate coropca, am poposit la o fantana si mi-am potolit setea. Si-am stat asa subt arsita, asteptand din zare un crestin drumet, care sa ma primeasca langa el, in, caruta cu fan. Ca si-n alte dati, Domnul Dumnezeu mi-a venit intru ajutor - si s-a aratat dinto-o zare un om cu caruta. S-a oprit la fantana cu cumpana ca s-adape caii - si eu spunandu-i o vorba buna, el mi-a raspuns cu prietinie. Am pus laditile bine, m-am asezat in fan alaturi, si-am mers asa prin sate si prin locuri singuratice pana la Targu-Frumos. Acolo omul cu caruta a apucat in alta parte de lume, iar eu, cu lazile-n spate, am intrat in padure la Strunga si-am mers pe racoare pana ce-a asfintit soarele in Siret si s-a aratat luna in urma la rasarit Atuncea mi-am pus iar jos laditile, la alta fantana, si-am stat acolo pana ce mi-a trimes Dumnezeu, de pe alt drum, alta caruta. Era o caruta usoara, care venea iute, cu doi cai sprinteni. Omul a oprit si m-a intrebat: - De unde vii, mai crestine? - Tocmai de la targul Iesilor viu, gospodarule, si mare pomana ti-ai face daca mi-ai scurta drumul, caci eu sunt coropcar, prietinul oamenilor, si nu fac nimanuia nici un rau. - Daca vii de la Iesi, suie langa mine si te grabeste a grait omul acela. Eu m-am suit langa el si indata am trecut Siretul. Iar pe langa podul de lemn juca luna in apa - si fulgera spre noi lumina, intorcandu-ma spre om sa-i multamesc si sa-i spun cuvant bun am inteles indata ca langa mine-i Todirita razasul, si l-am cunoscut. El a ranjit, sticlindu-si dintii; si m-am infricosat ca ma cunoaste si el. - Tu esti, - zice, - negutatorul acela care a ras catra mine, ieri, la Carvasará. - Am ras, raspund eu, caci mi-a placut fata domniei tale. Nu te supara, caci sunt om sarac si umilit. - Tu esti oaie de turma, imi intoarce el cuvant si te pastoreste lupul. Sa stii ca asta esti tu. - Bine, zic, asta sunt: numai nu te supara pe mine. El iarasi a ras. Apoi a fluierat ascutit - si caii, intelegand putere indaraptul lor, s-au intin s mai cu grabire la fuga, pe sleah. Catana razasul se intoarce iar catra mine: - Ce se mai aude in targ la Iesi? - Ce sa s-auda? - zic. Stiu ca, daca nu ti-oi marturisi adevarul, imi rapun capul. Costea Caruntu de la agie trimete ostire multa dupa dumneata. Si el duce singur pe duduca Varvara la manastire la Agapia. A pornit, socot eu, cam pe la pranzisor. - Asta-i bine, ingana razasul. -Asta este, zic eu iar, si sa stii ca el cunoaste ca si dumneata trebuie sa fi apucat tot pe acesta drum; si a luat cu sine tarie, de care trebuie sa te temi, caci esti numai unul singur Razasul rade iar. - Asculta, omule, zice; - eu pot pieri, dar de temut nu ma tem. Si tu ia aminte la cuvantul meu si din ce spun eu sa nu iesi. Acum mergem inca o bucata de drum, pana intr-un loc care se chiama Hanu Ancutei. Acolo eu vreau sa ma opresc si s-astept pe jupan Coste, cu toata sila lui. Cand are sa vie, el n-are sa ma gaseasca si n-are sa ma vada, - dar eu n-am sa fiu departe. Am sa fiu langa voi si-am sa va am subt ochiul meu. Si-am s-ascult si vorbele pe care ai sa i le spui. El are sa te intrebe si tu ai sa-i raspunzi c-am apucat sleahul inainte catra Timisesti, si-am fugit de el cu mare spaima Sa-i spui adevarul, ca m-ai vazut si m-ai cunoscut, - insa nu intr-alt chip, caci altfel ne mai putem intalni intr-aceasta viata si-n aceasta lume. La asemenea vorbe, eu am plecat capul si-am raspuns cu supunere; ma gandesc ca poate intr-adevar nemernicului i-i frica de puterea Domniei, insa de puterea celor mari nimene nu poate scapa. Asa, - cinstite capitane Neculai si comise Ionita, dorind eu pedeapsa celui rau si randuiala in tara, am ajuns, nu in tarzie vreme, aicea, la Hanul Ancutei celei de-atunci. Era inchis si se afla numai cu luna in singuratate. Bate Catana in porti, se desteapta cani rai, - s-aude inlauntru vocea Ancutei. Razasul striga: - Lele Ancuta, am venit la sfatul si la prietinia dumitale. Eu sunt Todirita Catana, si daca nu-ti mai aduci aminte de mine, acuma ai sa-mi cunosti nacazurile. Pe loc Ancuta a tacut; a grait bland cu canele; pe urma a tras drugul s-a desprins clempusurile de fier. A deschis usa, ne-a varat in ochi pe rand faclia de ceara si-a zis catra Catana: - Intra. Dumneata esti razasul cel nebun, cu pricina. Am auzit astazi veste de la Iesi despre ispravile dumnitale. Atunci Todirita Catana s-a indreptat din sale si s-a uitat la dansa. Ancuta de altadata era muiere frumoasa, ca si aceasta de-acum. Cata la el cu ochii mari si-i luceau in ei doua faclioare mititele. Razasul s-a uitat lung la dansa, apoi si-a lepadat pe-o laita pistoalele si iataganul. S-a intors si i-a cuprins mana dreapta care-i era sloboda. Ancuta a prins a rade. - Stai, sa pun lumina deoparte si sa-nchid portile, a grait ea -si pe urma spune ce ai de spus. Eu stiu ca nu esti om cu mintea intreaga, caci te pui cu stapanirea. Se vede ca nu esti intelept, caci iubesti o copila de boier. Asta-i dragoste cu primejdie. Dar am inteles ca ai facut o isprava mare in targ la Iesi, la turnul Goliei. Se bat cap in cap arnautii si neferii Domniei si te cauta pe toate drumurile. Au sa te gaseasca s-au sa te taie. - Lele Ancuta, a raspuns Todirita Catana; daca mi-a fi scris sa mor, oi muri. Pentru o dragoste pot sa-mi dau viata si tineretele mele. Afla, lele Ancuta, ca-n noaptea asta; - poate peste-un ceas, poate peste doua, au sa cada intr-adevar aicea la portile dumnitale, ostenii Domniei. Cu ei se afla Costea Caruntu, care m-a legat ieri si ma batea peste falci in vederea norodului. Costea Caruntu, draga lele Ancuta, duce pe duduca Varvara, in pustie, la Agapia la manastire. Si eu vreau sa-ndraznesc a scoate din mana lor dragostea mea; ori izbandesc, ori imi las aici oasele. Atunci, la aceste vorbe, am vazut-o pe Ancuta infricosata. A clipit din ochi si si-a dus palmele la obraji. S-a racnit subtire: - Tu esti nebun, Todirita Catana, asa cum spun si alti oameni!
Dar indata dupa aceea s-a intors si s-a aplecat catra el si l-a intrebat cu graba cum socoate el ca si-ar putea indeplini planurile. Tragandu-se amandoi in celalalt colt de odaie, langa vatra, au prins a descanta frunte langa frunte, - si mai ales Ancuta mi se parea mie ca graieste cu foc si patima. Dupa ce-au -ispravit ei de grait si de pus la cale, Todirita Catana a venit impotriva mea, s-a oprit si s-a uitat la mine cu sprancenele incruntate. Avea niste priviri pe care voiam sa le lepad din mine si nu puteam. Nici n-am indraznit a-i spune nimic. Am inteles asa ca a facut legamant cu moartea si de asemenea om trebuie sa ma tem. - Du-te; nu intarzia i-a grait Ancuta, cand el isi lua armele. Si-a intins mana pe umarul lui, apoi si-a tras-o iute inapoi. Catana, ca si cum l-ar fi intors bratul ei, s-a sucit in loc, a cuprins-o cu dreapta de dupa gat s-a sarutat-o. - Daca se scoala sotul meu si te vede, a zis ea razand, macar ca-i batran, se poate supara Pe urma a ramas neclintita, langa usa, si-a ascultat cum graieste razasul cu caii, cum ii indeamna si cum porneste. Vuietul carutei s-a departat si nu se mai auzea si ea tot statea cu urechea atintita. Sedeam impovarat langa laditile mele si nu intelegeam nimica. Ce fel de vant tainic mana vestile asa de grabnic de la Iesi in lume? si cum se pot aduna si intelege Intr-asemenea chip doi oameni straini? inalt privirile: vad ca Ancuta s-a asezat pe o laita; se uita inspre mine si faclia ii joaca in luminile ochilor; dar nu ma vede. Parca tot asculta si nu vede. Si asteptam asa pana ce suna zvoana pe sleah - si cu mare larma de voci si pocnete de harapnic se opreste in batatura alaiul cel mare de la Iesi. Si-ndata aud racnetul lui jupan Costea Caruntu si hangita se scoala din locul ei, deschide usa si salta faclia deasupra capului. Pare apoi a-si aduce aminte si de mine si, plecand numai usor fruntea, imi sufla pe sub brat: - Dumneata, mestere Ienache, stii ce ai de spus. Au tabarat slujitorii Domniei, racnind sa le deie vin. Jupan Costea insa i-a infruntat si i-a ocarat si i-a scos afara la cai si-n jurul carutei. Acolo, sub poclazi, in lumina lunii, gramadita cu capu-n piept si asupra genunchilor, am vazut pe duduca Varvara. Mi s-a aratat ca o umbra si mi s-a parut ca tot plange. Iar jupan Costea, batand cu sabia in podele, s-a apropiat si m-a cunoscut - Cum se poate, bre Ienache, zice - asa degraba ai ajuns in aceste locuri? Spune-mi daca n-ai aflat cumva pe drum veste despre miselul pe care-l cautam. - Jupan Coste, zic - am auzit despre Todirita Catana pe care-l cauti dumneata si l-am vazut - Cum se poate, bre Ienache? - a strigat slujitorul agiei; iar hangita s-a intors catra mine, atintindu-ma. - L-a vazut, a adaos si ea. A trecut pe aici. - Da, incuviintez eu; a trecut pe aici si-am oblicit c-ar fi apucat spre vadul de la Timisesti cu mare spaima Am auzit larma slujitorilor de-afara si mi s-a parut ca jupan Costea se bucura. - De armele noastre nu poate sa scape!
a racnit el cu tarie. Hangita zambeste si graieste cu blandeta: - S-aude ca si-ar fi gasit tovarasi alti rai si bezmetici si vor sa prade marfa pe care o duceti dumneavoastra in caruta. - Ce? Cum? - s-a indarjit omul stapanirii. Are sa-si lese capatana sub picioarele calului meu!
- Moldova vine mare dupa ploi, graieste iarasi hangita, si vadul de la Timisesti acuma e greu de trecut. - Cum se poate? si alt drum nu-i? - Este drum prin Tupilati. Treceti pe pod umblator. - Atunci oamenii mei grabesc dupa el si-l infunda acolo, la Timisesti, iar eu trec caruta cu marfa boiereasca pe podul umblator. Facem doua trebi bune si multamim pe stapanii nostri. Ne ferim astfel si de orice fel de intamplare potrivnica Si-ntr-un sfert de ceas, cat au mai stat acolo oamenii stapanirii, lelea Ancuta m-a coborat cu dansa in pivnita si-am scos amandoi la luna cofe cu vin. Si adapandu-se oamenii si facand zarva si prinzand mare coraj, au juruit pieirea miselului fugar s-au apucat-o pe sleah inainte. Iar jupan Costea, cu o sama de slujitori, a pornit caruta prin partea ceastalalta ca sa deie pe podul umblator de la Tupilati. Lelea Ancuta i-a dus pe drum foarte scurt si m-a tinut toata vremea langa dansa. Cum am ajuns la malul apei, jupan Costea a strigat cu voce mare la podar. Si s-a infatisat un mosneag cu pletele-n ochi si surd. - Sa ne duci de ceea parte!
- a racnit Caruntu la el, aratandu-i cu sabia celalalt mal. - Va duc, boieri dumneavoastra, balbaie mosneagul cu groaza. Da-i apa mare, maria voastra, si-i greu de trecut atata norod, si cai si caruta, si fiind si la o vreme de noapte - Nu-i nimica, mos Bara, ii tipa hangita la ureche, ii treci pe dumnealor pe rand. Intai pe cel mai mare si pe duduca din caruta. Dupa aceea or trece caii: pe urma ceilalti. Eu nu m-amestec, jupane Costea, dar spun numai o vorba. Si nu s-a face decat dupa cum poruncesti dumneata. - tine podul bine si baga sama!
s-a intors jupan Costea catra mosneag. Ma treci intai pe mine cu sora luminatiei sale vornicului Bobeica. Si daca nu-ti faci bine datoria, sa stii ca unde-ti sta capul, au sa steie si picioarele!
Mosneagul si-a varat intre umeri capul si s-a tras catra saici. Iar jupan Costea Caruntu, cu vorbe blajine, a coborat din caruta pe duduca Varvara, subtirica si plina de spaima. Cand a trecui spre pod, s-a apropiat de ea lelea Ancuta, aplecandu-se sa-i vada ochii. Scripetele a prins a scartai pe odgon si apa rupea si farama in solzi lumina. S-a lipit podul incet de celalalt mal s-a ramas acolo neclintit si tacut. Nu s-a auzit de acolo nici o voce, nu s-a simtit nici o miscare. Numai pe Ancuta o vedeam ca asculta cu incordare, si-i sticlea luna in ochi. O priveam stand asa si asteptand, - si de la o vreme m-am intors de catra ea cu frica. Nimenea n-a inteles ce-a fost si ce s-a intamplat, cu toate strigatele si chemarile de mai pe urma ale Ancutei s-ale oamenilor. Tarziu, in zori, au venit gospodari din Tupilati s-au adus iarasi la cestalalt mal podul Am gasit intr-o saica pe mosneag legat. Si-n cealalta saica pe jupan Costea, strans in funii pana la sange, cu calus de rasina-n gura. Cand l-am slobozit din funii isi i-am dat afara calusul, a inceput a se pravali intr-o parte si-ntr-alta tehui si si-a stupit in prund dintii de dinainte amestecati cu sange inchegat. Asa era de prapadit; incat a trebuit sa-l culce oamenii lui in caruta, ca sa-l poata duce inapoi la agie. Asa m-am mirat eu de asemenea intamplare, - si intelegeam ca lelea Ancuta, cand se uita in luna, auzea ce se petrece la celalalt mal. Eu n-am stiut ce-a fost si nici jupan Costea n-a spus niciodata. Nu cred sa fi fost farmece de-a hangitei, macar ca ea auzea. Mai degraba raul acela, Todirita Catana, a stat acolo la panda s-a stropsit pe slujitorul Domniei. De sfatuit s-au sfatuit ei langa horn, dar o femeie nu poate pune la cale asemenea fapte. De la Ancuta am aflat tarziu dupa aceea ca acel misel ar fi scapat cu duduca Varvara in tara ungureasca. S-atunci iar am banuit-o c-ar fi fost cu stiinta ei. Am fost eu, capitane Neculai si comise Ionita, multa vreme mahnit pentru asemenea blastamatii, care s-au petrecut in targ la Iesi si la apa Moldovei.

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.