Interpretare de text la prima vedere
"Atatea stele cad in noaptea asta. Demonul noptii tine parca-n mani pamantul si sufla peste el scantei ca peste-o iasca napraznic sa-1 aprinda, in noaptea asta-n care cad atatea stele, tanarul tau trup de vrajitoare-mi arde-n brate ca-n flacarile unui rug.
Nebun, ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind, ca sa-ti topesc zapada umerilor goi, si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui puterea, sangele, mandria, primavara, totul.
in zori, cand ziua va aprinde noaptea, cand scrumul noptii o sa piara dus de-un vant spre-apus,
in zori de zi as vrea sa fim si noi cenusa, noi si - pamantul"
(Lucian Blaga, Noi si pamantuL)
■ Cele doua strofe ample surprind, in forme artistice metaforizate, elanul dionisiac, frenezia simturilor descatusate, intensitatea bucuriilor carnale proiectate pe fundalul unui cosmos, in care se produc, simultan, condensari ale materiei universale in noi corpuri ceresti si dezagregari spectaculoase prin caderi de stele.
■ O forta numenala urca din strafunduri la suprafata pamantului, asa cum imbratisarea "tanarului trup" al femeii dorite insufla artistului energia vitala si focul sacru al inspiratiei (al harului creatoR).
■ Atmosfera magica a ritualului erotic este asigurata - ca in misterele pagane de initiere - printr-o complicitate ascunsa intre omul insetat de cunoastere si fortele demonice (ispitelE) care-1 ajuta sa-si depaseasca barierele firii: "demonul noptii", "trup de vrajitoare", "flacarile unui rug", "limbi de foc".
■ La capatul trairii preaplinului sufletesc si trupesc, comuniunea (intens impartasitA) cu taina sacramentala a iubirii si explozia simturilor peste marginile stramte ale firii omenesti nu mai pot fi urmate decat de "cenusa" vapaii consumate, amestecate una cu pamantul.
Particularitati stilistice
Poemul blagian este construit pe baza unei antiteze temporale (asigurand relatia de opozitiE), in cadrul careia se manifesta o dubla repetitie (ce marcheaza relatia de simetriE): noapte-zi ("noaptea asta", "in noaptea asta", "in zori", "in zori de zi"); antiteza simetrica este sustinuta si de metafora incandescentei trairilor carnale ("cand ziua va aprinde noaptea").
■ Personificarile cu valoare hiperbolica insufletesc deopotriva fortele cosmice si pe cele telurice, stapanite de acelasi spirit demonic care le confera atribute magice: "cad", "tine par-ca-n mani", "sufla", "arde" etc.
■ Una dintre figurile de stil clasice preferate de Blaga este comparatia extinsa, ce reuneste adesea si alte procedee retorice, indeosebi metafora si personificarea: " tanarul tau trup (aliteratiE)/de vrajitoare-mi arde-n brate/ ca-n flacarile unui rug"; "si sufla peste el scantei ca peste-o iasca/napraznic sa-1 aprinda"; "nebun ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind".
■ Enumeratia substantivala, incheiata conclusiv cu un pronume nehotarat substantivat ("puterea, sangele, mandria, primavara, totul"), dezvaluie - intr-o succesiune metaforizata - esenta personalitatii feminine, cu trupul si spiritul careia poetul se contopeste pana la disolutia sinelui.
■ L. Blaga este adeptul versificatiei libere, aritmice, cu masuri prozodice variabile, care oscileaza intre 13 silabe ("Demonul noptii tine parca-n mani pamantul") si numai 2 silabe ("Nebun") in functie de accentul semantic acordat de poet.
■ Ca toti modernistii (I. Barbu, T. ArghezI), L. Blaga foloseste tehnica ingambamentului care fluidizeaza ideile poetice si le asigura o egala relevanta morfosintactica datorita plasarii lor intentionate la sfarsit si la inceput de versuri continue (notate cu litere minusculE); elementul prozodic mentionat este intarit sintactic si de coordonarea preferential copulativa sau prin juxtapunere a propozitiilor in enuntul poetic.
Concepte operationale aplicate
In sistemul filosofiei sale culturale (studiul Geneza metaforei si sensul culturii, 1944), Blaga integreaza notiunea de metafora, disociata in doua categorii: metafora "plasticizanta" (care doar numeste obiectul, fara sa-i imbogateasca campul de iradiere semanticA) si cea "revelatorie" (capabila sa reveleze un mister esential, pe care-1 sugereaza prin termenul poetic cel mai adecvat, dar fara sa-1 divulgE); dati exemple din cele doua categorii metaforice in creatiile blagiene cunoscute de voi.
Limba si comunicare
■ Adjectivul pronominal nehotarat "atatea", cu valoare cantitativa de superlativ absolut (nenumarate, foarte multE), este reluat si antepus substantivului regent "stele", reliefand energia inepuizabila a corpurilor ceresti aflate in miscare continua, intr-o maniera simetrica; adjectivul pronominal demonstrativ de apropiere "asta" este utilizat intr-o forma contrasa si populara, ce sugereaza miracolul nocturn irepetabil al ingemanarii fiintei indragostitilor.
■ Combustia interioara a trairilor intense se sprijina pe un lexic anumit, ce a selectat indeosebi valori semantice ale caloricitatii pline de luminozitate: "scantei", "iasca", "sa aprinda", "arde", "flacari", "rug", "limbi de foc", "sa topesc", "sa mistui" etc.
■ Frecventa formelor pronominale de dativ posesiv alterneaza persoana I a eului liric (" trup/de vrajitoare-mi arde-n brate", "eu bratele-mi intind") cu persoana a H-a a iubitei imbratisate cu ardoare ("ca sa-ti topesc zapada umerilor goi", "si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui/puterea, sangele, mandria, primavara, totul"); acestea se confunda in persoana I plural "noi", reluata chiar la debutul ultimului vers, care identifica experienta unica a iubirii omenesti cu procesul geologic al nasterii pamantului, iar apoi - simetric - cu cel escatologic al stingerii lui in "scrum" si "cenusa".
