"Din ceas, dedus, adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste, in grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridica insumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea, Meduzele cand plimba sub clopotele verzi."
Lirica lui
Ion Barbu (1895-1961) ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia".
Etapa ermetica (1925 - 1926), din care face parte volumul "Joc secund", este marcata de un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviata, uneori in cuvinte inventate. Conceptul "ermetic" inseamna abscons, incifrat, la care accesul se face prin revelatie si initiere, amintind de Hermes, zeul grec care detinea secretele magiei astrologice
Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui
Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Din ceas, dedus" si "Timbru", crez artistic marturisit de poet: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii".
Poezia "Din ceas, dedus "este numita de unii critici literari si
"Joc secund", dupa numele volumului in deschiderea caruia este inclusa, mai ales ca poetul nu i-a pus un titlu, intentia lui fiind ca acest text liric sa initieze cititorul intr-un univers unic, inconfundabil.
Poezia este, asadar, o arta poetica a liricii lui Barbu, in sensul unei conceptii exprimate intr-un limbaj si o viziune aparte, specifice poetului-matematician.
Tema poeziei exprima, in principal, ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda, ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica.
Structura, semnificatii, limbaj poetic
Poezia "Din ceas, dedus" este structurata in doua catrene, in
> care Barbu defineste o lume de esente ideale, prin detasarea totala de real. Poezia este, in conceptia lui Barbu, un joc al esteticului pur, idee exprimata concis, "nu exista un alt poet roman care sa spuna mai mult in mai putine cuvinte" (Tudor VianU).
Strofa intai plaseaza expresia artistica in atemporal, poetul cautand in real - "Din ceas" - frumosul - "adancul acestei calme creste" -, care se rasfrange in sine insusi ca intr-o oglinda. Poetul restrange spatiul poetic la "o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru". Actul creatiei capata astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al mintii. Asadar, in viziunea lui
Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, "un joc secund mai pur", ca manifestare stricta a mintii, in care se reflecta realitatea, "Taind pe inecarea cirezilor agreste, / In grupurile apei, un joc secund, mai pur". Rasfrangerea realitatii in luciul apei este ilustrata printr-o subtila antiteza intre "calme creste" si "cirezile agreste" (campenesc, rustic - n.n.).
Strofa a doua exprima o alta viziune a poetului despre poezie, care este "Nadir latent", (nadir = punct imaginar pe bolta cereasca, diametral opus zenitului si aflat la intersectia dintre verticala locului, de unde priveste observatorul, cu bolta cereasca din emisfera opusa -A«.A«.), sugerand conceptia matematica a lui Barbu despre creatia lirica. "Poetul ridica insumarea", calculeaza un punct imaginar al ideilor in inaltul infinit al spatiului exterior si intalneste poezia, simbolizata prin metafora "harfe resfirate", aflata in "zbor invers" spre esentele nevazute si nestiute ale universului. Ca si la Arghezi, actul creator inseamna truda, Barbu "istoveste" pentru "cantec", iar creatia isi are riscurile si jertfele ei, caci intelesurile se pot pierde uneori, ele neputand ajunge in mod desavarsit la cititor. Aceasta tristete poetica este exprimata prin verbul aflat la prezentul etern, ca o autoadresare, "le pierzi" ori printr-un participiu, "ascuns", sugestiv pentru sensurile absconse ale poeziei. Transparenta imaginilor artistice este simbolizata prin metafora meduzelor ce schimba culoarea apei de la suprafata marii, formand "clopotele verzi", atragand astfel privirile pana in strafundurile misterioase, asa cum orice creatie transpune artistic realitatea.
Stilul
Poezia lui
Ion Barbu a fost acuzata de neclaritate in expunerea ideilor si de incifrare a simbolurilor, dificultatea receptarii ei fiind mai intai cauzata de concizia exprimarii, dar si de sintaxa poetica in care predomina terminologiile stiintifice, luate mai ales din matematica -"insumare"-, neologismele cu rol de epitet -"nadir latent"- si recurgerea la elipse, dislocari, inversiuni topice, anacoluturi, ingreunand astfel descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric. Asadar, intelegerea poeziei lui Barbu este dificila din cauza structurii interioare de natura stiintifica si a conciziei textului liric, adica "extrema condensare" a stilului sau (Tudor VianU).
Prozodia. Poezia "Din ceas, dedus", alcatuita din doua catrene, are versuri lungi, cu masura de 13-14 silabe, iar rima este incrucisata.
Mitul oglinzii, la care apeleaza arta lui
Ion Barbu, este mai mult o modalitate stilistica, prin care realitatea se rasfrange in constiinta umana ca intr-o oglinda sau in luciul apei, iar imaginile reproduse de poet nu sunt copiate, redate exact din lumea exterioara, ci spiritualizate in mod individual. Oglinda semnifica, asadar, "reflectarea ideala si spiritualizata a cosmosului in constiinta" (Serban CioculescU).
Poezia "Din ceas, dedus", model de concizie lirica, capodopera a creatiei artistice a lui
Ion Barbu, constituie o profunda arta poetica, atat prin conceptia poetului asupra rostului si rolului artei, cat si prin aceea ca este un adevarat cod ce deschide intelesurile poetice ale universului liric barbian, cu totul unic in literatura romana.