Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune.
Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filozofice, anecdotice/Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula compozitionala, nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.
Termenul de "nuvela" vine din frantuzescul "nouvelle" si inseamna "noutate, nuvela".
Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala") intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.
Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut "Novele din popor", din 1881/si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". /Asadar, Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.
Tema o constituie consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Compozitia si structura nuvelei
Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa, unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic. Cele 17 capitole se afla in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la sfarsitul operei: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit"- si finalul: "Se vede ca au lasat ferestrele deschise () simteam eu ca nu are sa lasa bine; dar asa le-afost dat"
Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua norme etice, reliefand un destin tragic previzibil aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc.
Momentele subiectului
Expozitiunea. Nuvela incepe cu sfatul, ce se va dovedi providential, rostit de batrana soacra a lui Ghita: "- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit", atunci cand ea afla de intentia ginerelui de a lua in arenda hanul "Moara cu noroc". Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca "cismele oamenilor", mai ales ca acestia obisnuiau sa umble "toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cismele in mana pana la biserica".
Actiunea se desfasoara intr-o zona geografica a
Ardealului, la hanul Moara cu noroc, aflat in valea dintre dealuri, o rascruce prin care treceau turme de porci spre si dinspre targ, Ioc important pentru afaceri si comert: "Ori din care parte ar veni, drumetul se bucura cand o zareste din culmea dealului plesuv, caci, venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti, ca sa nu plece singur mai departe". Vechea moara fusese parasita, arendasul zidind alaturi o "carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obosit". Doua cruci de piatra si trei din lemn de stejar, impodobite () cu icoane sfinte" vestesc ca aici "locul e binecuvantat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste, a aflat un om o bucurie ori a scapat altul de o primejdie".
Mutandu-se la "Moara cu noroc" cu sotia, soacra si cei doi copii, Ghita devine repede cunoscut de "drumetii mai umblati", afacerile mergeau atat de bine, incat pana si batrana se simtea intinerita de bucurie ca "avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig facut cu bine". Ana era "tanara si frumoasa", "frageda si subtirica", "sprintena si mladioasa" il iubea pe barbatul ei, "inalt si spatos", se intelegeau bine si erau fericiti. La inceput, treburile merg bine, viata este linistita si prospera si Ghita este multumit cand isi numara seara castigul.
Porcarii cu apucaturi primitive, fi o rosi la infatisare, banditii, stapanii de turme sau hotii si ucigasii platiti alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.
Intriga incepe odata cu aparitia, la Moara cu noroc, a lui Lica Samadaul, un simbol al raului despre care Ghita aflase ca, desi "tot porcar si el", este "om cu stare, care poata sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati". De frica lui Lica "tremura toata lunca", deoarece era "om aspru si neindurat", care stia toate infundaturile, cunostea pe tpti oameniLbuni, dar "mai ales pe cei rai". Porcar priceput, el recunoaste "urechea grasunului pripasit si in oala cu varza", dar discret si tacut in privinta treburilor care nu-1 privesc in mod direct. intr-o luni de dimineata, sosi la Moara cu noroc "vestitul Lica Samadaul", un barbat "ca de treizeci si sase de ani, inalt uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba cu floricele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin (piele de culoare caramizie - n.n.) cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur". Dupa ce se uita la femeia tanara si la batrana, Lica "trase cu ochii o raita primprejur" si ceru, autoritar, sa afle cine e carciumarul, in timp ce Ana il privea "ca un copil uimit". intrebatele cei trei porcari care se ospatasera de dimineata si nu platisera, Ghita spline ca un carciumar vede si aude multe, dar trebuie sa uite totul imediat. Intrand amandoi in carciuma ca sa faca socotelile, Lica se prezinta cu agresivitate: "- Eu sunt Lica, Samadaul . Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite." El conducea douazeci si trei de turme de porci si "nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa- l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-1 pot banui". Cu fermitate, Samadaul ii pretinde carciumarului sa-1 informeze cu tot ce se intampla, "cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face", lasandu-l pe Ghita coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-1 refuza.
Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se va implica in afacerile necinstite ale lui Lica.
Desfasurarea actiunii.
Speriat de atitudinea lui Lica, Ghita pleaca la Arad, cumpara doua pistoale si isi ia inca o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad". Peste cateva zile mai lua de Ia Fundureni doi catei, pe care ii puse in lant ca sa se inraiasca si-i asmutea asupra porcilor, bucurandu-se cand vedea "cum scot sange din urechile grasunilor", simtindu-se astfel mai in siguranta.
Ana vede ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, se facuse "mai de tot ursuz", se enerva din nimic, "nu mai zambea ca mai nainte", iar ea se temea sa-1 intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta. intr-o joi, veni la han o turma de porci mari si frumosi, unul dintre boitari (ajutor de porcar -n.n.) comanda mancare si bautura pentru toti, spunand ca o sa plateasca Lica si-i lasara lui Ghita "cinci grasuni", asa cum le spusese Samadaul, dar acesta nu vru sa-i primeasca. Lica veni, bau un pahar cu vin si pleca grabit, fara sa plateasca nimic. Atunci, Ghita isi dadu seama ca Ia Moara cu noroc "nu putea sa stea nimeni fara voia Iui Lica", iar el isi dorea sa stea aici numai "trei ani, sa ma pun pe picioare", astfel incat,sa lucreze cu "zece calfe si sa le dau altora de carpit" cizmele oamenilor. Pentru prima oara, el se gandeste ca ar fi fost bine "sa n-aiba nevasta si copii" si-sa poata spune "Prea putin imi pasa!". Lacom de bani, Ghita era gata "sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie", enervandu-se ca se simte legat pe de o parte de familie, pe de alta de Lica. Certandu-se cu Ana, ar fi vrut sa-si ceara iertare, dar "era in el ceva ce nu-I lasa", simtindu-se parasit si tulburat de gandurile lui, "singur si posomorat", iar femeia se intreba mereu ce o fi avand sotul ei. intr-o duminica, neavand clienti, Ghita ii marturisi Anei ca este chinuit de ganduri negre, fara sa recunoasca vreun motiv si-i propune sa plece de la Moara cu noroc, desi el nu ar fi vrut sa renunte la planurile lui. Cainii incepura sa latre cu furie la trei calareti care se zareau pe drum, intre care carciumarul il recunoscu pe Lica. Samadaul reusi sa se apropie de caini "si-i netezi cu multumirea omului, care a dat o noua dovada despre dibacia sa", spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsit de aparare. Lica ii arata carciumarului "un teanc de bucati de piele insirate pe o veriga de sarma" pe care erau inscriptionate semnele turmelor lui si pe care le punea la urechea porcilor. Ghita Va trebui sa fie atent la semnele turmelor care treceau pe acolo, sa tina minte cum arata porcarul si sa taca, iar daca nu vrea "imi fac rand de alt om la Moara cu noroc", il ameninta Lica. Samadaul ii cere apoi toate cheile casei, se duce la sertarul cu bani si ia de acolo un teanc, fara sa-i numere, spunandu-i ca sunt un imprumut si ca o sa-i inapoieze. Deoarece Lica ranjea la el cu satisfactie, spunandu-i ca s-a imblanzit ca un mielusel, Ghita se enerveaza si-1 ameninta ca ar putea sa-1 duca la spanzuratoare, dar Lica isi cheama oamenii dand porunca sa lege sluga si sa inchida nevasta si copiii in casa. Dar, atunci cand latrasera cainii, Ana trimisese sluga sa se duca la popa din Fundureni ca sa-i spuna ca venise Lica la han, asa ca, daca li se intampla ceva, oficialitatile vor sti cine sunt vinovatii. Lica se supara, dar Ghita ii sugereaza ca ar fi mai bine pentru toti daca Samadaul l-ar considera partener, nu sluga: "Lica, tu trebuie sa intelegi, ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti".
De atunci, Lica venea des pe la Moara cu noroc, dar numai in trecere, mereu grabit, ca omul "care isi petrece viata pe drumuri". Duminica insa, el venea cu cate doi-trei tovarasi si, desi era vesel si bine dispus, Anei ii parea "om rau si primejdios", mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma. Ghita era atent, in continuare, la semnul turmelor de porci, dar Lica nu-l intrebase niciodata nimic, asa ca el "nu avea decat sa tina minte si sa taca", desi primise de la Samadau sase porci, dintre care patru nu aveau nici unul dintre semnele insirate pe veriga de sarma.
Carciumarul se ferea de Ana, nu-i spunea nimic, se lupta cu sine, framantandu-se de unul singur cu propria constiinta privind cardasia cu Lica. Aproape de Sf.Dumitru, Lica soseste la han impreuna cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Raut, sta de vorba cu oamenii in carciuma si-I intreaba pe Ghita daca stie cand vine arendasul evreu dupa chirie. Erau la han si trei tigani care cantau si lui Lica ii veni pofta de joc, o lua pe Ana, iar Ghita o indeamna: "Joaca, muiere; parca are sa-ti ia ceva din frumusete". Dar cand isi vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita "fierbea in el", ros de gelozie si ranit in orgoliul de sot.
Pe la han se abateau din ce in ce mai des jandarmii de la Ineu, pe care Ghita ii primea cu bucurie, ii omenea si nu-i lasa sa plateasca, iar drumurile devenisera mai sigure, nu se mai intamplau nenorociri prin partea locului. Dar dintre toti, lui Ghita ii placea de caprarul Pintea, "un om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura in frunte () asezat si tacut la fire", fiind singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca "mai pe fata".
Lica ramasese peste noapte la Moara cu noroc pentru ca "are o vorba cu arendasul", dar Ghita este ingrijorat si framantat de intrebari la care nu gasea raspuns. in mai putin de o jumatate de an, Ghita facuse avere, avea porci la ingrasat, vaci, cai si bani in lada si se temea ca Lica ii cauta pe arendas ca sa puna alt hangiu in locul lui la Moara cu noroc. Se simtea singur si parasit, se instrainase de Ana, care "nu mai era vesela ca mai nainte", iar el nu mai simtea bucurie cand vedea "chipul ei frumos, trupul ei fraged, firea ei dulce" si o acuza pe ea ca nu-l intelege si nu-i sta aproape. Noaptea nu poate dormi, chinuit de framantari, este intrerupt din ganduri de latratul cainilor si vede pe geam un barbat si o femeie "inalta si lata-n umeri", pe care el nu-i cunostea. Ana se trezeste speriata din somn, nu recunoaste glasul lui Raut si n-are incredere nici in servitorul lor, Marti. Cainii latra pentru a treia oara in acea noapte, Ana vede ca era Lica, ce se intorcea singur dinspre Fundureni si banuieste ca Ghita stia unde fusese plecat Samadaul si de ce. in noaptea aceea, Ghita luase hotararea sa se duca la Ineu, sa-1 caute pe Pintea, sa-i marturiseasca toate framantarile sale in legatura cu Lica, dar "isi schimba gandul". insa Pintea sosi pe neasteptate la han si se interesa ce oameni fusesera pe acolo in ziua precedenta, dar Ghita refuza sa-i spuna si neaga orice legatura a lui cu Lica. Pintea ii destainuie ca fusese tovaras cu Lica, furasera niste cai si fusesera inchisi impreuna, apoi se intamplase ceva intre ei atat de grav, icat el il uraste de moarte si jura ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa-1 dovedeasca pe Lica. Ghita afla de la Pintea ca in noaptea trecuta arendasul fusese pradat, batut de abia se mai tinea pe picioare si ca acestuia i se paruse ca unul dintre cei doi talhari ar fi fost Lica, desi ei avusesera fetele acoperite. Ghita ii spune lui Pintea ca Lica dormise la han si ca nu plecase nicaieri, ci abia in dimineata aceea parasise hanul. Pintea ii ia la Ineu pe Ghita si pe cele doua slugi ca sa depuna marturie in fata justitiei.
Ramase singure si ingrijorate, Ana si batrana primesc la han "o doamna ca de douazeci si opt de ani, inalta, cu obrajii plini, cu ochii mari albastri si cu parul auriu", imbracata in doliu si tinand de mana un copil de cinci ani, "slab si bolnavicios", care venisera cu o trasura boiereasca trasa de trei cai si cu un fecior pe capra, langa vizitiu. Femeile afla de la fecior ca "drumeata cea frumoasa" ramasese vaduva de trei saptamani, deoarece barbatu-sau se impuscase si acum stapana venise sa-1 intalneasca pe Samadau, la care avea turme de porci. Se intelege din discutia celor doi ca, de cate ori veneau la Ineu, stapana lor lua foarte multi bani, ca s-ar putea ca Samadaul sa fure lucruri de pret si ea sa le vanda "in tara nemteasca". Musafira era agitata, voia sa plece imediat spre Ineu, desi inca ploua cu galeata, desi slugile ei si cei doi jandarmi, lasati la han de Pintea, o sfatuiesc sa ramana peste noapte la Moara cu noroc, ea se incapataneaza sa porneasca la drum. Achitand consumatia, femeia ii da Anei o bancnota cu un colt lipsa si, la rugamintea hangitei de a-i da alta care sa nu fie rupta, ea "scoase zambind o punga mare si plina de hartii noi noute, lua una dintre ele si i-o dete, apoi se gati de plecare".
Pe drumul spre Ineu, Ghita este chinuit de framantari, de ganduri contradictorii privind faptul ca nu ar fi putut tagadui, in fata judecatorului si a crucii, ca avea "daraveri" cu Lica, iar de aici nu existau decat doua posibilitati: "ori Lica ajungea sa fie dovedit si pus la pedeapsa, si atunci nici el, Ghita, ca om insotit cu un facator de rele, nu putea sa scape cu obrazul curat; ori Lica scapa, si atunci Ghita trebuia sa se teama de razbunarea lui". Dupa ce audiaza pe cele doua slugi, Lae si Marti, comisarul ii da de inteles lui Ghita ca este banuit de cardasie cu Lica, dar acesta motiveaza ca "omul bea, mananca, el si oamenii lui, iara eu m-am pus, ca carciumar, pentru asemenea oameni la marginea drumului". Ghita jura apoi "pe pane si pe sare" ca nu stia de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca "Lica a stat toata noaptea la carciuma". Pentru ca nu-1 crede, comisarul ii cere hartie "de chezasie", adica de cautiune, din partea unor oameni de incredere. Ca urmare, Ghita se duce la cumnatul sau, fratele Anei, dar acesta "se cam codi cand afla de ce e vorba", dupa care merge la popa, un var al sau, de la care obtine actul necesar. Pintea i-o prezinta pe Uta, slujnica de care Ghita il rugase sa-i faca rost si pleaca toti spre Moara cu noroc.
Afland ca Pintea intentioneaza sa faca perchezitie in casa carcimarului, acesta este din nou tulburat de tot felul de framantari, gandindu-se ca nici unul dintre oamenii pe care-i cunoscuse de cand venise la han nu merita chinurile sale, ca se departase de Ana in mod nechibzuit, ii da dreptate soacrei sale cand vorbise "de linistea colibei", si se hotaraste sa plece "in trei zile" de la Moara cu noroc. in apropierea hanului, ei gasesc pe drum o trasura boiereasca fara cai, iar pe iarba vad un copil mort "de o lovitura pe care o primise, precum se vede, cu patul pustii in ceafa", impotriva vointei lui Pintea, Ghita pleaca singur cu trasura spre casa, ingrijorat ca nu cumva sa fi patit ceva Ana si copiii, ducand cu sine si pe Uta, "slujnica pe care si-o poftise Lica". ii spune Anei ca noaptea trecuta "l-au calcat pe arendasul, l-au batut de moarte si-au luat de la el bani, aur si argintarie, tot ce-au gasit si putut duce", ca el a fost lasat sa vina acasa "pe chezasie" si ca au gasit in drum o trasura parasita si un copil ucis si aruncat la marginea drumului. Ana este suparata ca Ghita adusese slujnica si, dupa ce-i relateaza despre vaduva ce venise la han, il acuza ca el si Lica il jefuisera pe arendas.
Spre miezul noptii, Pintea gasise "trupul intepenit al unei femei tinere, imbracate in negru" si un bici, cu care ii fusesera legate mainile. Lae se sperie ca fusese lasat singur langa copilul mort, ajunge intr-un suflet la han si le relateaza jandarmilor cele vazute. Acestia pleaca repede in ajutorul lui Pintea, se trag focuri de arma, unul dintre jandarmi, Hantl, fusese impuscat in umar, dar avea si un cutit infipt "prin gat inspre inima" si tinea in mana "carpa vanata pe care o smucise de pe fata celui ce-1 injunghiase". Biciul era al lui Lica, Pintea il cunostea bine, dar, din pacate, jandarmul muri si nu mai putu sa spuna cine era cel caruia ii smulsese carpa de pe fata.
Acasa la Buza-Rupta, Pintea gaseste o parte din argintaria furata de la arendas, iar unii recunosc cutitul cu care fusese ucis Hantl ca fiind al lui Saila.
Cautat sa depuna, marturie, Lica este gasit in casa lui Acrisor, un prieten din Ineu, unde astepta pe o doamna de la Arad, careia avea sa-i dea banii pe o turma vanduta de aceasta si este adus de Pintea la cazarma. Deoarece fusese de multe ori prins, Lica stia cum sa se comporte in asemenea imprejurari, dar de data asta il provoaca pe Pintea, starnindu-i mania si orgoliul atunci cand ii spune: "Cand mi-oi vedea eu ceafa cu ochii, atunci sa stii ca incep a crede in harnicia voastra si a ma teme de voi. Eu sa fiu, mai, in locul tau, te dovedesc si chiar daca n-ai fi vinovat". Ajuns in fata comisarului, Lica recunoaste ca vazuse cutitul la Saila si ca biciul este al lui, presupunand ca il uitase la Moara cu noroc. Lica este grabit sa plece la treburile sale, iar comisarul stia bine cine sunt stapanii lui, oameni de seama ai tinutului, asa ca nu indrazneste sa-1 mai retina. intre timp, jandarmii il adusesera pe Ghita la Ineu si, intalnindu-se cu Lica, acesta ii sopteste sa nu-si faca griji si sa aiba incredere in el. in saptamana urmatoare, au fost prinsi Raut si Acrisor, au fost gasiti caii de la trasura, dar vizitiul si feciorul nu erau nicaieri, asa ca nu se stia "daca au fugit ori au fost ucisi si ingropati la loc bine ascuns", ceea ce ar fi fost de presupus avand in vedere "sangele aflat pe capra trasurii si () baltile de sange de langa trasura". Saila Boarul si Buza-Rupta fusesera prinsi mai tarziu, la Salonta si dusi direct la Oradea-Mare, unde se aflau si ceilalti arestati. Numai Lica ramasese in libertate, ca "sa-si caute de trebile stapanilor".
Ana se dusese la Oradea-Mare impreuna cu popa, varul lui Ghita, sa-si vada sotul la inchisoare, dar nu putuse vorbi cu el si se invinovateste ca nu-1 ajutase cu nimic si nu statuse aproape de problemele lui.
Procesul este descris detaliat de Slavici cu marturiile fiecaruia dintre cei banuiti. Lica neaga tot ceea ce declarasera ceilalti la ancheta precedenta, spunand ca poate fi adevarat, dar el nu-si aduce aminte, ca argintaria arendasului fusese pusa de altcineva, in mod intentionat, in casa lui Buza-Rupta, iar despre biciul si cutitul gasite la locul omorului, da din umeri, asteptand ca acest lucru sa fie lamurit de altii. Spre surprinderea tuturor, Pintea repeta intocmai declaratiile lui Lica privind nevinovatia celorlalti, cu intentia subtila de a-1 acuza pe Samadau, dar nu reuseste acest lucru. Ghita isi da seama ca marturiile tuturor conduc spre sacrificarea lui Buza-Rupta si Saila Boaru care au si fost condamnati pe viata.
Desi Ghita este convins ca acestia sunt nevinovati, nu le ia apararea pentru ca "nu putea sa se puna in primejdie de dragul altora, caci avea nevasta si copii". Lica a scapat datorita depozitiei lui Ghita, care, desi nu poate jura ca Lica nu plecase in noaptea aceea de la Moara cu noroc, poate depune marturie ca "l-am stiut toata noaptea la carciuma".
Dupa proces, Ghita se simte foarte vinovat pentru ca jurase stramb si spune, cu lacrimi in ochi: "Iarta-ma, Ano! () Larta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului". Macinat de remuscari, Ghita isi compatimeste copiii: "Sarmanilor mei copii, () voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. () Tatal vostru e un ticalos". Din nou isi propune ca in primavara sa plece de la Moara cu noroc si sa se duca undeva in Banat, "ori chiar in Tara", ca sa nu-1 mai cunoasca nimeni.
Prima intalnire a lui Ghita cu Lica este infricosatoare pentru carciumar, care se astepta ca Samadaul sa aiba remuscari pentru crimele infaptuite. Dar el vorbeste despre "dulceata pacatului" si-i relateaza cum a infaptuit primul omor, din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-i fusesera furati, cum a doua oara a ucis "ca sa ma mangai de mustrarile pentru cel dintai". Acum insa "sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand, pentru ca tu nu stii () cum iti fierbe si clocoteste tot sangele () si ce grozava e placerea de a-1 lovi pe omul care te supara, de a-I lovi tare, ca sa-1 sfarami, cand te-a atins c-o vorba ori cu o privire, de a rasplati insutit si inmiit". ii destainuie fui Ghita ca principiul dupa care se conduce el este acela ca un om poate fi stapanit daca-i descoperi acestuia slabiciunile, iar cel mai periculos privind tradarea este cel care are slabiciunea pentru femei, dar mai ales slabiciunea pentru o singura femeie. Aluzia lui Lica era clara, sugerand ca slabiciunea cea mai mare a lui Ghita era iubirea pentru Ana si, simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste - a cata oara? - sa-1 duca pe Samadau la spanzuratoare, "chiar dac-ar trebui sa merg si eu de hat cu tine".
Patima pentru banii pe care-i primise de la Lica si care i se cuveneau, "muncise pentru ei, ii castigase para cu para", desi unele bancnote erau insemnate, il impiedica sa-1 demaste pe Lica. Ana este nedumerita ca, la socotelile de sambata, erau prea multi bani, iar unii dintre ei erau noi, ca si cand ar fi fost dati de o singura persoana. Vazand o bancnota rupta la un colt, Ana se sperie si "sangele ii pieri din obraji", amintindu-si ca astfel de hartii vazuse la doamna in doliu. Cercetand toate bancnotele, ea gasi cincizeci si trei de hartii impunse cu acul drept in mijloc, "ca si cand ar fi fost trase pe o sarma subtire".
Ghita se hotari brusc, lua toate bancnotele insemnate si se duse la Pintea, care ii spuse ca banca tinea bancnotele In tencuri de cate o suta de bucati, trase pe o sarma subtire, ca nimeni sa nu poata fura din teanc fara a rupe sarma ori pecetea de la capatul ei si ca doamna in doliu luase bani de la banca inainte de a pleca la drum. Asadar, Lica ii daduse hangiului banii insemnati, ca acesta sa-i schimbe prin negustorie, si sa li se piarda urma. Pintea face un plan si Ghita accepta sa-1 ajute ca sa-1 prinda pe Lica in flagrant, cu bani insemnati asupra lui, ca sa aiba astfel dovada si sa-I poata inchide. Cand veni la han data viitoare, ca un facut, Lica aduse multi bani insemnati, spunandu-i lui Ghita ca, dupa ce-i va schimba, jumatate sunt ai carciumarului. Ghita ii duce si pe acestia lui Pintea ca sa-i schimbe pe bani buni, iar cei insemnati sa ramana ca dovezi impotriva lui Lica, dar hangiul nu-i spune ca jumatate sunt ai lui, asa ca isi recupereaza astfel intreaga suma. Lacomia pentru bani il face pe Ghita sa-si gaseasca scuze pentru necinstea tui: "Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea!? Nici cocosatul nu e insusi vinovat, ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba".
Lica venea din ce in ce mai des pe la Moara cu noroc, era "vesel si bun si darnic", iscand o intrecere intre Uta si Ana in a atrage atentia lui, dar Ghita nu se veselea deloc, ci "cand vedea pe Lica invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica, el se ducea pe ici in colo, ca sa nu vada nimic, fiindca-i era greu sa vada si-1 durea inima, cand simtea, cum Ana scapata din ce in ce in gandul sau". in saptamana Pastelui, batrana pleca impreuna cu copiii sa petreaca sarbatorile la niste rude din Ineu, si, desi planuisera sa mearga cu totii, Ghita nu putuse pleca, pentru ca vorbise cu Lica sa-i mai aduca niste bani de schimbat. Ana refuza si ea sa plece, insistand sa ramana cu barbatul ei acasa, stricand astfel planurile sotului, care ar fi vrut sa fuga cu toti banii pe care-i stransese, sa se duca intr-un loc de nimeni stiut, urmand ca sa-si cheme apoi si familia. Sosind, asa cum se intelesesera, in ziua de Pasti, pe la pranz, Lica se enerva ca nu-1 gaseste singur pe Ghita si izbucneste: "Sa te fereasca Dumnezeu de oamenii care au slabiciune de vreo muiere".
La un moment dat venira si tiganii si, desi era zi sfanta si la biserica era slujba de Pasti, "la Moara cu noroc incepu veselia destrabalata si fara frau", Lica "o juca pe Ana de abia ii mai atingeau picioarele pamantul, Ghita si Raut luasera pe Uta la mijloc; Paun si Marti bateau in palme si chiuiau in ruptul capului". Luand-o pe Ana pe genunchi, Lica vrea sa-1 necajeasca pe Ghita si acesta, enervat, ii spune: "Fa cu ea ce vrei". Atunci Lica il sfatuieste sa plece undeva si sa-1 lase singur cu nevasta lui, ca sa se vindece de slabiciunea pe care o avea pentru o singura muiere: "- Are sa-ti vie greu acu odata, () de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu vezi ca ea mi se da de buna voie: asa sunt muierile".
Punctul culminant. Consolandu-se ca un las, "asa mi-a fost randuit", Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si 1 vor prinde pe Samadau cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-1 duca la spanzuratoare. Ana este dezamagita de comportarea sotului ei si, crezand ca n-o mai iubeste si de aceea o lasase singura cu Lica la han, ii spune acestuia ca "Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti". Dupa aceea, cand Lica vrea sa plece, Ana il roaga s-o ia cu el, intrucat simtea ca nu mai poate da ochi cu sotul ei, dar Samadaul "o dete asa cam in sila cu cotul la o parte" si-o sfatuieste sa se impace cu Ghita.
Afara se intunecase si ploua cu tunete si fulgere. Lica, ud pana la piele, se duce la biserica, forteaza usa, leaga calul de strana din dreapta altarului si incearca sa traga o perdea ca sa se inveleasca de frig. Cautandu-si cutitul, isi dadu seama ca uitase serparul la Moara cu noroc si o teama necunoscuta pune stapanire pe el: "om cu om, toti trebuie sa moara, toti, care ma pot vinde, viata cu viata trebuie sa se stinga, caci daca nu-i omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte". Ca sa aiba un alibi, el pleaca din biserica, intra in sat prin partea cealalta si se duce la preot acasa, caruia ii spune ca i se furase o parte din turma, chiar acum in ziua de Paste si, intrebandu-1 daca nu l-a vazut pe Raut, ii da de inteles ca se indreapta spre Ineu, dar el pleca in goana calului spre Moara cu noroc.
Deznodamantul. in acest timp, Ghita plecase sa-1 anunte pe Pintea ca Lica este la Moara cu noroc, avand asupra lui bani insemnati. indurerat, el "simtea ca Ana e pierduta si nu se mai gandea decat la razbunarea lui". Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-1 prinde pe Lica; "Tare om esti tu, Ghita (). Si eu il urasc pe Lica; dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau sa-1 prind". Ajunsi in apropierea satului, Pintea, impreuna cu Marti si cu inca doi jandarmi, il vad pe Lica plecand in goana calului de la han si pornesc in urmarirea lui.
Ghita se indreapta spre Moara cu noroc cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa. Pentru ca ii e draga "ca lumina ochilor", Ghita ii promite ca "am sa te omor cum mi-as omori copilul meu, cand ar trebui sa-1 scap de chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite". Cuprins de remuscari si chinuit de sentimentul vinovatiei ca "eu te-am aruncat ca un ticalos in bratele lui, pentru ca sa-mi astampar setea de razbunare", Ghita ii destainuie ca plecase sa-1 aduca pe Pintea "pentru ca sa-1 prindem aici pe Lica cu serparul plin de galbeni, luati de la arendasul" si ca el era cel care-i daduse bancnotele pe care ea le vazuse la femeia in doliu. Plangand sfasietor, Ana ii reproseaza faptul ca ea n-a stiut nimic din toate astea, iar Ghita regreta ca Dumnezeu "nu mi-a dat gandul bun la vremea potrivita", in timp ce aude afara pasi si usa zgaltaindu-se.
Cand in han navalira Lica si Raut, sfaramand usa, "Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei". Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care "cazu fara sa mai poata afla cine l-a impuscat". Cu ultimele puteri, Ana il musca pe Lica de mana si "isi infipse ghiarele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei". Samadaul dadu ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului.
El vrea sa plece in graba, dar calul era obosit de atata alergatura si se culcase, ceea ce era semn rau pentru Lica, "m-a ajuns mania lui Dumnezeu". incearca sa fuga pe jos si se hotaraste sa treaca raul inot, dar acesta se umflase de la ploaie si Lica se trage inspaimantat inapoi, privind "spre focul de la Moara cu noroc si stergandu-si din cand in cand sangele de pe obraji". Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa se afle calul lui Ghita, sa-1 ia si sa-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare "incat rasuna toata valea". Auzindu-i glasul, Lica "isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo cincizeci de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte". Pintea il gasi "cu capul sfaramat la tulpina stejarului" si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data aceasta definitiv, ii impinse trupul in valurile raului.
Luni pe la pranz focul se stinsese, de toate nu se alesese "decat praful si cenusa". Batrana statea cu copiii pe o piatra si plangea cu lacrimi amare soarta nemiloasa, gandindu-se: "- Se vede c-au lasat ferestrele deschise () Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat".
Ioan Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele implicate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut incat abia se mai tinea pe picioare; femeia tanara in negru, banuita a avea "slabiciuni de aur si pietre scumpe", e asasinata prin sufocare; Buza-Rupta si Saila sunt condamnati si intemnitati; Lica se sinucide intr-un mod violent; Ghita este pedepsit de doua ori, intrucat isi injunghie sotia pe care o iubea inca foarte mult si devine astfel criminal; Moara cu Noroc se mistuie intr-un incendiu care distruge si transforma totul in scrum, ca semn ca locul trebuia purificat, curatat de relele ce se inradacinasera acolo. Tot sugestive sunt si cuvintele batranei din finalul nuvelei: "asa le-a fost dat".
