Poet dificil si fascinant, asociat, in general, simbolismului romanesc, G. Bacovia trece prin creatia sa complexa dincolo de clasificarile categorice intr-o unica formula lirica. El apartie deplin secolului XX prin noutatea tematica si stilistica, prin calitatea limbajului poetic, dincolo de care se afla un subiect liric nelinistit, contradictoriu, resimtind dureros absurdului si deruta existentei. incadrarea lui Bacovia in spatiul literar interbelic se justifica atat prin cronologia volumelor sale de versuri {
Plumb 1916, Scantei galbene ~ 1926, Cu voi 1930, Comedii in fond - 1936, Stante burgheze - 1946), cat si prin deschiderile si modernitatea discursului poetic.
Din perspectiva formarii si evolutiei simbolismului romanesc, G. Bacovia se apropie de tendInteTe_si notele definitorii ale acestui curent, alaturi de Al. Macedonski, D. Anghel, I. Minulescu, St. Petica, Traian Demetrescu, epuizandu-i substanta si actualitatea istorica. De aici incep perspectiva moderna, alunecarea spre formula expresionista, existentialista, poetul cel putin anticipandu-i pe marii moderni" ai generatiei interbelice (T. Arghezi si I. BarbU).
Primul volum, Plumb (1916), contureaza deja atmosfera universului bacovian, accentuand receptarecrseHzoriala, monotonia orasului peste care anotimpurile trec cu specificul lor, toate Traumatizand sensibilitatea maladiva a poetului.
Critica literara va recepta diferit acest univers straniu. E. Lovinescu remarca sinceritatea discursului, inlaturarea oricarui artificiu poetic". Poezia ar insemna expresia unei stari de dezdrgafl42areTufleteasca", de descompunere a fiintei organice". A«Criticul defineste bacovianismul" ca atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna/cu ploi putrede, cu arbori cangrenati", intr-un peisaj de periferie provinciala, intre cimitire si abator", cu gradina publica ravasita, cu melancolia caterincelor". Totul converge spre o nimicire a vietii", ca expresie a unei nevroze intr-o adevarata poezie de atmosfera".
Malrgtinut, G. Calinescu reproseaza conventia", poza" si un anume manierism estetic.
Decorul primelor doua volume acopera sfera simbolismului. Se descrie un spatiu citadin^u strazi pustii, cartiere sordide, cafenele, parcuri cu statui albe sau sunet de fanfara. Nu lipsesc aspecte macabre - cavoul, cimitirul sau abatorul -, locuri fatidice", in expresia Alexandrei Indries (Alternative bacovienE).
Un spatiu real, concret se impune lectorului fara a se sugera dorinta evaziunii (tipic simbolista, ca obsedanta plecare a lui Minulescu sau fascinatie a Orientului la Stefan Petica). Bacovia se fixeaza in orasul familiar, singura lui realitate palpabila, ratacind halucinat launtric pe strazi inghetate. Moderne sunt si referintele intertextuale, tehnica citatului, a colajului: ^Jrecj^Qihii^-ah, A«CorbiiA»/ Poetului Tradem -/ Si curg pe-nnoptat/ Pe-un targ inghetat".
Printr-o profunda regie a textului, exteriorul se transforma in interior, spatiul deschis in spatiu inchis. Targul devine el insusi un cavou, sufocand fiinta, asimilandu-se cimitirului: Afara ninge prapadind/ Iubita canta la clavir, -/ Si targul sta intunecat,/ De parca ninge-n cimitir". Loc malefic, targul este apropiat si de spatiul alienat al azilului (Cetate - azilul ftiziei"), sugerand presiunea, dar si senzatia de deruta si ingrijorare.
Strada este locul tristetii, al solitudinii, scena a unor gesturi si trairi ciudate (Melancolia m-a prins pe strada" sau Strazile-s desarte/ Singur, singur, singur"). Ratacirea nelinistita a poetului se completeaza si cu stranii intalniri cu acei nebuni, ratacitori, tacuti,/ Gesticuland pe bulevarde".
Tragicul si comicul se impletesc intr-un ras dureros" cu ecouri grave.
Parcul este solitar, secular", loc unde regretele plang iar", unde fantomele apar" ca prevestire a mortii. Calificarile merg mai departe, spre pregnante viziuni expresioniste, socante prin culoare si imagine: Acum sta parcul devastat, fatal,/ Mancat de cancer si ftizie, -/ Patat de rosu carne vie" (in parC).
Semnele mortii sunt date de contrastul alb - negru (pene albe/pene negre ; copacii albi/ copacii negrI), opozitia viata - moarte.
Piata este locul tragic, grotesc de expunere a saraciei si a nebuniei, a mizeriei fizice si psihice. Astfel, poetul exclama: Sunt solitarul pustiilor piete".
Cafeneaua sugereaza spatiul reveriei poetice cu visatori damnati", dar si spatii ale vulgaritatii, ale trivialului si inautenticului: Barbar canta femeia-aceea,/ Tarziu, in cafeneaua goala".
La abator, contrastul este rosu - alb, violenta cromatica: Ninge grozav pe camp la abator/ Si sange cald se scurge la canal". Textul trece de la puritatea patinoarului la imaginea sangelui inchegat" si a corbilor zburand amenintator.
Singurul loc benefic este odaia iubitei, refugiu din fata agresiunii universului.
Comparat cu alti poeti simbolisti la care apare inevitabil un loc imaginar, o evaziune din banalul cotidian, Bacovia se detaseaza prin refuzul universului compensator.
Anotimpuri
Ciclicitatea anotimpurilor, rotirea lor fatala se insinueaza cu aceeasi monotonie grava in poezia lui Bacovia. Poet al toamnei, Bacovia revine obsedant asupra degradarii materiei, macinata de ploi, de vanturi, apasata de tristetea unor peisaje bolnave. Toamna buciuma agonic", amurgul este pustiu, de huma" (Amurg de toamna). in Note de toamna, anotimpul isi asociaza motivul ploii ca semn al descompunerii: Tacere e toamna in cetate/ Ploua si numai ploaia da cuvant". Versurile dau impresia morbida ca intreg pamantul pare un mormant".
Se adauga si alte motive - nebunia, moartea, creatia.
Iarna aduce spaima si caderea halucinanta a zapezii. Aceeasi solitudine invaluie fiinta, iar pamantul este un infern al mortii, al indiferentei, al frustrarii.
Imaginea vizuala este socanta prin contrastul cromatic, osciland intre puritatea albului si curgerea sangelui, disolutia biologicului (Ninge grozav pe camp la abator/ Si sange cald se scurge la canal; / Plina-i zapada de sange animal" sau E albul aprins de sange-nchegat").
Primavara, asociata in mod traditional regenerarii naturii, reluarii ciclului vital, devine la Bacovia un anotimp al nevrozelor, al anemiilor sub un soare la fel de palid. Un discret elan exploziv al mugurilor este singurul semn al vitalitatii:
Verde crud, verde crud, Mugur alb si roz, si pur, Vis de-albastru si azur Te mai vad, te mai aud !
". in rest, senzatia este de moleseala, de epuizare a resurselor sufletesti, pe fondul acelorasi nelinisti (O noua primavara pe vechile dureri" - Nervi de primavara).
Anotimpul verii este apasator prin caldura torida si imobilitate. Poezia Cuptor desfasoara o viziune naturalista a descompunerii, a mirosurilor grele de moarte si mucegai. Al. Piru apreciaza ca senzatia putrezirii, figurata prin termenii A«calduraA» si A«miscare agonicaA», capata un aspect mai general, aproape cosmic, dand fiorul disocierii tuturor elementelor" :
Sunt cativa morti in oras, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras -incet, cadavrele se descompun".
Culori si simboluri muzicale
Pe linie simbolista, Bacovia confera un statut special cromaticii in universul sau poetic. Daca pentru Rimbaud sunetele, vocalele sugerau anumite culori, nuante, printr-o subtila corespondenta a vizualului cu auditivul, poetul roman concentreaza o serie de semnificatii prin folosirea insistenta a culorilor asociate starilor de spirit, manifestarilor naturii.
Repetarea cuvantului negru" creeaza in peisajul poetic imaginea carbonizarii, a degradarii materiei si, implicit, sentimentul mortii/al distrugerii: Carbonizate flori, noian de negru/ Sicrie negre, arse, de metal,/ Vestminte funerare de mangal,/ Negru profund, noian de negru". Din aceeasi zona cromatica face parte si culoarea gri, asociata monotoniei iernilor: Si pe lume plumb de iarna s-a lasat" ; Iar in zarea grea de plumb/ Ninge gri" (GrI). Peisajul gri al iernii este un taram al sufletului solitar, trist, apasat de greutatea de plumb a anotimpului rece.
Culori obsedante sunt si violetul, galbenul, rosul, sugerand prin insistenta melancolia gravi," suferinta launtrica, paloarea chipurilor sau agresivitatea contrastelor (rosu - alB). Nici albul, culoare a puritatii, nu linisteste eul liric, ci intristeaza: Salonul alb visa cu roze albe -/ Un vals de voaluri albe". Albul devine spatiu infinit, de o tristete armonioasa.
Prima generatie simbolista, mai precis Macedonski, ilustra doctrina sugestiei" simboliste printr-o tehnica impresionista de filtrare a luminilor si umbrelor, de fluidizare a senzatiilor. Culorile aveau transparenta, erau vaporoase si pastelate. in pastelurile lui Bacovia, culoarea este aplicata insa in tuse groase, pe suprafete intinse, intr-o acumulare grea, pastoasa. Culorile lui au o semnificatie existentiala, functioneaza ca semnale psihologice, fiind adevarate strigate anxioase ale sufletului traumatizat de o realitate brutala" (Adriana Mitescu, Bacovia. Texte comentatE).
Sugestii expresioniste se regasesc frecvent prin functiile registrului cromatic bacovian. in Tablou de iarna, antinomia culorilor socheaza lectorul; rosul sangelui animal" se imprima violent pe retina. Pastelul Amurg violet obtine efectul poetic prin monotonia suprafetelor mari colorate in violet, amintind de imaginea expresionista. Socul cromatic are ca efect disparitia spatiului adanc in favoarea impresiei de suprafata poleita, stralucitoare." (A. MitescU)
Motive muzicale, sugestii acustice, sunet
Formula lui Verlaine, de la musique avant toutes choses, devenita lege a simbolismului, se infalriesfe si ui universul bacovian, care abunda in sugestii muzicale. Astfel, muzica, cu virtutile ei simboliste, devine un mod de cunoastere a lumii prin corespondente.
""O varietate de instrumente muzicale si de forme componistice intra in textul poetic cu sugestiile lor inerente. Tristetea, emotia, nelinistea sunt evocate de romanta, serenada, doina, cantecul de lume. Simfoniile, concertul, opera inseamna gravitate, profunzime. Emotia atinge paroxismul trairii prin marsul funebru. Iubita canta-un mars funebru", apoi geme greu ca in delir", pentru ca in final paralelismul tensiunii launtrice sa se regaseasca in manifestarea stihiala a naturii: in dezacord clavirul moare,/ Si ninge ca-ntr-un cimitir" {Nevroza).
Instrumentele muzicale, devenite motive poetice, sugereaza prin chiar cuvantul ce le desemneaza calitatea sunetului emis pentru a induce, apoi, o anumita stare de spirit. Vioara, violina exprima melancolia grava, tristetea. in versurile citate, clavirul trimite la un decor macabru, simbolist. Caterinca este specifica mediilor sordide, de periferie, buciumul este agonic.
Bacovia recepteaza cu aceeasi acuitate si sensibilitate maladive si sunetele stridente, disarmonice: toamna scartaie discordant", ploaia taraie, cafenelele risipesc un vacarm monstruos. Aceste mesaje sonore brutale" sunt un adevarat sabat auditiv al toamnei si al orasului", strivind sensibilitatea poetului (A. MitescU). Din punct de vedere estetic, receptarea realitatii prin echivalente sonore dezarticulate indeparteaza textul bacovian de doctrina simbolismului. in rastimpuri, universul pierde atributul armoniei si sentimentul nostalgic. Sunetele devin zgomote stridente, semn al unei lumi in discordanta si discontinuitate. Sunetele de fanfara, de goarna, zgomotul clopotelor, prin repetare si accentuare trimit la muzica dodecafonica.
Tipatul sonor, ca si cel cromatic, exprima lumea ostila creatiei si sufletului poetic, precum si sentimentul tragic al instrainarii fata de acest mediu. Raportarea la pictura lui E. Munch, Tipatul (1893), este inevitabila. Figura tragica, cu gura rotunjita a tipat, din tabloul sau, imaginea raului infernal trasat cu concretetea hasurilor ca organizare violenta a spatiului se aseamana spatiului poetic bacovian si ipostazelor eului liric. in Plumb de iarna, insul sfarseste in dezarticulatii onomatopeice, iar latratul prelung acopera campia (Hau!
Hau!
departat sub stele-nghetate"). Viziunea terifianta are accente expresioniste.
Semnificativa este si poezia Altfel pentru conditia de marioneta a eroului liric bacovian. Acesta face gesturi stranii, rosteste cuvinte neintelese, pare o masina gresit programata. Demonstratia culmineaza cu singuratatea bufonului, cu gesturi dezordonate, fara logica aparenta: Omul incepuse sa vorbeasca singur/ Si totul se misca in umbre trecatoare". Eroii sunt nebuni, amanti, fecioare palide, poetul insusi, cantareata din cafenea, in decorul unei naturi la fel de tragice. Conditia lor ilustreaza opinia lui J.-P. Sartre din L Etre et le Neant: Fiinta este fara rost, fara cauza si fara necesitate". O lume absurda, fara lege se constituie in spatiul poetic, sugerand precaritatea existentei, pierderea integritatii fiintei, tendinta spre disolutie si regresiune.
Universul poetului traieste obsesiile pornite din simbolism, dar isi depaseste punctul de plecare spre modernism, cu posibile note decadente, impresioniste, expresioniste si chiar suprarealiste. x~ Tema fundamentala este afirmarea inutilitatii existentei omului in lume, structurandu-se insa pe urmatoarele motive: singuratatea, golul interior sau exterior, agonia, boala si moartea.
Golul inseamna un univers gol, o lume goala sau omul ca mecanism golit. Acesta se manifesta, paradoxal, ca o prezenta a absentei. O forma a acestui motiv poetic trimite la golul interior, sinonim cu nebunia. Spatiile inchise (camera, casa, covorul, cimitiruL) devin un gol obsesiv al exteriorului, sugerand moartea, intr-o adevarata poetica a spatiilor goale, cu o atmosfera dezolanta si absurda.
Bacovia preia de la simbolisti tema orasului, dar il goleste, il degradeaza, trans-formandu-1 intr-un loc geometric al zgomotelor. N. Manolescu apreciaza ca Bacovia contureaza o atmosfera de periferie", unde spiritul decadent al simbolistilor francezi e absorbit de locuri unde nu s-a intamplat nimic". Ca in literatura absurda, oamenii sunt pusi sa astepte, agitandu-se, resemnandu-se si "mai aies cuvantand fara incetare, intr-o stare de permanent provizorat" (N. Balota).
Boala prezenta ca motiv poetic genereaza disolutia, precaritatea. Gradinile sunt cangrenate, amurgul este bolnav, oamenii - atinsi de ftizie, iar delirul realizat verbal sau sugerat prin gesturi este semnul golului interior, al dezorientarii, al discontinuitatii realului. in acest sens, discursul poetic se subsumeaza structurilor moderne prin impresia de dezorganizare, repetitii, sugestii ale starii de soc, termeni inadecvati, asociatii socante sau acumularea nonsensului la nivelul limbajului poetic.
Organizarea ca delir si ca dicteu automat a textului liric releva straturile adanci ale existentei interioare (obsesii, cosmaruri, automatismE). Se dezvaluie o imagine a interiorului sufletesc vazut prin cosmar, fara a se ajunge insa la limitele ultime explorate in maniera suprarealista. Incoerentele, cuvintele deformate, ratacite, repetitiile de cuvinte ar putea sugera pierderea controlului asupra cuvintelor, drama limbajului si, de aici, tentativa de a cunoaste, de a intra in contact cu lucrurile prin noncomunicare, un mijloc de a intelege irealitatea, absenta. intre bolile" bacoviene cu valori de semnificare, Alexandra Indries enumera: histeria" (= simularE), ftizia" (= contagiune/marcarE), delirul" (= alienarE). Trasatura lor comuna este alterarea. in isterie, pierderea identitatii este aproximativa, fiind mai mult o exprimare abuziva, prin masca, joc, teatralizare a obsesiilor unui spirit bolnav :
Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise palpita"
(Amurg de vara).
Ftizia insotita de paloare, de culoarea galbena pateaza, marcheaza, sugerand intinderea contagioasa a unei boli existentiale.
Asociate, ftizia, cancerul, isteria compun o imagine a timpului devastator, violator: Acum, sta parcul devastat, fatal,/ Mancat de cancer si ftizie,/ Patat de rosu carne vie -/ Acum, se-nsira scene de spital". Lucrurile par sfartecate, spatiul pare sa geama, proiectie a starilor interioare.
Boala este cu atat mai tragica cu cat presupune izolare de comunitate. Bacovia este unul dintre primii poeti care construiesc si o lume depoetizata.
O imagine de perspectiva asupra creatiei bacoviene va descoperi o multitudine de motive si teme simboliste: degradarea tragicului (convertit in comic, in rizibiL), pustiul, monotonia, sugestia cromatica sau cea acustica, nevroza, melancolia evocata de vioara sau clavecin, sentimentul claustrarii si dorinta de evadare, ploaia si ceata, contururile estompate, amurgul de iarna, moina.
Acest registru simbolist contine in insasi substanta lui deschideri numeroase spre discursul expresionist. Reluand precizarile facute anterior, s-ar putea inscrie in aceasta directie sentimentul vidului, rasul absurd, dirijarea privirii spre un punct fix, materializarea spectacolului interior al pustiului si al dementei, orgia de sange, contrastele cromatice. Prin organizarea violenta a spatiului poetic, impresia este de impact material, iar viziunea are note terifiante. O natura torturata devine expresia trairii interioare, chipul se transforma in masca inexpresiva.
Orasul (motiv simbolisT) este, in scriitura expresionista, o imagine eterogena, cu elemente tehnice, prozaice sau socante, un puzzle de elemente urbanistice stridente, spatiu al demitizarii.
La un nivel foarte general, modernismul poeziei bacoviene provine din exploatarea unor valori umane in criza si din impersonalizarea liricii, care trece de la exprimarea de sine la substituirea de sine.
Din aceasta perspectiva se justifica asertiunea Alexandrei Indries referitoare la faptul ca poezia lui Bacovia este punctul de coliziune dintre discursul simbolist bazat pe circularitate (metafore circulare, refrene ca expresii ale corespondenteloR) si discursul de tip expresionist, bazat pe ruptura (fraze intrerupte, cuvinte disparate, exclamatii, metonimii, expresii ale unei trairi existentiale exacerbatE) (Alternative bacoviene, p. 29).