Vazuta in conexiunile-i de ansamblu, stiintifictiunea romaneasca actuala se defineste, s-ar putea spune, printr-o "dubla subordonare".
Contextul national, cel al literaturii romane "in genere" (mainstream, in terminologie sf), si contextul international al "genului" converg, ca "sisteme de referinta" supraordonate si interferente, spre edificarea, de doua ori specifica, a unui science-fiction romanesc. Acesta are astfel de facut fata simultan la exigentele "dublei subordonari" pe care i-o impun, pe de-o parte, apartenenta inalienabila la o literatura nationala, cu o traditie istoric constituita, iar pe de alta parte, apartenenta la fel de coercitiva la un "gen" cu un specific ireductibil si cu o dinamica internationala relativ autonoma, in curs de istoricizare si aceasta, de sedimentare intr-o traditie constituita. Luandu-si in stapanire firescul "drept de cetate" in literatura romana a acestui sfarsit de secol (si de mileniu - iata si un cliseu novissim, inca aburind!), diferentiata in acest context ca "gen", dar inerent confruntata cu exigentele estetice curente in "genurile majore" ale literaturii mainstream, - fictiunea stiintifico-fantastica romaneasca isi defineste azi specificul si prin raportarea, nu mai putin inerenta, la parametrii internationali ai "genului" - un gen prin insasi natura sa mult mai permeabil circulatiei translingvistice a "temelor" si "motivelor", in comparatie cu alte teritorii ale literaturii.
Un moment important in procesul de asumare a acestei indoite traditii -moment cu consecinte inca greu de anticipat asupra dezvoltarii viitoare a "anticipatiei" la noi - s-a consumat in 1980, cand a aparut prima sinteza romaneasca - istorica si teoretica - asupra "genului": Literatura S.F. de
Florin Manolescu, carte ce reflecta, in insasi conceptia si structurarea ei, "dubla subordonare" despre care vorbeam mai sus, modul aparte in care se pune, in science-fiction, problema raportului dintre national si universal, volens-nolens data intregii literaturi.
in Literatura S.F., Florin Manolescu efectueaza, bineinteles, ambele raportari complementare amintite - la contextul literar romanesc si la contextul international al "genului" - cu competenta si cu optica "integrata" de care numai un avizat cunoscator atat al patrimoniului literaturii romane cat si al patrimoniului sf din alte literaturi se poate prevala atat de adecvat si de firesc. Punand pentru prima data in mana cititorului roman o harta minutios informata si coerent sistematizata a unei terra incognita ce-si sporeste magnetica atractie a departarii prin scurte escale "povestite", in puncte (a se citi opere) spectaculos alese (era si de undei), Florin Manolescu localizeaza apoi pe aceasta harta o zona in care va descinde pentru explorari mai laborioase (S.F. in Romania), surpriza - si rasplata - fiind de a descoperi si aici, sub sedimente de uitare si de subestimare, o vegetatie la fel de spontana, la fel de exotica in acelasi timp, chiar daca nu si la fel de luxurianta, ca aceea survolata in prima parte a cartii.
Unghiul de abordare si perspectiva rezultata se schimba si ele, functional, de la o sectiune la alta. Preponderent teoretic, tipologic si tematic, in prima parte a cartii, acest unghi serveste mai bine unui prim contact, unei prime si rapide orientari intr-un continent ca si necunoscut pentru cititorul roman, decat ar fi facut-o topografierea si catagrafierea istorica a abundentului patrimoniu sf mondial, anglofon in primul rand, operatiune si ea necesara, dar posibila numai intr-o faza ulterioara de aprofundare, cand si traducerea in romaneste a textelor de baza ii va fi oferit un suport mai consistent. Unghiul de vedere istoric il vom gasi insa riguros aplicat in a doua mare sectiune a cartii - S.F. in Romania -, care beneficiaza, firesc, si de premisele tipologice stabilite in prima sectiune. In postura de istoric literar erudit si minutios, Florin Manolescu retuseaza si desavarseste actiunea de recuperare si asimilare a traditiei autohtone in science-fiction - domeniu explorat, anterior lui, numai de
Ion Hobana" class="navg">Ion Hobana -, adaugand "proto-S.F."-ulm romanesc, alaturi de o scriere a lui Take Ionescu (!), alias Demetriu G-Ionnescu (utopia viitorista Spiritele anului 3000, 1875), semnalata inca de Ion Hobana, in antologia comentata Varsta de aur a anticipatiei romanesti (1969), si nuvela Finis Rumaniae (1873) de ALN.Dariu, intregind apoi tabloul schitat de Ion Hobana, in antologia sa, si cu alte titluri din "faza de pionierat" (romanele in anul 4000 sau O calatorie la Venus (1899) si Puterea stiintei sau Cum a fost "omorat" Rasboiul European (1916) de Victor Anestin (1875-1918), "reportajul stmtinco-fantastic" intitulat Un reporter in noua planeta Aurora sau Din virtutile gimnastilor (1907) si semnat "Amargo") sau din epoca interbelica ("poemul epic" Atlantis sau Epoca de aur (1929) de Geant Spirescu, Stafiile dragostei (1929) -roman cu 4 (patru!) autori, romanul Omul de cristal (1930) de N.Radulescu-Niger, romanul Dincolo de stele (1943) de Alexandru Hertzug si altele. Istorico-literar, ca si teoretic, cartea lui Florin Manolescu este, asadar, mai presus de orice critica.
Critic insa, poate fi criticata.
Pentru ca, prea putin isi face simtita prezenta, in Literatura S.F., punctul de vedere propriu-zis critic, de aplicat cu precadere actualitatii imediate, din convingerea, pesemne, ca aceasta actualitate nu suporta inca "proba de foc" a unei judecati critice propriu-zise, neconcesive dar si necondescendente, nici in sensul unei radicale trieri estetice, nici in cel, subsecvent, al unui comentariu estetic "major" acordat operelor ramase in discutie dupa aceasta necesara si liminara triere. Asa, cel putin, ar lasa sa se deduca putinele pagini acordate epocii de Dupa 1950 (256-271, deci 30 de ani in 15 pagini!), cand - daca e sa dam crezare unui scriitor pe buna dreptate apreciat si de Florin Manolescu - ar urma sa fie localizata "adevarata epoca de aur" a anticipatiei romanesti (v.
Adrian Rogoz, Amintiri ale anticipatiei, in Echinox, nr.6-7/1979).
Concretul operelor reprezentative pentru sf-ul romanesc contemporan fiind, asadar, transferat spre comentare critica viitorului, nu e mai putin adevarat ca, in chestiunile de principiu, cartea lui Horin Manolescu spune pe nume unor lucruri care, tn viitorul previzibil cel putin, nu vor putea fi indeajuns repetate. Asa este cazul deja arhi-citatei concluzii la care se ajunge in finalul cartii:
"Se poate spune de aceea ca, indiferent de numarul autorilor, al revistelor de specialitate si al editurilor, pentru a deveni o literatura matura, orice S.F. trebuie sa indeplineasca doua conditiuni: LSa devina constient de propria lui traditie. 2Sa patrunda in constiinta criticii si a istoriei generale a unei literaturi."
Dar sa concretizam, pe scurt.
La noi, in momentul de fata, numarul autorilor cu volume este, in mare, de ordinul zecilor (dintre care intra anual in raza actualitatii editoriale doar 2-3), numarul autorilor fara volume este, virtual dar prezumabil, de ordinul altor zeci (a se vedea afluenta de care se bucura, an de an, consfatuirile nationale ale cercurilor sf, unde, din exasperare ori din teribilism, s-a ajuns sa se sustina, involuntar diversionist, ca unii nu au volume din cauza ca altii au!), numarul "revistelor de specialitate" cu aparitie stabila este 0 (zero), iar numarul editurilor specializate (partial) in publicarea de science-fiction este de 1 spre 2 (in afara de Editura Albatros, care dispune in acest scop de colectia "Fantastic Qub", mai publica sporadic science-fiction romanesc numai Editura Dacia si Editura Cartea Romaneasca, acestea nedispunand insa de colectii similare). Asadar, una peste alta, o situatie "admirabila, sublima putem zice", asa cum au mai zis si altii, atatia, in atatea randuri, si cu zisul au ramas.
Si totusi, Florin Manolescu are dreptate: indiferent de aceasta situatie si parca in ciuda ei, sf-ul romanesc continua sa fie vital si productiv, compensand cantitatea prin calitate (unde-or fi acele "mormane de maculatura" despre care unii se mai trezesc din cand in cand vorbind, preluand snob un cliseu valabil, poate, pentru alte literaturi, vehiculandu-1 mimetic si la noi, unde nu supra-productia ameninta cu crize, ci tocmai invers, penuria?), continua sa-si adjudece premii si distinctii internationale si autohtone (niciodata insa, pana acum, premiul "mare" pentru proza al Uniunii Scriitorilor, ci doar premiile rezervate condescendent "literaturii pentru copii si tineret"). Mai mult, sunt semne in ultima vreme ca literatura sf a inceput, si la noi, "sa patrunda in constiinta criticii si a istoriei generale a unei literaturi", a literaturii romane actuale care va sa zica, chiar daca din inertie mai apare si cate-o amnezie in momentele de ceremonie (si de bilanturi anuale). In "zilele de lucru" de pe parcursul anului, carti de science-fiction proaspat aparute au fost insa comentate la rand cu celelalte de critici cum sunt
Nicolae Manolescu si
Eugen Simion,
Valeriu Cristea si
Voicu Bugariu, Anton Cosma si Dan Culcer - cea mai buna dovada, alaturi bineinteles de insasi cartea lui Florin Manolescu, ca acel atat de necesar "proces" pe care-1 preconizeaza acesta din urma - de patrundere a literaturii sf in constiinta criticii - este in curs si se afla pe calea cea buna.
Pentru cititorul roman, caruia binevenit ii este adresata, cartea lui Florin Manolescu ramane insa - trebuie spus - nu numai un prilej de incantare, dar si unul de frustrare. Scotand acum din discutie impresionanta informatie critico-istorico-teoretica asupra patrimoniului mondial sf, informatie la care autorul a avut pesemne un privilegiat acces si care, mai mult ca sigur, tenteaza si ea pe multi, - carui muritor de rand nu-i "lasa gura apa" dupa magnificele, presimtit superbele, dar inaccesibilele novels, novelettes ori short stories purtand marca de fabricatie a "marilor maestri" ilustri ai genului, splendori pe care criticul nostru i le flutura o clipa, sadic. prin fata ochilor? Un deget reprobator isi face aparitia, cu voia ori fara voia autorului, dintre paginile famelic devorate ale cartii lui Florin Manolescu, si acest deget arata, in primul rand, inspre Editura Univers, care are masive datorii neonorate la acest capitol. Iar faptul ca Literatura S.F. a aparut tocmai la Editura Univers nu infirma ci vine tocmai sa confirme paternitatea acestui bilant flagrant deficitar: daca, sa zicem, "Colectia romanelor stiintifico-fantastice", lansata de editura in 1975, ar fi avut o periodicitate cel putin trimestriala (e chiar asa de mult o carte la trei luni?), am avea acum in romaneste peste 30 dintre marile si unanim (re)cunoscutele "modele" ale genului. Asa insa, colectia abia ajunge, la mijlocul lui 1982, la 10 (zece) volume in 8 (opt) ani, si inca nu toate de prima calitate. (Cine-a auzit, de exemplu, de Edward Page Mitchell ori de Francois Clement - aparitiile anului 1980?)
"O harta e un motiv de deznadejde ca si o femeie frumoasa si inaccesibila" -spunea
Mihai Ralea; parafrazandu-1, am putea ajunge la constatarea ca o carte cum este aceea a lui Florin Manolescu poate fi si ea, in felul ei, citita ca o astfel de harta.
(Comentariu aparut in Tribuna, anul XXVI, nr.31 (1337), 5 august 1982. Transcrierea am facut-o dupa dactilograma pastrata in copie la indigo, omisiunile si modificarile in text, de altfel minore, reprezentand o "colaborare" tacita si benevola din partea redactiei. Tempi passati Fragmentar, textul a fost valorificat si in Dictionarul Scriitorilor Romani. Coordonare si revizie stiintifica:
Mircea Zaciu,
Marian Papahagi,
Aurel Sasu. Editura Albatros, Bucuresti, 2001, voim, M-Q, pp.53-56.)