Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Demostene BOTEZ - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 2 iul. 1893, corn. Trasesti, jud. Botosani - m. 18 mart. 1973, Bucuresti.

Poet si prozator.

Fiul lui Anghel Botez, preot, si al Ecaterinei (n. Chirica), fiica de preot.

Primele doua clase le face in satul natal, pe atunci numit Hulub. Este trimis apoi la scoala la Botosani (1900), ulterior la Iasi, mai intai la liceu particular, pe urma la Liceul Internat, absolvit in 1912. Obtine licenta in Drept (1915). Debut in rev. ieseana Arhiva (1911). intors de pe front publica placheta Muntii (1918), prefatata de G. Ibraileanu, pentru care i se acorda Premiul literar "Adamache" al Acad. Practica avocatura mai multe decenii la Iasi si Bucuresti. Patrunde inca din perioada liceului in cercul literar al Vietii Romanesti. Pentru o scurta perioada editeaza, in 1919, rev. insemnari literare. Sustinuta activitate publicistica in presa interbelica de stanga. Poeziile din primele voi. (Floarea pamantului, 1920; Povestea omului, 1922; Zilele vietii, 1927; Cuvinte de dincolo, 1934; Pamant si om, 1942) imbina notele idilice, traditionaliste cu stari sufletesti si motive simboliste. Dupa 1945, BOTEZ abordeaza teme ocazionale (Oameni in lumina, 1956; Bucuria tineretii, 1957; Carnet, 1961 s. a.). Deputat, acad., redactor-sef si, mai tarziu, director, al noii serii a rev. Viata Romaneasca. A fost, interimat, presedinte al Uniunii Scriitorilor (1964-1965). Poezia din tinerete este semnificativa pentru definirea laturii sentimentale a simbolismului romanesc.


Cele sase poezii din placheta cu care isi face debutul BOTEZ exprimau frustrarea provocata de primul razboi mondial ce ne luase, pentru o vreme, "crestele de hotar ale patriei". Fara sa atinga virulenta de mai tarziu a similarelor poeme de razboi camilpetresciene, ele marcheaza totusi aparitia acelei constiinte umaniste prezente in poezia lui BOTEZ O data cu Floarea pamantului (1920) isi fac aparitia cateva din motivele naturiste specifice zonei de interferenta a clasicismului si romantismului cu simbolismul: satul, casa parinteasca, ciclul muncilor agricole si succesiunea anotimpurilor, universul mirific al copilariei si, in general, acea pastorala gen Fundoianu, idila acordand cu precautie noile instrumente. Dar tot acum apare si tematica provinciei dezolante, in care s-au ilustrat precumpanitor simbolistii moldoveni. Autocarac-terizandu-si creatia de tinerete, in primul volum al editiei de Scrieri, prin: "simplitate, claritate, o resemnata filosofie a vietii, adierea melancoliilor moldovenesti, resentimentul fata de artificial si grandilocvent", BOTEZ relua preceptele poetilor simbolisti ai naturii. Francis Jammes, cu care BOTEZ s-a aflat in corespondenta, cerea poeziei, de asemenea: naturalete, sinceritate, simplitate; "orice lucru merita sa fie descris atata vreme cat este natural". Si pentru BOTEZ "naturale" sunt plaiurile natale cu "belsug de lumina", obiceiurile vechi, oamenii pamantului, jocurile copilariei, in general natura; dar mai au naturalitate tristetea, melancolia, "spleen"-ul simbolist, starile sufletesti primare, cum preconiza acelasi Jammes. Aceste doua aspecte, contradictorii nu numai in aparenta, coexista in principalele volume ale lui B.: Povestea omului, Zilele vietii, Cuvinte de dincolo, Pamant si om. Ca si la alti simbolisti romani de factura sentimentala, trecerea de la o poezie solara, pastelat-romantica, la tristetile si angoasa vietii in noroioasele targuri de provincie se produce cu o anume spontaneitate, fara dramatism. Revenirea la chietismul pastoral este oricand posibila, fara sa rezulte neaparat antiteza samanatorista. Imageria simbolista la BOTEZ are in general elementele genului pictural minor: ploi si zapezi penetrante, ulite murdare, balciul multicolor, promenada umililor oraseni, "panorame", cafenele, flasnete si caterinci, o lume fara orizont, agonizand in resemnare. "Ceva greoi apasa urbea noastra" indeosebi in acele duminici anodine, obsesive la B., dar nu se atinge sentimentul dezolarii universale, profunzimea bacoviana, desi uneori, la suprafata, asemanarile sunt frapante: "Parc-am ramas eu singur pe pamant/ in cer, ca-ntr-o clopotnita uitata, / E-un clopot greu care-a uitat sa bata/ Cu funia purtata-n nori, de vant". Cel mai frecvent personaj din aceste poezii este sufletul; unul "etern nefericit", agresat de "tristeti fara motiv", regretand cu insistenta satul edenic (a carui pierdere este deplansa si in numeroase pagini din Memorii), exploatand voluptuoasa conventie a infrangerii. In ce priveste instrainarea, patetica lamentare pare sa fie sincera, precum la Goga, daca nu chiar in termenii acestuia: "De ce nu m-ati lasat la mine-n sat / Printre livezi cu meri, cu nuci batrani?" Pustietatea, ratacirea, insignifianta realului sunt exprimate emblematic; o insatisfactie de sorginte elegiaca incearca sondarea vidului din spatele cuvintelor: "Se apropie sfarsitul lumii, greu, / Se clatina pamantul ca un dric. / Adormi cu ochii-nchisi pe pieptul meu, / Sa nu mai vezi, sa nu mai stii nimic". Spirit contemplativ si echilibrat, BOTEZ isi acorda rareori timide evadari spre zarile acelui simbolism exotic, familiare contemporanilor sai. In lirismul amoros, poetul ramane descriptiv si evocator, cu vagi incursiuni spre demoniacul decadent. Cantilena are ceva din cordialitatea benign-anecdotica a lui Topirceanu desi uneori la BOTEZ sentimentul este mai profund. Inovatiile prozodice sunt putine, dar poezia se pastreaza intr-o melodicitate distincta, de o remarcabila acuratete. In cea mai buna parte a creatiei poetice, BOTEZ este autorul unor discrete elanuri intelectuale. Poezia de dupa 1945 isi propune "o viziune optimista a vietii, o lumina inainte". Ca si altii, poetul a versificat pe tot felul de teme ocazionale. in retrospectiva de autor, aceste poeme nu au mai fost reproduse, dar s-au pastrat reportajele versificate, cateva portrete muncitoresti, precum si numeroase arte poetice cu sfaturi ideologice si tehnice pentru tinerii poeti din acei ani. In volumele, numeroase, din ultimii ani, revin vechile teme despre satul pierdut. Numeroase sunt si cartile pentru copii. Prozatorul este mult mai traditionalist decat poetul. Ghiocul (1931) si inaltarea la cer (1937), doua parti ale aceluiasi roman, plaseaza in personajul parintelui Valeriu ceva din figura misterioasa a tatalui autorului, identificabila astfel si in Amintiri, dupa cum in studentul Andrei putem recunoaste figura liceanului de odinioara, autorul insusi. Ca sa scape de ispita carnala si de pacat, preotul isi ucide cumnata, convins ca starpeste diavolul. Dupa ce obtine achitarea, se retrage la manastire, apoi in varful muntelui, tanjind dupa o totala izolare de oameni. Este remarcabil in a doua parte lirismul. Finalul si, pana la un punct, teza raman gidiene. BOTEZ este un bun povestitor, fara sa straluceasca in analiza psihologica si nici in constructie. Obsesia (1946), alt roman, retine scene din viata baroului grefate pe un vag dostoievskian caz de "demonism" sexual. Crima pasionala a studentului Simion Constantin nu are o motivatie faptica; posesiunea absoluta s-ar afla in moartea violenta. Cum argumentarea este vizibil impusa din exterior, autorul creeaza un fel de dublura a studentului, avocatul Neculau. El nu ajunge la crima, insa incearca sa ne demonstreze ca obsesia acesteia este plauzibila. Precum preotul din romanele anterioare, studentul traieste in final revelatia singuratatii si alege tot solutia sinuciderii. Ceva mai complex este romanul Oameni de lut (1948). Fugind din casa tatalui sau, o adevarata bruta. Petru Voicu razbeste singur in viata capitalei, devine un chirurg talentat, este iubit de o mosiereasa vaduva, exponenta a unui mediu rafinat. Tanarul medic se vede pana la urma boicotat de propriul sau profesor, invidios pe succesele novicelui. In paralel, se petrece drama sorei lui Petru, fugita si ea din sat, insa fara sansele de adaptare ale fratelui ei. Lumea marii metropole este marsava, aici puritatea naiva va fi strivita, iar meritul si bunatatea au putine sanse de a invinge -iata teza prozatorului. Tristetea consuna cu cea din poezii. Proza scurta a lui BOTEZ este fara relief, iar cartile pentru copii mentin o pedagogie fara suplete. Pana la aparitia celor doua volume de Memorii (1970, 1973), BOTEZ schitase momente autobiografice in Lumea cea mica (1945) si Bucuria tineretii (1957), interferand realitatea cu fictiunea. In Memorii intereseaza indeosebi perioada ieseana si cele ale scriitorilor de la Viata Romaneasca. A mai publicat impresii de calatorie, brosuri de literatura propagandistica, traduceri din Moliere, Flaubert, Aristofan, Gorki, Radiguet, Roger Vaillant, Jules Renard, V. Larbaud, Brecht s. a.



OPERA

Muntii, Iasi, 1918; Floarea pamantului, Iasi, 1920; Povestea omului, Iasi, 1922; Zilele vietii, Bucuresti, 1927; Roman perpetuu, Bucuresti, 1928; Ghiocul, Bucuresti, 1931; in cautarea mea, Bucuresti, 1933; Cuvinte de dincolo. Bucuresti, 1934; inaltarea la cer, Bucuresti, 1937; Comedia umana, Bucuresti, 1940; Pamant si om, Bucuresti, 1942; Lumea cea mica, Bucuresti, 1945; Obsesia, Bucuresti, 1946; Oameni de lut, Bucuresti, 1948; Floarea soarelui, Bucuresti, 1953; Sfredelus, Bucuresti, 1953; Hotu si Pachita, Bucuresti, 1954; Versuri alese, Bucuresti, 1955; Oameni in lumina, Bucuresti, 1956; Curcubeu peste Dunare, Bucuresti, 1956; Picu si Gheorghita, Bucuresti, 1956; Bucuria tineretii. Bucuresti, 1957; Prin ani. Bucuresti, 1958; Lanterna magica, Bucuresti, 1959; Carnet, Bucuresti, 1961; Scriitori, carte, cititor, Bucuresti, 1961; Povestirile maistrului Petrache despre sarbatoarea colectivizarii, Bucuresti, 1962; Prin U.R.S.S., Bucuresti, 1962; Noaptea luminata, Bucuresti, 1962; Oglinzi, Bucuresti, 1963; Amintiri despre oameni si religie, Bucuresti, 1963; Santier, Bucuresti, 1964; Document, Bucuresti, 1964; insemnarile lui Andrei Chirica, Bucuresti, 1964; Povestea greierului, Bucuresti, 1964; Hoinareli prin natura (in colab. cu Ionel Pop), Bucuresti, 1965; Chipuri si masti, Bucuresti, 1965; In fata timpului, Bucuresti, 1967; Povestea brazilor si a hartiei, Bucuresti, 1967; Aproape de pamant, Bucuresti, 1968; Fapte diverse, Bucuresti, 1969; Na greu pamantului, Bucuresti, 1970; Memorii, I-II, Bucuresti, 1970-1973; Povestea margicai, Bucuresti, 1970; Scrieri, I-IV, Bucuresti, 1971-1973; Patria si oamenii ei, Bucuresti, 1972; Tramvaiul de noapte, Bucuresti, 1973. Traduceri: Mme de La Fayette, Principesa de Cleves, Bucuresti, 1992; R. Raymond, Diavolul in corp, Bucuresti, 1992.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria, III, IV; Perpessicius, Mentiuni, II; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, Aspecte lirice; idem, Varietati critice, 1966; P. Constantinescu, Scrieri; C. Ciopraga, Portrete si reflectii literare, 1967; Al. Pini, Panorama; N. Manolescu, Metamorfozele; Al. Dima, Viziunea; F. Aderca, Contributii, I; S. Barbulescu, D. Botez, viata ca roman trait, 1983; Profira Sadoveanu, in Romania literara, nr. 12, 1983; Ioana Cretulescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1983; M. Mancas, in Cronica, nr. 17, 1983; A. Sasu-Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; Alexandra Indries, Polifonia persoanei, 1986; H. Can-droveanu, Literatura

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Demostene BOTEZ

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Demostene BOTEZ



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text