n. 26 sept. 1907, Adjud- m. 13 ian. 1958, Bucuresti.
Poet si eseist.
Frate cu poetul si actorul
Emil Botta. Fiul medicului Theodor Botta si al Aglaiei (n. dei Franceschi), directoare de orfelinat.
Tatal este descendentul unei vechi familii transilvanene a carei nobilitate a fost confirmata de Christofor Bathory (in 1579), inrudita cu episcopul Ioan Bob, coautor la Supplex libellus valachorum.
Amestecat in luptele pentru dreptate nationala ale romanilor ardeleni. Theodor Botta se refugiaza in Moldova, dupa ce termina studii de medicina la Viena; medic C.F.R. la Adjud, ia parte la campania din 1916-1918; moare in 1921. Mama, fiica a unui corsican, Francesco Maria dei Franceschi, stabilit in Moldova in 1872, tehnician la Fabrica de zahar de la Sascut. BOTTA urmeaza scoala primara la Adjud, cursurile liceale la Focsani (liceul "Unirea" pana in 1921) si la Bucuresti (Colegiul "Sf. Sava", 1921-1923), studii universitare la Bucuresti, (1923-1927), de Litere (greaca si latina) si Drept, promovand si Institutul de Educatie Fizica al ANEF (1927), o nostalgie, poate, dupa idealul omului antic. In anii studentiei colaboreaza la rev. Calendarul si L Independance Roumaine, publicand art. despre literatura, plastica si muzica. Va mai colabora la Rampa, Gandirea, Vremea siLaNation Roumaine, iar in 1941 va intemeia, impreuna cu E. Giurgiuca si Oct. C. Taslaoanu, rev. Dacia. Participa la simpozioanele gruparii "Criteri-on"; in 1943 este cooptat in comitetul de redactie, iar din 1938 face parte din comitetul de directie al Enciclopediei Romaniei, sub conducerea sociologului D. Gusti. Debut editorial cu voi. de poezii Eulalii (1931, premiul S.S.R.), singurul publicat in timpul vietii, ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem in curs fiind publicate postum (1968). Lirica sa este incantatorie si savanta, principial antiromantica, plina de inventiuni lingvistice, in linia purismului european si autohton. Cu multe idei originale, intr-o imaginatie lirica a limbajului, sunt si eseurile sale asupra creatiei in general si asupra filosofiei culturii noastre in special: Limite (1936, premiul S.S.R.) si Charmion sau Despre muzica (1941); dupa poet raman si feeriile dramatice Comedia fantasmelor, Alkestis, Deliana, Soarele si luna.
Sarmanul Dionis. A tradus Balade si alte poeme de Francois Villon (1956). Din 1944 pana in 1958 a fost preocupat de pregatirea unei lucrari filologice asupra fondului tracic al lb. romane (Roma Traeicia).
Reprezentant al tendintei interbelice pentru care creatia semnifica tensiune a spiritului in cautarea armoniei universale si exaltare a ideii de perfectiune umana, BOTTA s-a impus indeosebi ca poet. El face parte din categoria puristilor alaturi de
Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, Emil Gulian, Simion Stolnicu sau
Eugen Jebeleanu (cel din lirica debutului). Poezia pura preconizata de BOTTA este in opozitie cu aceea presupusa si consacrata notional de abatele Bremond. El coboara din traditia platonica si din experienta austera a lui Mallarm6 si Valery, iar in cadrul literaturii noastre se apropie de poetica barbiana. Pur inseamna pentru acestia abstragerea din contingent, sfidarea sentimentalismului, refuzul anecdoticului si al retorismului dar si dezavuarea inspiratiei, a extazului romantic, promovand in schimb luciditatea intelectiva ca principiu al creatiei. Poezia devine, in sens platonic, un vis in stare de veghe. E un artificiu sublim (Cezanne, Frank si ValeVy, maestri recunoscuti, sunt numiti intr-un eseu, "artizani ai absolutului") si de aceea trebuie elaborata cu migala artizanala, protejandu-i insa misterul, care este de natura muzicala. Accentul va cadea, asadar, pe sporirea dificultatii poemului, pe mestesugul initiatic. Fiecare poem reprezinta o constructie complicata, reproducand la scara redusa, geometric si muzical realitatea cosmologica vazuta in traditie pitagoreica. Poezia devine geometria unei muzici a sferelor. Si, intr-adevar, Eulalii propune o lirica ermetica, dificila si fascinanta, un limbaj "algebric" si pur. Se observa numaidecat obscurizarea si cizelarea, savanteria ritmurilor si a aliteratiilor. Sunt urmarite mai ales efectele muzicale scoase din incantatii subtile, din disonante si rime rare, insa si arhitectura versului dal-tuirea lui rafinata. Atractia pentru lumea elina, o constanta a acestui volum, apare in forme criptice strabatute de o vraja muzicala adeseori stranie. Frecventa neologismelor rare, a constructiilor gramaticale personale, aluziile mitologice produc eufonii sublim-bizare, in maniera lui E. A. Poe, un alt maestru recunoscut al poetului. Se ajunge astfel la o arhitectura fluida, o dematerializare a formelor, mai mult banuite in glorificarea miracolului clasic: "Eulalie sunet-crin/ eleat idol sub geruri/ claros cu inel marin/ singur in mirate ceruri// Soare nins de acte reci/ (dornice albastre forme)/ pe orbite simple treci/ un liturgic somn de norme". Singular ramane in poezia noastra poemul Cantilena, o transpunere a nuntii mioritice in incantatii savante, voluptate a mortii exprimata prin abandonarea in fluidul, in unduirea universala. E o "intunecare" a clasicitatii, accentuata in ciclurile postume, in care intalnim o expansiune a sensibilitatii si o eliberare de ermetism, provocate de experienta erotica din Cununa Ariadnei sau de romantismul, in parte decorativ, in parte de substanta, din Poeme. Sonetele de dragoste aduc o fervoare aproape mistica, amintindu-i pe Dante, Petrarca si Holderlin. Suflul launtric este pasional, tumultuos; poetul are obsesia modelelor feminine eterne, Beatrice si Diotima. Setea de absolut si de purificare prin eros si prietenie ramane dominanta, important e ca, dupa Eulalii, BOTTA regaseste fluenta retorica a versului, fantezia prodigioasa si ceva din misterul subconstientului pe care il respinsese atat de categoric. De fapt, el nu are un program intru totul unitar si se vede aceasta foarte bine din eseurile sale Limite (1936) si Charmion sau Despre muzica (1941). Tipologic, BOTTA pare a cobori, pe de o parte, din clasicismul antic. indeosebi din artificialitatea, puritatea si intelectul masculin al stilului doric. Spiritualitatea Greciei, exemplara, eroica, rezultatul unei cumplite cautari a perfectiunii, este receptata prin Niet-zsche. Cultul ratiunii, al spiritualizarii, vine dintr-o oroare fata de inform, dintr-o nevoie de dominare a haosului. Viziunea lui BOTTA reprezinta, in esenta, o cosmologie de natura lirica, articulata din elemente pitagoreice, platonice, schopenhaueriene chiar, prin convingerea ca lumea nu-i altceva decat "muzica realizata". Universul este articulat conform unor simetrii severe. Imaginea lui esentializata este sfera, asa cum a conturat-o clasicismul grec. Original, desi cam exaltat, pentru BOTTA viziunea eleata a grecului si spiritualitatea sa au fost fecundate de tracis-mul dionisiac, in cadrul caruia existau atat sentimentul panteistic al lumii, cat si ideea abstractiunilor pure. Clasicismul eseistului se intoarce spre arhaitate, spre tiparele primare ale culturii europene. Arhetipurile se afla, asadar, in Tracia si cei ce le pastreaza aproape nealterate sunt romanii, prin fatalismul care produce sentimentul cosmic, al solidaritatii universale (in
Miorita, de pilda); insensibilitatea la conditiile materiale, un alt principiu al armoniei; si, in sfarsit, scepticismul, care inseamna, in fond, dorul de abstractiune, de cunoastere si viziune. Peste aceste valori mostenite s-au suprapus apoi romanitatea si ascetismul bizantin. S-a ivit astfel o cultura care are in cel mai inalt grad vocatia cosmicului, a ataraxiei si a eroicului, o cultura care ezita intre calmul mediteranean si primitivele nelinisti panteistice si a carei sinteza poetul o cauta in Unda, in sentimentul unduirii cosmice. Nu niste principii solide de filosofie a culturii a elaborat B., ci o pasionata si sincera, uneori chiar prea fantezista, adeziune la ideea de autohtonism. Eseurile care se impun apoi si printr-un stil personal, fastuos-retoric sau incisiv-aforistic, plin de poezie, desi adeseori pretios. Opera dramatica: Comedia fantasmelor, Alkestis, Deliana, Soarele si luna, Sarmanul Dionis, bazata fie pe elemente ale mitologiei clasice, fie pe folclorul autohton, este si ea lirica in ansamblu, gratioasa si fantezista, cu toate ca piesele, luate separat, sunt foarte minutios elaborate. Nu-i lipseste autorului nici finetea psihologica, nici inventivitatea conflictelor, ori stiinta gradarii efectelor. Dar accentul cade pe atmosfera, feerica aproape peste tot.
OPERA
Eulalii, Bucuresti, 1931; Limite, Bucuresti, 1936; Alkestis, drama in trei acte, Bucuresti, 1939; Cazul Blaga, Bucuresti, 1941; Charmion sau Despre muzica, Bucuresti, 1941; Scrieri, I-IV, ed. ingrijita de Dolores Botta, cu un studiu introductiv de I. Biberi si o postfata de E. Schileru, Bucuresti, 1968. Limite si alte eseuri, ed. ingrijita de Dolores Botta, cuvant inainte de Al. Paleo-logu. Bucuresti, 1996. Traduceri:
Shakespeare, Opere, I. Regele loan. Bucuresti, 1955; Jose" Maria Ferreira de Castro, Oile Domnului, Bucuresti, 1955; Francois ViOon, Balade si alte poeme, prezentare de
T. Arghezi, Bucuresti, 1956; E. A. Poe, Scrieri alese, I-II, trad. de
I. Vinea (proza), E. Gulian si ~ (poezia), studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1963; idem. Scrieri alese, trad. de I. Vinea,
M. Dragomir, C. Vonghizas (proza), E. Gulian si ~ (poezia), studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969; ed. III, 1979).
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Istoria;
G. Calinescu, Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, I, 1966; N.Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1968; VI. Streinu, Pagini de critica literara, I, 1968; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, II;
I. Negoitescu, Alte insemnari critice, 1980; Al Dima, Viziunea; Alexandra Indries, in Orizont, nr. 21, 1983; idem, Polifonia persoanei, 1986; Gh.
Grigurcu, De la
Mihai Eminescu.; L. Alexiu, in Orizont, nr. 12, 1995; E. Manu, in
Luceafarul, nr. 47, 1996; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 6, 1997.
