n. 3 aug. 1943, Lugoj.
Critic literar si eseist.
Fiul lui Corneliu Ungureanu, notar, si al Elenei.
Studii primare si gimnaziale la Zagujeni (Caras-Severin), liceale la Caransebes, universitare la Facultatea de Filologie, sectia romana-germana, din Timisoara (1965). Dr. in stiinte filologice cu o teza despre opera lui
V. Voiculescu, editata in 1984 (Voiculescu si structurile literare ale Renasterii). Lucreaza ca prof., apoi ca referent literar la Teatrul din Timisoara (1968-1970). Din 1970, devine redactor la revista Orizont, iar din 1990, redactor-sef adjunct. Prof. la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. de Vest, Timisoara, si secretar al Filialei din Timisoara a Uniunii Scriitorilor din Romania. Debutul publicistic in Scrisul banatean (1962). Colaboreaza la: Orizont, Romania literara, Tribuna, Familia,
Luceafarul, Knijevni reci si Lumina (Iugoslavia), Bana-tica (Tubingen), Radio Timisoara, Televiziunea Timisoara, Televiziunea Bucuresti etc. Debuteaza editorial cu voi. La umbra cartilor in floare (1975). Alte carti publicate: Proza si reflexivitate (1977), Contextul operei (1978), Imediata noatra apropiere, I (1980) si II (1991), Proza romaneasca de azi, I - Cucerirea traditiei (1985),
Mircea Eliade si literatura exilului (1995), La vest de Eden. O introducere in literatura exilului (1995), Fragmente despre teatru (1997), A muri in Tibet, jurnal (1998); in colab., Europa centrala. Nevroze, dileme, utopii (1997) si Europa centrala. Memorie, Paradis, Apocalipsa (1999). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1975, 1979, 1985, 1995. impreuna cu Adriana Babeti conduce Cercul de studii al literaturilor Europei Centrale ,A Treia Europa". Ed., pref., studii introductive la voi. de
I. Pillat, Poezii (1975); D.
R. Popescu, Leul albastru (1981); V. Voiculescu, Ultimele sonete (1983); A. Odeanu, Intr-un camin de domnisoare. Calator in noaptea de ajun (1984) si Domnisoara Lou si trandafirul galben (1985);
M. Ciobanu, Martorii. Epistole (1987); I. Milos, Radacinile focului (1995); Vasko Popa, Campia neodihnei (1995); Iaroslav Hasek, Peripetiile bravului soldat Svejk (1997); Konrad Gyorgy, Vizitatorul (1998); Richard Wagner, Viena, Banat (1998).
inca de la prima aparitie editoriala cu voi. La umbra cartilor in floare (1975), titlul ironic de sugestie prous-tiana, UNGUREANU a fost apreciat fara rezerve ca un critic deja format, original, de netagaduit talent "un debut mai mult decat promitator" (
N. Manolescu). Cartea recupereaza o parte din cronicile de critica a criticii publicate in revista timisoreana Orizont, selectia vizandu-i cu precadere pe criticii foiletonisti ai momentului. Compus din fragmente, profiluri critice distincte, volumul tradeaza, in acelasi timp, inclinatia spre sinteza a criticului, incercand sa identifice structuri si sa intretina un tablou dinamic al miscarii de idei si optiuni literare in voga. Fiecare foiletonist, considera U., "are in fata sa, pe masa de lucru, o ipotetica istorie a literaturii, careia i se supune". Caracterul incitant al textului critic rezulta din evitarea cu ostentatie a locului comun, la care se adauga talentul de portretist si scriitura densa, cu valente poetice. Spiritul malitios, uneori, si dispozitia polemica se subordoneaza capacitatii comprehensive (analitice). Mai apropiat de formula criticii de identificare, UNGUREANU isi asuma din interior ideea critica sau structurile operei, cand e cazul, ca pe o tema proprie de reflectie si creatie. El reuseste "prin intuitie sa patrunda in nucleul expresiei, in intimitatea gandirii" celui despre care scrie (Gh.
Grigurcu). Cu alte cuvinte, discursul critic nu este doar un metadiscurs. Mai ales in comentarea poetilor, criticul va cultiva de preferinta figura literara, de un gratios ermetism metaforic. Epicizarea comentariului sau tonul exclamativ/interogativ, pe alocuri, nu afecteaza incisivitatea spiritului critic, deloc ezitant. Criticul se misca dezinvolt si provocator, intr-un domeniu pe care-1 simte ca deplin familiar, fara "necunoscute" care sa-i provoace complexe inhibante. De unde atitudinea de fermitate si franchete a unui spirit ce-si exhiba cu candoare propria autoritate de critic independent, foarte sigur pe mijloacele sale. Toate aceste trasaturi se vor manifesta in continuare, insa miza cartilor lui UNGUREANU va fi de aci inainte constructia, sinteza critica de mai mari proportii. Proza si reflexivitate (1977) se afla, in intentia criticului, "la mijlocul drumului intre lectura imediata si exegeza plurala", incercand "o analiza a structurilor romanelor, nuvelelor unui timp clar determinat". Dar cu toate ca postfata volumului anunta, mai mult printre randuri, o idee de sistem, metoda de lectura, textul critic insusi - cu o capacitate de absorbtie deloc neglijabila - se subordoneaza inca materiei analizelor intreprinse. "Reflexivitatea" apartine - e drept - formulei critice interpretative, dar este si un mod al prozatorului de a-si asuma cu luciditate istoria. Criticul cauta cu fervoare de "initiat" indeosebi sensurile oculte ale scrierilor comentate, marcat de exigentele unei lecturi de tip "arhetipal". El identifica in spatele intamplarilor epice obisnuite, oricat de prozaice, alegorii, mituri, ritualuri, toate cu implicatii ezoterice ori de magie a textului. Subtile si originale sunt observatiile asupra prozei lui V. Voiculescu, St. Banulescu sau D. R. Popescu, iar, dintr-o alta perspectiva, asupra lui
M. Preda, Al. Ivasiuc, M. H. Simionescu. intregul demers capata o surprinzatoare deschidere, pe care aparent n-o avea initial, limitandu-se fatal la o perioada literara suficienta siesi, ingradita si asa de numeroase interdictii ideologice. Tentatia ezoterica are si rolul unei supape si dezinhibari a spiritului critic, cu toate ca, in absenta unor filiatiuni de profunzime mai pregnant puse in lumina, intentiile nu sunt duse intotdeauna pana la capat. Rezultatul era mai mult o poietica a romanului, mai exact a unei structuri de proza distincte -vizibil dependenta, axiologic, de selectie (aleatorie si, inevitabil, uniformizatoare). in Contextul operei (1978), se remarca de departe un contur programatic mai apasat si mai nuantat conferit investigatiei critice, desi nu intotdeauna explicit. De la impresia "spontana" si de la discursul critic abrupt metaforic se trece la un alt tip de comentariu, poate mai "plat", dar mai consistent, cumva saturat de informatie si bibliografie. Opera e situata in cadrul ei firesc, in contextul vietii si al artei, cel mai adesea, in contextul vietii literare, pur si simplu. Divagatia de aspect eseistic nu se mai desfasoara doar in plan speculativ (intuitiv), ci pornind de la documentul biografic nud. Criticul se vede astfel dintr-o data dublat de istoricul literar, dar si de moralistul iscoditor in cautare de noi amanunte semnificative, care sa lumineze enigmele textului. Bineinteles, criticul este la fel de entuziast, inventiv si proaspat in expresie ca si inainte. Distantarea de actualitatea literara imediata si aplecarea mai insistenta asupra catorva dintre scriitorii din perioada interbelica (Pillat, Blaga, H. Papadat-Bengescu) ofera posibilitatea de a largi considerabil orizontul lecturii critice. Se prefigureaza, ca aspiratie, o varianta de critica completa, originala, nu in sensul de a cuprinde exhaustiv obiectul, ci de a diversifica sistemul de referinta, imbinand biografismul cu analiza arhetipala, de subtext, condusa de un gust rafinat si sigur. Unele sugestii vin acum dinspre critica antropologica (Bachelard, Gilbert Durand), iar apelul direct la surse valorifica publicistica si memoriile scriitorilor in sprijinul unui demers hermeneutic de formula sincretica, aglomerand elemente dintre cele mai disparate. Totusi, ceea ce tine de pura eruditie factologica e transfigurat, in cele din urma, si redus - intr-un mod rezumativ - la esential. Epicizarea discursului critic, de asta data, atenueaza intentia demonstrativa si limpezeste ideile, amendand interpretari sau eliminand clisee ale exegezei traditionale. De retinut ca opera i se reveleaza criticului nu doar ca text, ci, in primul rand, ca model sau ca existenta. Pentru nuantare si operativitate, introduce in grila de interpretare si notiunile de "model negativ", respectiv "model in devenire", aplicate intr-un sens larg. O contributie valoroasa este studiul despre
L. Blaga, definit de critic prin conflictul - sau acordul dintre "ordine si erezie", la nivelul viziunii metafizice originare. Pentru a ajunge la analiza poemelor din ultima etapa de creatie (altfel, inanalizabile), excursul critic face
un lung ocol prin biografie si restul operei, pregatind astfel cititorul, in sens initiatic, pentru intelegere si transa, inca de pe acum, UNGUREANU obisnuieste sa scrie ca un initiat pentru initiati. Aceeasi "metoda" isi arata roadele, cand scrie despre V. Voiculescu si complicatiile erosului, despre un "interior calinescian" extras cu precadere din publicistica, despre "antitezele bacoviene" sau despre aventurile livrescului in poezia lui I. Pillat. Pana la urma, departarea de livresc si apropierea de "cotidian", de enigmele tainuite ale biografiei operei, constituie prelungiri firesti ale criticii de context. Aceeasi modalitate critica e dusa pana la ultimele consecinte in Imediata noastra apropiere (1980), o carte-document confectionata, la randu-i, din documente si marturii scoase dintr-o arhiva vie a memoriei individuale si colective. Daca in volumul anterior isi anexase memorialistica si publicistica, investigand intuitiv zonele misterioase ale creatiei, acum criticul e secundat de "reporter". Ne aflam, aparent, a marginea literaturii, ca si inainte, intr-un teritoriu de obicei ignorat sau trecut, cu discretie, la subsolul paginii critice. In ansamblu, criticul ne propune o monografie incitanta, de proportii decente, a specificului banatean, mult mai productiv in planul creatiei spirituale decat s-ar fi banuit. Conform scenariului initiat de critic, spiritul locului se oglindeste in Zeitgeist-wX epocii si, mai departe, in varstele succesive ale culturii moderne. Fiecare scriitor, mai mare sau mai mic, are si o valoare exponentiala, este reprezentativ in contextul strict "banatean", astfel definit, dar si al unei Provincii mitizate (topos livresc prezent in multe scrieri contemporane). Este evidentiat, nu fara indreptatire, un fel de "elitism cultural de masa" specific banatenilor, fara echivalent in celelalte provincii. Volumul se incheie cu niste insemnari scaparatoare despre romanele lui
N. Breban - in care vede, printre altele, expresia exemplara (o exemplaritate cu reflexe negative insa) a barocului banatean, intuit prima data de Blaga. In sprijinul unei "geografii literare" sacralizate, inteleasa ca formula de investigatie istoric o-literara, criticul foloseste cu destul aplomb interviul, comentariul critic, descriptia de medii si evocarea, incursiunea etnografica. O analiza filosofica a "cotidianului", ca baza teoretica de pornire, ii este sugerata de eseurile lui Henri Lefebvre. Pentru a echilibra imaginea globala, criticul recurge si la perspectiva din afara: plaseaza in primele capitole Scrisorile banatene ale Corei Irineu, alaturi de impresiile lui
Camil Petrescu si
G. Calinescu, candva prezenti si ei prin partile Banatului. Pilonii de sustinere ai intregului edificiu sunt cei cativa prozatori importanti de origine banateana (afirmati pana in acel moment): N. Breban,
S. Titel, Gh. Schwartz si, bineinteles, Anisoara Odeanu, care ocupa aproape un sfert din volum. Cartea impresioneaza indeosebi prin seria de portrete vii, memorabile. in volumul al doilea (1991), cumva supradimensionat, UNGUREANU reia aproape toate aceste teme si nume, alaturi de multe altele, intregind tabloul mostenirii culturale a Banatului. Evoca si de asta data figuri de jurnalisti si poeti banateni nestiuti, dintre care "Tata Oancea, comedian si martir," pare a fi spiritul emblematic cel mai reprezentativ. Sub forma unui colaj ingenios, cartea valorifica fragmente de jurnal si pagini memorialistice, alaturi de reportaje (imaginare sau reale), transcrieri de casete, inteviuri. Mitul Provinciei prolifereaza pe masura ce e descris de critic: este o Provincie a cartilor si a lecturii, prin excelenta. Autorul isi cauta el insusi radacinile si identitatea in aceasta realitate mentala, printr-un fel de exercitiu initiatic, de tip auto-referential. In partea a doua a volumului, criticul tine sa exprime o viziune personala asupra vietii situate "departe de centru: o descriere a ei din punctul de vedere al scriitorului din provincie". De retinut de aici insemnarile despre poetul avangardist Marc-Mihail Avrames-cu, fascinat el insusi de doctrina ezoterica si de Gu6non, sau incercarea de reconstituire a cazului "Ana Rosculet" (dincolo de contextul banatean, fireste). Ultima sectiune, intitulata Escursiuni literare, incearca o inedita proiectie a literaturii romane in spatiul central si sud-est european, in conceptia criticului, cautarea originilor trebuie dublata de identificarea simultana a interferentelor dintre literaturi si mentalitati. Iata numai cateva dintre subiectele atractive, propuse de IL, sugerand "uimitoare jocuri ale vecinatatilor si intalnirilor literare": Apostol Bologa si personajele ex-centrice ale Kakaniei lui Musil; Miroslav Krlesa, coleg de liceu cu
L. Rebreanu, traditia eroi-comico-satirica, de la Budai-Deleanu la Hasek, apropieri intre Sadoveanu si Andric etc. In totul, cartea (ambele volume) pare sa verifice coerenta unui program, dar si o a doua vocatie a criticului, ilustrata in pagini de excelenta proza eseistica. Explorarea spatiului cultural banatean va fi continuata in Fragmente despre teatru (1997), care evoca teatrul oravitean, viata locurilor din preajma Resitei. O sinteza de mari dimensiuni se anunta, la aparitie, Proza romaneasca de azi (1985), din care crticul a publicat numai primul volum, intitulat cucerirea traditiei, lucrare masiva, ambitioasa, conceputa in spirit personal. In prima parte, asa-numitului "deceniu unu" (de la Sadoveanu la M. Preda si V. Voiculescu postum), iar in a doua de prozatorii generatiei 60. Cum era de asteptat, autorii sunt comentati dintr-o perspectiva contextuala, sinteza fiind intrucatva anticipata de cartile anterioare ale criticului. Pentru a realiza o istorie a contextelor, nu doar a textelor, criticul recurge - in nota obisnuita - la informatii de ordin sociologic, psihologic si chiar psihanalitic. Scriitorii sunt cercetati in totalitatea aspectelor analizabile, de la articolul publicistic la marturii programatice exprimate in tablete, confesiuni de
autor si interviuri. Pentru prozatorii "deceniului unu", criticul opereaza cu un context istoric si ideologic, pentru ceilalti, ca unul preponderent literar. Operele prozatorilor afirmati in anii 60 nu apar "numai ca simptome ale unei epoci, dar si ale unei generatii de creatie purtatoare de obsesii caracteristice" (
M. Martin). Chiar si ideea de traditie, in cazul ultimilor, e descrisa cu precadere in termeni antropologici, cu ajutorul teoriilor lui Jung, G. Durand, Caillois si
M. Eliade, intentionand o "cercetare a profunzimilor", o incursiune in orizontul arhaic al fiintei (indeosebi in epica de inspiratie rurala). Traditia e o realitate a vietii interioare a Creatorului, resuscitand sensul pierdut al valorilor - precizeaza criticul. Accentul cade pe arhetipuri, evidentiind cu o nedesimulata voluptate realismul magic si mitic, numeroasele scenarii initi-atice, parabole si "embleme" identificate in subtextul scrierilor comentate. Inedit este cadrul comparatist, mult mai larg, cu trimiteri la texte ale unor mari prozatori europeni (Th. Mann, Kafka, Musil, H. Hesse, H. Boli, Camus, Sartre) sau sud-americani, dar si est-europeni (polonezi, rusi, iugoslavi, cehi, maghiari). Proze precum Duios Anastasia trecea, Mistretii erau blanzi, Animale bolnave etc. ii sugereaza criticului analogii semnificative, pertinente, ca Maica Ioana a Ingerilor de Iwaszkiewicz, cu Dervisul si moartea de Mesa Selimovi-ci sau cu Excomunicatorul de Dery Tibor. Mai sunt pomeniti Cseslav Milosz, Mrozek, Kundera ("cu inocenti sacrificati brutei dictatoriale"). In ciuda texturii compozite, faramitate a discursului critic, sinteza are unitate si coerenta, in masura in care ideea critica integratoare, cucerirea traditiei, reflecta dinamica unei intregi literaturi, procesul "facerii" ei. E drept ca tentatia de epuizare a surselor de informatie biobibliografica aglomereaza si obscurizeaza, uneori, pagina critica, dand impresia destructurarii ansamblului in "succesiunea de studii, mai mult sau mai putin monografice" (Al. Dobrescu). Tot de aici rezulta insa si tendinta opusa de diferentiere a analizelor: sunt propuse lecturi, nu o singura interpretare, dupa cumt tabloul global se compune din profiluri critice pregnant individualizate. Nivelarea e mai mult de ordin axiologic. Paradoxal, implicarea si solidarizarea activa in fata valorilor autentice (sigure) poate avea, la limita, un usor efect de idealizare: "Pe lista autorilor insirati de Wayne C. Booth in Retorica romanului ar trebui trecuti un numar de autori romani, de la Sadoveanu si
Zaharia Stancu, la
Sorin Titel si Buzura". Cu atat mai mult, alaturarea unor prozatori inegali ca valoare, fie si subordonati ideii de generatie (in ultima sectiune: de la
R. Cosasu,
T. Mazilu si P. Anghel la
C. Toiu si D. Saram), nu e intru totul relevanta: trecerea de la nivelul operei la nivelul contextului operei implica unele dificultati pentru comentator in ce priveste apelul - strict la criterii intriseci de apreciere estetica. Cel putin catre sfarsit, panorama prozei contemporane a lui UNGUREANU da impresia unei colectii de micro-monografii auctoriale, fiecare suficienta siesi, izolata in propriul context, dar mai ales subtext de semnificatii constitutive. Pe unii "contextul" ii supradimensioneaza, pe altii ii micsoreaza. Intentia totalizatoare a criticului se face simtita si in cele doua eseuri publicate in anul 1995: La vest de Eden si Mircea Eliade si literatura exilului. Ambele par doar niste etape preliminare in vederea unor sinteze mai ample, pe care cineva le va scrie, poate chiar criticul. Prima lucrare este "o introducere in literatura exilului", supusa, de-a lungul anilor, unei inevitabile izolari ("la vest de Edenul comunist"). Demersul critic e sustinut de pledoaria pentru "un echilibru al judecatilor si reevaluarilor" lucide, depasind faza entuziasmului initial, care anula orice scara de valori. Tema insasi este incitanta, dupa atatia ani de interdictie, si criticul nu pierde prilejul unei contextualizari in perspectiva a fenomenului: "Cartea nu incheie, ci deschide o cale de cercetare". Deocamdata, isi fixeaza doar principalele repere: de la
Panait Istrati, Eliade, Cio-ran,
Ionescu la
Monica Lovinescu,
V. Ierunca, Goma, Negoitescu,
M. Calinescu. Eseul despre Mircea Eliade era previzibil, in multe privinte, inca din cartile anterioare, iar primul capitol, intitulat Heautintomorumenos sau cei ce se autodevoreaza, comunica pe toate palierele cu eseul precedent. UNGUREANU a fost preocupat constant de opera marelui scriitor si istoric al religiilor, iar proiectul unei monografii este mai vechi: Santier II, un itinerar in cautarea lui Mircea Eliade, ar fi trebuit sa apara mai intai in 1984, pe urma in 1987. A nimerit, mereu, in perioade de interdictie." A doua parte a studiului, Conexiuni inverse, se axeaza pe "cazul Mircea Eliade", incercand sa demonteze o cabala initiata sa faca "jocurile unei propagande malefice". Criticul probeaza remarcabile calitati de polemist, in buna traditie - la noi - maioresciana si lovi-nesciana. Scriere de un farmec singular, A muri in Tibet (1998), jurnal scris cu prilejul unei calatorii in China, intregeste portretul criticului, dezvaluind lecturi si trairi de profunzime ale unui "initiat", inzestrat insa deopotriva cu umor si cu mult bun-simt. Nimic din ce este omenesc nu se suspenda in graba insemnarilor abrupte, nici emotia si nici realitatile cele mai grave, intre care moartea. Spirit independent si laborios, initiator de vaste proiecte, nu toate finalizate, UNGUREANU este unul dintre criticii importanti de astazi, un foiletonist preocupat de a largi in permanenta dimensiunile si orizontul lecturii.
OPERA
La umbra cartilor in floare, Timisoara, 1975; Proza si reflexivitate, Bucuresti, 1977; Contextul operei, Bucuresti, 1978; Imediata noastra apropiere, Timisoara, 1980; Proza romaneasca de azi I - Descoperirea traditiei, Bucuresti, 1985; Imediata noastra apropiere, II, Timisoara, 1991; Mircea Eliade si literatura exilului, Bucuresti, 1995; La vest de Eden. O introducere in literatura exilului, Timisoara, 1995; Fragmente despre teatru, Resita, 1997; A muri in Tibet, jurnal, Iasi, 1998; Europa Centrala. Nevroze, dileme, utopii, Iasi, 1997 (in colab.); Europa Centrala, Memorie, Paradis, Apocalipsa, Iasi, 1999 (in colab.).
REFERINTE CRITICE
I. Vlad, in Tribuna, nr. 10, 1976;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 12, 1976; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 14, 1976; L. Leonte, in Cronica, nr. 17, 1976;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 18, 1976; M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1976; T. Popescu, in Transilvania, nr. 6, 1976; Gh. Gri-gurcu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1976;
V. Tascu, in Steaua, nr. 8, 1978; Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 50, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori; D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 10, 1979; Gh. Grigur-cu, in Familia, nr. 8, 1979; L. Leonte, in Contemporanul, nr. 13, 1979; M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. 16, 1979;
C. Stan, in Luceafarul, nr. 18, 1979;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 22, 1979; M. Iorgulescu, in Amfiteatru, nr. 2, 1979; Mircea Popa, in Steaua, nr. 4, 1979; M. Tomus, in Transilvania, nr. 5, 1979; L. Alexiu, in Orizont, nr. 50, 1980; Gh. Grigurcu, Critici romani de azi, 1981; R. Saplacan, in Tribuna, nr. 8, 1981; D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 4, 1981; Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; C. Trandafir, in Steaua, nr.12, 1985;
A. Marino, in Tribuna, nr. 23, 1986; Al. Pini, in Flacara, nr. 16,1986; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 25, 1986; P. Poanta, in Tribuna, nr. 29, 1986; Alex. Stefanescu, ibidem;
Ion Vlad, ibidem; FI. Berindea-nu, in Amfiteatru, nr. 3, 1986; Al. Dobrescu, in Tomis, nr. 6, 1986; M. Odangiu, ibidem; M. Martin, in Romania literara, nr. 20, 1987; I. Pecie, in Ramuri, nr. 3, 1987; A.
D. Racheru, in Tribuna, nr. 23, 1988;
M. Dragolea, in Familia, nr, 2, 1992; Irina Petras, in Literatorul, nr. 23, 1992; R. Constantinescu, in Romania literara, nr. 26, 1992; Al. Ruja, Parte din intreg, 1994;
I. Boldea, in Luceafarul. Serie noua, nr. 42, 1995; L. Campeanu, in Familia, nr. 12, 1995; L. Ulici, Literatura romana contemporana, I, 1995;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 22, 1998; V. Popovici, in Orizont, nr. 6, 1998.