Mustrarile d-tale sunt fara utilitate, ca mania cuiva care bate la usa vecina inchisa, in loc de aceea pe care o cauta, dar si in scrisoarea trecuta, ca si acum aproape, mi-a slabit vointa de a face efortul unei explicatii gandul ca si lamuririle sunt de obicei zadarnice.1
Aceste "mustrari", facute numai din prietenie, n-aveau nici un accent deosebit si erau mai mult efectul unei nedumeriri pe care scrisorile care urmeaza e drept ca au imprastiat-o; dar e si mai drept ca au inlocuit-o cu altele noi, descoperiri cu totul neasteptate, care au dus la alcatuirea acestui "dosar de existente" pe care-1 infatisam cititorilor.
De altfel, pentru intelegerea unor referinte din aceste scrisori, sunt negresit necesare cateva lamuriri, fie si cu pretul unui ocol chiar de la inceput. Am sugerat, ba chiar am propus doamnei T. mai intai sa apara pe scena. Am avut intotdeauina convingerea - si azi mai inradacinata ca oricand - ca "meseria", "mestesugul" sunt potrivnice artei, fn cronicele mele de teatru, de pilda, am cerut adesea, gandind ca numai astfel se va regenera arta actoriceasca la noi, ca directorii de teatru sa incerce sa-si recruteze interpretii principali nu dintre ucenicii care au facut conservatoarele, cat mai ales atragand in lumina rampei dintre personalitatile care si in alte regiuni si-au dovedit capacitatea de creatie. Sa aduca pe scena complexe de experienta din viata reala, asa cum au procedat cativa mari regizori streini. Cum se gandeste, cum se iubeste, cum se sufera nu se poate invata in orele de curs si nici afesta prin certificat de absolvire. Elementele modeste, educate cu ingrijire si discernamant, isi pot valorifica prin lectii insusirile de rand, obtinand acea capacitate standard care face ca majoritatea elevilor intrati intr-o scoala, fie ea militara, liceu, de bele-arte sau de silvicultura, sa termine aproape toti, promovand an cu an, automat si cu rabdare. Dar teatrul nu poate fi decat, intens, al personalitatilor puternice si al dislocarilor de constiinta (restul e distractie si "institutie culturala" de provinciE). Nu are deci nici o valabilitate obiectia care mi s-a adus: ca in arta e de la sine inteles ca firile exceptionale n-au nevoie de Conservator, insa aceasta scoala este absolut necesara pentru temperamentele modeste. Acest raspuns inseamna, cred, o contradictie in esenta. Caci arta nu are ce face cu aceste temperaturi modeste (care sunt bune cel mult pentru rolurile secundare si ca sa furnizeze scenelor periferice c6pii dupa actorii zileI). Arta teatrului are nevoie tocmai de firi de structura exceptionala. Din pacate, e stiut ca tocmai acestea sunt excluse initial prin insusi caracterul Conser¬vatorului, fn definitiv, dupa ce criterii isr-aleg profesorii acestor scoli elevii? Mai intai
Veneam in ziua aceea cu bratul plin cu flori Nu ma asteptase Nu dorisem decat sa retraiesc o clipa ceva din trecut si ma supuneam acestui demers cum primesti un singur pahar de vin, stiind ca mai multe nu ai putea suporta. Dar servitorul mi-a remis un bilet cand am sunat. Un plic odios, de un albastru pal, aproape alb. Parca un gand otravit mi s-a imprastiat in sange si mi-a uscat pielea. Nu stiam ce sa raspund, nici
"dupa fizic". Exista aberatia "fizicului in teatru", inteles ca fizic frumos. Cand arta cere un fizic apropiat rolului: mare pentru Danton, Othello, Holofern, diform pentru Richard III, Smerdiacoff si bufonii din toate piesele, tanar si frumos pentru Romeo, potrivit si nervos pentru amantul "modern", burtos pentru comic, cand, in sfarsit, arta cere in fizicul actorului tot atata variatie cata a creat viata, comisia profesorilor admite cu preferinta un fel de tip care "are fizic", adica nu e nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici frumos, nici urat, nici alb, nici negru, in sfarsit, ceva desavarsit mediocru, incolor si neexpresiv, un fel de domn cumsecade de 20 de ani, care nu sugereaza nimic si pe care oricand l-ai lua mai curand drept functionar comercial decat slujitor al artei.
Alta aberatie este aceea a "vocii". Atati tineri fara ocupatie devin actori pentru ca au voce, cand ar trebui tocmai pentru acest motiv sa fie eliminati de la clasele de drama si comedie. O "voce muzicala", cu o sonoritate independenta de continutul frazei, e totdeauna, patognomonic, o dovada de lipsa de inteligenta, de absenta a temperamen¬tului si a virilitatii. Tenorii au o reputatie bine stabilita de saracie cu duhul, iar pana la inceputul veacului trecut, cantaretii alesi pentru anumite mari cariere muzicale erau castrati, pentru ca vocile sa le devina si mai frumoase. Autentica frumusete a glasului e insa cu totul de ordin interior. Ea implica o corespondenta (si de aci neregularitatea eI) cu insesi strafundurile emotivitatii. O femeie - observati in jurul dumneavoastra - are voce frumoasa cand vorbeste cu cel pe care-l iubeste si voce urata, alba, cand porunceste servitoarei sa aduca apa sau sa spele vasele.
Adaugati la aceste criterii de ordin fizic vechea prejudecata a talentului. 7 alentul se descopera, conform celor stiute, in modul urmator: in fata comisiei asezate la o masa lunga, un baietan sau o fetita sufocata de trac spune fie Latina ginta, fie Dusmancele, si dupa asta domnii examinatori descopera talentul, cum medicii de pe vremea lui Moliere aflau de ce sufera un bolnav, pipaind piciorul patului. fn modul acesta clasele se populeaza cu numerosi elevi, dintre care unii inca ar mai avea sansa, datorita neprevazutului dezvoltarii ulterioare, sa poata crea in art? d -a n-ar fi obligati de maestrii lor sa-i imite, dupa geniala metoda didactica: "fa ca mini".
Eu credeam insa ca doamna T. ar fi putut arata posibilitati de mare artista si as fi fost bucuros sa apara in Act venetian, de pilda. Dificultatea era ca pe oricare dintre scene s-ar fi gasit vreo "maestra" care s-o oblige sa joace "cum ii arata ea". Daca omeneste e de inteles sinceritatea acestei severe cenzuri - caci e de presupus ca maestra nu concepe nimic superior mijloacelor ei - riscam pe de alta parte sa ajungem tocmai la o anulare a intentiilor dintai, pentru ca, de vreme ce maestra exista, nu mai aveam nevoie s-o dublam cu concursul doamnei T. Nu mai vorbim ca un spirit critic, chiar mediocru exigent, ar fi gasit de prisos chiar pe maestra, originalul insusi. Gasisem si aci solutia unui teatru particular, condus de un stralucit tanar comic foarte intelegator, care admitea spectacolul ca "lever de rideau" al unei comedii jucate de el, fara nici un alt amestec. Cred ca acest spectacol ar fi fost un inceput frumos in teatrul romanesc.
Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei (cand cadea lumina pe el parea ruginiU) si mai ales extrem de emotiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melancolice (avand, pe deasupra, un comert, la propriu si la figurat, intens cu arta si cetituL), doamna T. ar fi dat o viata neobicinuita rolurilor de femeie adevarata. Ca fizic, era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit n-am citit biletul, pentru ca acum continutul lui mi-era indiferent. Alta¬data ma adanceam in cercetarea motivelor, cum ai cauta izvorul apei neregulat subterane intr-o grota. Mi-era acum numai o mila imensa de bucuria mea si de florile pe care le aveam in brate. Am regretat pe urma brusc ca am dat drumul trasurii - din superstitie - caci eram atat de obosita, ca nu mai puteam merge pe jos, si parca din senin am inceput al cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastri ca platina, lucind, frcmatand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect, ii creau parca. Barbia feminina, delicata, dar prelungirea ei, intinsa frumos pana sub ureche, cam aparenta, caci era lipsita de orice grasime. Gura, foarte mobila, vie ca o floare, plina. Gatul lung, robust cu tendoane lamurite la orice intoarcere a capului. E stiut, de altfel, ca marile actrite au fost totdeauna de un soi de frumusete incerta, am spune "pe muchie de cutit" (cum sunt, de altfel, si astazi vreo cateva dintre cele mai reputate interprete ale ecranului, ca Elisabeta Bergner sau Joan Crawford, de pildA). De o tulburatoare feminitate uneori, avea ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel, care veneau nu - sonor - din cutia de rezonanta a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, si mai de jos inca, din tot corpul, din adancurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui barbat ameteli calde si reci.
Firul care ma dusese la gandul spectacolului era ca realiza doua dintre indicatiile pe care, in paranteza, le impuneam eroinei din^4ct venetian si pe care eu le socot, in afara de inteligenta si cultura, ca adevaratele criterii care ar trebui sa inlocuiasca examenul de admitere in scolile teatrale. Vorbea adica "repede, cu pauze inteligente intre propo-zitiunile frazei", nu cu acele penibile pauze intre silabe care constituie ceea ce se cheama in lumea teatrala "dictiunea" si care au aerul unor pronuntari raspicate pentru cretinii din sala. Doamna T. vorbea foarte repede, pastrand rostirea rarita, ca o subliniere numai pentru esential, cand vocea scadea brusc, lungind, adanc tulburator, vocalele. Atunci privirea ei, vie ca a unui hipnotizator linistit, spunea mai intai singura fraza in asa mod ca vorbele "nu faceau parca decat sa repete ce au spus ochii", chiar cum ceream eu in cealalta indicatie care paruse, mi-am dat seama mai tarziu, in timpul repetitiilor, cu alta interpreta, de neinteles.
Pana la capat, insa, doamna T. n-a primit. Poate nu atat dintr-un sentiment de neincredere in ea, cat dintr-un fel de oroare de exhibitia pe care o implica scena cu rampa ei si care o facea, dupa amanari, sa-mi spuie cu o rasfrangere cald interioara:
- Lasa-ma, te rog, in magazinul meu de mobile N-am nimic in mine de aratat, de pe scena, lumii.
Mai tarziu, dupa lungi convorbiri, dupa-amiaza intre trei si cinci, in refugiul acela cu mobilier geometric si lacuit de la "Arta decorativa", am avut de multe ori sentimentul ca prin refuzul de expresie al acestei femei, care prefera in orele pe care le avea libere numai sa citeasca, sau "sa traiasca", de altfel linistit, pentru.ea insasi, se pierde un complex de experienta si frumusete, inutila in inefabilul ei voit. Am indemnat-o atunci sa scrie, si cum, intamplator, aveam posibilitatea, m-am oferit, gata sa inlesnesc aparitia oricarei incercari pe care ar fi facut-o.
Ma privea uimita si cu un val de neincredere in ochii cu albastrul cald.
- Dar e cu neputinta ceea ce-mi spui glumesti.
- De ce?
Si izbucnind intr-un suras, caci nu radea aproape niciodata, si inca, intotdeauna, oricat de vesel, surasul ei avea in el un reziduu de tristete.
- Dar eu nu stiu sa scriu Ma intreb daca n-as face chiar greseli de ortografie?
- Arta n-are de-a face cu ortografia Scrisul corect e painea profesorilor de limba romana. Nu e obligatoriu decat pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sunt mai sa sufar in tot corpul cum revin durerile daca a trecut prea repede anestezicul. Ma strangeau pantofii, mi se lipeau, nadusite, de-a lungul picioarelor, jartierele. Nu stiu de ce mi-a fost rusine sa ma vada abundenti in greseli de ortografie decat bancherii. Eminescu a scris mai putin ortografic decat oricare dintre poetii care l-au urmat si l-au imitat E indreptat, cand e tiparit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaste orice elev premiat fn clasa a cincea de liceu.
Se juca, mangaind stofa ripsata a fotoliului cubic.
- Ei, nu zau, cum o sa scriu?
Am simtit nevoia sa devin categoric.
- Luand tocul fn mana, in fata unui caiet, si fiind sincera cu dumneata insati pana la confesiune.
S-a gandit o clipa si, ca si cand nu putea asimila ideea, a respins-o:
- Nu pot Cum o sa scriu? N-am talent.
- Daca as vrea sa fac o gluma ieftina, as raspunde: tocmai de aceea Dar iti spun serios: nici unul dintre marii scriitori n-a avut talent.
- !?
- E purul adevar Sa zicem ca a fost o exceptie. Flaubert. Poate si Maupassant. Sa adaogam fara indoiala pe Anatole France. Dar nici nu sunt chiar dintre cei mai mari.
Parca i-am tulburat putin limpezimea convingerii Acum sovaie ingandurata.
- Un scriitor fara stil frumos fara nimic?
- Stilul frumos, doamna, e opus artei E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta.
Acum e revoltata.
Albastrul cald al privirii a devenit de platina, fixandu-ma.
- Atunci ce e un scriitor?
- Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat fn viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie.
Surade, asezandu-si puloverul bleumarin, cu portiuni geometrice albastrii.
- Atunci, daca inteleg bine, oricine e sincer poate fi scriitor? Foarte grav:
- Nu, dar dumneavoastra da. fi straluceau ochii ironic si putin cochet.
- Asta ai mai spus-o probabil si altor femei?
- Da, la vreo cateva..
- Al caror nas sau pantof ti-au placut?
- Nas si pantof ca al lor, si chiar mai frumos, mai intalnisem Nasul si pantofii lor, de altfel acceptabili, imi placeau, insa consecutiv faptului ca gandeam ca aceste femei ar avea de exprimat o bogatie launtrica, o inflorire a sensibilitatii lor. Doamna, trebuie sa scrie numai acei care au ceva de spus.
I s-a innegurat privirea, i s-au imobilizat toate gesturile si pe urma mi-a spus cu acea voce adanca si tulburatoare, cu un soi de inchidere de iris peste tot ce e in interior. Raspicat si trist:
- Eu n-am nimic de spus
Nici chiar brutalitatea cu care eu mai tarziu am publicat - cu mici modificari - fara stirea si invoirea ei, intr-o revista putin raspandita, scrisorile acestea, care altfel aveau o destinatie strict personala si le primisem cu cateva luni inainte, nici buna intelegere pe care le-au aratat-o cativa critici n-au induplecat-o. Oroarea ei de exhibitionism, fie si psihologic, fusese mai tare.
8 servitoarea ca aduc flori neprimite acasa si asta era fara temei, pentru ca de obicei imi cumpar singura flori, pe care le aduc si le risipesc in vasele smaltuite. Dar gandirea mi-era atat de dezorientata si ma puteam folosi de o logica jignita tot atat de putin cat te poti sprijini pe un picior bandajat. incruntasem sprancenele ca sa nu-mi dea lacrimile si regretam stupid pe un singur ton, cum, iti aduci aminte cand ai fost la noi la vie, canta neintrerupt din fluier aceeasi masura nebunul care se intorcea cu vacile. De ce a facut asta? Singur m-a chemat si eu am venit sa fac un lucru dragut, nerefuzand sa retraim o ora dintr-un trecut atat de plin de bucurii neclasate inca.
Acasa l-am gasit pe D. stand pe divan si citind. Socot insa ca a luat cartea in mana numai cand mi-a auzit pasii in vestibul. M-a scos din sarite si cred ca in privire imi aparuse, ca un caine la poarta ograzii, toata indignarea de care eram capabila. Mi-a fost insa mila de el Era palid, mai urat ca de obicei, cu ochii tulburi si gura informa, uscata ca o smochina. As fi vrut sa-i pun din nou in vedere ca nu trebuie sa intre si sa ramana la mine cand nu sunt acasa, dar mi s-a parut ca mania mea i-ar sfarama nervii, ca l-ar deprima ca o insulta nemeritata. De aceea am zambit oportun si i-am dat mana Mi-a sarutat-o intimidat si a cautat sa-mi defineasca parfumul. intaia oara ma parfumasem din nou
- tot din superstitie - cu parfumul care facea parte din vechea mea dragoste, ca mirosul dintr-o gradina.
Pe urma a intrebat stangaci si penibil: "Te superi ca te-am asteptat?" intrebarea lui, care nu avea decat un raspuns, m-a crispat din nou, m-a enervat mai mult decat asteptarea insasi si n-am raspuns. Fireste ca oricare altul ar fi plecat imediat, jignit, el insa a ramas umilit si cu sufletul ghemuit. intr-o clipa mi-a parut rau de brutalitatea mea si am cautat acum, dupa ce mi se parea ca pusesem lucrurile la punct si stabilisem o intelegere tacuta intre noi, ca nu trebuie sa mai vie alta data
- sa repar putin din raul pe care-1 facusem acestui trup cu nervii rosi de suferinta, ca un lemn de cari - si am chemat servitoarea, spunand sa prepare de ceai. Din tot corpul i s-a ridicat in privire o stralucire, ca untdelemnul care se inalta din fundul apei. Si-am fost multumita de mine.
Ma iubea de cincisprezece sau saisprezece ani. Stiam ca sunt pasiu¬nea lui ramasa din adolescenta, cum ramane putin ilogica si copilaroasa mintea bolnavilor dupa meningita. Acum cincisprezece ani eram, mi se spune si astazi, cea mai frumoasa fata din oraselul nostru. E foarte important acest "cea mai " in oraselele mici. Mi-e greu sa-ti explic de ce. Dar pentru ca te-am vazut iubitor de curse de cai, ca si mine, da-mi voie sa fac o comparatie care are sa-ti dovedeasca definitiv, daca mai era nevoie, ca nu as putea deveni niciodata scriitoare si te va face, sper, sa renunti la insistentele dumitale. Simt insa ca numai asa as putea spune exact ceea ce gandesc. Stii ca sunt, in general luate, doua categorii de cai. Cei pretendenti la marile premii clasice si cei care se multumesc sa-si incerce norocul numai in handicapuri modeste. Se intampla insa in unii ani ca se gaseste pe hipodrom cate un cal cu sange foarte aristocratic si cu toti muschii necontenit gata de intrecere, care castiga toate premiile mari, nelasand celor care sunt abia cu putin inferiori lui nici unul. Fiecare dintre acesti cai nenorocosi ar putea castiga orice handicap, rareori insa, sau din pricina regulamentelor, sau a mandriei proprietarilor, alearga in aceste curse. Asa ca ei nu se aleg in unii ani cu nici un premiu. Ei bine, intr-un orasel de provincie, toate fetele frumoase sunt fata de cea mai frumoasa - chiar cand deosebirea e tot asa de mica - in situatia acestor nenorocosi candidati. Cea mai frumoasa recolteaza toate visurile, toate ambitiile adolescentilor din oras. As vrea sa-ti spun ca si mai tarziu, si intr-alta parte, am vazut ca lucrurile se intampla tot asa, dar ar fi nevoie de oarecare precizari si simt ca nu mi-ar mai ajunge respiratia, ca as ocoli prea mult. Eram deci, in stramtul si proaspatul nostru orasel de munte, cea mai frumoasa fata, iubita de elevii liceului, curtata de tinerii magistrati si obiectul cavalerismului ofiterilor din garnizoana.
Fara sa fim vecini, casa judecatorului D. tatal era in apropierea noastra, pe o strada bolovanoasa, care urca spre coasta, in padure la stanga. Gradinile noastre insa comunicau una cu alta, si un parleaz scurta drumul noaptea vecinilor nostri, cand se intorceau de la noi, de la carti, acasa. Oarecare dificultate era, pentru ca doamna D. era destul de durdulie si cu greutate, de aceea, ziua, prefera inconjurul pe cele doua strazi.
E de prisos sa-ti mai spun ca D. era mai toata ziua la noi. Stiam de la o sora a lui - erau doua - cat ma iubeste, si poate ca iubirea lor pentru mine venea din faptul ca era alimentata de pasiunea importanta a fra¬telui pentru mine. Ceea ce am stiut mai tarziu - dupa ce m-am maritat am aflat de la un coleg al lui - e ca D. era invidiat de tot liceul, ca avea un fel de nevazuta si emotionala aureola, pentru ca toti colegii lui il vedeau pe strada, la tenis, la conferintele Cercului militaro-civil, in apropierea si tovarasia mea si a lor. Ele erau insa urate. E adevarat ca platea destul de scump aceasta distinctie. il puneam sa-mi scrie lectiile, sa-mi retina bilete la teatru, sa duca scrisorile direct la gara si sa ia
10
1 raspunderea tuturor lucrurilor sparte prin casa, caci mama era cu mine foarte severa.
Mai tarziu, a venit in oraselul nostru, intors din Germania, un tanar inginer, cu care dupa cateva luni m-am maritat. Aveam optsprezece ani si D. nouasprezece. Cand a auzit ca s-a hotarat logodna mea, a venit si mi-a spus intaia oara ceea ce stiam de la sora lui, ca ma iubeste si ca are sa se omoare. Am fost mirata cand am aflat cata poezie facusem pana atunci fara sa stiu, m-a miscat durerea lui, am plans amandoi, dar m-am maritat cu celalalt, care, dupa cum imi explica mama, avea o frumoasa cariera. D. insa nu s-a omorat si, desi mi-a trimis in ajunul zilei de nunta o poezie tradusa din nemteste de Iosif - ah, nu mai stau acum sa-mi amintesc autorul, Heine, nu? - n-a venit la nunta in giulgiu de strigoi, ci > intr-un smoching nou, din garderoba pe care ai lui i-o dadusera si cadou, si pentru ca ii era necesara la terminarea liceului. N-as fi vrut sa se omoare, o, deloc, dar m-am gandit uneori ce impresie ar fi facut in oraselul nostru sinuciderea lui din cauza mea.
Eu am plecat cu sotul meu in Germania. D. s-a dus sa-si faca Dreptul la Bucuresti. Din cand in cand mama imi transmitea in post-scriptumuri de scrisori ecouri din necazurile familiei D. Fetele s-au maritat prost, si vechiul meu tovaras, din vremea cozilor pe spate, nu-si dadea examenele la Universitate, isi petrecea timpul prin cafenele si lucra noaptea la o gazeta. Acasa, in timpul acesta, batranul D. isi parasise nevasta si avea o amanta mai tanara, cu care isi cheltuia in escapade amoroase la Bucuresti tot ce castiga, ba chiar rupea si din mica avere pe care o agonisise pana atunci, din care insa apucase sa dea zestre fetelor. A urmat o afacere nelamurita, batranul a murit, dar sa trecem peste asta.
Multe s-au intamplat de la divort si de la intoarcerea mea din Ger¬mania, intr-o zi de primavara ieseam pe strada uscata de vantul nou si inundata alb de lumina proaspata. Era plina de o lume bucuroasa ca a parasit paltoanele si blanile, ca niste soparle cu pielea noua. Se purtau buchete de violete si toate privirile erau vii. Coboram pe bulevard spre Cismigiu, usoara, cercetand interesata rochiile deschise ale femeilor, in tonuri indraznete, asa Cum nu eram obicinuita sa vad in Germania. Moda cerea mult un galben de culoarea lamaii, care la inceput ma jignea, dar, cand il vedeam purtat de mai toate femeile frumoase, lau¬dam croitoreasa care-mi impusese culoarea. In dreptul hotelului "Palace", vad ca la doi pasi inaintea mea se opreste cineva impietrit si atat de brusc, ca m-am oprit si eu in loc, ca un raspuns reflex. Aveam dinainte un tanar intr-un palton prea mare, cu buzunarele roase si labartate, cu gulerul soios si decolorat. Avea maxilare aproape dreptun¬ghiulare, neras de multe zile, gura stearsa si uscata disparea in figura
11 palida §i brazdata, cum dispar desenurile pe o batista murdara. Dar cand i-am intalnit ochii, i-am recunoscut nu pe ei^ ci privirea.
Era D., devenit barbat si precoce imbatranit. isi framanta figura, isi trecea limba peste buze ca sa si le umezeasca, dar nu putea articula nici o vorba. M-am apropiat si i-am luat mana, atunci l-am auzit pronuntand, mai mult gafait: "Tu!" Dar mana nu mi-a strans-o, si a lui ramasese inerta intr-a mea, ca si cand toate puterea din ea se consuma in respi¬ratia sacadata si in privire. isi trecea mereu limba peste buzele uscate ca sa poata spune "Tu!"
La doi pasi de noi se oprisera doi domni carora primavara le oferea prilejul sa apara in sacouri taiate dupa noua moda, cu talie stransa. O doamna, care astepta langa trotuar o trasura, intorsese si ea capul. Nu stiu daca ai sa ma intelegi, si poate ca ai sa ma certi si pentru asta, explicandu-mi-o cu severitate; insa nu-mi place sa fiu vazuta in tovarasia unor barbati mizeri ca infatisare, cu ghetele scalciate si cu mainile neingrijite. Dar imi parea bine ca il vad si, poate si ca sa ma pedepsesc putin, asa cum nu stiu care general isi pedepsea corpul fricos, i-am luat bratul, am traversat bulevardul si ne-am trezit pe cheiul Dambovitei, si el cu pavajul uscat de vant, cu iarba malurilor convalescenta.
Am aflat atunci, si mai tarziu dupa asta, ca m-a iubit necontenit. Caci i-am zadarnicit viata. intr-o zi am fost pana la el. Locuia pe Calea Mosilor, intr-o curte lunga, marginita de o parte si de alta de casute mici si darapanate, ca o stradela. Intrarea mea acolo a fost un prilej de uimire: ovreici diformate de maternitate iesisera in prag, fetele ma priveau de dupa perdele, iar copiii isi intrerupsesera jocul si se luasera dupa mine. D. ma astepta in fata usii. Asta mi-a displacut violent. Era ceva grotesc, prin exces.
Am petrecut aproape doua ceasuri intr-o camaruta mirosind a umezeala, cu o masa cu picior in mijloc, cu oglinda de perete pistruiata de rugina, cu un pat cu asternutul lasat la mijloc si inspre margine, din pricina ca slujea si de scaun, cu cearsaful atarnat mai jos decat un soi de cuvertura. Mi-a fost imposibil sa refuz ceaiul pe care mi 1-a dat, dar n-am putut sa mananc niste bomboane sapunoase, cumparate de la o fosta cofetarie de mare lux, de la care totusi cei care cumpara des bomboane stiu ca nu trebuie sa mai targuiesti. Mi-a aratat insa lucruri care m-au facut sa retraiesc clipe din trecut si m-au impresionat. Caiete de ale mele din scoala cu marginea alba de doua degete, cu scrisul ascutit si neglijent, pentru care eram necontenit pedepsita, o fotografie luata de primul fotograf ambulant venit in oraselul nostru. Eram un grup
12 care ne intorceam de la tenis, si in dreptul pavilionului "ne-am pozat", facand nazbatii. Si mai erau intr-un sertar de sifonier, jos, singurul sertar din casa, o multime de alte lucruri de ale mele: batiste, biletele trimise prin care ii ordonam sa-mi retie locuri la conferinte, un volum de Lamartine cu versuri subliniate si comentate de mine, o alta carte, de germana, pe care eu scrisesem, Dumnezeu stie ce ce acolo, din Suily Prudhomme:
Ici bas tous Ies hommes pleurent Leurs amilie s ou leurs amours. le rave aux couples qui demeurent Toujours.
Mi-a vorbit mult, neintrerupt, cu febra. Si pentru a doua oara des¬copeream la omul acesta ceva neobisnuit si eram inspaimantata mai mult decat magulita, ca de o rana ce ti se descopere treptat de sub bandaj.
Nu m-am mai dus niciodata in camaruta din Calea Mosilor, dar a fost nelipsit de la mine el. Necontenit intimidat, gata sa se faca oricand de folos. Am fost intr-un rand rau bolnava si el era disperat. Ma plictisea pentru ca niciodata nu intelegea ce-i spun, incurca totul din exces de zel. imi facea din cand in cand cadouri care depaseau evident resursele lui obicinuite, de corector de gazeta. Nu puteam sa mai vorbesc despre nevoile mele fata de el, ca ma surprindea cu servicii. Intimidat ca de obicei, intr-o zi mi-a rupt umbreluta si pana seara disperat mi-a adus alta si cu un maner mai scump decat cel vechi. ii interziceam cu inver¬sunare aceste apucaturi, dar era zadarnic. De la o vreme mi-era teama sa nu fure de undeva si, nenorocindu-se, sa nu ma compromita si pe mine. As fi preferat nesfarsit mai mult ca tot ce cheltuia asa sa chel¬tuiasca mai bine schimbandu-si infatisarea si hainele, dar, nu stiu de ce, niciodata nu m-a ascultat si continua sa ma faca sa privesc in jurul meu de cate ori ma oprea pe strada.
Acasa de asemeni nu-mi convenea totdeauna cand venea. Eu il primeam bucuroasa cand eram singura, dar cand se intampla sa am lume la ceai, era atat de deplasat intre cei cativa barbati eleganti, femeile il evitau atat, ca mi-era mila de el. De multe ori ma gandeam sa nu-1 primesc sau sa-i spun sa ma astepte intr-o odaita pe care o am sus la etaj. Dar imediat mi-era rusine de mine insami ca am avut acest gand.
Am incercat sa-1 fac sa-si schimbe viata, sa-1 transform asa cum spalacita Thea transformase pe Lowborg, dar n-am izbutit. E ireme¬diabil ratat si, cred, intr-adevar mediocru. Multa vreme am socotit ca numai din cauza ca eu il intimidez e asa, dar pe urma am citit cateva poezii dedicate initialelor mele, intr-o revista de mana a saptea, curente si patetice ca niste sorcove.
13
Ti-aduci aminte ca m-ai privit surprins cand te-am intrebat despre el chiar din ziua cand te-am cunoscut si cand, de altfel, te-am intrebat atat de multe". Dar candva am sa-ti povestesc mai multe intamplari din vremea asta. in timpul pasiunii mele pentru *** a trebuit, si ce greu mi-a venit, sa-i interzic sa mai vina la mine. *** imi spunea "ca-1 plictiseste". Mi-a trimis scrisori disperate si fara inteles, flori putine in fiecare zi, caci era singurul lucru pe care ii mai ingaduisem sa mi-1 trimita, il ghiceam la coltul strazii si ma pandea noaptea cand veneam acasa. De la o vreme i-am permis din nou sa vina, dar atragandu-i luarea-aminte sa evite sa intalneasca pe ***.
N-am vazut insa niciodata pe cineva mai "malencontreux" decat el. E adevarat ca si eu uitam uneori ca trebuie sa vie, dar de cele mai adeseori, tocmai cand veneam cu prietenul meu acasa, il gaseam astep-tandu-ma. Evident ca ar fi putut spune ca mi-a adus o carte sau ca a venit sa-mi faca un comision, dar nu spunea nimic. Avea un aer speriat, balbaia lucruri neintelese, se ascundea cand era inutil, compromitator si ridicol. Si el facea asta ca sa-mi evite mie nemultumirile, caci gandul ca e incomod, mai tarziu am stiut, il durea.
Ca si acum, cand ma intreba daca ma supara ca a asteptat in salonas.
Cand am cerut de ceai, toata figura lui imbatranita s-a iluminat de bucurie, ca o movila veche pe care cade soarele. Se invartea in jurul meu impiedicandu-ma, imi ajuta sa prepar ceaiul, zapacit. Ne asezasem pe treptele divanului, care face colt, dinainte cu cestile taiate-n felii alb si albastru - nu scosesem pentru el cesti japoneze - pe tava mare de arama veche batuta, care e transformata in masuta. ii radeau ochii.
- Ce bine-mi pare ca nu l-ai gasit acasa. Am incremenit cu ceasca in mana.
- De unde stii ca am fost la el?
- Desi n-ati vorbit de aproape o jumatate de an, stiu ca azi ai fost la el il intrebam cu ochii mari si buzele oprite.
S-a dus la biroul mic, la miniatura de birou de domn care ti-a placut atat de mult, si dintr-un sertar mi-a scos o scrisoare a mea neterminata. Toata dimineata ma intrebasem daca sa ma duc sau nu la ***. in mine lupta dorinta de a-mi da, numai, intarziind o ora in garsoniera care m-a vazut de atatea ori inflorita de bucurie, prilej de amintiri mai precise, asa cum unii iau opium, stiind ca isi procura doar iluzie trecatoare, dar cautand ca macar in vis sa se simta aproape de cineva dorit - si teama ca are sa fie o greseala, ca el, lipsind cum de atatea ori a facut-o, ar putea transforma acest proiect intr-o intamplare dezagreabila. ii scri¬sesem deci: "Prietene, iarta-ma daca nu voi veni. Dupa-amiaza va trebui
14 ■..■"■ sa ma duc neaparat" Si aci ezitasem: sa-i pui un motiv serios ca sa fie o adevarata justificare, sau sa pun dinadins unul fara insemnatate, ca sa-i dau impresia ca acum, pentru mine, a ma duce sa-1 vad are mai putina importanta decat o proba la croitoreasa, un ceai la o prietena "care nu poate fi refuzata", sau altceva in felul acesta?
Nehotarata, m-am intrerupt si am lasat scrisoarea pe masa. Am ocolit-o toata ziua, iar pe la patru, cand m-am hotarat s-o completez, mi-am spus ca acum e prea tarziu ca s-o mai trimet. N-am putut macar sa respect nici o alta hotarare pe care o luasem, aceea de a ma duce cu intarziere, ca sa-1 fac sa ma astepte, dovedindu-i ca-i fac o concesie acceptand invitatia. in mine totul se accelera insa, mai intai domol, dar o data coborata in strada, atat de violent, ca mi se parea ca trasura merge prea incet, numai la gandul ca voi fi acolo.
D. ma privea inmarmurit acum, pironit de ochii mei, asteptand pentru intaia data de la mine vorba taioasa de manie.
- Ai umblat in hartiile mele?
Mi se parea ca nu mi se poate aduce o jignire mai grava ca omul acesta abuza de delicatetea mea. E adevarat ca era atat de alarmat, ca nu mai indraznea nici sa respire, ca isi trecea limba numai peste buzele uscate ca sa si le umezeasca.
M-am sculat de jos infuriata si m-am dus la sertar, in care am recunoscut, cu un capat de dovada in maini, ca umblase la toate scri¬sorile.
- Sa plec?
Atat a putut articula, scos din tiparele lui.
Nu m-am mai putut stapani, caci gandul ca libertatea mea, la care am tinut atat, e in joc, ma scotea din sarite.
- Da, si imediat!
Din ochii care nu puteau fixa nici un gand s-a lasat pe pleoapele inrosite o roua de lacrimi, pe urma doua siroaie s-au scurs de-a lungul nasului osos, pe gura fara sange si fara contur, ca o floare veche de carpa decolorata.
Am simtit un val de caldura, in piept, in obraji, n-am mai putut respira nici eu si mi s-au marit si ingreuiat ochii. Pe urma. am simtit ca gura mi se stramba intr-un suras involuntar si trist. M-am apropiat de el si i-am luat mana, spunandu-i pe nume. Din tot corpul acela imba¬tranit inainte de vreme, sucit in el insusi ca o foaie vesteda, s-a pornit un plans zguduitor, de parca toata viata din el s-ar fi revarsat lichida, in lacrimi. Ochii inundati nu i se mai vedeau, doar sprancenele, imbinate acum intr-un unghi usor, accentuau ca acolo s-a concentrat totul.
15
I
L-am luat in brate si, plangand mereu, s-a lipit de mine ca un inecat de cel care vrea sa-1 salveze. Pe bratul gol simteam acum si gura lui, si lacrimile fierbinti. L-am sarutat pe ochi, i-am spus vorbe de mangaiere, ma inlantuia tot mai strans si, cum eram acum amandoi pe divan, el mi-a raspuns lipindu-si gura de gatul meu, de obrajii mei.
Atata suferinta, prin simpatie, ca acele forte recent descoperite, a inmuiat in mine tot scheletul mandriei. Si mai ales era un gand care acum mi se intindea in sange, drept, cum se intinde culoarea varsata in apa. Cand eu am suferit atat, cand eu am fost indurerata ca *** n-a putut face un gest de prietenie si loialitate, cum pot eu lasa langa mine atata deznadajduita durere din cauza mea?
M-am dezmeticit tarziu. Eram pe jumatate goala, dar putin imi pasa de asta. El astepta alaturi de mine si am simtit, deschizand ochii, ca nu m-a acoperit pentru ca, o data revenita, sa nu trec peste un fapt evident implinit, sa se creeze intre noi o realitate care sa-si caute continuarea. In orice caz ii era teama sa nu regret, considerand totul ca o uitare de o clipa, care niciodata nu va reveni. I-am zambit insa fara sa fac un gest macar si atunci, in lumina slaba pe care o trimitea prin fereastra un bec din strada, l-am simtit mai mult decat l-am vazut cutremurat de bucurie. Mi-a vorbit mult, tot mai incalzit, de aceasta realizare a visului lui, de zigzagul cumplit al zilei acesteia dupa cincisprezece ani. S-a intrerupt din povestire, adica din aceasta descarcare de ganduri, ca sa-si muste pumnul incremenit: "Daca n-as fi venit astazi?" Si numai gandul asta 1-a impietrit de groaza, de parea in lumina slaba o coloana de lava stinsa.
Simteam o multumire potolita ca am facut o fapta buna. Mi-a fost mila de el si i-am luat obrajii in palme: "O sa ramanem impreuna toata noaptea". S-a lipit de mine, inlantuitor, recunoscator.
Am trecut apoi in camera de baie si apropierea unei deprinderi igienice m-a strabatut toata cu un fior, ca un pumnal infipt in cel mai ascuns colt al trupului meu: "Daca as ramane mama?" Eu, mama unui copil al acestui.om? Si am simtit ca ma doare capul, ca mi-e rau ca dupa dezmeticirea dureroasa din visul dat de cocaina. Am intarziat mult, cautand sa inlatur orice posibilitate.
Cand am revenit, am reaprins lumina, pentru ca in intunerec omul acesta caruia ma dadusem lua contururi de molusca uriasa. A venit si m-a luat langa el, sarutandu-mi bratele, in timp ce eu, regretand cumplit
16 usurinta cu care-i promisesem noaptea, ma gandeam cum sa-mi reiau fagaduinta.
"Stiam cat esti de buna. intotdeauna am gandit ca esti buna si cred ca este ceea ce am iubit in tine nesfarsita ta bunatate."
N-am mai cautat sa nascocesc nimic, caci simteam ca n-as fi avut curajul sa i-o spun.
Dar toata noaptea n-am avut decat un singur gand. Sa-mi feresc gura de a lui. La inceput n-a observat, pentru ca faceam aceasta cu oarecare abilitate. Dar mai tarziu n-am mai putut ascunde nimic. Ii simteam buzele si calde, si cleioase, ca un corp de melc tarandu-se de-a lungul corpului meu pe gat in sus. Nu stiu daca ma lasasem cu totul dezbra¬cata, dintr-o inconstienta cochetarie - cei doi barbati imi spusesera ca am un corp "neasemanat", de "fausse maigre", ca si prietenele mele care ma vedeau uneori goala - sau pentru ca el ma rugase asta, lipindu-si obrajii de pulpele mele: "Ah, daca ai sti cum mi-am ars timp de cinci¬sprezece ani inchipuirea, ca sa mi te vad in minte, in toata intimitatea ta de femeie! Cum nimic, nimic, pe lume nu mi se parea mai neajuns!" Dar poate ca era si nadejdea ca se va multumi cu atat. intr-un tarziu, saruturile lui au devenit mai staruitoare si gura lui lipicioasa si moale imi cauta buzele. Am avut o crispare a intregului corp. I-am respins toata fata, punandu-i mainile parapet in dreptul gatului. Din nou am crezut ca se rupe ceva in el, o artera, un organ vital. S-a oprit uimit: "De ce? De ce asta?"
Si iar n-am avut taria sa i-o spun. Am mintit: "Am o respiratie imbibata de acid fenic. Am fost azi la dentist." Si inca o data, la o incercare, mi-a simtit bratul oprindu-i gatul. Atunci s-a multumit cu corpul. Dar eu simteam ca tot ce eram "eu" mi se refugiase in ochi, in obraji; in linia stransa a gurii, cum se refugiaza cineva dintr-o camera inundata, intr-un colt oarecare, pe o mobila mai ridicata. il priveam, simteam zgariindu-mi pieptul hainele lui care inca ma dezgustau, si atunci, nadajduind prin absurd ca poate gol imi va starni prin deviere un interes oarecare, i-am spus sa se dezbrace. Dar am facut mai rau. Avea toata pielea palida si neagra de-am inghetat.
Tot corpul mi-a intepenit, refuzandu-se. Dificultatile pe care le spo¬ream cu atat dezgust il faceau penibil de stangaci si, fara sa vrea, brutal. Un cot rau plasat imi taia respiratia, un genunchi imi zgaria pielea. Extenuat, s-a ridicat tarziu si si-a apropiat figura de a mea.
- Nu ma iubesti?
17
Atunci, ca unui frate, cu vocea indurerata, cu o sinceritate de inceput de viata, i-am raspuns:
-Nu.
Abia cand l-am vazut devenit livid si cu gura intredeschisa am inteles ca el ma intrebase cu nadejdea unei protestari de negatie din partea mea. Dar simteam ca n-as putea reveni, si el s-a ridicat ametit. S-a aranjat in graba si a plecat, dupa ce cu privirea mi-a cerut, din usa, un vag da. I-am raspuns cu un suras dezolat, rigid, ca de lemn.
A revenit dupa trei zile intr-un hal de nedescris. Era dimineata, eram in pat inca si a ingenuncheat langa capataiul meu. M-asteptam sa se planga, sa ameninte, desi ma rugase sa-1 primesc, spunand ca va fi cuminte. Mi-a spus cu vocea potolita, ca o lumina egala, cu o privire frumoasa cum n-a avut el niciodata, ca intelege ca nu pot sa-1 iubesc, ca niciodata n-are sa uite cat am fost de buna cu el. Simteam in mine un suflet de sora. I-am luat mainile si i le-am mangaiat. Radea mai pe urma frumos, dar am simtit cum mana lui ma cauta, sub cuvertura de lana moale si fina, ca un sarpe care-si joaca limbile. Simteam ca sunt limite peste care n-as putea trece. Nu mi-am putut feri decat capul, caci am inteles ca toata linistea lui este linistea care precede un eveniment neobicinuit, moartea sau nebunia.
Si el a framantat, exasperat, in brate un trup a carui inertie ii inne¬bunea simturile, voluptate cumplita pe care si eu de atatea ori am cunoscut-o.
Peste cateva zile, infrant, umilit, mi-a iesit inainte jos, in strada, caci spusesem servitoarei sa-i spuna ca nu sunt acasa.
- Stiam ca esti acasa si ca trebuie sa iesi. Aseara am vazut lumina in camera la tine si nu m-am miscat de la poarta! Nu m-as fi miscat niciodata inainte de a te vedea, caci ma asigurasem ca esti sus si ca trebuie odata si odata sa cobori. De ce nu ma primesti ca mai inainte sus? numai sa stau acolo sa te privesc.
M-a infiorat o tresarire de indignare, ca si cand mi-ar fi trecut de-a lungul sirei spinarii un postav aspru. Cererea asta in rate si perfida m-a revoltat.
- Pentru ca sus n-ai sa te multumesti cu atat M-a privit cu ochii albi.
- Te dezgust atat de mult?
Am simtit din nou ca ma intreaba cu nadejdea absurda ca-i voi raspunde tagaduind. Dar nici n-am putut sa-i confirm brutal primul raspuns. Alaturi de noi locuia o vecina greu bolnava de tuberculoza,
18 : care intreba pe toata lumea cum o gaseste, dar toti primisera cuvant de la doctor sa nu-i spuie adevarul, caci asta ar fi omorat-o. Dar am obosit azi, alta data am sa-ti scriu mai mult.
II
Sa-ti mai scriu despre D. mi-ar fi greu, caci iti marturisesc ca el nu formeaza nici pe departe centrul preocuparilor mele de acum, iar efor¬tul la care ma supui este asemeni acelui care e impus unui convoi, obligat sa se abata ca sa ia un trecator izolat. De altminteri, nici n-a mai venit la mine decat de putine ori. Ne-am intalnit multa vreme numai pe strada si am facut totdeauna asa ca, desi i-am raspuns cu amabilitate la salut, sa nu ma poata opri sa stam de vorba. Cand mi s-a parut ca sentimentele si mai ales dorintele lui si-au pierdut din acuitate, i-am facut din nou posibila venirea in salonasul cu divan care face colt, cu birou in minia¬tura si mese din tipsii de arama batuta.
E adevarat ca de cand intra, chiar de la usa, cauta sa-mi surprinda privirea, ca sa vada ce intentii am. Si pe urma, punandu-mi intrebari obicinuite, ma supraveghea continuu, ca un judecator de instructie care, fumand amabil cu cel banuit, il examineaza atent. Vream sa plec indata, dar gestul mi se parea brutal si atunci exageram in intrebari binevoi¬toare, al caror raspuns nu-1 asteptam niciodata. Pana cand, in cele din urma, el ma intreba, vrand sa para degajat: "Vrei sa pleci?" Si asteptand raspunsul meu pe care il stia inevitabil si penibil prietenos: "Trebuie sa ma duc sa incerc o rochie, insa n-are decat sa mai astepte croitoreasa". Dar abia acum plecarea era hotarata, caci peste cateva momente, dupa ce il mai intrebam ceva fara rost, imi puneam palaria: "Ma conduci pana la o trasura?" Constiinta mea era acum impacata, caci aveam chiar aerul - si asta era important - ca am facut un sacrificiu pentru el, intarziind. intr-o zi, intr-o dimineata luminoasa, cum citeam lenesa inca in pat, a venit si a intrat, profitand ca era deschis. Am incremenit si, ca intr-un film american din Far-West, privirile a doi dusmani care se examineaza brusc din prima clipa ca sa-si cunoasca intentiile, iar pe urma isi dau familiar mana, ochii nostri s-au intalnit. M-am linistit insa imediat. D. era trist si transfigurat. Ochii mici aveau o lumina vaga, iar gura vesteda,
Acest T. nu este o initiala cum s-ar parea, caci a devenit un adevarat nume, si nu stiu daca n-ar fi trebuit sa fie scris Te. Mi-a lamurit surazand, cand am fntrebat-o, ca in aceeasi clasa a liceului de fete erau doua colege cu numele de Maria Manescu, de altfel verisoare amandoua, si atunci fetele le deosebeau numai dupa initialele parintesti. Dar Ve si Te au rams domnisoarele Maria Manescu si dupa ce au sfarsit liceul, ba pentru intimi chiar dupa ce s-au maritat.
19 un suras care cobora coltul stang al buzelor. Nu era linistea imobila despre care ti-am scris. A asteptat sa ma linistesc si eu, iar cand a vazut ca sunt dispusa sa stau de vorba cu el, si-a adus un taburet langa capataiul meu si mi-a spus ca afara e o vreme de primavara frumoasa, ca toata lumea e pe strada si ca sunt o lenesa daca sunt in pat la o asemenea ora, chiar daca e sarbatoare.
Era simpatic si-i vorbeam cu placere. invartea in mana ganditor o foaie de hartie, in timp ce-mi raspundea. I-am cerut sa vad ce e si mi-a aratat-o bucuros. Era o romanta din cele pe care le vand colportorii prin cafenele, prost tiparita, cu notele gresite si versurile anapoda. Dar era vorba acolo de un barbat, care spunea unei femei - chipurile in versuri - "o, te-am iubit intotdeauna si tu n-ai pretuit cum se cuvine dragostea mea, dar vei imbatrani, toate farmecele se vor duce si atunci vei regasi, parasita de toti, pe cel care te-a iubit de cand era copil si te va iubi pana la moarte".
- Am auzit-o aseara cantata intr-o familie (cred ca intr-o familie de functionari de la posta, cu fete, unde el se ducea de obiceI) si azi am cumparat-o.
Era plin de cantecul acesta si simteam bine ca venise sa mi-1 aduca, nu ca o pledoarie pentru cauza lui, cat ca sa incheie firesc o stare sufleteasca, staruitoare in el, ca o lumina intr-un interior confortabil. Venise la mine mai mult pentru el insusi, ca sa bea tot paharul de vin al coincidentei placute.
Din cauza ca am inteles asta nu i-am spus: "dar eu nu sunt o femeie iubita de toata lumea", ci asa vag: "Vor fi femei iubite de toata lumea?"
El s-a uitat, surazand mirat, in ochii mei: "Tu".
Am primit insa raspunsul acesta magulitor cu constiinta tulbure cu care desfaci un plic care nu ti-e adresat decat din greseala. M-am intrebat daca e exact ce spune, sau daca nu i se pare lui asta, cum ni se pare tuturor ca obiectul pe care-1 dorim, si ne e refuzat, e dorit de toata lumea. I-am spus ingandurata: "Ti se pare". M-a privit surprins, cu coltul gurii fixat intr-un suras, stabilind parca o concluzie unei lungi discutii care n-a avut loc: "E ingrozitor cati barbati sunt indragostiti de tine"
N-am raspuns nimic, pentru ca argumentele lui nu m-ar fi convins. De unde sa stie d ca acei barbati, si inca atati, ma iubesc cu adevarat, cand eu nu pot sa stiu macar despre unul singur, despre *** daca ma iubeste sau nu. Am devenit trista, caci din tot corpul mi s-a adunat un
20 nod, ca un nucleu, in inima. Am auzit de multe ori spunandu-mi-se ca sunt iubita in taina de barbati si am fost invidiata de asta, ca si cand ar fi fost o realitate pentru mine aceasta iubire de a carei existenta nu stiu, cum nu stiu sa deslusesc realitatea unui singur personaj in toata populatia Guatemalei, unde n-am fost niciodata, insa stiu ca exista. Dar stiu un lucru, ca *** nu ma iubeste, ca am suferit din cauza lui aproape mortal. Daca sunt intr-adevar exceptionala, cum de imi poate prefera pe alta? E numai joc al intamplarii toata iubirea? Si daca intr-adevar el ma pretuieste ca pe singura femeie al carei suflet a stat fata-n fata cu al lui, atunci pentru ce acum e in bratele alteia, pentru ce mie mi se intampla ceea ce mi se intampla, pentru ce el si eu traim in medii straine, jucand acolo o viata definitiva, cand avem intens si nevazut acelasi suflet ca doi frati siamezi acelasi pantec? El are metresa, traieste o viata completa fara mine, apare cu femei care joaca rolul de sotie, de la masa luata in restaurant pana la camera de dormit; asta poate pana la moarte, in orice caz acum cand tineretea trece. Ochii mi s-au ingreuiat din nou de tristete, dintii au prins buza de jos si pe urma am unit sprancenele in unghi ridicat ca sa nu-mi dea lacrimile. O, imposibila dragoste, suflet fermentat de indoiala, descurajare de "femeie iubita de toti barbatii".
As fi vrut ca D. sa plece, ca sa pot sari din pat si sa ma plimb agitata prin casa Dar daca toti se insala? Oare nu i se spune oricarei femei acelasi lucru? Sau daca mi se spune numai mie nu-i poate un malenlendu general? S-ar putea sa nu fie vorba decat despre o simpatie anume, nu neaparat erotica, si in privinta asta mi-am adus aminte cat de mult m-a nelinistit faptul ca, atunci chiar cand toti barbatii musafiri, in aceeasi casa cu mine, imi aratau staruitoarea si indiscreta lor preferinta, pana la complimentul definitiv si brutal, nevestele lor nu erau geloase. Pe urma, mi se atribuie anumite "succese" pe care eu stiu ca nu le-am avut. Nu cumva tot ce mi se atribuie e de aceeasi natura? As vrea sa fiu insa iubita, dorita definitiv si numai eu, in toate privintele, de toti barbatii, numai ca sa fiu si mai pretuita de *** si ca sa fiu sigura ca nu e nimic din tot ce ofera celelalte pe care sa nu-1 pot oferi si eu.
Timp indelungat am ramas pe ganduri, abatuta, uitand de el, cu sufletul ciugulit din cand in cand de cate o intrebare, ca de ciocul unei pasari cenusii. Pe urma, ochii impaienjeniti, pe care ii intorsesem cum intorci o scrisoare ca sa nu-ti citeasca vecinul in ea, au ramas ca fixati de rosul viu al unor maci de Luchian. E tabloul despre care ti-am spus ca l-am primit dar de ziua mea si pe care n-am vrut sa ti-1 arat ca sa fac
21 un act de vointa. Cu chenar de lemn negru, l-am fixat pe peretele din fata patului pentru ca rosul fraged si catifelat al petalelor imi limpezeste privirea somnoroasa dimineata cand ma scol, de pot ceti ora la ceasor¬nicul de alaturi de el. Ti-am spus, de altfel, ca in odaia de dormit, varuita alb si cu vreo doua dungi aurii, nu e decat divanul alb, scazut si vast, tabloul de Luchian, ceasornicul si, la capatai, o masuta alba pentru becul cu abajur de faianta ca sa pot ceti seara. incolo nimic. Nici covoare pe parchetul lucios ca o oglinda de stejar, nici o mobila de-a lungul pere¬tilor goi, de se vede sipca de stejar care masoara lungimea podelei jos, nici draperii la fereastra - nu e nici un pericol de vecini - de poate navali lumina prin amandoua ferestrele, asa ca, dimineata inainte de a trece in camera de baie, iau mai intai, respirand puternic, o adevarata baie de lumina.
Cand mi-a intalnit privirea, pe care o spiona probabil, D. mi-a suras scuzandu-ma cu indulgenta. I-am cerut voie sa ma imbrac si s-a grabit sa-mi dea dreptate, tresarind. Si-a luat apoi notele si s-a indreptat spre usa.
- Trec in salonas pe divan si te astept pana te imbraci. Astepta cu privirea intrebatoare.
- Dar imi iau intai baia!?
I s-au strans trasaturile fetei, iar ochii si-au pierdut lumina egala pe care o aveau.
- Te astept oricat vrei, citesc ceva - si brusc, ca si cand ar fi calcat stramb - sau poate trebuie sa vie cineva intrebarea era stupida si-mi dovedea ca D. iar s-a tulburat, ca e un aparat care functioneaza anormal.
- Nu, n-astept pe nimeni, dar dimineata imi place sa fiu singura in toata casa, sa trec in voie dintr-o camera intr-alta, sa am astfel impresia ca m-am inchis ca sa nu fiu tulburata.
Exact as fi vrut sa-i spun ca vreau sa am impresia ca e o zona in care sunt inaccesibila celorlalti oricui.
- Uite, plec imediat, nu te speria, ca nu raman sa te vad goala, si, spunand asta, era din nou vulgar si in intentie si in glas.
Dar in cadrul usii albe s-a oprit, si-a framantat buzele ca si cand ar fi luat o hotarare definitiva si pe urma a revenit langa capataiul meu. Mi-a pronuntat numele cu o voce muzicala si inmuiata in lacrimi:
- Nu e nimic pe lume, nu pot face nimic ca sa ma poti iubi putin? E cu adevarat imposibil?
22 " intrebarea lui mi s-a parut frumoasa ca un zbor de pasare si i-am zambit. A zambit si el ca un pacient care zambeste unui doctor. Am intors fata spre perete insa, ca sa evit un raspuns. Cand mi-a luat mana sa mi-o sarute, a lui era lesinata si calduta, ca a unui bolnav de anemie.
T.
III
Luni de zile n-am mai stiut nimic despre el. Ma intrebam uneori ce s-a facut - mi se pare ca te-am intrebat si pe dumneata despre el - cred ca pe jumatate bucuroasa ca nu ma mai sacaie cu staruintele sale, pe jumatate oarecum nelinistita ca s-ar putea sa fiu uitata de cineva pentru care ani de zile am fost sensul vietii lui, devenita acum indiferenta ca un astru care s-a racit. Mi se parea ca asta ar fi pentru mine insami o dovada ca intr-adevar poate inceta cineva sa ma iubeasca si ca deci ar putea veni o zi cand pentru *** as fi o femeie ca oricare alta, pe care o lasi pe strada sa treaca fara s-o opresti, adica fara sa socoti intalnirea cu ea un mic eveniment. intr-o seara, la Teatrul National, venisem inadins s-o vad pe Lucile jucand si-mi era ciuda pe d-ta ca ai refuzat sa vii s-o asculti, pretextand ca te indispun actritele care debuteaza in piesele in versuri. Ea, saraca, staruise sa te fac sa asisti la spectacol si cred ca a considerat ca un esec al meu faptul ca nu te-am putut convinge sa vii, dar refuzul d-tale n-a fost fara un soi de epilog. Alaturi de mine, cateva fotolii mai la dreapta, era D., intovarasit de o fata draguta, daca vrei, dar amandoi deplasati parca la fotoliul de orchestra, ca doi eroi din teatru care trebuie sa ia din sala parte la actiune. Nu parea deloc surprins cand m-a vazut, si asta m-a enervat putin, pe urma am observat ca vorbea cu insistenta si cu o falsa caldura cu prietena lui. Dupa un timp, ca si cand s-ar fi topit in mine o pojghita sufleteasca, m-am simtit usor induiosata si m-am hotarat sa fac un foarte ciudat soi de serviciu amicului meu. L-am chemat - si a incremenit cand a vazut semnul mic pe care i l-am facut - iar pentru ca a trebuit sa astept putin pana sa ma poata asculta, caci dupa privire simteam ca ii vajaie urechile, l-am certat, cu intentie, tare, ca sa auda fata care il intovarasea ca m-a uitat cu desavarsire si ca nu a venit sa ma vada. Cu coada ochiului am cautat sa stiu daca ea asculta si am vazut-o
: .. . .. : ■ . ■ .. . . ■■ 23 urmarindu-ne uimita. As fi vrut cu staruinta ca aceasta atentie a mea sa-i ridice lui actiunile de cuceritor asupra ei, caci cu sinceritate as fi fost multumita ca o femeie sa-1 iubeasca, sa-i dea ceea ce nu-i pot da eu, dar asupra iubirii lor, acomodata in lumea posibilitatilor, sa planeze, superioara ca un vis irealizabil, pasiunea lui pentru mine. D. era atat de fericit ca toate zbarciturile fetei ii disparusera, intinse de un val de sange, gura i se umezise si ochii ii radeau mai inviorati. In antractul urmator am primit insa prin omul de serviciu un biletel al Lucilei prin care remarca mirata lipsa d-tale, imi inchipuisem eu ca ai ei erau ochii care cercetau nelinistiti prin gaura practicata in cortina si, declarandu-se multumita ca D. e in sala, ma ruga staruitor sa-i cer lui sa scrie cateva randuri despre debutul ei, la gazeta, caci se vede ca ea il crede gazetar influent. Mi s-a oprit o clipa sangele sub piele; am avut pentru mine insami un gest de dezolare. Mi-am spus, vorbind in gand ca un desen pe aceeasi culoare, ca pentru nimic in lume nu as putea sa cer lui D. un serviciu, acum dupa ce fusesem prietenoasa cu el. Un suras daruit e un lucru prea frumos ca sa fie masurat cu vreun echivalent si eu inghet uneori, chiar cand constatarea e ulterioara, la gandul ca ar fi banuit cineva ca un zambet al meu e interesat, desi, e timpul sa-ti spun, mi se pare ca din diferite motive lumea ma crede altfel. Cu mandria sufocata ca intr-o agonie l-am chemat din nou, la sfarsit, pe D., cerandu-i, cu glasul dezarticulat, sa scrie cateva randuri. intr-o gazeta fara tiraj a aparut un articol ditirambic, dar Lucilei nu i-am vorbit luni de zile.
Indispozitia acestei intamplari, insensibilitatea mea fata de D., chiar acum, cand era intovarasit de o femeie, au fost apoi, dupa ce si-a pierdut din acuitate, pentru gandurile care m-au framantat pe drum spre casa, ca o injectie care prepara un corp pentru operatie. Era in mine o durere amortita la constatarea pe care o faceam acum ca nici gelozia, ca nimic nu poate stimula o dragoste inexistenta, ca nici mijlocul acesta recoman¬dat de atatia autori de maxime si de piese de teatru nu mi-ar putea fi de nici un folos daca as incerca vreodata sa-mi recastig pretul in ochii lui***. intr-o zi, D. s-a achitat insa de serviciul pe care am incercat sa i-1 fac, si inca in mod princiar, desi fara sa stie. inainte de Paste plecam cu acceleratul la matusa mea. Stiu ca tine mult sa ma aiba de sarbatori, pentru ca venirea mea e un adevarat eveniment in oraselul lor. Casa matusi-mi capata o deosebita importanta, devine centrul vizitelor pas¬cale si mai toate familiile isi dau intalnire in casa in care mergem noi. Cum matusa mea este o nevinovata cocheta a primirilor gospodaresti, e fericita cand ma duc la ei. Ma asezasem deci confortabil pe locul meu, langa fereastra, cu pardesiul incheiat si o toca usoara de drum trasa aproape pe ochi. Examinam curioasa pe tovarasii de compartiment,
24 cand a aparut in usa, chemand ca a gasit loc, recenta metresa a lui ***. Am incremenit cu buzele intredeschise si inima imi palpita ca o pasare ce se zbate ca sa zboare, in mana cuiva, si nu izbuteste. Crisparea gatului imi impiedica respiratia. M-am ghemuit mai mult, ca sa nu fiu recu¬noscuta, si mi-am intors cu totul privirea pe fereastra. El a aparut primavaratec - l-am simtit fara sa-1 vad pe cand aseza geamantanul in plasa, pe urma s-au asezat alaturi si atunci am intors si eu capul. M-a salutat surprins si amabil, dar era o amabilitate evident voita. Am inteles mai tarziu ca mergeau sa faca Pastele la Sinaia, am inteles din intrebarile ei nerabdatoare, dar si din geamantanul care dusese candva si sarma¬nele mele camasute la Sighisoara, tot de Paste. Era o durere pe care nu o mai puteam stapani, care imi macina corpul ca un voltaj prea mare, un aparat. La fel mergea acum cu o alta femeie, reedita functional ca un conductor un drum care in amintirea mea era un refugiu unic de bucurie trecuta, caci socoteam cele trei zile petrecute in vremea dragos¬tei noastre, in oraselul sasesc cu aspect medieval si cu cetate, incom¬parabile in viata lui si a mea. Dupa o examinare amanuntita in care desprinsesem acest episod de tot ceea ce in Bucuresti fostul meu prieten putea reedita cu alte femei, alesesem din trecut aceasta calatorie, cum ai alege o mobila care a mai ramas buna printre ruinele lasate de un incendiu. Am simtit zadarnicia oricarei iluzii, dar abia tarziu am putut sa surad pentru mine insami, si surasul acesta m-a linistit cum trebuie sa-1 linisteasca pe oratorul care si-a pierdut penibil sirul, o intorsatura de fraza fericita, buna de final. Linistea mi-a fost insa de scurta durata, caci peste cateva clipe s-a mai urcat in compartimentul nostru un domn care ti-e prieten si d-tale, si lui ***, si mie, dar care are un oribil aer de mizantrop, cu ochelarii care ii cad atat de des pe nas in jos, ca a ajuns sa aiba un adevarat tic al gurii. Ei bine, cand l-am vazut, cand am inteles ca studiaza penibila intalnire ca o vulgara drama si ca face in gand ipoteze asupra sentimentelor mele, m-am simtit intr-adevar parasita si mizerabila. Cu putin inainte de plecarea trenului a intrat insa in com¬partiment un comisioner, carunt, inalt si cu mustata tunsa pe gura coco¬losita, pe care-1 cunosteam de cand imi aducea flori de la D. Avea acum in brate un vas, un fel de strachina intesata de viorele, ca o floarea-soarelui albastra, inchisa in smalt verde. Pe un carton alb D. imi scria ca socoate ca-mi va fi calatoria mai placuta daca voi avea dinainte gramada de flori. Un domn de vizavi a si fixat orizontala mescioara a compartimentului, de am pus pe ea vasul cu minunea de fraged albastru care iti improspata respiratia, ca si privirea, ca si gandurile. Pe urma darul venea, aparent, din lumea tuturor posibilitatilor si facea impresie. Cel putin stiam acum ca nu mai sunt compatimita.
T.
25
INTR-O DUPA-AMIAZA DE AUGUST
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in-gradina, cu doi scriitori.1 Am mancat tot timpul, enervat, feluri de mancare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten de altfel, ca eu nu pot sta la alta masa decat la aceea la care sunt
Daca m-am convins ca intr-adevar D. "nu forma nici pe departe centrul preocuparilor" corespondentei mele, n-as putea tagadui ca acel enigmatic *** nu imi atata curiozitatea intr-un mod aproape de neingaduit. Cu scuza vaga a unui interes scriitoricesc, nu m-am lasat pana cand, nu numai ca l-am identificat, dar l-am cunoscut chiar personal, ba inca, dupa cum se va vedea, curand am devenit si prieteni. Era fiul acelui mare industrias pe care l-am numit conventional in romanul meu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Tanase Vasilescu. Avea acel timbru deosebit, acea vibratie melodioasa, calma, pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea: arta, politica, militarie, acrobatie, dans modern, destin de Don Juan sau box.
De multe ori am staruit pe langa el sa scrie, fiindca nu numai ca da in convorbire acea impresie unica de traire adevarata, dar, din ceea ce stiam despre viata lui, despre legaturile lui, despre ceea ce facea din el un adevarat exponent al societatii romanesti de azi, mi se parea ca ar da la iveala lucruri de un interes documentar putin obicinuit I s-a parut atat de absurda propunerea mea, facuta cu aceleasi argumente ca si cea adresata doamnei T., ca nici n-a vrut sa stea macar de vorba. "Eu si scriitor? De ce glumesti in modul acesta?" fntr-o zi insa, pe cand eram amandoi prin fata Cercului Militar, a trecut pe langa noi o fosta artista a Teatrului National, o stagiara angajata aproape in fiecare an, caci exaspera pe directori prin tot soiul de interventii, si tot in fiecare an, sistematic eliminata, caci intr-adevar n-avea aproape nimic comun cu arta si nu indeplinea macar nici acel minimum social care ingaduie mentinerea in cadrele acestei institutii chiar fara talent.
26 obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decat cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cum mi se spunE), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zambit indulgent si zambetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mancare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-1 vadesc eu in fiecare gest cand vorbesc cu ei. imi spun cu un ton indepartat si deferent: "Diplomatule", "Aviatorule". Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui si a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac de inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La randul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucrurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in
A devenit livid.
- O vezi pe asta, pe femeia aceasta cu rochia roscata? Si s-a intors, facandu-ma si pe mine sa ma intorc.
Am ridicat din umeri a nedumerire, dar n-am spus ca o cunosc, ca sa aflu vreo taina, care altfel nu mi-ar fi fost poate marturisita.
- Nu, dar ce e cu ea?
A ramas ingandurat, tulburat si nu mi-a raspuns nici cand am repetat intrebarea, mereu framantat de amintirea lui
A reluat abia cand trecusem de Teatrul National, ca sa ocoleasca orice lamurire.
- E prea lung si prea complicat.
Am crezut ca mi se ofera prilejul cautat de multa vreme.
- E ceva asa de extraordinar, intr-adevar?
- Poate ca nu, poate ca da, nu stiu Sunt ca si bolnav, din asta, de o luna de zile. Un adevarat subiect de roman S-a intors brusc spre mine: Ai iubit vreodata? Si fara sa mai astepte raspunsul, frangand ceva din el: Patru generatii dintr-ai mei n-au gandit cat ma framant eu de o luna.
Am cautat sa exercit asupra lui presiunea care mai niciodata nu da gres in lumea profana.
- Poate ca m-ar ispiti sa-1 scriu eu - romanul asta - daca-1 socoti atat de interesant.
- Haide atunci la Sosea (era prin septembriE), sa luam masa si sa-ti povestec toata intamplarea.
Am refuzat molatec.
- Nu, daca mi-o povestesti nu mi-e de nici un folos. Subiecte mi se ofera toata ziua. Nu e scriitor caruia sa nu i se ofere aproape cotidian subiecte. "Extraordinar. Am sa-ti povestesc cazul meu! Sa vezi! Ai putea sa scoti un roman!" Daca vrei sa-mi fii cu adevarat de folos, povesteste-mi totul in scris. Mai mult decat intamplarea insasi, care nu poate fi mai extraordinara, orice ai spune, decat un razboi, m-ar interesa amanunte, mai ales cadrul, atmosfera si materialul intamplarii Fireste ca nu-ti cer decat o redare, insa e nevoie sa fie cat mai amanuntita Pe urma eu voi preface totul intr-un roman. (Si spunand asta minteam, caci nu ma gandeam chiar sa scriu un roman.)
; . 27 convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal "si sa dansez numai cu ele". Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul "Solon", premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atat mai mare e meritul meu ca l-am putut cuceri cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres1 la cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului, cand am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cand colonelul mi-a aratat, zambind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier, parca ar fi plouat cenusa pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu maine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Era mereu framantat de vederea lui dinauntru.
- Ai sa fii foarte surprins
- Nu stiu; sa vedem Vrei sa-mi faci acest mare serviciu? Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un proces-verbal. (Caci, cu adevarat, banuiam mai interesante decat intamplarea insasi alunecusurile din condei, digresiile.)
A suras pe ganduri, descurajat, dar era atat de prins de imprejurare, ca pe urma m-a luat de brat.
- Asculta, am sa fac si asta Desi ma intreb daca nu ai sa arunci ce scriu eu la gunoi.
- tmi vei fi de folos numai daca imi vei da material, cat mai mult, chiar cand ti-ar parea incarcat ori de prisos, fii prolix, cat mai prolix. Foloseste cand vrei sa te explici comparatia. incolo nimic.
- Bine, intr-o saptamana am sa-ti aduc un caiet intreg.
Nu mi 1-a adus peste o saptamana, nici peste doua, ci abia peste o luna Ceea ce nadajduiam s-a realizat. Fred Vasilescu s-a "ambalat" si intamplarea a luat proportii. Marturisesc ca n-am avut nevoie de prea multe modificari, abia ici-colo de am simtit obligatia unor deslusiri, a catorva intariri de imagini, de corijat unele lipsuri (caci multe altele or mai fi ramaS) si mai ales am schimbat cateva nume si date, complicand putin lucrurile nude, pe care banuiesc ca el insusi le mai complicase de asemeni, ca sa evit indiscretiile.
Abia cand l-am cunoscut mai de aproape am inteles de ce doamna T. 1-a iubit atat, de ce a suferit asa de mult din cauza lui. Nu numai datorita frumusetii lui barbatesti, sportive, cat mai ales pentru un soi de loialitate si delicatete, un mod de sinceritate a vietii, care nu seducea numai femeile, ci cistiga si prietenia barbatilor lor, caci puteau sa sufere din pricina lui, ca si ele, dar nu-1 urau. Nu jignea niciodata, nici macar pe cel caruia ii lua nevasta. Cam prea echilibrat, vorbind rar, dar nu fara o privire stapana pe sine si ades ironica.
Le Profy&s, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A. Marghiloman.
28
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cari¬era. Numai scriitor stiu ca oricat as vrea, orice as face si oricat m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zambetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cat s-ar apleca o trestie sub apasarea vantului.
Au bunavointa sa se intrerupa din cand in cand, intr-o convorbire ale carei date elementare nu le cunosc si care tocmai de aceea imi pare nesfarsit de interesanta, cum erau convorbirile din biroul tatalui meu, cand se rosteau familiar si ca in continuare nume care mi se pareau tot asa de frumoase ca Trebizonda, sau Valdemar, sau Casablanca, numele misterioase ale copilariei mele. Tovarasii mei de masa pronuntau cand cu indignare, cand cu "nu e rau" sau "imi pare ca are culoare", nume de scriitori si reviste, toate imprumutate de la flori si in genere de la tara, care ma fascinau ca toate lucrurile inabordabile. As fi vrut detalii dar nu indrazneam sa le cer, caci nu mi le-ar fi dat, zambind cu indul¬genta, si ma multumeam cu sonoritati muzicale care ma limitau si ma sileau sa-mi recunosc o reala, netagaduibila inferioritate.
Eram stramtorat, eu atat de sigur de mine de obicei, eram nelalocul meu, nu izbuteam sa fiu eu, cum nu izbutesti sa ai mersul si silueta ta daca ti-a intrat o pietricica in pantof. Am mancat in sila o farfurie de salata de vinete cu gust de dovleci tocati si cu untdelemn unsuros, pentru ca tovarasii mei de masa mancau cu prea multa pofta si mi s-ar fi parut inconvenabil ca eu sa declar ca un fel atat de apreciat de ei nu e comestibil. Au cerut apoi varza cu carne, dar prudent am asteptat sa le-o aduca intai lor, ca sa vad despre ce e vorba. N- am regretat aceasta prudenta, cand am vazut farfuria cu marginile patate de sos galbui (poate din pricina ca, grabit, chelnerul aduce mai multe farfurii o data, puindu-le unele intr-altele ca la pension, si de aceea uneori fundul farfuriei intra in sosul celei dedesubt, cand nu si degetele celui grabiT). De altfel, am facut rau ca am acceptat sa mananc in gradina. intai ca umbra era calduta si iradia, dar, mai ales, fiindca la amiaza e totdeauna mai cald afara, chelnerul strabate astfel o portiune de gradina prin soarele dogoritor - iar din pricina asta naduseste de-i curg mici siroaie pe tample si la radacina nasului. indeosebi sosurile, sub proiectorul arzator al namiezii, devin vii si calde, capata un fel de materialitate fiarta care te dezgusta. Caut un refugiu de proaspat si racoritor in ape mine¬rale. Dar mai ales varza cu carne de acum mi se pare o monstruozitate culinara; de obicei se face cu carne de purcel mai grasa, ca sa fie frageda, sau cu piept de vacuta, in cazul cel mai rau. Oricum, sosul
29 trebuie sa fie scazut, nu ca in cazul de acum, apos si revarsat, de mai curand o ciorba lesioasa de varza, in care au cazut la intamplar bucati de muschi cu fibre lungi, ca niste sfori roscate, rosii numai intr.Q parte si vinete spre negru, cu o pojghita alba, pe cealalta parte. Prieteni] mei mancau insa cu pofta, imi adresau intrebari binevoitoare, Cu surasuri protectoare si ma indemnau sa beau din vinul cald, pe care chelnerul, neobisnuit cu preferintele mele, nu-1 adusese in baterie cu gheata, iar eu acum nu mai aveam curajul sa poruncesc indreptarea lucrurilor. Eram sincer necajit ca nu pot sa beau, cand eram indemnat cu atata cordialitate, mai ales ca aveam pentru unul dintre comeseni nu numai o admiratie extraordinara, dar si amintiri frumoase din vremea razboiului. Dupa ce luptasem calare in tot timpul retragerii, regimentul nostru, in a doua parte a campaniei, a fost bagat in foc descalecat la Sticlarie, pe valea Oituzului, unde am luptat o bucata de vreme. Ranit, am fost evacuat intr-un spital dinapoia frontului, intr-un targ mol¬dovenesc. Ofiter intendent al spitalului era tocmai cel care acum era in dreapta mea la masa. Baiat de petrecere, harnic la treaba, dupa cate se spunea, luptand voiniceste cu damigeana cu vin, dar si izbutind sa obtie totul de la centrele de aprovizionare, asa incat spitalul nostru nu ducea lipsa de nimic. Toata lumea era incantata de el, si mai ales noi, ofiterii raniti, care puteam parasi patul. intr-un pavilion din fund, unde ocupa doua incaperi ofiterul intendent, se incingeau niste grandioase partide de pocher, care tineau uneori de la trei dupa-amiaza pana a doua zi dimineata. Era un bun camarad, cu un limbaj anume al lui, poetic, care de atunci ma umplea de admiratie si pe care, umilit de marginirea mea, l-am regasit pe urma in volumele lui de proza. Dar iata ca acum incepe o adevarata drama pentru mine. in sosul, sau mai bine zis zeama din farfuria celuilalt scriitor, putin ascunsa de taiteii de varza, doarme cu aripile stranse, inecata in grasime, o musca. Niciodata, nici chiar in razboi, cand am comandat patrule tari de cavalerie, nici cand am fost insarcinat, ca de atatea ori, cu misiunea de a conduce prin tara diferiti oaspeti de marca, nu mi s-a pus o problema atat de alarmant imediata si atat de insolubila parca. Sa atrag luarea-aminte a domnului, tot atat de reputat scriitor, dar pe care eu il cunosteam mai de putin timp, si care tocmai explica un manifest literar, era oarecum prea tarziu, caci si mancase jumatate din farfurie. Si pe urma, din acelasi fel de mancare imbuca (acesta e cuvantuL) si vechiul meu prieten. Ar fi trebuit deci sa renunte amandoi la resturile din farfurie si sa caute sa-si impace in stomac cum vor putea: mancarea consumata cu structura si imaginea mustei. De altfel, aveam impresia ca, desi mi-ar multumi, ar fi totusi enervati si, asa ca in nu stiu care filozofie unde realitatea se creeaza prin insusi faptul cunoasterii, m-ar fi facut pe mine - care prea vad toate -
30
Pare
-tor de existenta micii vietati decedate in grasimea din farfurie* )UnZ,lm intimidat ca un elev de scoala, care n-ar indrazni sa atraga Se profesorului ca i se vede rupt ciorapul, deasupra pan-
- imteanl int m ^at ca un e ev de scoala, care n-ar indrazni sa atraga ea-aminte profesorului ca i se vede rupt ciorapul, deasupra pan-fului la calcai. M-am hotarat sa astept cu nadejdea ca ei vor manca t0 i jin farfurii si ca o intamplare fericita va face sa ramaie in restul l.° zeama picolului tocmai portiunea cu cadavrul mustei. Asa asteptam se apropie ziua de examen cand eram mic, sau inspectia insarcinatului afaceri cand eram detasat. Nervos, nehotarat, obsedat de imagine. Iar cand am inteles ca voi asista la clipa inevitabila, cand tovarasul meu inghiti musca, am devenit palid - cred ca mi s-au albit buzele. intre-rupandu-se atunci din pasionata lor discutie despre programul gruparii lor scriitorul balai, voinic si plin de voie buna, m-a intrebat daca nu cumva mi-e rau. Abia am putut sa soptesc, aratand extenuat cu un varf de cutit spre musca. A suras, si cu un gest secundar, de paranteza, a scos cu furculita musca, a aruncat-o jos si i-a spus prietenului meu, asa in treacat, cu binevoitoare ironie: "E gingas domnul", pe urma a propus ca manifestul sa fie tiparit pe hartie mai luxoasa, cu desene moderne. Mai tarziu a trebuit sa ne retragem, cu masa cu tot, mai inspre salonul cel mare, caci cortul intins deasupra se incinsese de tot. Marturisesc ca am recurs la un procedeu destul de inelegant, dar am toate scuzele. Cand am propus, prevazator, schimbarea mesei, eram sigur ca prietenii scriitori vor accepta bucuros propunerea mea. Si iata de ce: cam pe la sfarsit, cand se golisera cea mai mare parte din mese, veneau sa deju-neze presedintele Camerei cu fata lui, una dintre cele mai frumoase fete din societatea bucuresteana. Dar cand m-au vazut salutand, cei doi scriitori m-au si intrebat in graba si cu o mimica extrem de indiscreta, ca si cand ar fi fost vorba de o pensionara a localului, cine e domnisoara. Nu puteam nici sa nu raspund si nici sa raspund, pentru ca fata obser¬vase intrebarea simultana a celor doi si ar fi ghicit dupa miscarea buze¬lor raspunsul meu. De-abia am asteptat plecarea.
Ne-am despartit foarte cordial in fata restaurantului, rugandu-i sa-mi trimita si mie revista pe care voiau s-o scoata. Cred ca am facut si o suprema impoliteta intreband cum pot plati abonamentul, ba inca ducand si mana la portvizit. A fost numai o precipitare mintala. Eu, care sunt dat in cercurile noastre drept model de atitudine degajata si liniste de spirit (pentru ca totdeauna ma consider cel putin egalul celor cu care vorbesc, dar nu in orice caz din aceeasi lume cu eI), sunt timid si imbracat in haine prea stramte in fata celor pe care-i admir. Acum, de pilda, daca as fi inceput asa: "Va rog sa ma considerati si pe mine abonat la revista", nu m-as mai fi simtit obligat sa schitez un gest precis, ducand vag mana la portvizit. Dar pentru ca incepusem numai asa: "Va rog sa-mi trimiteti si mie revista", mi-era teama ca ei sa nu inteleaga cumva ca doresc sa mi se trimita revista gratuit, mai ales ca, desi mai putin prieten cu unul dintre ei, imi permisesem totusi sa achit eu toata soco¬teala. A trebuit sa fac un gest care sa arate cum vreau si am tinut sa ma explic, repede. Dar e ceva atat de incurcat, ca toate virtualitatile astea ma enervau tot mai mult, tocmai pentru ca nu puteam exprima nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in cateva clipe, cum ai vari cu sila si ai inghemui pe cineva, care s-ar zbate, intr-un sac. Nu stii daca nu-i apesi genunchiul pe gat, nu stii unde-i e capul, nu stii sa dai forma unitara sacului, in sfarsit. Si eu, cand sunt nelalocul meu, stau in clipa (aruncat in grabA) ca varat in sac. Nu gasesc nici explicatia pe care o caut disperat si nici echilibrul dupa care ma chinuiesc cu indarjire. Am fost aproape recunoscator scriitorului voinic si balan, care m-a batut pe umar si mi-a explicat ca voi plati mai tarziu. Mi-a insemnat apoi adresa in carnet.
Am luat-o in jos, spre dreapta, cu toata caldura, sa vad cum se darama casele pentru deschiderea bulevardului Bratianu. Eram nerab¬dator, caci nu fusesem pe acolo din ajun. Casei din dreptul strazii Regale ii ridicasera acoperisul si ramasese acum asa, cu pereti tapetati intre care fusese viata de familie, de s-ar fi putut uita cineva de la etajul casei Visante sa vada inauntru, ca intr-un corp omenesc, deschis pe masa de operatie. Negresit, mobilier nu mai era, dar albastrul tapetului inchisese scene de viata: iubire, necazuri, nasteri, vizite; era intreaga soba la gura careia statuse desigur vreo femeie ganditoare, alaturea era soneria mica in perete. Si acum era un gol de namiza pana in adancurile luminoase, arzatoare ale cerului.
O casa fara acoperis, vara, nu e o casa din care chiriasii se muta ca sa vie alti chiriasi. E ca o violare. Nu ar trebui sa se permita oricui sa vada o casa careia i se ridica acoperisul, cum metresa care iubeste nu lasa slugile sa faca patul in care au fost imbratisarile ei, ci il strange si-1 aranjeaza singura, in clipa plecarii.
Facusera un scoc si coborau pe el caramizile roase si uruitoare, ca bustenii pe jgheabul de munte. Din cauza prafului si a molozului, toti trecatorii se alipeau cat mai mult de gardul de fier al caselor de vizavi (strada veche nu avea mai mult de sapte metri latimE) si isi tineau cat puteau respiratia. Daramaturile acestea de case au fost calamitatea bucurestenilor dupa razboi, ca si constructiile neingradite de scanduri protectoare macar. in dreptul unei cladiri, descompusa in zidarie veche, barne si fier, trotuarul era desfacut, trasurile si automobilele intrau unele intr-altele, de nu mai conteneau claxoanele si injuraturile sofe¬rilor. Eu veneam insa in fiecare zi. Ma duc oriunde se deschide o strada noua. Astept perspectiva viitoare cu pasiunea cu care jucatorul fileaza cartea. intai nu se vede nimic si de aceea in fiecare zi nu intarzii prea mult. E mai mult o enervare ca lucrurile merg prea incet. Daca urmeaza
32 o duminica sau o zi de sarbatoare, mi se pare ca un proces de nastere s-a suspendat. Ma opresc si fac tot soiul de ipoteze asupra aspectului pe care il va avea noua strada dupa reconstituirea pavajului. Stiu bine ca un moment nou se va crea. Dar va disparea unul vechi, iar aceasta tranzitie n-am putut s-o prind niciodata, cum, cand eram mic, nu price¬peam cum din hartie si boabe negre pe ea iesea cand un cantec sprinten, cand un oftat lung, cand o grindina de sunete. Ma ascundeam dupa usa si ascultam cum canta mama la pian. Toata casa era plina de sunete ca un clopot si eu stiam ca ea canta privind, dar cum din^ boabe negre ca piperul poate sa iasa sunet n-am priceput niciodata. in viata mea am ramas cu pasiunea si nelinistea schimbarilor, a trecerilor. Stiam deci ca acum va fi o strada noua, desigur ca orice alta strada noua, dar atunci nu va mai fi si cea veche, ca sa le poti compara, pentru ca ar trebui sa fie chiar in locul acesteia; iar imaginile, ca obiectele, sunt impenetrabile. Si noutatea, momentul inedit ar fi tocmai in examinarea comparativa a celor doua imagini simultane. Mai bate un vag vant de mijloc de august, linistit si fiert parca, asemeni "porumbelului fierbinte" pe care o tiganca il ofera oamenilor care darama casa, intr-o copaie, in care desigur au fost culcati copiii (dupa ce a fost fiert, neindoios, in cazanul cu rufE). Ma acopera praful cand ma indrept spre strada Batiste. incet, trebuie sa ocolesc, caci intr-o curte e un depozit improvizat de benzina. "For-duri" vechi de tinichea, jerpelite ca niste haine de salahori, modele aproape comice, revandute soferilor, vin sa se aprovizioneze, caci parca ele singure (cele de lux fac siestA) mai lucreaza in namiaza asta de august, impreuna cu acei paria care asfalteaza, intre dogoarea cazanului cu smoala si a cerului arzator albastru. Strada e pustie si inaintea mea e, singur drumet, o foaie de hartie, care, luata de vant, se taraste cu pasi marunti de soarece, incercand intai parca sa traverseze, dar se loveste de muchia trotuarului, cu care alearga apoi paralel departe, pe urma spre capat, unde strada ocoleste putin, salta ca o gasca, incercand sa zboare. Dintr-acolo vine cu graba intinsa un automobil cu geamantane asezate ca niste turnuri oblice alaturi de sofer, altele turtind genunchii domnului si doamnei, care mai vor, cine stie, sa prinda trenul de Sinaia sau de Constanta, unde e prospetime si racoare.
Si nici prietenii mei nu sunt acasa. Ferestrele au hartie albastra, pe usa este scris cu creionul un bilet. Urc trei trepte ca sa-1 descifrez: "Omul care vine din partea domnului Vasiliu sa intrebe la usa din dos, la bucatarie, ca are un pachet si o scrisoare". Nu tineam prea mult sa-i vad, desi femeia e agreabila cand e familiara, dupa-masa veneam numai asa, ca sa am ce face, dar faptul ca gasesc acum usa inchisa ma scade sufleteste ca o parasire, ca o nesansa disproportionata. Prezenta lor
33 de-abia imi devine necesara. La intoarcere, putin amarat, descopar si retin toate casele care au geamurile astupate cu hartie albastra. Casa din colt are obloane moderne cu lame paralele, care se ridica si se lasa ca la birourile americane. Ca sa apuc pe strada Enei, caci viu spre "Capsa", ocolesc un hotel, in etajele caruia sexualitatea e condensata si toropita in dupa-amiaza asta de vara, ca gazele care se tarasc in fundul unei mine. Iata, dupa un croitor sarac, o legatorie de carti. Vitrina e prea sus, ca pe un podium, dar tot disting neverosimilele adunaturi de poze. Un portret al arhiducelui Rudolf, rupt din vreo revista ilustrata, veche, din vremea cand se incerca la ilustrate desenul imitand foto¬grafia, trei caricaturi colorate de Jiquidi: un cap mare de general cu mustati enorme pe un trup cat un deget, alta cu un cap cat un mar pe un trup. tot cat aratatorul: Eugen Statescu si nu mai stiu cine. Carti postale galbejite, insirate pe sfoara ca manatarcile, cu muzicieni celebri: ? Chopin, Schumann, Bizet, Wagner. Cateva femei goale. Una - din ce vreme? - cu fusta ridicata in fata, danseaza cancanul, indoind picioarele cu pulpele excitante intre jartiere, azvarlite din maldarul de dantelarie alba a"dessous"-urilor. E blonda, grasuta, cu sanii prezentati pe dantela, ca perele mari de lux in cutii cu vata. Trebuie sa fie faimoasa "La Goulue" sau vreuna din scoala ei. E cald, si dupa-amiaza asta de august ! e calma si imbacsita, ca in orele de siesta un harem adormit. incep sa-mi simt corpul, as manca piersici si as vrea sa vad o coapsa de femeie frumos arcuita, cu pielita alba, ca sa ti se lipeasca de podul palmei. Opresc o trasura cu cai desirati si ososi.
Pe langa strada Plevnei si bulevard e o curte lunga cat o stradela si acoperita, cu etaje adaogate, carpit fiecare cu scarite de lemn strambe. Sunt locuinte studentesti si menajuri boeme. La cismeaua din curte e noroi, pentru ca toata ziua trebuie sa vie lumea sa ia apa. Cutia cu gunoaie, enorma, e in fata, si alaturi de ea cateva carute de lemne, asa ca toata casa pare un tren de marfa cu tenderul inainte.
Ma gandeam cu enervare ca s-ar putea ca usa de lemn, toata, a Emiliei, catre care ma duceam, sa fie inchisa cu cheia, iar la repetatele mele batai, intarite, usa aceasta sa ramaie definitiv calma, egala, ca o bariera intre mine, cel de afara, si interiorul baricadat.
Totul in trupul meu era pregatit inca de pe drum si se accentua intens pentru ce avea sa vie. Mana desfacuta ca sa-si mareasca suprafata de pipait se incolacise de pe acum in jurul bratului alb, plinut al fetei, ochiul juca inca de pe drum comedia enervata a sanilor, care, pe
34 , jumatate vazuti, nu raman asa etern, ca intr-un tablou, caci camasa, prinsa inca la mijlocul trupului, cade de pe ei, dezvelindu-1 pe unul complet, iar pe altul pe jumatate, sani a caror vaga moliciune e parca provocata de greutatea, senzualitatii dizolvante, lenese si lenevitoare ca aerul cald. Cutele pe care le face camasuta, ocolindu-le rotunjimile de fructe, sunt tot atat de molatice si incolacite ca si linia lor sinuoasa. Genunchiul inca de pe drum se simte potrivit prin rochie deasupra genunchiului ei, in primitoarea adancitura cu care incepe coapsa. Mai-nile-mi coboara apoi, imbratisand femeia cu coatele indoite si sprijinite in soldurile ei, cu fata de dinauntru a bratelor si avanbratelor cuprin-zandu-i si simtandu-i talia, ca niste sepale vii.
Am batut in usa, si sunt surprins de sunetul bataii auzit inauntru, de parca am trimis un sol. Nu va raspunde nimeni; sunetul acesta trimis de mine va fi singurul semn de viata. Se aud pasi inabusiti, insa cineva, topindu-se cu restul lumii, a miscat nevazut clanta, in fata mea la un pas. Sora Emiliei, fara sa astepte sa-i dau buna ziua, s-a intors cativa pasi si, din pragul micului vestibul intunecat ca o magazie, de unde o scara duce sus, a strigat-o, fara sa-mi spuna numele, cum se anunta fetele la bordel: "Emilia".
Jucau se pare carti, caci vad pe masa un pachet mic, unsuros, care ar putea sa fie si pentru ghicit insa, si acum totul e intrerupt, iar tanarul care e cu ele e nedumerit. E ca o catastrofa linistit convenita, care in loc sa ma maguleasca, ma stanjeneste, caci deschide ca un hiatus intre ceea ce se intampla pana acum in aceasta sufragerie cu mobile vechi si intre cele ce se vor intampla in si in prezenta mea Trebuie sa gasesc o introducere, oricum. Dar tanarul, dupa ce a ezitat cateva clipe, nesti-ind ce sa faca, sau poate la un semn, neobservat de mine, al vreuneia dintre femei, se decide si, dupa ce balabaneste putin mainile, se stre¬coara prin usa deschisa in vestibul, fara sa salute, ca o vietate domestica. Era ca de douazeci si cinci de ani, cu o figura de lautar, oaches de tot, ras, imbracat in haine negre.
Toata miscarea asta produsa de venirea mea ma stinghereste si ma intristeaza, caci stiu bine ca prestigiul meu de om n-a castigat nimic, dar mi-a descoperit, jignind ceva in mine, ca exista straturi de viata normala mult mai jos decat mine. De ce a plecat tanarul acesta?
Ce inferioritate isi simte si accepta fata de mine chiar, care sunt asa cum sunt, care de atatea ori ma simt marunt, inferior, imbracat ca in haine straine, de capatat, cu toata aparenta mea de monden? El e poate cel care o conduce pe Emilia in oras, ii saruta respectuos mana in strada, asteapta ingrijorat sa fie invitat, considera ca a fi primit de ea e un semn
■ ■...■■: ■■■. ■■ - r - ■ 35
■ 1 de importanta in viata, ori ca o duminica. Fac desigur revelionul impre¬una, iar cand isi lasa genunchiul prea descoperit, ea se acopera, sau il pofteste afara cand isi imbraca rochia. Emilia aceasta, pe care am avut-o din noaptea cand m-a dus un prjeten cu ea la "Luzana", pe care am chemat-o la mine cand am vrut si pe care totusi, in trei ani, am venit cel mult de trei ori s-o am, care de cate ori a fost singura cu mine n-a intarziat, ca sa ramaie in camasa cu coapsele goale, un sfert de ora, fata asta blonda sau mai mult spalacita, grasuta si vulgara, pe care au avut-o toti prietenii mei, ca si mine (capitanul §tefanescu, in tren, fara ca ea sa-si scoata chilotiI).
Caci e intr-adevar grava, impozanta in atitudine, nu stiu cum sa spun, are ceva de profesoara, un fel de aer sarac cu duhul si sigur de el. Priveste serios, aprobator sau dezaprobator, se plictiseste, are veleitati sa conduca discutia, crede in sfarsit ca discuta. De aci e poate toata drama ei, caci de la inaltimea asta trebuie sa treaca la atitudinea femeii pe care o asezi pe pat, dar, fara resurse sufletesti, ea nu poate gasi tranzitia necesara Poate ca acei din jurul ei nu pot s-o aiba numai din cauza asta (dar nici nu e obligata fata de eI), cand insa e nevoita de interes, sau din dorinta pur si simplu, sa se dea, atunci intre femeia imbracata si cea goala e o succesiune de momente neangrenate, pre¬cipitate, indiscrete pentru deficienta raportului sufletesc dintre cei care vor fi impreuna in pat. Totul apare ca un sir de concesii si abandonari al caror mobil adevarat se iveste indiscret, jignitor si urat. De aci si dispretul cu care vorbesc cele ca ea de act.
- N-ati mai fost de mult pe la noi? intreba sora Emiliei, o femeie ca de patruzeci de ani, caci poate nici nu stie numele celui pentru care s-a revolutionat toata casa.
- Valeria, fa niste cafele, domnului ii place cafeaua dulce si bine fiarta.
Tine minte din seara restaurantului in gradina. Daca o femeie care m-ar iubi ar tine minte un amanunt ca acesta, as fi cald magulit, dar la Emilia n-are "nici o semnificatie, ca un accident de memorie, sau ca o buna organizatie practica. ii explic ca am impresia ca "am deranjat-o", ca am provocat prin venirea mea neasteptata o reala perturbare.
- O, nu, deloc. imi face placere.
Spune asta rece si plat din lipsa de vocabular analitic. Eu stiu bine ca e incantata (as spune, dar Emilia nu poate fi chiar "incantata", caci asta presupune o anumita fluiditate interioarA). E satisfacuta intai pentru ca stie ca maine ma va conduce abil, atat cat poate ea sa fie abila,
36 sa-i achit o pereche de pantofi sau, cine stie, se va gasi o formula sa-i las, ca randul trecut, doua mii de lei pe mescioara. De altfel, si in afara de asta, Emilia cauta contactul - e un cuvant din vocabularul ei - cu baieti din lumea buna. Caci ei "lanseaza" femeile, adica le duc la petre¬ceri unde au sansa sa dea peste bancherul batran si decrepit care le va subventiona apoi lunar. Am un coleg care face, oarecum cu metoda, astfel de aranjamente si e platit in natura de fetele recunoscatoare.
- Nu stiu, mi s-a parut ca tanarul fusese cam stingherit putin.
Emilia ma lamuri cu oarecare graba, atat cat poate ea sa se gra¬beasca, dar mai ales cu importanta, ca sa inlature un moment mai degraba posibilitatea de a fi banuita ca ar putea fi a celui plecat
- A, nu, e un coleg
si spunea asa, ca si cum coleg ar fi insemnat un eunuc sau un servitor, la care o femeie ca ea nu se poate cobori.
- Mi-a adus o piesa de cetit. L-am rugat pe el sa-mi caute ceva, ca anul acesta nu mai merge. Daca nu mi-o da un rol, ii las si plec. Cu sase mii de lei ai lor pe luna de-abia imi platesc pantofii pe care-i stric ducandu-ma Ia repetitie. Baiatul asta citeste carti, ca e si pe la o gazeta, nu stiu care
Nu cunosc, nu pricep prea mult teatrul, desi e una din pasiunile mele, prin culisele lui, dar Emilia spunea firesc si detasat de obiect "l-am rugat pe el sa-mi caute ceva" cum ne spunea odata un suplinitor ratacit la liceu: "Napoleon este foarte important fiindca a avut mai multe raz¬boaie", sau plutonierul-major, cand era escadronul in mars: "Cantati cantecul ala, cum ii spune, cu soldatul, sau ala, cum ii zice, cu doamna invatatoare. Hai cantati!" Teatrul e pentru ea ceva necunoscut intam¬plator, de unde iti vine aplauze, flori si automobil, in care, "daca ai noroc", ai si succes, ca piesele ti le aduc, asa, prietenii, cum ti-aduc ciorapi de la Paris. "N-ai auzit de-o piesa asa, pentru mine?" Ea spunea ca "asa nu mai merge", pentru ca se socotea mereu nedreptatita, ca directorii teatrului si regizorii o persecutau, nerecunoscandu-i meri¬tele. Astepta sa i se dea un rol, in realitate prin rol ea intelegea un succes, caci roluri i se dadusera cateva, dar fusese dezastruoasa, ca o bucatareasa patetica. Nimic in lume n-ar fi facut-o sa convie ca ea n-a priceput cumva rolul, ca era vulgara in el, ci dimpotriva ca "ce, ala era rol?" Acum asteapta intamplarea de la "baiatul" de adineaori. Cred ca in realitate Emilia nu citea nici gazeta cu anunturi.
- Toate rolurile mele le da Marioarei S
Marioara S era o actrita destul de tanara, care trecea drept foarte frumoasa cand privea languros, caci isi "facea" bine capul. N-avea nici un fel de feminitate, oricum insa era si mai vioaie si mai subtire decat Emilia. Nu era lipsita iarasi (cand nu vorbeA) de o gratie reala. Numai
37 faptul ca femeia din fata mea nu-si dadea seama ce deosebire e intre ea si Marioara S si tot devenea concludent pentru lipsa ei de bun-simt, pentru incapacitatea ei de a avea impresii cat de putin intemeiate, de a descoperi nuante.
- Crezi ca ti-ar fi convenit rolurile Marioarei S? am intrebat-o inmuiat si din cauza caldurii, desi ferestrele erau in umbra, caci soarele trecuse inspre dreapta, dar molesit mai ales din cauza descurajarii de a gasi vreodata vreun punct de intelegere cu femeia asta.
Sora Emiliei tocmai intrase cu o tava pirogravata pe care erau doua cesti de cafea, una verde si alta alba, cu dungi aurite, iar alaturi de ele doua dulceturi, pe farfurioare in forma de frunza de vie.
- Cum, n-ati auzit-o pe Emilia niciodata? Aaa! Te face sa plangi. N-ati fost la teatru? Ia spune, Emilio, scena din Modelul.J
Era totusi cald, iar sufrageria asta saraca, veche, cu fata de masa cu patrate alb-rosii, cu un bufet de stejar cu florile sculptate, dezghiocate, cu usile fixate, ca sa nu se deschida singure, prin bucati de hartie varate sub ele, cu pomiere cu mere noduroase, oricum nu te predispune sa asculti scene declamate. in colt, un patefon de lemn, model vechi, langa un divan deselat, acoperit cu velinte romanesti, ma indemna sa ma trantesc pe el, desi perinele, una pictata avea culoarea cojita acum, iar alta deformata si cu continutul gramadit intr-un colt, aratau nu numai ca gazdele sunt relativ neatente cu nimicurile materiale ale existentei, dar si ca destula lume se mai trantise pe acest divan. Am ramas deci pe scaun, si-am inganat vag in contrast cu preciziunea invitatiei
- A, nu! Nu am auzit-o niciodata in Modelul. Era sa adaog "desi ma duc des la teatru", numai asa dintr-o nevoie de reactiune ironica la intrebarea Valeriei, care banuia ca nu merg la teatru daca n-am vazut-o pe sora-sa in Modelul.
- A iesit acum cinci ani, la productie cu ea Emilia, haide, fa scena cu printesa.
Dupa ezitari si surplus de invitatii, de altfel destul de reci, Emilia s-a ridicat in picioare, a dat scaunul la o parte, a lipit coatele de corp, strangand pumnii, a facut o grimasa de durere si dispret si, aruncand energic capul in profil, pe cand corpul era cu fata la noi, a inceput:
- "Nu, doamna, este amantul meu amantul meu - o, cat am suferit pentru el Aa! Ce stii dumneata? in timp ce dumneavoastra, femeile de lume, traiati in vartej (Emilia ezitA), vartejul luxului ametitor, eu petreceam nopti intregi deasupra masinii de cusut, ca sa poata cumpara
La femme nue, tradusa Modelul, melodrama in patru acte de Henry Bataille (1872 - 1922), poet, dramaturg mult reprezentat, cu opere originale sau dramatizari, pe diverse scene romanesti, in perioada interbelica. a doua zi panza si vopsele pentru tablouri (Si din gat, sec:) Ce stii dumneata, doamna, ce e amorul?"
S-a oprit subit si s-a asezat scurt si linistit la masa.
- Nu sunt in nervi azi.
Am inceput sa mint gratuit si neconvins.
- Dar nu, dar nu, era foarte bine
Valeria, corpolenta si cu sanii aproape turtiti unul de altul in stran-soarea brasierei, s-a grabit, luand nota de aprobarea mea oarecum.
- A, pacat ca n-ai auzit-o a fost aplaudata mai mult decat celelalte si i-au aruncat flori pe scena.
Acest "i-au" care ar corespunde anonimului "on" etc. nu era totusi chiar atat de anonim, caci am fost si eu o data la o productie cu prietenul R., sef de cabinet al teatrului, si stiu ca fetele si prietenele lor isi aruncau flori din sala una alteia, dar nu e mai putin adevarat ca si aci era un soi de ierarhie: cantitatea era in raport oarecum si cu meritul celei oma¬giate, caci chiar manifestarile acestea au limite. Cinematografistii, de pilda, stiu ca nu pot face reclama mare oricarui film. De altfel, cred ca multa lume socoate ca Emilia are talent. Ba multi o cred si frumoasa. Are capul rotund de tot, ceea ce e inca mai subliniat fiinca poarta parul pieptanat lipit si despartit in doua printr-o carare din crestet pana in mijlocul fruntii. La spate e rasucit puternic intr-un coc mare, ceea ce inseamna ca e deci o coafura greceasca. Fruntea ei, fragment de sfera, e asa de limpede, de parca nici unul dintre milioanele ei de stramosi n-a incretit-o vreodata din cauza vreunui gand.
Jos e marginita de arcade ingineresti de geometrie, mai ales ca sprancenele smulse cu truda sunt trase ca de un penel sigur. Orbitele nete, desavarsite si ele, ca niste scheme de pestisori carora li s-au retezat capetele si sunt puse frumos fata-n fata, nu s-au adancit niciodata de suferinta. Ochiul verzui, mare, le umple perfect. Pleoapa de jos, cu genele facute cu rimei, se pierde aproape imediat in obrazul plin, iar cea de sus e foarte apropiata de sprancene, ceea ce da impresia ca Emilia e mereu incruntata (fara nici o dunga totusI). Nasul e oarecare, dar buza de sus subtire, cu tot santuletul ei, pare ca e intr-o piele prea scurta; din pricina asta, se vede, Emilia nu poate surade. De altfel, toata fata ii e parca imbracata intr-o pjele alba, frumoasa, dar mult prea scurta si numai de aceea sta intinsa. imi aduc aminte ca se spunea despre o fosta "demimondena" ca si-a injectat in obraji parafina ca sa-i dispara cutele. Asa parca a facut si Emilia. in orice caz, seamana mult in privinta aceasta cu acele capete cu pielea intinsa, cu rosu in obraji, din cartile postale ilustrate pe care scrie intr-un colt "Souvenir".
- Dar cum se face ca n-ati plecat nicaieri? ma intreba, "ca sa intretie conversatia", Valeria.
38
39 ii explic ca n-am avut concediu (desi de la minister, de cand cu zborurile, sunt intr-un soi de disponibilitatE) inca si nu-1 voi avea decat asa cum l-am cerut, intre 1 si 30 septembrie.
- N-ati fost nici la mosie? Cu caldurile astea
Valeria asta simte nevoia sa ma scuze cu orice pret fata de conceptia ei de eleganta si "lume buna" ca n-am plecat. in sufletul ei e, probabil, o lupta intre notiunea de om elegant pe care o are ea si aceea pe care i-o ofer eu. Toata "lumea buna", asa cum o concepe ea, isi face un punct de demnitate din a parasi Bucurestii vara; dar, pe de alta parte, stie, oricat de vag, ca "eu sunt primit in cele mai bune familii". Stie ca "am si parale". E aci una din acele tranzitii care ma pasioneaza. Pe viitor, Valeria, care are acum 40 de ani, sau va renunta sa mai judece eleganta lumii dupa criteriul de pana acum - unul dintre atatea multele cate o fi avut - sau nu ma va socoti pe mine elegant. Pentru moment e intr-un soi de expectativa indelungata.
Dar Emilia, care se asezase la masa si parea ca ia parte la convor¬birea inceputa, se ridica precis, dand din nou scaunul la o parte, si, tot cu capul in profil, cu coatele lipite de corp si cu pumnii stransi, incepe dintr-o data ca si cand i-ar fi venit din senin, din nou zguduitor:
- Doamna, sunteti o mizerabila O cat l-am iubit. E viata viata mea, doamna.
Din ochii mari, verzui, prinsi molatec cu pleoapele lor grasute in orbitele geometrice, tot timpul ii curgeau doua mici fire de lacrimi, nu atat de puternice ca sa ajunga la radacina nasului, dar destul de adeva¬rate ca sa trezeasca acelasi fenomen si in ochii Valeriei.
Prietenii mei cred sincer ca n-am inima Si citeaza cazuri de auten¬tica insensibilitate pe care as fi dovedit-o adeseori, refuzand de a crede celor in nenorocire. Partea de adevar e insa ca plansul provoaca in minte o reactiune de manie si dezgust De atatea ori am fost in pragul mortii (de doua ori ranit, doua accidente de automobil, unul de avioN), am fost ingrozitor nedreptatit, totusi stiu bine ca nimic nu justifica plansul demonstrativ. Nu corespunde - si m-am gandit mult la asta - nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sin¬ceritatea emotiei, sau, mai bine, intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, palide si egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa - si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.
Plansul demonstrativ mie imi reaminteste de o femeie care si-ar schimba bandajul igienic in public.
40
Si, in genere, plansul dupa "fericire", orice s-ar spune, nu ma impre¬sioneaza, pentru ca cei care-si clameaza aprig si humos "dreptul lor la fericire" si-1 doresc mai totdeauna lovind necrutator in altii.
Emilia pretinde insa de la mine un cuvant, un semn de admiratie. S-a asezat din nou la masa, se sprijina in coate si priveste aiurea, astep¬tand. Valeria e de asemeni surprinsa de tacerea mea prelungita, dar cand observa ca gandesc, deduce, pare-se, ca sunt tulburat. Eu simt una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil si absurd, ca, de pilda, de a mangaia barba mare si matasoasa a unui domn grav; sau de a turti cu o palma scurta si apasata cilindrul matasos al unui personaj marginit si important, in sfarsit ceva analog acelui procedeu de cinematograf de a tranti un castron de crema in obrazul unei pro¬fesoare urate si solemne. Acum, cand am vazut sentimentul Emiliei, cand, potolita si patrunsa de importanta talentului ei, asteapta un cuvant de la mine, eu sa-i spun, de pilda, calm si firesc, ca ar fi bine sa se lase de teatru si sa se apuce de croitorie, insa nu de croitorie fina, sau, si mai bine, sa se faca vanzatoare de camasi gata si gulere de cauciuc. Dar e prea cald si, la urma urmelor, nici nu merita sfortarea unei articulari. Fara voia mea, cu aceeasi gratuitate cu care ma pregateam de tasnire, ma trezesc zambind admirativ: "Foarte emotionant!"
Valeria are ochii cei mai dulci din lume.
- N-ai cumva pe cineva la Teatrul National?
Dar sora-sa protesteaza, dezamagita desigur de nenumaratele incer¬cari infructuoase.
- Valeria, domnul nu se ocupa cu teatru.
Ma conving tot mai mult ca Valeria, datorita si corpolentei si varstei, s-a confirmat in functiunea de manager artistic al surorii ei.
- Taci din gura, ca stiu ce spun si, intorcandu-se spre mine, mai direct: Poti sa ai talent cu carul, ca daca n-ai un pic de protectie e tot degeaba. Cand te uiti la alea de la National ca toate au ajuns. Vezi, una traieste cu directorul, alta cu regizorul
Valeria se intrerupe, caci surprinde strecurarea unui gand pe figura mea Rechemat, imi opresc privirea pe rochia ei albastra cu boabe negre, sub care apar bretelele subtiri, ca niste sireturi, ale brasierei. Cum sta putin aplecata deasupra mea, ii vad sanii. in loc sa fie intre ei o valcelusa de carne alba si frageda, nu e decat o cuta intunecata, care e singurul hotar intre burdufioarele lor molatece, laptosi cum sunt si lipiti unul de altul ca doua emisfere cerebrale. Totusi imi vine sa intreb: Dar, in definitiv, Emilia de ce nu se culf a si ea cu directorul sau cu regizorul, daca n-o fi facut-o inca? imi dau seama ca, chiar in dupa-amiaza asta imbacsita de august, intrebarea e oarecum nepotrivita intr-o casa care
41 iti ofera cafea si dulceata si spun deci, senin si degajat, privind umarul Valeriei:
- Frumoasa rochie
Mint serios si indiferent, caci am pierdut toate punctele de contact logic cu aceste doua femei intr-o convorbire, replicile se angreneaza, au corespondente indepartate si, desigur, un conventionalism care pre-supune ca anumite adevaruri si preciziuni sunt castigate pentru discutie din insusi faptul ca traim in aceleasi orase, in aceleasi zile, ca ne imbra¬cam nemteste. Ceea ce numesc eu dreptate, sinceritate, adevar, frumos e insa atat de departe de ceea ce corespunde la ele acestor notiuni, incat niciodata nu vom izbuti sa ne intelegem. O convorbire e asa, ca jocul acela al figurii.de pe dosul oglinjoarei: cand nu izbutesti sa potrivesti cele cinci margeluse albe in gura turcului, daca esti intelept incepi sa-i admiri mustatile sau faci din oglinjoara sfarleaza. Deci, ca sa accen¬tuez admiratia, pipai putin rochia Valeriei.
- Este eponj, nu?
Femeia o clipa nu stie ce sa creada, pe urma are aerul sa gandeasca: "eu totdeauna am stiut ca ma imbrac bine, dar iata numai el, ca e baiat subtire, isi da seama de asta". Desigur, o gandeste. Toate femeile cred totdeauna chiar cel mai absurd si mai gratuit dintre gesturile de admi¬ratie, daca vine serios, de la cineva care nu e din cercul lor obicinuit. Vai, daca eu insumi, atunci cand nu vad intentia de gluma, sunt inclinat sa cred tot binele care se spune despre mine. E ca un omagiu, o recu¬noastere necunoscutului. Nimic nu garanteaza valorile curente, deci noi toti, chiar atunci cand gustul si educatia noastra ne spun altfel, ne putem permite sa credem complimentul care ni se face serios (ceea ce desigur nu exclude minciuna totusI) ca hotararea unei improvizate Casatii, pe care profitam de ocazie ca s-o admitem infailibila.
Cu toate ca e magulita ca-i admir rochia, Valeria nu uita insa ca n-am fost in stare sa-i ascult tirada inceputa despre stelele care traiesc cu directorul in aerul inchis al sufrageriei se mai adaoga si golul unei taceri. As vrea sa spun ceva, dar gandurile s-au departat de mine ca trebuie sa le trag inapoi ca pe niste balonase captive, carora, dandu-le libera sfoara, s-au ridicat si s-au lipit de tavan. Sunt aici, lipite de tavan, politeta si gandurile mele, dar ca sa le pun in fraza trebuie sa le scurtez sfoara si sa le manuiesc cu interes. Si n-am nici un mobil sa fac asta. E acum o tacere nemiscata, de care Valeria profita ca sa aduca intreaga atmosfera la punctul initial, la ceea ce ma adusese aci, ca revenirea la dezbaterile unei comisii dupa o frivola digresie Prin urmare se scoala ridicand tot trunchiul in brasiera si centura, lat, intarit ca un sac plin:
- Ma duc la bucatarie sa-mi vad de dulceata ca am luat niste caise, o frumusete Tot ce am gasit mai bun in piata °
42
Nu ma costa nimic sa intreb:
- Dar va pricepeti sa faceti dulceata? Naivitatea intrebarii mele amuza sincer pe Valeria.
- Vai de mine dulceata? Pai asta, pe care ati luat-o, nu-i facuta de mine? Si, ducandu-se la bufet, scoase foaia de hartie indoita de sub micile usi care, amandoua, se desfac brusc ca niste aripi de lemn, lasand sa se vada inauntru, aliniate ca la cofetarie, o serie de borcane, rosii, galbene, roze, toate etichetate. Sa-ti fac eu dulceata Ia uite ici si Valeria le prezinta ca un capitan al dulceturilor, pe fiecare muschetar in parte, dupa ce mai intai le citeste etichetele. Desigur ca ea le cunoaste si pe dinafara, dar mai mult ca sa-mi arate mie ca e vorba de ceva sistematic si destul de pretios. Uite aici dulceata de ciresi amare si iar citeste, asta-i de visini borcanele astea sunt de caise crude.
- Dar astea care le faceti acum?
Valeria e si mai amuzata de naivitatea mea, iar Emilia intervine doctoral:
- Or fi de caise coapte Astea-s de caise crude E foarte priceputa Valeria la gospodarie si fara sa ia nota de aprecierea mea elogioasa: A, sa fi vazut la Barlad ce camara, ce casa aveam.
Acum sunt sincer surprins, si cum Emilia a trecut alaturea, unde stiu ca e camera de dormit:
- Sunteti din Barlad?
Valeria imi explica asezat si cu oarecare dichis in fraza:
- De la Barlad chiar nu De pe langa Tecuci dar barbatul meu era la prefectura la Barlad.
Sunt bucuros, caci de la Barlad e prietenul meu, scriitorul.
- Atunci il cunoasteti pe G?
- Cum sa nu? Cum sa nu? Doar eram prieteni, buni vecini Si cu conu Nicolaita, si cu coana Verona A, parca-1 aud pe conu Nicolaita: "Duduca Valeria, ma rog matali, sa ne trimiti si noua din cozonacii matali ca madam G, asa-i zicea el nevesti-si, madam G niciodata nu mi-i rumeneste asa." Ca asa cum ii potriveam eu din faina si aluat, cum presaram stafidele grase si aurii nu orice stafide Pe urma, cozonacii, trebuie sa stii
Si uitand ca se intorsese la punctul initial al vizitei, rapita, de timp si de amintiri, duduca Valeria, tot in picioare, a devenit foarte mobila.
- A, o data la Sfantul Grigore ziua lui barbatu-meu Ce-a fost la noi Dascali, ofiteri judecatorul ca toata lumea venea bucuroasa ca ni se dusese vestea. Ma rog matale sa mananci ghiveci facut de mine ca il faceam scazut in oala de pamant. Numai asa merge ghi¬veciul. Si trebuie sa pui de toate. Unele fac ghiveciul numai cu piept de vaca, dar nu iese bun. Nu-nu-nu. Trebuie sa adaogi si o jumatate de
■■■■-"-, 43 carne de berbec, vreun kilogram de momite, daa! altfel iese fara gra¬sime Nu mai spun ca nu trebuie sa lipseasca nici un fel de leguma si zarzavat! fireste Si daca crezi matale ca ajunge! As Trebuie sa stii sa-1 potrivesti din foc Daca-1 pui pe un foc prea iute, s-a ispravit, iese fiertura Trebuie un foc domol, ca sa patrunda bine, si lasi patru-cinci ceasuri ca sa scada de tot, ca ghiveciul care are zeama nu mai e ghiveci.
Competenta cu care Valeria vorbeste de arta culinara nu e de dispre¬tuit, si daca nu izbuteste sa ma convinga de personalitatea ei (mai e si divanul acesta deselaT), banuiesc aci in ecuatie o necunoscuta pe care nu o gasesc si las totul nerezolvat, cum facem desigur de atatea ori in viata.
Cand Emilia s-a intors, Valeria care (numai mi se paruse miE) nu uitase sa plece, nu iese totusi pana nu ma invita din prag sa vin la ea la masa odata.
Am ramas singur cu Emilia si simt ca, in trei capete, in casa asta, e, neprecisa, cam aceeasi preocupare. Afara trebuie sa fie mereu tare cald, caci soarele e inca foarte sus, trotuarele sunt incinse de dogoare, iar zidurile fierte inca in aer toropitor Ar trebui sa deschida putin feres¬trele, caci mobila si aerul au ceva de apa incropita Dar Emilia se gandeste la altceva
E un fel de impresie evidenta ca toata conversatia de pana acum a fost doar un epifenomen, iar acum venim la obiect. Grava, actrita mai incerca un capat de convorbire. Acum inteleg cat de lipsita de resurse e Nimic n-ar fi mai usor decat o introducere O gluma, o amenintare sagalnica, un suras ar fi ca un fir, dupa care luandu-ne, am ajunge pana la pat. Nimic nu mi-ar fi mai usor decat sa fac eu aceasta tranzitie, dar nu vreau ca un examinator rau, care nu vrea sa ajute pe candidatul incurcat Emilia nu stie sa glumeasca sau, ceea ce e si mai deplorabil, trebuie sa aiba gluma atat de vulgara, incat, intimidata de asa-zisa mea situatie mondena, nici nu indrazneste sa fie ea insasi De suras Emilia nu surade, caci e prea grava. Frumusetea ei caligrafica e, hotarat, injec¬tata sa ramana tare. intr-un anumit sens, e dezarmata, caci nu are nici una din acele arme ale feminitatii menite sa mascheze intentii materiale si sa coloreze situatii delicate. Sau, nu, desigur ca le are, insa brutalitatea cu care eu ii ingreuiez situatia, cruzimea cu care m-am agatat in gand de masca ei grava si de sentimentul ei de adineaori ma fac sa raman amorf, silind-o pe ea sa fie ea, adevarata ea, aceea care se da fara nici o justificare sufleteasca din mobile cu totul straine iubirii.
Mai incearca vreo doua intrebari care nu duc la nimic.
- L-ai mai vazut pe Vasiliu?
Ma joc cu cartile de joc (si ea ar putea porni de acI), raspunzand calm:
44
-Nu.
- Nici eu si acum ma fixeaza.
Nu numai capul, ci toata e alcatuita din rotunjimi ca o pisica mare, plina si balana, dar fara gratia pisicii, caci e prea grava. Umerii ii sunt si ei frumos arcuiti in jos. Poarta o rochie cafenie, decoltata la gat in forma de elipsa, mare, croiala chimono. insa pe spinarea umerilor si a bratelor lipseste din maneci o fasie longitudinala, iar marginile sunt prinse numai prin cateva suvite transversale. Asa ca rotunjimi si piele alba, umar si brat incadrate lung sunt oferite ca mostre din trupul ei imbelsugat. Hai s-o ajut.
- Cand incepeti repetitiile?
Ar putea raspunde cu o fraza rasturnata si provocatoare, cum rastorni o femeie cu poalele in sus, dar Emilia e normala ca un scris de dictando.
- La 15
Mai tace putin eu mai privesc capacul de la soba, "covorul" de pe divan S-a sculat de pe scaun, a ranjit putin, caci, vrand sa zambeasca, pielea scurta de deasupra buzei nu i-a permis, nu mai gaseste nimic, si mi s-a trantit pe genunchi, indesat ca sa-i simt toata greutatea feselor, in cupa coapselor Vrea sa fie sagalnica, se pare, si, simtindu-ma excitat, dupa ce se convinge, cuprinzand cu mana, se intoarce, atin-gandu-mi cu barbia obrazul, si imi da o palma de profesor care glumeste cu elevul lui, prins in flagrant delict. Mereu cu schema ei de suras.
Asta e Emilia.
E in mine o lamurire mare si egala ca intr-o sala vasta de muzeu. imi arata spre camera de dormit de alaturi, ii raspund cu un gest din aceeasi gama, aratand cam inspre bucatarie (oricum e acolo sora-sa, probabil atentA), ridica din umeri si mi se scoala de pe genunchi, intai cu un picior si, intarziat, apoi cu celalalt.
Situatia e atat de brutala, atat de dezbracata de orice conventie, ca ma jigneste. Sunt mai intai stingherit ca om, caci nu vreau sa mi se stie momentul exact cand sunt cu o femeie, cand sunt in exercitiul virilitatii mele. Si nu se poate ca femeia de la bucataria vecina sa nu stie, sa nu banuiasca ce se petrece in acelasi interior cu ea. E penibil sa fii inchipuit in exercitiul functiilor fiziologice, oricare ar fi. Totusi trecem in dor¬mitor.
Emilia se dezbraca tacuta. A ridicat deasupra capului cu bratele intinse rochia cafenie, apoi combinezonul si a ramas goala, cu mijlocul plin, cu o carne molateca si putin mai fumurie, care nu asteapta decat o inclinare a corpului ca sa se indoaie in dungi groase. Sanii ii sunt prinsi, ca la dansatoare in carapace, in cupele de plasa negre ale brasierei
45
(plase care amintesc de acelea pe care barbatii le pun ca sa-si fixeze paruL). O centura albastra ii preseaza putin pantecele, si de ea spanzura lateral jartierele care intind ciorapii. incadrata intre centura si cele doua jartiere care coboara in interiorul coapselor, o floare mica balaie, pe o pernita de carne, echilateral triunghiulara din cauza latimii pantecului tanar, e centrul magiei ei de femeie. Dezbracarea asta mi se pare neve¬rosimil de precisa, e pentru mine un fel de prag trecut, caci stiu cat de lung e uneori drumul pana aici, cat de incert. N-am fost insurat, n-am fost nici macar "colat" si orice femeie care s-a dezbracat simplu, pentru mine, mi-a fixat, uimit, tot ui in mine, cum ti se fixeaza respiratia in pragul unei asteptari. Femeia aceasta voinica, alba, care a simtit ca-mi place sa vad o femeie goala, isi desface de la spate centura, care se desprinde cu tot aparatul de panglici late si elastice, lasand trupul gol, ca spatele unui cal tanar, dupa ce i se ridica hamurile. S-au desprins acum si scufele de plasa de pe sani. Vede ca ma uit la ea si ma intreaba mirata, asa cum ai intreba pe cineva daca nu sta pe scaun, cu ochi mari si fara stralucire, ca niste ape verzi statute: "Nu te dezbraci?" Asteapta trantita pe patul larg, conjugal, de pe care a dat un colt al cuverturii verzi la o parte, si dupa ce a pus prevazatoare sub perina un prosop mic. in imbratisare o simt straina, corp aparte, poate pentru ca sunt putin obsedat de gandul ca sora ei din bucatarie sa nu descopere evolutia acestei vizite (desi e cert ca tocmai de aceea nu va veni, ca e o intelegere intre elE), dar si pentru ca Emilia da ceva programatic acestui fapt care in aceasta impre¬jurare isi merita termenul de dictionar, act.
Raman uscat si simte aceasta neparticipare a mea. Ca sa ma antre¬neze face, rece, exces de zel. Se misca sacadat, zvarcolit, isi dilata narile, isi ingreuneaza respiratia pana la gafaiala. E inutil dramatica, de-mi aminteste de intaia data cand am vazut-o. Dadea concurs la o repre¬zentatie in beneficiu, a unor colegi, la un teatru popular, intr-un sfarsit calduros de primavara I se daduse rolul principal dintr-o drama si cred ca numai din aceasta cauza primise sa joace. Si atunci, ca si acum, era pasionata, excesiva, inutil zbuciurnata. Ea m-a facut sa inteleg mai bine expresia "lyrisme a froid", pe care mi-o reamintesc si acum, cand simt ca o perna grea, amorfa, pantecele acestei femei agitate lipit de al meu. E o voluptate "a froid", cum sunt acele fripturi de cauciuc pe care le cumperi ca sa faci farse musafirilor. imbratisarea cu Emilia nu mai inseamna un dialog senzual, in care fiecare gest si miscare sunt ca niste replici ale corpurilor, raspunzandu-si intr-o piesa bine scrisa si in care 46 zbuciumarea c uneori o indoiala, o apropiere, un suras al voluptatii, un moment de incordare, o descurajare care primeste o dojana suraza¬toare, o lupta unde fiecare miscare are precizia unui schimb de lovituri de floreta, o senzatie de infrangere careia imediat ii raspunde un va! de duiosie. O imbratisare adevai ata a corpurilor e frumoasa ca o convor¬bire intre doua inteligente, in care nici un moment una nu pierde intele¬gerea cu cealalta, sau r?. o carte citita cu pasiune, in care fiecare amanunt e priceput si justificat. imbratisarea Emiliei e insa aproxi¬mativa, in contratimp, pierzand contactul, ca in gestul cand, punand agitat manusile, le-ar pune gresit, pe cea din dreapta in stanga, si invers, apoi ar reveni, ar insista si, fara sa-si dea seama, le-ar schimba din nou tocmai cand era sa le puna bine, din pricina ca nu mai are nici un mijloc de control; in sfarsit, i s-ar parea ca tot mai bine erau intai si ar pierde totul, si mai agitata inca. In acest "teatru", Emilia e tot atat de bine intentionata, tot atat de excesiva si de falsa ca si pe scena, cand joaca furios si prea drastic, cu nadejdea ca totusi "talentul" ei e apreciat. Aceeasi lipsa de gradatie, aceeasi extenuare inutila si aceeasi impresie de platitudine. Cred ca e preferabila pasivitatea absoluta a unei pros¬tituate clasate acestui joc dezordonat care tradeaza nu numai saracia sufleteasca, dar si intentia ei de a fi altfel decat ceea ce este in realitate (iubirea Emiliei jigneste cum jigneste conversatia ei atunci cand vor¬beste cu importanta si cu "radicale"). Ma cuprinde o sila imensa de mine, o deprimare (care, drept sa spun, ma cam ingrijoreaza, caci mi-e teama ca e si un semn de batranetE), ma copleseste un fel de seaca tristete pentru virilitatea zadarnic si josnic risipita. Nu vorbesc. Nestiind ce sa mai faca dupa ce si-a sfarsit rolul, Emilia cauta sa introduca acum un soi de familiaritate apropiata imprejurarii. Are aerul sa-mi spuna cu un suras scurt si cu o sagalnicie rigida, rezumata: "Strengarule, ce-ai facut?" si asta ma dezmeticeste. Scaderea care m-a doborat e socotita, dupa cat imi pare, de Emilia ca o nivelare, si ea, care nu indraznise sa ma sarute, ma saruta acum neconvins, putin profesoral Dar a ales rau momentul, caci daca inainte de imbratisare evit sa o sarut - cum as evita sa beau dintr-un pahar strein - acum mi-e si mai simtita impresia lipi-coasa ca sunt intr-un local josnic, din vitiu. Nu e acea tristeta "post coitum", e mai mult un moment, e o constatare de coborare, ca o piatra kilometrica pe un drum.
Emilia, dupa cateva incercari inutile de a obtine comunicatie cu gandurile mele, se scoala de langa mine, ca sa revie peste cateva clipe, dupa ce a intarziat dupa un paravan. ,~~--~-"~ k i
47
- La ce te gandesti?
5» Parca dandu-mi cu mana in dreptul oc vrea sa-mi sfasie material panza ganduSor Se apropie de mine inselata desuraiToZ respiratia ii e prea incarcata, fata din priJ luaoasa, iar cand se apasa pe miL, L a devine a ji ^
d"Pa ° albina> ar T* glacial- ° mancare> ei ca numai asta explica si aerul ei in^J^T? mult lumea buna, ba, mai ales, dovedeste "st cta ° facut actritA). Cauta deci sa ma intereseze c, P feaza ca un picior dat mingii, la 5^?£££* Ma - Te-am vazut la "Chateaubriand
prea e ca s a
p fi SpUsa unui barbat ntate, un fel de numitor comunl ca o insulta intre doi straini, si « Psa de angrenare a convorbirii,
°arecare «ia¬ "** & gUra E* cM da materialitate (si-i ugJ^ face ca unii actOri sa sporeasca farais scenA), dar dovedea si ca ea^ altceva. Era o asociatie noua leanu, al carei stil banuia ca-mi care
Zr£*??t?Cat*U T ^ de ? "^ P° Mifi Marcu-
-
" anecdote pornografice si scatologice si transa multe situatii, la cel mai animat supeu, cu o apostrofa pe care un ministru o lansase cu succes vietii politice de pe insasi banca ministeriala. Nu pot sa-mi dau seama ce efect are asupra altor barbati vulgaritatea voita (dar voita si din cauza usurarii pe care i-o aduce femeii ce o speculeaza, permitandu-i sa fie ea insasi, cum un suflet de spion se simte bine agent de sigurantA), pe care, de altfel, o sublinia si printr-o eleganta a rochiilor exagerata, dar mie imi infatisa si mai mult prostia de acasa a acestei actrite. De altfel nu facea decat sa imite si ea searbad (cum imita in toatE) pe o mare si frumoasa comediana, dupa cum aceasta insasi adoptase o moda -dandu-i stralucire si savoare, ca si toaletelor pe care le adopta - moda recenta, adusa in teatru, dupa cate stiu, de un celebru actor roman, de la Comedia Franceza. In acesti trei ani, in care am cautat consolare si pretexte, inversunandu-ma sa patrund in viata actritelor si deci sa cunosc si teatrul, am inteles insa ca libertatea de a folosi un limbaj verde era proportionala oarecum cu importanta fiecaruia. in plina scena, de pilda, aveau dreptul acesta - stiu de la repetitie - numai regizorii si vedetele. Asa cum elevii din scoala militara isi fac un ideal din loco¬tenentul instructor si-1 imita in oras cu orice prilej, cu convingerea ca in modul acesta dovedesc o reala superioritate, toate actritele si mai toti actorii necunoscuti cautau sa-si dovedeasca in cercul cunoscutilor lor "cachet-ul profesional" printr-un limbaj degajat. E adevarat, trebuie sa spun, ca libertatea cuvantului si a gestului nu erau mai niciodata jig¬nitoare la marea comediana. Dar asta are nevoie de o explicatie. Un cuvant sau un gest pot sa jigneasca sau nu, dupa felul sufletesc al celui care-1 face.
Gest trivial, propriu-zis, nu exista, numai feluri de a fi triviale. O intamplare mi-a limpezit cu totul aceasta presupunere Pe la sfarsitul lui april, intr-o seara calduroasa ca de vara, m-ara dus cu prietenul R. (seful de cabinet al NationaluluI) in cabina sa luam la masa, caci vream sa mergem cu masina la o gradina afara, Ia Sosea, pe Miti Marculeanu si pe o camarada a ei. Jucau amandoua in ultimele zile ale stagiunii la un teatru particular. N-aveam subiect de vorba, sosisem prea devreme si, in timp ce se imbracau pentru primul act, cele doua actrite, care aveau aceeasi cabina, "ne dadeau o sueta de barfeala", dupa cum decla¬rau ele insele. in timp ce colega facea glume cu o invidie vulgara (glume care intalnind acelasi fond de invidie vulgara la auditor aveau totdeauna succeS) pe socoteala unei colege, Miti Marculeanu a scos de sub masa
49 un soi de cutie de tinichea (ca aceea din care se da de baut la ratE) si ne-a invitat net: "Iesiti afara, ca vreau sa ma" Si spune cuvantul pe nume, asa cum eu nici intre prieteni la vespasiana nu-1 pot spune. E adevarat ca si marea comediana, intr-alta imprejurare, tot la acest tea¬tru, ba cand afara de noi mai era in cabina ei directoriala si Miti Marcu-leanu - venita aici, de la ea, ca in salonul de musafiri al cabinelor - ne invitase afara pe toti, imi amintesc ca aproape cu aceeasi fraza. Dar gestul ei se integra unui alt fel decat aceluia al unei actrite imitatoare Pe ea o stiam, e drept, familiara, si amatoare de expresii neocolite, dar mai stiam si cat de mult suferise din cauza unei iubiri dezinteresate, in care jucase totul, cariera si mijloace materiale; stiam ca de multe ori punea in situatii disperate pe directorul teatrului, anuntand ca nu joaca din motive ridicole (ca sa faca o escapada sentimentala, intr-un rand invocase o indispozitie strict femeiascA), dar mai stiam ca, fara urma de rivalitate, isi sprijinea camaradele, le obtinea roluri, ca un mic roi de fete se foloseau de garderoba ei, de la ciorapii de matase pana la mantoul de blana, ca intr-un rand, ca acei comandanti de vas care se salveaza in urma, desi nu era obligata, nici macar moralmente, acceptase sa nu fie platita ea, ca sa-si primeasca salariul actorii din-trupa - desi circula pe seama ei anecdota ca in ziua cand un extrem de inalt personaj nu i-a trimis cadoul, bizuindu-se pe extrem de inalta lui situatie, care ar fi trebuit s-o maguleasca pe stralucita comediana, ea il silise cu ajutorul unei fotografii dedicate sa se execute numaidecat. Ceea ce n-a impie¬dicat-o odata sa-si vanda casa aproape pe nimic, daca nu chiar pe nimic, unei rude sarace. Pe cand felul Mitii Marculeanu era altul; stiam ca acasa isi controleaza servitoarea, acru, pana la centima, ca in vremea de la inceputul crizei monetare isi alegea amantii dupa capacitatea lor de a-i da indicatii la Bursa. (Drept e ca dupa ce facuse vreo doua milioane din joc, dar mai ales din afaceri, solutionate in dormitorul ei, pierduse tot, absolut tot, ca si Emilia - am aflat mai tarziu - in falimentul unei banci mici, ale carei dobanzi mari le tentasera lacomia, ca luase amantul unei prietene prin intrigi si lamuriri de amanunte fizice, care il despar-tisera de iubita lui.) Cat despre conditiile de plata, atat de incerte la micile trupe neconsolidate, se spunea despre ea ca e platita intotdeauna inaintea servitorilor si a masinistilor chiar, ca e singura pe care "n-o pacaleste nimeni" din cauza indarjirii plate cu care obtine tot ce i se cuvine.
Toate astea n-o impiedicau sa fie pentru Emilia un fel de ideal, caci si idealurile sunt ierarhizate pe o adevarata scara a valorilor. Fara indo-
50 iala insa ca Emilia ar fi putut sa nu aleaga indicele abia superior ei, ci un altul mai inalt - sarind in modul acesta cateva trepte; dar inteligenta ei era prea marginita, nu vedea nimic mai departe decat vecinatatea si pe Miti.
Dar lunga mea absenta, desi sub pretextul fumatului, o nelinisteste. Nu mai are curajul, dupa insuccesul frazei de adineaori, sa mai spuie ceva si simt, asa cum stau cu fata in sus, cu mainile sub cap, ca ma spioneaza Ca urmareste in fixitatea privirii mele, in jocul imperceptibil al mimicii, sa ghiceasca la ce gandesc. intorc privirea si-i surad bine¬voitor, dezolat parca de caracterul definitiv si aproape involuntar al dispretului meu, cum medicul zambeste in treacat unui bolnav incurabil. Apoi revin la marea comediana si prin asociatie de idei la alte intamplari in apa gandurilor mele
Emilia incearca din nou seductia fizica. Se lipseste de mine, dar, fara sa vreau, fac o brusca miscare intr-o parte; nu s-a sters bine dupa paravan si camasa pe care a pus-o ii e uda de apa, la mijlocul corpului Se apropie de urechea mea, e calda si hotarata, dar tot fara simtul realitatii, fara ocol, ca in teatru cand joaca. - Nu mai vrei?
Nu pot spune: nu; ar fi o brutalitate, nu prea dureroasa pentru ea, dar pentru felul meu de a fi obicinuit A inceput sa se dea unui calcul vulgar de excitare metodica, imi gadila sfarcul cat o boaba de linte al pieptului, si nu simte ca ori de la cine ar veni - si mai ales de la ea -mi-e dezagreabila aceasta mangaiere. Nu i-o spun insa, ea de asemeni nu simte, nu pricepe, si repetarea acestei neplaceri ma face sa-mi simt toata pielea corpului, din picioare pana la radacina parului, straina de . aceasta femeie greoaie de langa mine.
Ca sa creeze un fel de alibi, sau mai curand ca sa devieze intr-o justificare cel putin tacerea mea, Emilia ia de pe mescioara de langa capatai doua tigari, din care una mi-o potriveste mie intre buze, desi abia aruncai tigarea, iar alta o aprinde pentru ea Acum cel putin tac pentru ca fumez, deci demnitatea Emiliei e relativ impacata.
Tigarea e placuta, in caldura dupa-amiezii ma simt inca bine, gol si lungit in patul foarte comod, care se bucura de atentia deosebita a stapanei casei, ca o scula profesionala, desi cearsafurile straine ma enerveaza. E larg, conjugal, cu tablii galbui, imitatie de palisandru. Trebuie sa-i spun ceva placut femeii de langa mine Examinez putin odaia in dreptul patului e un sifonier mare, tot galbui, cu oglinda. De-a lungul marginii din stanga, intre cadru si oglinda, cateva fotografii: o actrita prietena, deasupra un actor de cinematograf, a treia e un domn cu mustati gen sergent-major, scrie pe ea cateva randuri, de dedicatie, greu de descifrat de aci. Ultima, sepia, e o femeie, pe care nu o pot
51 recunoaste din cauza ca nu-i vad decat jumatatea de sus a capului, restul e acoperit ca si jumatatea oglinzii de tablia galbuie a patului imi ridic ochii spre abajurul din colt, suspendat pe un picior mare aproape cat o umbrela de soare. E de matase galbena, pictata, si seara, cand e aprinsa, lumina trebuie sa cada intr-o difuziune conica, pe o parte din camera si pe covor, dand musafirilor culcati ai Emiliei impresia unui interior poetic. Mint dintr-o inexplicabila perversitate (nu- cumva e acea iesire din personalitate pusa in contul vitiului meu care zapaceste totul, si nu cumva sunt si eu tot atat de incapabil ca si Emilia, in felul ei, de a gasi unitatea de simtire salvatoare?).
- Foarte elegant abajur Trebuie sa fie o frumusete, seara, cand se aprinde becul si se vad picturile de pe el.
Desi era un paravan in genul unei mode perimate, Emilia fu foarte multumita ca am gasit ceva care sa-mi placa in casa ei.
O privesc cu indiferenta degajata cu care privesti de sus o omida miscandu-se pe poteca. Un reflex, numai din simpla constatare a situa¬tiei, ma indeamna sa-i mai spun ceva agreabil si gratuit de stupid: - Ia uite cate carti ai Le-ai citit pe toate?
Si ma intind peste largul patului pana la noptiera galbuie de la capatai, care formeaza garnitura cu patul: Jertfa de Radulescu-Niger in editia "Biblioteca pentru toti". Emilia e mereu satisfacuta ca ma intere¬seaza lucruri din dormitorul ei si ma lamureste cu o importanta negli¬jenta: "Jertfa o citeste Valeria, eu am citit-o" Cobor pana la etajera cu carti si, uitand ca sunt gol, din pricina ca femeia de langa mine mi se pare atat de putin femeie, caut sa descifrez brosurile care stau stramb, intr-o rana, din cauza ca nu sunt destule ca sa umple rafturile.
Doua feerii, desigur, de la clasa: Trandafirii rosii1 si insir-te marga¬rite2, doua volume din Anna Karenina, in traducere de domnul Brates Un roman moldovenesc, din biblioteca "Minerva", Farmecul iubirii, versuri de Orthansa Constantinescu, Ce este monismul? de dr. Leon, Productia petrolifera in anii 1922 - 1923, Romanii la Marasesti de Gh. Stefanescu si inca altele la fel.
Anna Karenina ajunsa pana in dormitorul Emiliei Privesc din nou din pat, acum cu o melancolie uscata, neangajata cu nimic, volumul fara coperta, numai cu pagina de fata, indoita la colturi, de parca ar fi uscata de singuratate.
- Ti-a placut? Poemul dramatic al lui Zaharia Barsan (1878 - 1948).
Feeria lui Victor Eftimiu (1889 - 1972).
52
Emilia sta rezemata intr-un cot, cu sanii intinzandu-i camasa, ca niste pungute albe in care ai turnat apa; are, grav, o grimasa:
- Are sfarsitul trist, nu-mi plac cartile care se sfarsesc rau Cand luasem cartile, smulsesem si fotografia tipului brun cu mustati razboinice din marginea oglinzii, ca sa citesc dedicatia Cu cerneala violeta, pe partea mai alba, dedicatia are patru randuri cursive, aproape caligrafice, dar repede scris, si relativ mare: "Dragalasei domnisoare Emilia Rachitaru, in semn de simpatie din partea mea, V. Constantines¬cu". Toate majusculele dunt bogate in curbe si ochiuri ca la dictando, iar parafa e atat de abil intortocheata, incat iti face impresia ca autorului i-a fost frica sa nu i se imite iscalitura pe o fotografie dedicata. Privesc fotografia, o fixez si pe ea.
Sta alaturi intr-o rana, voinica si cu piciorul dedesubt indoit in asa fel, incat nu-1 mai incape camasa care s-a ridicat intinsa deasupra lui, cam pana in dreptul unde vine de obicei prins ciorapul de jartiere, impins spre mine, genunchiul apare gol, formand cu piciorul de deasu¬pra lui, lungit, descoperit si el de sub camasa, dar mai putin, un culcus triunghiular de carne bogata, alba si molateca. Solicitata de privirea mea, Emilia imi da lamuriri cu grija cu care ar face o prezentare: "E logodnicul meu".
Sunt intr-o clipa napadit de un sentiment uitat, care ma patrunde tot, ca o eruptie pe intreaga piele imi amintesc de cand cu confratii mei liceeni frecventam bordelurile cele mai mizere, asa cum numai infr-o capitala orientala pot fi murdare si mizere niste bordeie.
Casute mici cu porti de lemn intredeschise, prin fata carora treceam de cate cinci sase ori, pana cand ma decideam sa intru, ca sa nu fiu vazut, nu de vreun cunoscut, dar nici macar de trecatorii necunoscuti si indi-ferenti in casele astea nu atingeam nici un obiect caci toate imi dadeau aceeasi impresie pe care de copil o aveam, cand mi se spunea despre carnea de cal ca e spurcata imbracat, si femeia de asemenea imbracata in capot, ritualul amorului venal se reducea la gesturile si vorbele strict necesare. Ei bine, adeseori intalneam in aceste odai carti postale ilustra¬te si fotografii, pe care multa vreme le-am crezut asa, adunate de pe strada, rapite destinatarilor, numai ca sa impodobeasca odaia femeii, dandu-i iluzia vietii de familie.* Dar intr-o zi am descoperit ca aceste ilustrate erau adresate chiar femeilor la care veneam, cuprinzand date autentice de familie: "Sa traiesti si sa-ti dea Dumnezeu sanatate si tie, si lui Costica", sau agramat si insistent: "Salutari de la Galati, ceai facut cu ceam vorbit; despre haine nu spune nimic eu cum iau concediu viu acolo, vezi trimiteti vorba Marii". Era o lume care nu numai ca nu intra stanjenita pe poarta, ci si scria, avea legaturi de viata normala cu aceste femei si aceste camere; atatia, nu numai ca nu cautau sa distruga
53 orice urma ca au trecut pe acolo, dar se recunosteau prieteni sau rude in scris. Aveam impresia ca descopar un taram nou al simtirii. Fotografia cu dedicatie a logodnicului imi amintea de toata aceasta lume, cu femei care, daca, extrem de rar ziua, treceau in trasuri si le cunosteai, nu numai ca nu le salutai, fireste, dar le priveai strain, de parca ar fi fost detinute plimbate sub escorta la tribunal.
- Si unde e acum logodnicul tau? Ati rupt cumva?
Emilia e extrem de sigura de ea, incat uitand ca e in camasa uda, are o privire orgolioasa.
- E acum detasat in Ardeal, la o administratie financiara dar ne scriem foarte des.
Tresar, caci aud ca a intrat cineva alaturi in sufragerie, insa numai mi s-a parut. O privesc pe femeia de langa mine si ma intreb ce fel de cap si simtire ar putea avea un om care o iubeste cum ar putea fi construit daca atunci cand scrie pe o carte postala, sta la masa, palid, daca zambeste, ce sens are la el "buna ziua", sau "la revedere"? Gan¬direa imi relaxeaza trasaturile, si femeia ma crede mai abordabil. incepe sa-mi sarute adancitura molateca dintre umar si muschii pieptului. intreb cu o nuanta de uimire, caci imi e peste putinta sa cred ca Emilia poate fi iubita, convins, de altfel, ca are sa-mi dea, chiar ea, un raspuns abil, ocolit.
- Logodnicul tau te iubeste?
- Te cred imi scrie mereu de acolo Si e de o gelozie teribila. Cand ies cu el pe strada, se uita banuitor la toata lumea e mereu pornit pe cearta.
Ascult cu interes de poveste americana, si Emilia e foarte sigura ca ma intereseaza in ipoteza de femeie iubita Se incalzeste putin, desco¬pera ca ma impresioneaza mai mult succesele ei de femeie cu altii decat saruturile de bumbac pe umeri.
- Si te iubeste cu adevarat?
- Parca e singurul Pe mine m-a iubit foarte multi.
Spune asta fara nici o emfaza. Si cred ca e sincera, din cauza greselii de gramatica
Observa cineva ca evreii au accent numai cand se infurie Emilia, care de obicei vorbeste corect, greseste, se vede, cand e mai cu pleni¬tudine ea insasi.
- Si cum te-au iubit?
Nu intelege si ma priveste mirata, fara sa incrunte sprancenele dese¬nate, cu ochii mari, verzi Dar e bucuroasa ca ma intereseaza ceva.
- Asa cum se iubeste, cum sa ma iubeasca? incearca acum, cand vede ca a gasit ceva care sa ma intereseze, sa ma sarute din nou Sunt mai rabdator, caci vreau sa stiu cu adevarat
54 ■■ .. ■. ■ ■■ cum poate fi iubita Emilia ii mangai culcusul framantat ca o gutuie, de carne, pe care-1 face genunchiul mare al piciorului ei stang indoit sub ea.
Are ca o lucire bucuroasa de explorator A gasit ce poate trezi in mine dorinta. Caci e ceva care depaseste bunavointa mea. Oricat de mult as fi atatat si tulburat cand viu pe drum, a doua oara, parca trezit, dezmeticit, simt ca n-as putea-o avea. Fara indoiala ca ea spera insa ca un fel de gelozie barbateasca m-ar putea face s-o doresc din nou Cu destul dispret, de altfel, caci socot ca Emilia nu pretuieste pe nimeni, insa, cand are nevoie, se preteaza la ce e necesar, imi spune ca logod¬nicul ei "nici n-a atins-o", fara sa-si dea seama ca expresia asta circula inzestrata cu anume sens, caci ea ii da intelesul nefigurat: ca o adora ca pe o icoana. Asta ma uimeste si mai mult
- I-am spus intr-o seara cand ma conducea acasa de la cine¬matograf, lamurit: "Mai intai pe la biserica O sarutare, doua, acolo, treaca mearga"
Parca as descoperi o lume noua Aceasta delimitare aceasta masurare in pasiune ma uimeste Cum o accepta el? Ce crede? O socoate pe Emilia fata? Mi-e cu neputinta sa cred Toata sensibili¬tatea mea se cabreaza.
Pana la capat o asemenea presupunere mi se pare de necrezut Trebuie s-o intreb
- Asculta, Emilia, el crede, si aici sovai in glas putin, ca esti fata?
- Treaba lui Putin imi pasa I-a lasat Valeria sa inteleaga ca directorul teatrului m-a necinstit Daca-i place Daca nu
Ea pastreaza grava, academica, un desavarsit echilibru si nu-1 tine, inutil, la curent cu intamplarile ei sentimentale.
- Nu e bine sa spui tot barbatilor Treaba lor daca afla Eu taga¬duiesc totdeauna Nu ma costa nimic Daca se supara, pleaca si cu o metodica filozofie: Ce vrei sa le fac? incep sa am un fel de sensibilizare a propriei mele puteri Femeia aceasta care minte pe toti barbatii e sincera cu mine, vreau sa zic indiscreta, palavrageste numai din cauza ca nepasarea mea a scos-o din fagasul ei Altfel, dispretul ei pentru ceilalti oameni trebuie sa fie nemarginit, caci e asa de convenabil voinica si grea, ca pare nutrita cu dispret pentru lume Pe mescioara-toaleta din fata oglinzii mari (tot galbuie, garnitura cu patuL), alaturi de periuta de rimei, de pensa, de masina de ras, de cutioara cu ros de obraz, o sticla de "Origan Coty", si apa de colonia, toate aliniate, e si purgativul "Grain de Vals" tinut acolo, caci Emilia nu concepe ca poate fi ceva de dispretuit la ea De altfel, e convinsa ca numai "intrigile" o impiedica sa fie cea mai mare artista a Romaniei.
.- ■ . 55
E adevarat ca instinctul ei nu se insala E in mine un inceput de dorinta, o vaga sensibilizare.
Din cauza caldurii suntem nadusiti amandoi Cand a vrut sa ma imbratiseze, grea si uda, s-a frecat de piciorul meu, de am crezut ca-mi juleste pielea Asta m-a potolit iara caci senzatiile nu erau de acelasi fel.
Dar acum stie care e coarda sensibila.
- E unul care m-a iubit ingrozitor, saracul
Am zambit mirat si ea a crezut ca zambesc numai neincrezator Pe urma s-a ridicat in genunchii plini si carnosi cand erau indoiti si care, impreuna cu pantecele plat, elastic, cu inca un pantec turtit de grasime tanara, suprapus in mijlocul celuilalt, de parca ar avea un mic inceput de sarcina, erau tot ce-mi placea la Emilia. Stand pe branci, fara sa se dea jos din pat, s-a intins cat mai mult si a tras sertarul de sus al toaletei, aratandu-si soldurile pline si sanatoase, pe care nu le mai ajungea cama-suta moale, care spanzura de ele, la intamplare. Cutia pe care a scos-o era plina de scrisori si amintiri de tot soiul taieturi din ziare si alte maruntisuri.
- Valeria are grija sa le stranga toate Spune ca trebuie pastrate
Emilia are insensibilitatea lenesa, putin lalaie, pe cand Valeria e foarte pedanta si atenta la anumite, dar numai la anumite detalii.
Cronicile, mi-am aruncat ochii peste ele, erau din diferite ziare. Unele cu litere si hartia cunoscuta a marilor cotidiane altele cu hartie mai scortoasa si litere mai mari foile mici, probabil necunoscute In cele mari, totdeauna numele Emiliei era subliniat cu rosu, intr-o lista de alte nume, din interpretarea pomenita irt treacat in celelalte, care pareau in intregime dedicate Emiliei, se vorbea de o mare artista care in Legea iertarei1 a zguduit sala si a emotionat-o, impresionand-o profund.
"E una din nadejdile teatrului romanesc prin vocea ei clara si puter¬nica, prin gesturile ei elegante" imi amintesc ca am fost si eu la teatru o data, cand Emilia dubla un rol intr-o piesa originala, caci interpreta se imbolnavise Ea voia sa dea "celor de la National" pesemne "o lectie de ce inseamna teatru ade¬varat" Articula fiecare silaba, facand-o sa vibreze ca un bob de fier intr-o nuca de tabla Tinea umerii drept si nu ridica bratul decat pana
Melodrama de M. Landray.
56 la inaltimea lor Se misca foarte incet si majestos Rolul era insa al unei sarmane croitorese, care, parasita de iubitul ei, cu un copil, cauta sfioasa de lucru Din tot rolul Emiliei nu se mai pricepea astfel nici un cuvant, si aproape nimic din tot actul acela caci nimeni nu intelegea de ce doamna solicitata nu dadea afara pe scara o solicitatoare atat de batoasa si artagoasa si cu o durere atat de crunta.
Mai era un program de la spectacolele Emma Gramatica si, in regula, diploma de absolvire a Conservatorului, impreuna cu certificatul claselor primare o pipa intr-un loc erau carti de vizita, trimise proba¬bil cu flori
Dupa ce m-a lasat catva timp sa admir cutia Emilia a scos ea singura un pachet de scrisori, cam gros, legat in cruce cu o panglica roza Deasupra avea pusa sistematic o fotografie ca un indiciu despre continut, cum se pune la pachetele de pesmeti pe deasupra imprimatul reclama
- Sunt tot de la logodnicul tau? (Si de-abia ma retineam sa nu pun logodnicul intre ghilimele.)
- Dar nu e logodnicul meu
Am privit mai cu luare-aminte si am inghetat, caci desi semana in mod surprinzator cu logodnicul ei, chipul din fotografie imi parea acum cunoscut Dar cum nu-mi venea a crede, intrebai cu jumatate de glas:
- Cine e?
Si-a asezat putin o perina sub ea intoarsa spre mine, cu mijlocul sucit, accentua o dunga de carne plina, oblica peste coaste, in dreptul coatelor, caci siretul camasutei ii lunecase de pe umar pana jos, pe brat.
- Un tip pe care nu-1 cunosti Era putin cam haloimas, dar era simpatic.
Surade stramt.
- Ce e haloimas?
- Nu stii serios?
- Spune-mi!
- Nu stiu cum sa-ti spun Dar se zice de cineva care e asa Si gandindu-se, cu buza scurta: Cum sa-ti spun? Si hotarat: Haloimas! asa, cu figuri.
- Parca l-am vazut undeva, am spus inmuiat, cu nadejdea contractata ca totusi ma insel.
Ridicand sprancenele subtiate, prea putin arcuite, pe orbita desa¬varsit geometrica:
- E unul Ladima a murit.
57
Priveam fotografia cu uimirea si groaza cu care se examineaza foaia venita de la un examen - pozitiv - al sangelui.
- Semana cu logodnicul meu, dar era blond si foarte inalt Pe urma nu avea mustatile asa in sus decat rareori Saracul, era mereu necajit, si atunci mustata ii cadea pe gura Nu cred ca l-ai vazut vreodata
Cand s-a intors, siretul camasii, intins de brat, s-a rupt, si camasa i-a cazut toata intr-o parte pe coapse, de a ramas goala.
Are pantecul prins sus intr-un corset de grasime robusta, ca Venus a lui Rubens, si care numai cand e culcata se largeste putin.
Ladima sa o fi iubit pe femeia cu respiratia groasa de langa mine, de care ma incalzesc acum ca de o perna prea indesata? Era el in foto¬grafie, asa cum il intalnisem la Movila inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbite mari, adancite cu o mustata de sergent-major si carare de frizer, cu haina lui neagra, de alpaca, iar camasa alba, si cu gulerul totdeauna prea larg, scrobita, cu mansetele mari, rotunde, ca niste burlane, prinse cu butoni roz de camasa, pe cand ceilalti butoni erau mici betigase, desigur de aur - cine stie ce amintire Ar fi fost un cap frumos, de n-ar fi fost atat de demodat Nu cred ca avea mai mult de 35 - 40 de ani dar la varsta asta cativa negustori mari stiu sa fie aproape la moda, cu fata complet rasa, cu camasa de matase, cu mansetele moi stranse pe incheietura, cu cravate tineresti, strict innodate, sus sub gusa, iar parul pieptanat lipit pe spate si totdeauna tuns cu grija, ca sa le dea un aer sprinten.
Acum il vedeam in fotografia veche, desi murise numai acum trei luni, ca pe o cruce de marmora, incadrata in rama de sarma galbena. Dar tot nu-mi vine sa cred ca dedesubt in pachet e cu adevarat ingropat misterul lui, caci a fi iubit pe femeia de langa mine e a fi ingropat sufleteste. Poate ca Emilia exagereaza, cine stie. Ea desface funda roza cu oarecare grija.
- Valeriei nu-i place neregula Le-a aranjat cu grija, in ordine, dupa date Spune ca o femeie trebuie sa pastreze totul
E cu adevarat scrisul stiut Mare, aplecat spre dreapta, cu literele subtiate putin ca sa incapa mai multe. Literele mari sunt facute din linii trase lung, dar fara colaci. Cozile termina mereu spre dreapta, apasat, de parca fiecare rand ar sfarsi intr-o parafa. imi da o impresie de halucinant acest scris subtire, aplecat mult spre dreapta, aproape foarte mare si in acelasi timp cu literele foarte inghesuite E, cel mai adesea, un scris cu cerneala violeta.
Ma uit peste tot teancul mare, ganditor. Emilia vrea acum sa le dea la o parte.
58
- Pierdem timpul Lasa-le
A intins mana si, cand s-a aplecat, sanul mic atarna sub brat ca o gutuie molateca. imi aprind, pe ganduri, cautand sa nu rasara deasupra cat sunt de abatut, o tigara, si zambesc fals, de teama sa nu tradez un prea mare interes. intreb nemiscat, ironic, punand intre ghilimele:
- Sunt "pasionante"?
- Te cred, numai citeste una dintre ele. Da spuneai ca esti grabit? Sunt gol, lungit pe spate. Ea e langa mine, aproape de tot, intreaga, mai sus, ca sa-si poata petrece mana in jurul gatului meu Sanii i se apropie acum voinici, fara sa se diformeze prea mult Banul cel mare, cafeniu, usor bulbucat din jurul sfarcului drept, e pe din doua taiat de marginea de sus a camasii pe care a ridicat-o, din nou, doar intr-o parte. E in jurul cafeniului, ca o aureola alburie, vizibila numai cand privesti atent, irizata mai in alb inca decat restul pielii.
Scot teancul de scrisori surazand.
Le masor cu privirea, le resfir ca pe un pachet de carti de joc, jucand teatru.
- Multe sunt, draga n-ai pierdut din ele? Emilia e flatata.
- Era cam aiurea, scria mereu
Am desfacut panglica, ganditor, cu teama ca voi face o greseala, dar cu dorinta abia stapanita de a citi.
- Da-mi sa-ti dau eu daca vrei sa citesti una de pe la mijloc. Tresar in mine si ii fac semn ganditor:
- Lasa, ca citesc vreo doua de la inceput.
Una doua? Le voi citi absolut pe toate, cu pasiunea cu care surprinzi prin fereastra de vizavi o discutie muta, fireste, intre vecina aproape goala si amantul ei. Nu vrei sa pierzi nimic. Dar acum, cand o lume nebanuita mi se va dezvalui?
Domnisoara,
Stiam ca primavara asta o sa-mi aduca numai bucurii M-ati cautat -ieri si alaltaieri la redactie inselat acum o saptamana de soarele prea timpuriu al acestui inceput de martie, iesisem din casa fara palton (nu pot sa-l sufar mai ales ca e cam vechI). M-a surprins insa zapada moale de alaltaieri si am racit, a trebuit sa stau in casa Am fost destul de pedepsit, pentru ca nu v-am putut admira la noi in redactie si nu m-am putut ameti de parfumul
Fumeaza, dintr-un porttigaret lung de doua palme de baga, rosiatic, si ma lamureste grav:
59
- Era un "Coty" il primisem cadou de la Zaganescu. atat de rar al mainilor d-voastra Tot zambetul de azi nu ma poate consola de surasul dumneavoastra pierdut imi scrieti ca v-arfi de folos, la clasa, piesa intre amor si prietenie Ca ati vrea sa dati productia cu ea Nu-mi spuneti insa autorul Si, cum probabil e tradusa titlul exact in frantuzeste
Daca s-apublicat eposibil s-o gasim sau la Fundatie, desi acum, cu greva studentilor, mi-e teama ca Fundatia e inchisa, sau la Academie Maine voi fi pe la 10 la redactie Nu indraznesc sa va deranjez acasa. Daca veti trece pe la ora 1 sa ma luati am putea lua aperitivul impreuna la vreuna din bodegi.
Sa sper? Cu respectuoase sarutari de maini,
G. D. Ladima
- Cand era asta?
A intors spre mine ochii mari, verzosi, care nu spun, din pricina gurii de manechin, nimic.
- Acum doi ani, cand am dat productia.
Asez scrisoarea pe noptiera si parca-mi ramane pe degete o pulbere ca de la un cadavru de fluture. Sunt nerabdator sa iau alta, caci vreau sa stiu ce-i putea scrie Emiliei, dar nu trebuie sa ma tradez, deci, ocolind, mai fac gesturi gratuite. Apoi:
Domnisoara,
A plouat intreaga saptamana si n-am iesit din casa Cand ploua zile intregi, e ceva intunecat si humos in mine, de parca imi umbla rame pe tot corpul Fireste ca v-am tradus actul pe care mi l-ati cerut tmile Fabre nu e un autor care sa-mi placa, dar gandul ca textul acesta va fi interpretat de d-voastra a mai luminat pentru mine pustiul ceasurilor de ploaie. (Din pacate stau cu camera si prea sus, sub streasina, de vad cum se scurge apa.) La redactie n-am fost decat o jumatate de ora pe zi sa-mi scriu articolul, desi mi-e sila sa scriu cu picioarele in ghetele pline de noroi, ca in bandage ude.
V-am vazut ieri trecand cu o masina mare, albastra, pe Calea Victoriei. Ati ocolit-o pe strada Regala Era o masina de casa, albastra, si v-am facut semne disperate ca sa va atrag luarea-aminte, dar nu m-ati vazut.
Cu oarecare dispret domestic:
- il vazusem, dar am intors capul, ca eram grabita Era masina lui Berdiceanu, trimisese sa ma ia, si el ma astepta.
60
Mi-a parut grozav de rau ca nu m-ati vazut. Era o bucurie care a trecut pe langa mine, cat sa intind mana, dar fara s-o pot opri in loc.
Maine viu sa va aduc piesa in Calea Plevnei, nu ? Sunt atat de curios sa va vad locuinta Am emotie Vreau sa mergem pe urma la cine¬matograf. Un coleg entuziast imi spune de o actrita tanara in Gosta Berling, la Lipscani. Zice ca tot filmul e admirabil. Am oprit biletele.
G. D. Ladima intorc capul spre ea, care e rezemata in cot, intr-o rana, aproape cu fata-n jos. Acum burta cea mica i se lasa usor spre cearseaf. Nu trage din tigare. Pun si foaia asta pe noptiera frunzaresc scrisorile din cutia pitita intre trupurile noastre, asa, de forma, caci le iau tot la rand.
E un bilet scurt, cu creionul.
Mi-a parut rau ca nu v-am gasit acasa. Mi-a spus doamna Valeria, sora d-voastra, ca ati fost chemata de profesor acasa, in vederea productiei Am facut insa o cunostinta pretioasa, in persoana doamnei Valeria, care e o admirabila gazda si o incantatoare moldoveanca. Am gustat cel mai bun serbet din viata mea Am ras am glumit Ce bine ar fi fost sa fiti si d-voastra
"Serbet facut de Valeria" gandesc eu.
Scrisoarea care vine pe hartie galbuie are randurile mai neregulate, pe patru pagini.
Scumpa domnisoara si prietena,
Cat de gresita esti Dar n-am fost deloc suparat Sau in sfarsit daca vrei am fost putin indurerat A fost atat de minunata masa noastra in doi la gradina aceea de pe Stefan cel Mare, pe care numai gustul dumitale ales a putut-o descoperi Toata seara am avut impresia ca sunt ametit de atata frumos. Dupa filmul cu Jannings, care mie mi-a placut foarte mult, si el si Lya de Putti boschetele acelea de trandafiri mici sunt o inventie de poet. Sa traiasca. Ura Nasicu De vreme ce asa il cheama
- Mergeam cateodata acolo, cu un avocat E foarte frumoasa E asa cu boschete si cu lautari Nu e lume multa niciodata.
Nu mai vad de aseara, in toata viata mea, decat seara asta de mai, cu boschet de trandafiri de primavara, cu pui fripti, cu branza noua, cu vin si lautari.
61
Poate ca ar fi fost mai bine sa ramanem acolo Cu toate ca plimbarea la Sosea, singuri, pe sub teii infloriti, a fost inca una din putinele bucurii ale vietii mele ingrozitoare De altfel, totul a pornit de la mine
Eu am avut ideea nefericita sa propun sa luam inghetata la "Flora". Acesta mi-a fost totdeauna norocul. Excesul de fericire ma face nerod
Ridica de umerii arcuiti in jos, care dupa ceafa sunt legati ocolit, in , grumazul lucios.
- Recunostea singur ca spunea prostii cateodata
D-ta ai refuzat, recunosc si politetea d-tale m-a impresionat si m-a indarjit Dar, de ce n-as spune? Mi s-a parut penibil caprin lumea aceea de snobi ai cunostinte de care te feresti Un copil ca d-ta in localul acela!
Ciudat era ca totusi el staruise sa mearga acolo crezand probabil ca o inifiaza Bietul Ladima.
Am vazut ca asta te-a indispus Dar n-am fost suparat Sau, Doamne, poate ca mai bine a fost asa Pretul impacarii a fost un dar. dumnezeiesc care rascumpara totul, chiar si necazurile unui biet scrib urgisit.
Devotatul G.D.L.
- L-am sarutat, ce era sa fac, nu-i asa? Cand veneam pe jos, pe alee, la intoarcere Mi s-a parut ca e suparat din cauza tipilor de la masa Caci nici nu-i cunosteam macar Dar mi s-a parut unul foarte bine si ma uitam la el Ladima era cam ametit, insa a simtit ceva A cerut sa plateasca si am plecat repede.
Totusi parca Emilia exagereaza Chiar asa de pasionat, nu Scri¬sorile sunt, asa, cu intorsaturi de scriitor Are un aer degajat de om care nu prea pune la inima. M-as fi mirat. Sunt probabil scrisori obici¬nuite pe care ea si Valeria, din politica, le-au transformat in amor mare Pe o hartie de un mov aproape alb, tot cu cerneala violeta:
Prietena scumpa,
Te-am asteptat sa vii pana la 11lz inteleg cat de preocupata esti si cat de agitata din cauza productiei Doamna Valeria spunea ca de doua zile nu mai mananci de ingrijorare Ne-am inchipuit ca din cauza ploii asteia, care n-a incetat o clipa de azi-dimineata, n-ai mai venit Noi numai despre productie am vorbit. Daca ti-as spune ca numai cand am dat bacalaureatul am mai fost atat de emotionat, n-ai crede Sambata la ora
62
6 ^2 se joaca nu numai cariera d-tale, ci si norocul meu Am dat ieri in gazeta o nota despre d-ta M-a tulburat dragostea cu care a taiat-o d-na Valeria ca s-o pastreze. Sunt atat de fericit sa-ti vad numele tiparit Tot atat, crede-ma, ca atunci cand mi-a aparut intaia poezie semnata As vrea sa fac totul pentru d-ta. Am o incredere nemarginita in talentul d-tale si o teama vaga ca nu vei fi inteleasa E asa de greu sa faci arta adevarata la noi in tara Stai maine linistita in casa pana dupa-amiaza Voi veni si eu, dar te vom lasa sa te odihnesti singura in dormitor Voi juca tabinet cu d-na Valeria Si vom strajui langa d-ta As vrea sa fii aclamata, sa fii acoperita de flori
G.D.L.
P.S. Domnul acela marunt si batraior cu care ti-am facut cunostinta ieri la Salonul Oficial
- incepuse sa ma poarte pe la expozitii Spunea ca "e neaparata nevoie pentru un artist".
Si Emilia are pentru pictura, ea care seamana cu modelele voinice ale modernistilor fara sa stie, dispretul unui bucatar pentru prajituri. Cred chiar ca am venit la ea si mai viu, nu stiu cum, si dintr-un soi de curiozitate provocata de faptul excitant ca seamana cu nudurile pline, faloase, ale unor pictori pe care un coleg de la Quai d Orsay mi le arata la expozitiile de scandal ale pictorilor noi. Ma gandesc la Picasso, mai ales la Favorv. m-a intalnit ieri la cafenea si mi-a spus surazand cu prietenie afectu¬oasa: Foarte draguta prietena d-tale Mi-au dat lacrimile de bucurie, Emy. (Uite, e stupid sa spun, dar sunt fericit, EmY). Prietena mea Prietena mea L-am rugat sa dea o nota si la ei in gazeta Mi-a spus s-o scriu singur ca o da el inchipuie-ti cu ce graba am scris-o.
Diseara (ah, daca ai sti cum astept sa se faca 9 seara, ca sa viu la d-ta!).
G.D.L.
Emilia ma lamureste cu oarecare pedanterie, caci a observat ca o ascult cu interes.
- incepusem pe vremea aceea cu "unchiul". Nu venea decat intre 5 si 7, asa ca aveam serile libere si stateam cu Ladima, care venea in fiecare seara dupa masa Lua de multe ori bilete de cinematograf de la gazeta. Sau ieseam sa ne plimbam in trei cu Valeria pe bulevard prin dreptul Pompierilor. Asta ii facea mare placere
R R
5
I
!f-g«fl!
«5- J» B" "
=i o 8 e. S"
? S a S 2 3 E
?CSS ^3 c5 3 » t 2«c re o "a £L c 3 -"■
3_ o a. tV ? 2. T 8 o | 2
S«SIsfii £
- « g .= o cr s : m
SW n
» 2 C »
P S> 3 "a
: 3 f» E
§ 3 B» V -l ""■
P 2.-S
I ?!
. ii
S o
E
3"
S o » o C B g r» fiii:
2<
S;5
«-. fii t» 05 s, 3 n.
Lad E* sub oi
! ii ii .s f£l|l
#S S 1 5 as
§
"S
Rt .* ft 5 o» «s a
S i
I f l
11
5 g.
O o
S c
S. 3 §.
Pi a
«StS-
sitt>i g-s&e g?,
^g. g. o go ts g
«oagei
3 3 a funni
2*« ?*. si
5 §J
■13 §.
~ .?■ e s:- ri. a. «r b §:
O ts
5 g S
S 5-!
.5 f1
Si 3. p J"
3 o a
S 3. it- » a
3 O w O O E* ,
OS5
".■O 2. S.
O ta
O> "=
C C o o
O.
as 2 r* s
^ § ^ 3 -, s?
3 g-
3 "O O
3 G3
»
£ 3 " fi» O O. - Q. O
S o a.
Q K 2
S- O s n5 2.» ST
~ g
2 5-
Omul acesta asa de grav, pedant de binecrescut si atat de lipsit de orice familiaritate, ca se ridica in picioare la masa, de teama ca musa¬firul, venit sa-i vorbeasca, sa nu ceara loc sa stea jos, a putut sa fie atat de copilaros? Parca nu mai e el.
Iau din teancul dintre noi doi.
Scumpa mea,
Cum s-au schimbat toate Trebuie sa te vad imi lipsesti ca lumina unui neurastenic De o saptamana nu putem sta ca lumea de vorba in fiecare zi te-am asteptat Noroc ca sora ta e atat de buna ii sunt nesfarsit recunoscator Lamureste-ma ce e cu plecarea asta la Barlad Simt ca innebunesc Nu, nu Vom face tot posibilul sa mergem la Tekirghiol Eu am nevoie de bai calde pentru reumatismele mele Sper ca voi aranja ceva. Si in sat e bine Am auzit ca la Movila sunt curenti Pe urma poti merge cu bacul de la sat la mare oricand vrei Gandul despartirii mi-e absolut imposibil de realizat, cum nu pot gandi un cerc patrat Vom avea atatea de lamurit Nu ca femeie, nu de corpul tau duc lipsa, Emilia. Prezenta ta sufleteasca imi e necesara Trebuie sa fim impreuna E foarte frumos acolo Un prieten care a fost la sat mi-a spus ca vine acolo foarte multa lume buna Trebuie sa vii, Emy. De la 1 la 30 iulie e cel mai frumos sezon.
Ieri m-am intalnit cu amicul, stii care, cel cu cronica din Dimineata si astepta sa-l salut M-am facut ca nu-l vad La gazeta am o multime de plictiseli As vrea sa plec Totul ma dezgusta As vrea sa fim amandoi intr-un oras strain, mare, curat Ieri, cand am fost la voi, te cauta si Cina Nu stiu ce vrea sa-ti spuna. E foarte draguta si cred ca te iubeste mult. Ea ti-a aruncat flori pe scena E drept ca si tu i-aizvarlit un brat de garoafe Prietenia asta ma induioseaza E asa de rar lucru
Scrie-mi doua randuri, G.D.L.
Trebuie s-o iau prin surprindere pe Emilia, mai ales ca mi se pare ca afirmatia din scrisoare ma ajuta. Spun deci o enormitate:
- in definitiv, tot i te-ai dat, de ce nu te-ai fi maritat cu el? imi raspunde cu mimica, apasand in jos buza de sus, departand-o de nas, ca un cioc de rata, a mirare si dispret.
- Asa o data treaca-mearga S-a infruptat el Pe urma ma plic¬tisea Nu era om de inteles, cum era sa mi-1 iau pe cap?
66 inghet de nedumerire. Parca pipai stofe proaste. "S-a infruptat el o data". Ma uit lung la ea. Emilia are constiinta, deci, ca reprezinta un ospat de carne? Are constiinta valorii animalitatii ei exploateaza totul rece, cu randuiala si socoteala; gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei, ca un taran despre marfa si hambar.
Chiar daca n-a iubit-o, ceea ce e penibil e ca un om ca Ladima poate sa scrie unei astfel de femei, fara sa gandeasca nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite Aci vii, dar dupa ce termini pui o moneda sub scrumiera, pe noptiera, si pleci cu grija sa nu lasi nimic compromitator la fata locului.
- Nu mai citesti?
- M-am plictisit, mint si ma intind Mai sunt tigari?
Fumez mult, ingandurat. Se desteapta in mine, chemata de asta, cum se cheama stafiile, viata mea proprie, pe care o comprim greu, indurerat. Cand Emilia incearca sa ma sarute pe gura, desi nu i-am ingaduit asta niciodata, reiau lectura.
Scumpo,
Sunt multumit ca te simti atat de bine acolo, la Barlad Trebuie sa luam bucuriile asa cum sunt Mi-e totusi atat de greu sa-mi inchipui ca te poti simti bine intr-un oras in care nu sunt eu. Pentru ca mi-e totidfara nici un Dumnezeu, cand stiu ca nu esti in acelasi oras cu mine Nu stiu ai sa zambesti poate dar mi separe ingrozitoare fraza ta >yAici petrecem admirabil Ziua, intr-o familie unde e mult tineret Dansam, jucam tot felul de gajuri. Seara ne plimbam prin gradina publica si mergem des la cinematograf" Dar eu eu, Emy unde sunt in toate astea?
Sunt obosit, sunt disperat N-am putut sa plec la intai am avut neplaceri la ziar Nu s-aii platit chenzinele, dar pana acum eu nu eram lasat printre intarziatii care pot sa astepte pentru ca eventuala lor plecare nu ar insemna o paguba Directorul, sau mai bine zis proprietarul politic al gazetei, s-a suparat zilele trecute de un articol al meu prin care ceream sa se mute capitala in Ardeal insa articolul a avut ecou, si un inginer mi-a trimis o brosura a lui, prin care arata posibilitatile tehnice ale stra¬mutarii. A fost un succes personal mare. Ti-l trimit, articolul pe care l-au reprodus vreo doua gazete, sa-l citesti Tin foarte mult la parerea ta Arata-l si Valeriei Am fost inca de joi la adresa data de tine, dar n-am gasit pe nimeni Am fost ain nou dupa ce am primit cartea postala Pachetul era pe numele meu (?), mi l-a dat un fecior L-am dus si-am
. , " .-.■■■ . 67
S?
■fj 5 i ? !■ i
1*1 SI?
5>& i> &"8 8-S.
^ i-n «-T o ^ o c
O-
3 § e
?Ii£"Si:£ cuag
"7 oi O> BH
E
O 3
CA D- tn 2. X>
5 2 o»
£ Sr*
BM ,-.
^5 a o pj" P 3 o. & 2. c/s B B= 8 o a
8/g g-
3 S o. jf 5 » £ »r P a. ft 3
3 B>< n »» d> fr s-
S S o a
S a*"
-a -
^^
: tu
S S: 3 T?
"g I a o
C- B)<
"O -2I.
N ^
D. 5"
BI t: C o fi O a s.
^ S- ^. "^
I o .22-tS>
^1 T sil. T
S " o 2.
Q- BJ _. ST
5 o "S o, B) - BJ
E. o BJI *a s> S" ^" m a -o >a
»■". ax o o il
I o. f vi
I o» i? g.
S 5 S r
. n ~ g 3.
3 Q. fi: f IU -;&II
O4 C mi
Ilil o- S
C/3 T]
o 3 ST
N 3. £ O a. 5" ii S w "
- o S n 3 3 g S.
.2. 2- » E 33.S3 S1 o g g
.g. c o
5S I
» O
O S
S 8
H o
(n
6
C olt
Ui
1 b h
I- a g- s s s
I r
S. a,
I.
■a
8.
Nu mint cand spun ca e placut. Sunt batai care aduc cu masajele si sunt dezgusturi care atrag irezistibil, ca vederea unui sarpe mare, te apasa tristeti la care n-ai renunta. Nu ma mai oboseste nici Emilia, care e incantata cand ii spun ca-mi place la ea
- Vrei sa mai luam cate o cafea cu apa rece?
Ideea cade la timp ca un minutar, ma voi putea parasi in voia gandu¬rilor, dar nu vad cum o sa avem cafeaua..
- Ai tu aici masina si spirt? imi spune firesc si masiv:
- Nu o face Valeria
- Atunci trebuie sa ne imbracam?
. - De ce? Nu e prea cald? E mai bine asa Ma duc eu sa-i spun.
Marturisesc, banuiam ca Valeria nu e intr-adevar plecata dar cel putin se convenea ca ignoreaza ca suntem goi in dormitor E un mini¬mum pe care-1 puteam inchipui pentru a salva pudoarea ei de sora. Deci Spun asa, fara rost, nu stiu de unde, rarit, ca un actor abatut: "Bietul Ladima".
Ea s-a dat jos, a imbracat peste soldurile doldora, care se prelungesc cu coapsele, voiniceste, intr-un spate rotund ca o paine dubla, care tremura in intregime, cand calca apasat, patrunzator, un chimono de satin lucios rosu, imprimat cu flori galbene; si chiar inainte de a-si petrece in fata o pulpana peste alta, ca sa-1 innoade in sold, a iesit in sufragerie. in anul acesta, 1926, in luna aceasta, l-am cunoscut, ca sa zic asa, pe Ladima, intr-o seara, catre miezul noptii, la hotelul "Popovici" de la Movila Aci se aduna seara tot tineretul, care se prajea ziua pe plaja ingusta si sinuoasa. Femeile, aproape anonime in lumina, cand dormitau lungite lanced pe cearsafuri albe, in costume de baie, oarecum toate la fel, ca niste oi intr-un obor sau, daca vreti, unele ca niste flacai la recrutare, altele ca niste "girls" de opereta, deveneau seara "doamne", imbracate, capatau siluete proprii, o biografie si un nume de obicei foarte cunoscut, caci pe vremea aceea veneau la Movila mai toti cei care alcatuiau bunastarea si mondenitatea bucuresteana Ograda selecta, marginita spre maidanul soselei de un gard viu, cam salbatecii, avea, la marginea bataturii de la intrarea hotelului cu aspect de-han de munte, alt gard de soci rari si sezlonguri de nuia, dincolo de care era spre stanga gradina oarecum taranesc de neingrijita, cu mesele restaurantului.
Un fel de umbrar-pavilion, si, mai spre stanga inca, adapostind intr-un colt jazul, slujea seara pentru dans. Situat ceva mai sus decat mesele din gradina, era ca o scena de vara, iar in vreme de ploaie, era,
72 la randul sau, transformat in restaurant Ierarhia sociala, dupa anarhia si devalmasia senzuala de pe nisip, se restabilea aci
Numele cu patina aristocratica, si uneori princiara, se adunau la o parte. Domnii si doamnele care dupa siesta jucasera intreaga dupa-amiaza bridge, in costume albe sau pulovere colorate, dupa ce terminau masa inceputa devreme, se retrageau, unii in sezlonguri, altii plecau sa faca plimbari cu masina, iar cateva cucoane apareau la ferestrele des¬chise ale hanului-vila, caci toti erau pensionarii lui, cu camerele retinute cu un an inainte, si priveau ca la teatru. Consideram toti cu aceeasi curiozitate in fiecare seara pe cei care veneau dupa masa sa ia desert, cafele sau vin; sa danseze sau sa priveasca, si ei, pe dansatori intre noua si jumatate si zece si jumatate, toate celelalte restaurante se goleau, dar gradina "Popovici" era ticsita, caci se adaogau mese pretutindeni, iar cand nu se mai putea nici asa, cunoscutii isi cereau ingaduinta sa se aseze de nevoie la mesele celor sositi mai din vreme. Ba unii priveau si de afara, peste gardul viu. Mai ales ca in vara asta venea uneori seara, de la Constanta, sa ia masa aci si uneori dansa principele Nicolae.
Sambata, ca si duminica de altfel, se mai facea o noua schimbare Toti cei care aveau masini plecau in diverse excursii pentru o zi, doua si apareau democratic cei de la sat, incat o actrita - caci erau aci vreo cinci-sase - vorbea cu dispret de "publicul de sambata si duminica", asemanator, pare-se, celui de la teatru Noi plecasem in sambata asta, un grup intreg, incarcat in Austro-Daimler-ul meu rabla, cum era poreclita de baieti si fete din spirit de antiteza, caci altminteri, cu cei opt cilindri ai lui, era o torpila mare, botoasa, de nichel alb-albastru si piele cafenie la fotolii. Aveam in fata, alaturi de mine, o fetita a unui petrolist american, foarte dulce, foarte descreierata, care bea mai mult cointreau si whisky intr-o seara decat toti membrii unui echipaj la un loc. (Noi am crezut multa vreme ca e o femeiusca neastamparata de 21 - 22 de ani, inotatoare si "nudista" pasionata, caci atat ne spunea ea ca are, dar tarziu am aflat de la un servitor ca nu a implinit decat 15 anI). Tot in fata, langa Mouthy, era actrita satena - grecoaica - pe care nu putea s-o sufere Emilia in ruptul capului in spate erau inghesuiti trei insi din cei cinci, care alcatuiau "banda noastra", "baietii teribili" ai Movilei Un fel de gasconi, dansatorii cei mai buni, cu corpuri elastice de atleti usori, bautori strajnici si destul de scandalagii. (Dar vad ca iau lucrurile in serios Stii ca a inceput sa-mi placa sa scriu? Voi fi pacatuind cumva impotriva gramaticii, probabil ca folosesc mereu unele cuvinte, cum mi se spune ca fac si cana vorbesc, dar altfel nu e greu. Vreau acum sa stii totul. Povestind in scris, retraiesti din nou aceleasi intamplari si
73 bucurii, intocmai, dar parca le simti altfel, apar acum luminate de alt inteles, care le face si mai vii, pentru ca stii si ce s-a intamplat in urma.) Plecaseram pe la sase dupa-amiaza, dupa ce facusem de dimineata plaja, iar dupa-masa flirt, toti sase gramada. Mouthy vrea sa vada camile, pentru ca auzise ca intr-un sat, in jos, taranii ara in loc de cai si vite cu camile Luasem si doua sticle de whisky, caci sifoane gaseam pe drum la carciumi, cateva pachete de tigari "Caporal", fiindca nu fumam toti decat din astea, si o pornisem razna, nebuneste, dand drumul esapa¬mentului de infioram vaile moi si largi, si mai ales, asta vrea Mouthy, stricam siesta burghezilor N-am gasit satul cu camile, de altminteri de la o vreme nici nu mai stiam pe unde mergeam. Luam pana la 100 pe ora, treceam vajaind, urland, injurati de cei cu carute care abia aveau timp sa traga in sant Opream numai la umbrare de carciumi de ceream sifoane inghesuiala ne incalzea placut, caci eram toti in haine usoare. As fi preferat sa am langa mine pe actrita satena, care era foarte fru¬moasa, desi nici Mouthy nu era mai urata, dar prea o cunosteam bine, chiar dormisem de cateva ori impreuna Gandesc ca as fi iubit-o poate daca nu era atat de nebuna, daca n-ar fi plictisit-o, cred, sa fie iubita, si daca nu ar fi fost in viata mea intamplarea care a fost. Poate din politeta fata de Mouthy, poate din timiditate, poate fiindca vrea sa evite familia¬ritatea inghesuielii, caci ne cunosteam abia de cateva zile, Lena Core-mati intarziase sa se suie in masina, iar americana, pentru ca tinea sa fie langa volan, se grabise sa se urce langa mine, facand loc, langa ea, pentru actrita.
Pe drum, mai ales dupa ce mai bauseram putin, Mouthy se deda unui fel de atatare nebunesc. Avea un trup durduliu de mica bacanta, cu picioarele putin cam groscioare sus, caci glezna jos era foarte fina, dar tocmai din cauza asta parca mai pline de pofta, cu talia lunga si sanul mic Sedea sprijinita de cotul meu si potrivita asa, ca, de cate ori intorceam volanul, sa-i izbesc de sus in jos sanul, care elastic scapa totusi zvacnind deasupra si pastra un fel de miscare vibratorie Cand mtoar-
. cem la loc volanul, izbeam iar sanul viu si gol sub camasuta si rochita
.de panza liliachie, acum de jos in sus, si iar vibra Corpul si-1 tinea putin arcuit si indepartat cu socoteala pentru ca toata senzatia sa aiba un punct de centrare Mergeam nebuneste si asteptam cu un fel de panica prilejurile sa intorc volanul Cand a simtit ca ma tulbura nebuneasca ei isprava, mi-a aruncat dupa gat bratul gol si ars de soare, pana devenise din innegreala, auriu, de parea de bronz, ca o cariatida de lampa aurie, asa cum era toata din cap pana in picioare. incercam diferente de
74 caldura, caci bratul ei imi acoperea ceafa si simteam de unde, sfarsind rochia, incepe pielita fierbinte. Eram parca imbatat de viteza, de trepi¬datiile ritmice, nervoase, ale masinii si mai ales de fluidul acela care se strangea in sanul stang al femeii dupa ce parcurgea ca intr-un circuit amandoua corpurile Desi ametiti, baietii, alarmati, au inceput sa protesteze Didi Ghenovicescu, foarte indraznet la vorba, dar uluitor de prudent la fapt, a inceput sa strige in ton marait si sa intinda de jachetica dejerse pe care o luase cu ea si o purta pe umar, tinand-o cu un deget de agatatoare:
- A nu se vorbi cu conducatorul Strict interzis pipaitul in timpul mersului, in persoana soferului
Pe urma era un adevarat hai:
- Mouthy, ai innebunit? Lasa baiatul in pace
Si o tragea de motul bastii albe, care la trupul ei de bacanta mica ii dadea un cap de gheisa de 6 ani. L.C. era palida si suradea nervos, ca sa arate ca nu-i e teama, dar buzele ii devenisera subtiri Parea un catelus sprinten, intr-o rochie de olanda alba, tunsa absolut baieteste, cu ochii castanii, obrajii albi, tari. Avea jumatatea fetei ingusta, iesita putin in afara, o data cu nasul acvilin, ca un botisor aristocratic. Era o frumusete proaspata si sfioasa, care contrasta cu tunsul ei de licean, mai ales cand suradea dulce si facea gropite in obrajii frumos arcuiti, caci avea gura mare. Acum nu privea decat inainte. Aprinsa, invapaiata, Mouthy se agata mai puternic de gatul meu desi Ghenovicescu cauta sa-i desprinda bratul.
Din cand in cand soseaua serpuia ca sa urce vreo coasta, dulce de altfel, dar oricat, mai ales din cauza gramezilor de pietris, menite repa¬ratului, era cu adevarat pericol sa ne rasturnam sau sa derapam La intoarcere, pe dreapta si pe stanga mea, nu mai vedeam de la o vreme decat linii de intuneric. Deschisesem iar esapamentul, pentru ca bubui¬turile lui de mitraliera sa ne faca drumul liber. Farurile foarte puternice, de masina cu pretentii, luminau trei sute de metri inaintea noastra Dar daca in stanga si in dreapta, daca inaintea mea chiar, la zece metri, nu mai vedeam nimic, indelungata obicinuinta cu masina tinea treze reflexele si deprinderile strict necesare Putea Mouthy sa se atarne greusoara de gatul meu, sa-si apese sanii de mine, privirea imi era fixata la doua sute de metri inainte piciorul pe frana, chiar daca era strans intre genunchii rotunzi, plinuti ai ei Mana urmarea strans volanul, chiar daca ea il izbea din cand in cand.
Eram parca o racheta lansata trepidand in noapte.
