Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Optimismul umanitar in epoca literara despre Alexandru VLAHUTA



O epoca literara, ca orice rastimp in care istoricii impart cursul evolutiei omenesti, are un inceput, un punct culminant, un declin si un sfarsit. inca inainte de 1890, caracterele epocii eminesciene incepe sa slabeasca.

Faptul acesta, - ca sa nu mai aducem si alte consideratii care ar da nastere la lungi si nejustificabile digresii, - se vadeste perfect prin faptul ca operele literare cele mai insemnate pentru caracterizarea acestei epoci aparusera toate in prima jumatate a deceniului 1880-l890: si Trubadurul si Scrisoarea pierduta si, bine inteles, intreg Eminescu. in literatura noastra, ca si-n toate celelalte domenii ale vietii, lucrurile merg, dupa cum se stie, foarte repede. S-ar putea spune ca impresionabilitatea se tocise, ca pesimismul incepea sa oboseasca, caci societatea, ca si omul, se oboseste de orice, - afara de placerea de a intelege, cum zice un poet latin.
Dar aceasta consideratie inca n-ar fi suficienta pentru a explica evolutia d[omnu]lui Vlahuta. A trebuit sa vie un ajutor din afara, evenimente noua, influente noua care, -exercitate asupra unei personalitati, cum am vazut, mai putin transant-pesimista si in acelasi timp mai maleabila, decat a unui Caragiale, care s-a schimbat asa de putin si decat a lui Eminescu, care s-ar fi schimbat tot asa de putin, - sa dea nastere la o alta conceptie a vietii si la o alta atitudine in fata ei.

Un eveniment, al carui rasunet nu-l pot dovedi prin nici un text, prin nici o marturisire a vreunui scriitor de atunci, dar care probabil trebuie sa fi avut vreo influenta asupra intelectualilor vremii, deci si asupra d[omnu]lui Vlahuta, sunt marile rascoale taranesti din 1888. Si judec prin analogie: Criza cea mai mare din 1900 a determinat schimbari profunde in constiinta publica si deci si-n literatura, cum vom vedea mai departe. Criza sociala din 1907 a fost si ea determinanta, ca si cea din 1900. Prin urmare, un eveniment asa de mare ca miscarile agrare de la 1888 si innabusirea lor in sange, nu putea sa treaca fara a produce schimbari profunde, mai ales in constiintele sensibile ale celor inruditi cu clasele de jos. Si cum asemenea zguduiri sociale, asemenea dureri obstesti au de efect intotdeuna de a face pe oameni sa inceteze cultivarea eului lor propriu (indeletnicire asa de prielnica pesimismului") si sa se umple de durerile si de interesele altora, - e posibil ca acel dureros fenomen social sa nu fi avut nici o influenta asupra evolutiei" d[omnu]lui Vlahuta?



O influenta hotaratoare si usor de controlat, a fost aceea pe care a exercitat-o asupra poetului domnul Gherea prin articolele sale de critica literara, care, in fond, erau pagini de propaganda a unui nou ideal social, ideal optimist, ideal de lupta, de transformare sociala.
Evident, prin influenta d[omnu]lui Gherea, nu intelegem numai influenta unor cuvinte scrise. Prin ea intelegem si influenta miscarii socialiste, a carei putere culminanta a tinut de la 1888 pana la 1896. Si sa se mai noteze ca socialismul, cum am aratat pe larg aiurea1, a fost expresia acelorasi dureri sociale, care au dat nastere si pesimismului, ca si criticismului lui Eminescu si Caragiale. Eminescianismul si socialismul au fost doua ideologii romantice, doua utopii, - unul, utopie reactionara, cellalt, utopie revolutionara. Legatura dintre ele prin cauzele lor e asa de mare incat socialistii, desi revolutionari", au fost toti eminesciani, lucru care se vede clar la poetii lor. Si atunci influenta miscarii socialiste, asupra d[omnu]lui Vlahuta, prin scrisul d[omnu]lui Gherea mai ales, devine un lucru foarte natural si nu presupune cine stie ce mare schimbare in felul d-sale de a gandi.
Asadar, prin influenta d[omnu]lui Gherea, intelegem influenta unei intregi miscari de idei si de sentimente.
Cand incepe influenta d[omnu]lui Gherea asupra poetului?
Sa se observe ca dupa 1887, cand apare volumul de Poezii, domnul Vlahuta nu mai scrie versuri pesimiste. (Nuvele-e sale pesimiste au fost scrise in 1884 si 1885). Asadar dupa 1887, autorul nostru nu mai este pesimist. Pe de alta parte, sa se aiba in vedere ca articolele decisive, din punctul de vedere ce ne interesseaza, ale d[omnu]lui Gherea: Deceptionismul in literatura romana si Eminescu, au aparut tot in 1887.
Nu vreau sa scot din aceasta coincidenta ca articolele d[omnu]lui Gherea au avut o influenta imediata, dar, oricum, faptul merita sa fie relevat. []
Dar in 1892, influenta d[omnu]lui Gherea asupra poetului nostru e la apogeul ei. Acum socialismul e la zenitul lui. in vremea aceasta si Caragiale cocheteaza cu aceasta grupare, tinand conferinti la clubul socialist in conferinta d[omnu]lui Vlahuta Curentul Eminescu, tinuta la Ateneu in primavara anului 1892, d[omnia] sa face, putem zice, profesii de crdinta socialiste. Spicuim: pag. 11: Explica pesimismul prin teoriile d[omnu]lui Gherea: anomaliile societatii burgheze". - Pag. 15: Sunt multe dureri in viata asta, zice autorul, multe nedreptati si anomalii, care ne amarasc si ne revolta". Si, domnul Vlahuta da un exemplu. Ce exemplu alege? E foarte caracteristic: Iata-l: Cand deschizi un ziar si citesti, de exemplu, ca in cutare mina de carbuni din Belgia s-a intamplat o explozie de grizu, care a lasat morti pe loc 200 de lucratori" E metodul, sau, cum s-ar zice, mentalitatea socialista. Ca sa-ti vina, ca cel mai apopiat exemplu, mizerile proletariatului din Belgia, trebuia oarecare frecventare la scoala socialista romana, care in lipsa unui proletariat national, era vesnic preocupata de proletariatul din Apus, atat de preocupata, incat explica fenomenele noastre nationale, prin suferintele produse de industrialism in Apus, - cum face si domnul Vlahuta imediat mai departe, cand urmeaza: Si pesimismul provocat de aceste atingatoare privelisti ale vietii, etc.", adica de mizeria sociala exemplificata prin exploziile de grizu Si sa nu se uite ca, in aceasta conferinta, e vorba de cauzele pesimismului lui Eminescu E drept ca, vorbind de viata minerilor din Belgia, domnul Vlahuta zice: Cand cugeti la teroarea si jalea atator familii dezolate, atator suflete asuprite, si la noi, si pe aiurea, cum sa nu te simti cuprins de mila, etc.". intocmai ca socialistii de pe atunci, pentru care noi" era un mic adaos ca sa-si achite constiinta. Pag. 18: Eminescu a fost toata viata lui adevaratul tip al proletarului intelectual, in societatea noastra burgheza" cum zisese si domnul Gherea de curand. Si apoi zugraveste pe acest proletar intelectual tot dupa domnul Gherea: Sa traiesti de azi pe mane intr-o vesnica nesiguranta, sa legi nevoie de nevoie si sa tremuri in fiece moment gandindu-te ca poate veni o vreme cand sa n-ai un capatai, unde sa-ti pleci capul, etc.". []



Acest proces de deposedare a claselor vechi de catra cele noua (zugravit de Eminescu cu atata durere si indignarE) l-a atins domnul Vlahuta de mai multe ori. In partea a doua din Dan, vedem pe proprietarul Pungestilor, Temistocle Spano, al carui tata fusese chelar la un boier mare, Iordache Bals, si facuse economii; la moartea lui lasa celor doi baieti cate-un milion; cel mai mare s-a dus la Atena. Temistocle a cumparat Pungestii". (D. II, 118). - E, pe scurt, istoria saracirii boierimii din Moldova si trecerea averilor ei la subalternii lor lacomi, energici si fara scrupule.
Pe domnul Vlahuta il obsedeaza acest fenomen, -caderea neamurilor" si ridicarea noroadelor", cum zice un personaj al d[omnu]lui Bratescu-Voinesti. Dintre putinele personaje simpatice din Dan, e si boierul de neam mare Raclis, care si-a pierdut averea din cauza generozitatii, a gusturilor fine si a lipsei de simt practic, si caruia nu-i mai ramane decat o casa in Calea Victoriei, pe care-i oferea Zissimo Avlami, bancherul, o suta optezeci de mii de franci". (D. I, 73). - Asadar, in locul lui Bals, se ridica Temistocle Spano; in locul lui Raclis atatia altii si, in sfarsit, Zissimo Avlami. Sa se bage de sama: si Spano si Avlami sunt greci, in adevar, burghezia noastra s-a recrutat in buna parte din greci ori bulgari. Se stie teoria lui Eminescu, a paturilor suprapuse. Dupa marele poet, care generaliza la extrem ca orice temperament subiectiv, intreaga clasa burgheza, intreg partidul progresist din Romania si insasi forma constitutionala, - toate noutatile, intr-un cuvant, sunt lucruri grecesti.

Din aceasta analiza a sociologiei" din romanul Dan, se vede bine atitudinea d[omnu]lui Vlahuta: un critic fara mila al intregii clase dominante, sub toate aspectele ei.
Dintre oamenii din orase, nu are simpatie decat pentru cei invinsi: scriitorii de talent si boierul Raclis. Dar acestia nu sunt numai invinsi. Mai au si alte insusiri. Cei dintai sunt artisti, iar boierul saracit e trecutul, e o clasa care a fost in floare odata cu clasele mici, din care fac parte Radu si Dan Si inca o insusire: sunt distinsi.

In sfarsit, simpatia autorului mai e indreptata asupra lui Priboianu, despre care am mai vorbit, si asupra doctorului de plasa de la Pungesti, Aton Pravat. Acestia sunt simpatici, pentru ca lupta impotriva tuturor relelor pe care le critica autorul. Acestia, vorba d[omnu]lui Bratescu-Voinesti, iau biciul si gonesc zarafii din templu. Priboianu si Pravat sunt interesanti. Dintre scriitorii vremii, dintre colegii intru critica ai d[omnu]lui Vlahuta, numai d[omnia] sa a pus in opera literara si luptatori. Tipuri de aceastea lipsesc si-n Eminescu si-n Caragiale si (daca mi-aduc bine amintE) si-n opera d[omnu]lui Delavrancea; de asemenea lipsesc (am remarcat-o la vremE) si-n opera d[omnu]lui Bratescu-Voinesti si-n insemnarile lui Neculai Manea ale d[omnu]lui Sa-doveanu.


Si lucrul e explicabil la domnul Vlahuta. Dfomnia] sa, acuma, recomanda generoasele avanturi". in afara de cei invinsi si de cei care lupta impotriva triumfatorilor, - toti ceilalti sunt rai. in opera d[omnu]lui Vlahuta nu exista nici un om ridicat prin munca lui, nici un burghez de treaba. Iata Peruianu. E activ, energic, a muncit mult, - ar putea fi un om de treaba. Dar nu, mai are cateva insusiri care fac din el un monstru!

    Tipul e real, e consecvent Ceea ce vreau sa spun e ca domnul Vlahuta n-a gasit in viata si n-a pus in romanul sau nici un om cumsecade din clasa burgheza, cum n-a gasit nici Caragiale, si cum n-ar fi gasit nici un romancier socialist. Iar noi credem ca-n realitate asemenea tipuri au existat si pe-atunci, cum exista si azi.
Sub forma aceasta, imprastiata prin articole, prin schite, prin Dan, critica d[omnu]lui Vlahuta e tot atat de excesiva ca si a lui Caragiale, Eminescu si a socialistilor.
Nemultumirea de societate e asa de mare, incat pe domnul Vlahuta nu-l lasa inima sa treaca nimic cu vederea. S-ar putea zice ca uneori, din punct de vedere literar, face exces de critica. Asa, de pilda, cand vorbeste de accidentele de drum de fier la care este expus calatorul roman si de insectele din vagoane fara nici un alt motiv altul, decat ca Dan e in tren spre Sinaia (D. I. 56).

Din punctul de vedere al cui, critica domnul Vlahuta? Am vazut in Spiritul critic ca junimismul a criticat formele noua din punctul de vedere al clasei vechi dominante si din acela al ideii de Stat; ca Eminescu, Caragiale si socialistii au criticat aceleasi forme din punctul de vedere al intereselor claselor mici, obijduite, amenintate si chiar primejduite de distrugere.
Critica d[omnu]lui Vlahuta, desi lucrul nu reiese asa de clar din opera sa, a plecat de la acelasi punct de vedere ca si a lui Eminescu, si a celorlalti, - dar si dintr-un altul: din punctul de vedere al situatiei artistului in societatea romaneasca. Acest lucru il vom observa in alt capitol. Se va vedea importanta acestei consideratii. Si cred ca si critica lui Caragiale trebuie sa aiba si acest mobil, desi in opera sa nu-l putem surprinde nicaieri. Unele fapte si vorbe ale sale poate ar fi suficiente sa ne intareasca in aceasta presupunere.
Cand am vorbit de ceilalti critici (Spiritul critiC), am vazut si solutiile lor, remediile ce propun ei: Eminescu - intoarcerea, macar partiala, la trecut; socialistii - transformarea sociala; Caragiale nu s-a pronuntat clar decat in brosura 1907: - sa se dea tuturora, prin votul obstesc, putinta de a-si spune parerea si de a face ceea ce voiesc, iasa ce-o iesi de aici. Dar domnul Vlahuta? in 1887 nu stiu la ce solutie s-ar fi oprit. Din 1889 pana in 1894, solutia, cum am vazut, este cvasi-socialista, d[omnia] sa fiind in aceasta epoca un umanitarist, un democrat foarte inaintat.
Ceea ce insa este sigur, e ca domnul Vlahuta, in deosebire de Eminescu si Caragiale, n-a fost niciodata conservator. Aici o observatie: optimismul social al d[omnu]lui Vlahuta rezulta mai mult din declaratiile sale facute in articole, decat din opera sa poetica, cum este Dan, caci acest roman are un caracter sumbru si e foarte deprimant. Mai mult, daca n-ar fi Priboianu si doctorul Pravat, luptatori cu oarecare succes in munca lor pentru bine, Dan ar fi un roman pe de-a-ntregul pesimist. []

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.