Octavian GOGA Rugaciune

GRILA:

- se incadreaza in universul autorului;

- specia: "ars poetica" / crez literar / manifest liric: romantism;

- idei principale: poetul - "poet tribun", "pedagog al neamului"; - "exponent al vietii nationale ardelene" (E.LovinescU); - "Goga e ultimul reprezentant al Scolii Ardelene" (Pompiliu ConstantinescU); - "poet national" (G.CalinescU).

Portretul metaforic/ alegoric al poetului in viziunea lui Goga, in "Rugaciune", se contureaza chiar in momentul inchinat rugii: exista aici un patetism autentic, dar nu mai putin o viziune scenica: "Eu cad neputincios, stapane", "Eu in genunchi spre Tine caut", "Parinte, oranduie-mi cararea". Poetul isi "deseneaza" un portret liric:"Ratacitor, cu ochii tulburi,/ Cu trupul istovit de cale", el este cantaretul cel cu "strunele infiorate"; merge pe o "carare" simbolica - este drumul poeziei, pandit de "prapastii" si "negura" - alte metafore ale marilor piedici ce stau in calea desavarsirii sale ca artist, ce- si vede misiunea indeplinita doar fiind instrumentul prin care se exprima aspiratiile si credintele unui neam in suferinta. O spunea, in cea mai clara proza, in "Marturisiri literare" din 1932: scriitorul, in viziunea celui ce a scris "Rugaciune" trebuie sa fie "un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul sau si le transforma intr-o trambita de alarma". in registru poetic, se creeaza o antiteza intre pasiunile insului singur ("doruri", "isipite", "valul lumii", "patimile mele"(), "strigarea lor") "si jalea unei lumi", in limbajul aluziv patimirea romanilor ardeleni lipsiti de drepturi nationale. E vorba de o antiteza gandita in felul celei din "Epigonii" (ars poetica a lui EminescU) intre "noi" si "voi", antonimia - in context, intre "patimile mele" si "durerea altor inimi", intre "rostul meu" si "jalea" unui popor - a celor "umiliti", a celor din "umbra", "Cu umeri garbovi de podara" (si "povara" este, de asemenea, metafora umilirii unei colectivitatI).

Prin ce simboluri este definita poezia aceasta mesianica, poezia scriitorului "luptator", "mare pedagog al neamului", "un revoltat", cum scria in citatele "Marturisirii"? Sunt metafore romantice pline de "furtuna si avant" (cuvinte-cheie pentru preromantisM) si selectate de natura in dezlantuirile ei patetice: Vifor", "furtuna", "fulgere".

Ultima strofa a acestei celebre arte poetice, de mare intensitate emotionala, care chiar deschidea primul volum al poetului, este memorabila: "in suflet seamana-mi furtuna,/ Sa-1 simt in marca-i cum se zbate,/ Cum tot amarul se revarsa/ Pe strunele-i infiorate;/ Si cum, sub bolta lui aprinsa,/ in smalt de fulgere albastre,/ incheaga-si glasul de arama:/ Cantarea patimirii noastre." Original este grupul ternar de metafo e care sugereaza tensiunea sufleteasca: "matca" (sufletuluI), "amarul" (sufletuluI), "bolta" (sufletuluI) - cu epitetul "aprinsa" sugerand ardenta "patimirii"; "glasul de arama" - sintagma in care epitetul (atribut substantivaL) are valoarea unei solemne imagini sonore. Structura si compozitia: sase strofe; doua planuri: unul defineste structura interioara a poatului, celalalt "chipul" poeziei. in ceea ce priveste prozodia: strofele au opt versuri, dar este de presupus ca e vorba de patru versuri rupte la cezura (pauza de respiratiE), caci rimeaza numai versurile cu numar par; in acest caz, putem vorbi de rime perechi.

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.