Definitie: Povestirea este specia genului epic, in versuri sau in proza, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinsa decat schita, care se limiteaza la nararea unui singur fapt epic si avand un numar redus de personaje. Povestirea este o naratiune subiectivizata, adica relatarea este facuta din unghiul povestitorului, fie ca narator, fie ca participant sau doar ca mesager al intamplarii. in povestire, accentul cade pe situatia narata si mai putin pe personaje, de aceea subiectul este mai putin riguros decat in cazul schitei si al nuvelei, iar actiunea este mai destinsa, mai putin tensionata decat in nuvela.
Dupa continut si destinatie, povestirea poate fi: satirica, fantastica, filozofica, romantica, magica, povestirea pentru copii etc.
"Hanu-Ancutei", opera de maturitate, a aparut in 1928, este un volum de noua povestiri si, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu. Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta in frumusetea deosebita a limbii si vraja stilista, observatia realista patrunzatoare in surprinderea destinelor omenesti, candoarea romantica in dezvaluirea sentimentelor si tainelor sufletesti, cadrul de legenda si atmosfera poeticain care se petrec faptele povestite. George Calinescu a asemanat "Hanu-Ancutei" lui Sadoveanu cu "Decameronul" lui Giovanni Boccaccio avand ca argument temele diverse ale povestirilor, relatarea unor intamplari traite sau auzite de povestitori, caracterul relativ independent al fiecareia dintre cele noua povestiri, precum si faptul ca fiecare dintre ele are un alt povestitor si toate se deapana intr-un singur loc. Exista insa deosebiri esentiale intre cele doua creatii literare.
"Decameronul" lui Boccaccio contine "o suta de povesti, ori basme, ori parabole, ori istorioare, cum veti vrea sa le numiti, istorisite in zece zile de catre o preacinstita ceata de sapte doamne si trei tineri, care s-au intovarasit pe vremea pacatoasa a molimei de odinioara (ciuma care a bantuit Florenta in anul 1348 - n.n.), precum si cateva cantari cantate intru desfatarea lor de catre doamnele amintite". Povestirile relateaza "placute sau dureroase intamplari de dragoste precum si alte norocoase fapte, petrecute atat in vremurile noastre, cat si in cele de demult", asa cum spune insusi autorul intr-un "Cuvant inainte" al "Decameronului".
Timp de zece zile, cei zece tineri, retrasi de teama ciumei intr-o vila din Florenta, relateaza cate zece povestiri plus o balada, realizand o galerie infinita de portrete si reprezentanti ai tuturor paturilor sociale, de la torcatorii de lana pana la cavaleri si regi, de la calugarii cei mai daruiti cu har divin pana la tarani si mestesugari, compunand o adevarata "comedie umana", printr-o desavarsita si subtila analiza psihologica. Boccaccio creeaza, asadar, o galerie umana complexa, o vasta fresca sociala realista a epocii sale.
Volumul "Hanu-Ancutei", al lui Sadoveanu contine noua povestiri, relatate intr-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei insisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate. intamplarile se petrec in vreme veche, in timp mitic romanesc, posibile oricand in spatiul spiritualitatii si al credintelor stravechi si nu numai intr-o anumita epoca sociala. Povestirile au o structura epico-lirica, ilustrand participarea afectiva a povestitorilor la intamplarile relatate, iar locul de desfasurare a actiunii este hanul Ancutei sau imprejurimile lui.
Unitate si diversitate in "Hanu-Ancutei"
Unitatea volumului "Hanu-Ancutei" de Mihail Sadoveanu consta in cateva elemente comune celor noua povestiri:
» locul de popas si de petrecere este hanul Ancutei, unde se si intampla majoritatea faptelor relatate in povestiri;
» personajele sunt tarani moldoveni, care au placerea vorbei, povestesc cu voluptate intamplarile si evenimentele respective;
» hangita, atat Ancuta cea tanara, cat si mama ei, "cealalta Ancuta", constituie simbolul acestor locuri de legenda;
» ritualul ce se desfasoara la hanul Ancutei este acelasi in cele noua povestiri: lautarii canta intre doua povestiri, iar inaintea fiecareia creeaza un moment de liniste, o atmosfera de vraja si emotie; se aduc pui fripti pe tigla, se bea vin in cani noi, dupa ce se spargeau cele vechi; placintele fierbinti erau aduse de Ancuta;
» personajele comune tuturor povestirilor, care se gasesc de-a lungul intregului volum sunt comisul
Ionita si fermecatoarea hangita, Ancuta;
» ambitia fiecarui povestitor de a relata o intamplare mai interesanta, mai fascinanta decat cea spusa inainte;
» toate intamplarile se petrec in timp mitic romanesc, un timp al credintelor stramosesti, cand oamenii se conduc dupa legi nescrise, dar bine inradacinate in constiinta si spiritualitatea taraneasca.
Diversitatea celor noua povestiri consta in cateva elemente care le individualizeaza:
» cele noua povestiri sunt de sine statatoare, subiectul fiecareia nu are nici o legatura cu al alteia si fiecare dintre ele are un titlu de sine statator;
» fiecare povestire este o alta specie literara: snoava ("Iapa lui Voda"), idila ("
Fantana dintre plopi"), aventura ("Cealalta Ancuta"), legenda ("Judet al sarmanilor"), reportaj ("Negustor lipscan"), portret prin naratiune ("Orb sarac") si avand cate un titlu sugestiv, care le confera o independenta totala;
» fiecare povestitor are modul sau specific de a relata intamplarea si de a starni interesul ascultatorilor.
