A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc.
Nu-i vorba, Barzovanu, raposatul, era, cand a fost, mai mult carpaci decat cizmar si sedea mai bucuros la birt decat acasa; tot le-au mai ramas insa copiilor vreo doua sute de pruni pe lunca Murasului, viuta din dealul despre Paulis si casa, pe care muma lor o capatase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeata, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Muras, iar la Arad te duci in doua ceasuri.
Marti dimineata Mara-si scoate satra si cosurile pline in piata de pe tarmurele drept al Murasului, unde se aduna la targ de saptamana murasenii pana de pe la Sovarsin si Soboteliu si podgorenii pana depe la Cuvin. Joi dimineata ea trece Murasul si intinde satra pe tarmurele stang, unde se aduna banatenii pana de pe la Faget, Capalnas si San-Miclaus. Vineri noaptea, dupa cantatul cocosilor, ea pleaca la Arad, ca ziua s-o prinda cu satra intinsa in piata cea mare, unde lumease aduna din sapte tinuturi.
Dar lucrul cel mare e ca Mara nu-ti iese niciodata cu gol in cale; vinde ce poate si cumpara ce gaseste; duce de la Radna ceea ce nu gasesti la Lipova ori la Arad si aduce de la Arad ceea ce nu gasesti la Radna ori la Lipova. Lucrul de capetenie e pentru dansa ca sa nu mai aduca ce a dus si vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i "cloceasca" marfa.
Numai in zilele de Santa Marie se intoarce Mara cu cosurile deserte la casa ei.
Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murasului, e manastirea minoritilor, vestita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari si frumoase se vad pe Muras la deal ruinele acoperite cu muschi ale cetatii de laSoimos; in fata bisericii se intinde Radna cea frumoasa si peste Murase Lipova cu turnul sclipicios si plin de zorzoane al bisericii romanesti,iar pe Muras la vale se intinde sesul cel nesfarsit al Tarii Unguresti.Mara insa le trece toate cu vederea: pentru dansa nu e decat un loclarg in fata ma
nastirii, unde se aduna lumea cea multa, grozav demulta lume.
Cica e acolo in biserica aceea o icoana facatoare de minuni, o Maica Precista care lacrimeaza si de a careia vedere cei bolnavi se facsanatosi, cei saraci se simt bogati si cei nenorociti se socotesc fericiti.
Mara, desi crestina adevarata, se duce si ea cateodata la biserica aceasta, dar se inchina crestineste, cu cruci si cu matanii, cum se cuvine in fata lui Dumnezeu. Ca icoana face minuni, asta n-o crede; stieprea bine ca o Maica Precista nemteasca nu e o adevarata Maica Precista. E insa altceva la mijloc. Calugarii, care umbla rasi ca-n palma sise stramba grozav de urat, au o stiinta tainica si stiu sa faca fel de felde farmece pentru ca boala sa-si vie la leac, saracul sa-si gaseascasprijoana si nenorocitul sa se fericeasca. Bine face dar lumea care vinela Maria Radna sa se inchine, si Marei ii rade inima cand pe la SinteMarii timpul e frumos, ca lumea sa poata veni cale de o saptamanade zile, cete-cete, cu praporele in vant, cu crucile impodobite cu florisi cantand psalmi si litanii. Acum, cand vin sutele si se aduna miilepe locul cel larg din fata manastirii, acum e secerisul Marei, caredimineata iese cu cosurile pline si seara se intoarce cu ele goale. Deaceea se inchina Mara si in fata icoanei, apoi isi ia copilasii, pe caretotdeauna ii poarta cu dansa, ii da putin inainte si le zice: "Inchinati-va si voi, saracutii mamei!
"
Sunt saraci, saracutii, ca n-au tata; e saraca si ea, c-a ramas vaduva cu doi copii; cui, Doamne, ar putea sa-i lase cand se duce la targ?cum ar putea dansa sa stea de dimineata pana seara fara ca sa-i vada?cum, cand e atat de bine sa-i vezi?!
Umbla Mara prin lume, alearga sprintena, se targuieste si se cearta cu oamenii, se mai ia si de cap cateodata, plange si se plange c-aramas vaduva, si apoi se uita imprejur sa-si vada copiii si iar rade.
"Tot n-are nimeni copii ca mine!
" isi zice ea, si nimeni nu poate s-o stie aceasta mai bine decat dansa, care ziua toata vede mereu copii sioameni si nu poate sa vada fiinta omeneasca fara ca s-o puna alatureade copiii ei. Multi sunt sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata,destepti si frumosi, rai sunt, mare minune, si e lucru stiut ca oamenide dai-Doamne numai din copii rai se fac.
Mai sunt si zdrentarosi si desculti si nepieptanati si nespalati si obraznici, saracutii mamei; dar tot cam asa e si mama lor ea insasi;cum altfel ar putea sa fie o vaduva saraca? cum ar putea sa fie copiiisaraci, care isi petrec viata in targ, printre picioarele oamenilor?
Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline depoame si de turta dulce. La stanga, e cosul cu peste, iar la dreaptaclocoteste apa fierbinte pentru "vornovisti", pentru care rade din candin cand hreanul de pe masa. Copiii alearga si isi cauta treaba, vincand sunt flamanzi si iar se duc dupa ce s-au saturat, mai se joacavoiosi, mai se bat, fie intre dansii, fie cu altii, si ziua trece pe nesimtite.
Serile, Mara, de cele mai multe ori, mananca ea singura, deoarece copiii, obositi, adorm, in vreme ce ea gateste mancarea. Mananca insamama si pentru ea, si pentru copii. Pacat ar fi sa ramaie ceva pe maine.
Apoi, dupa ce a mai baut si o ulcica de apa buna, ea scoate saculetul, ca sa faca socoteala. Niciodata insa ea n-o face numai pentru ziua trecuta, ci pentru toata viata. Scazand dobanda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de maine,
se duce la capataiulpatului si aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de batranete sipentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica.Nu e chip sa treaca zi fara ca ea sa puna fie si macar numai cate uncreitar in fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se imprumuta pentru ziua de maine. Cand poate sa puna florinul, ea-l saruta, apoiramane asa, singura, cu banii intinsi pe masa, sta pe ganduri si incepein cele din urma sa planga.
Nu doara ca i-ar fi greu ceva; cand simte greul vietii, Mara nu plange, ci sparge oale ori rastoarna mese si cosuri. Ea isi da insa seama cat a avut cand a ramas vaduva, cat are acum si cat o sa aiba odata. Sichiar Mara sa fii te moi cand simti ca e bine sa fii om in lumea aceasta,sa alergi de dimineata pana seara si sa stii ca n-o faci degeaba.
Peste zi ea vede multa lume, si daca-i iese-n cale vreo femeie care-i place si ca fire, si ca stare, si ca infatisare, ea-si zice cu tainicamultumire: "Asa are sa fie Persida mea!
" Iar daca barbat e cel ce-iplace, ea-si zice: "Asa are sa fie Trica al meu!
"
Era una, preoteasa de la Pecica, o femeie minunata, si dulce la fire, si bogata, si frumoasa: ar fi spart Mara toate oalele daca cinevas-ar fi incumetat sa-i spuna ca Persida ei n-are sa fie tot asa, ba chiarmai si mai. Iar preoteasa aceea statuse patru ani de zile la calugariteledin Oradea-Mare: era deci lucru hotarat ca si Persida are sa stea celputin cinci ani la calugaritele din Lipova.
A si facut Mara ce-a facut, si maica Aegidia, econoama, i-a fagaduit ca-i va lua copila si pentru numai 60 florini pe an, caci e vaduva cudoi copii, saracutii de ei. Au trecut insa doi ani de atunci, Persidaimplinise noua ani, si Mara nu se putu hotari sa dea atata banet -pentru nimic. Ar fi putut sa dea; avea de unde; asta ea insasi o stiamai bine decat orisicine; dar n-o ierta firea sa rumpa din nici unuldintre cei trei ciorapi.
Trica ii facea mai putina bataie de cap.Era un om la Lipova, Bocioaca, starostele cojocarilor, care lucra vara cu patru si iarna cu zece calfe, scotea la toate targurile cele maifrumoase cojoace, tinea taierea carnii in aranda si avea de nevasta peMarta, fata preotului de la Cladova. Minunat om!
- asa trebuia safie si Trica!
Iar pentru aceasta nu era nevoie de multa scoala: atat casa-l primeasca ucenic.
Maica Aegidia cerea insa mult, sase florini pe luna, si pe deasupra mai erau si alte cheltuieli.
"Hm" zise Mara, incretindu-si sprancenele, si incepu sa faca in gandul ei socoteala cam cati oameni vor fi trecand in fiestecare an pestepodul de plute de pe Muras. Nimeni in lumea aceasta n-ar fi putut safaca socoteala aceasta mai bine decat dansa, care atata timp a stat pe tarmurii Murasului. Ce-ar fi fost adica daca ar fi luat din ciorapul Persidei aranda podului? Putea sa dea mai mult decat altii, fiindca nuvoia sa castige decat cei 60 florini si inca ceva pe deasupra. Apoi maicastiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la capul podului, peunde trecea toata lumea.
Statea Mara, statea si numara in gandul ei banii, cate doi creitari de om si cate zece de perechea de cai ori de boi, numara mereu si-iaduna de se faceau multi, incat ochii i se umpleau de lacrimi.
S-ar putea oare sa fii vaduva saraca, sa-ti vezi fata preoteasa, feciorul staroste in breasla cojocarilor si inima sa nu ti se moaie?!
Ca lucrurile ar putea sa vie si altfel, asta Mara nu putea s-o creada cand vedea ca-n aievea cum atat de bine au sa iasa odata toate.
