"Ah, Doamne!
grai Persida pierduta in ganduri, e atata timp de cand n-am fost la biserica."
Ii adunase noul-nascut pe cei de atata timp risipiti si-i tinea la un loc, dar ea se uita in ochii fiecaruia din ei si vedea ca pacea n-a intratinca in suflete, simtea ca tot mai are sa treaca prin zile grele.
De ea se apropiau toti cu dragoste si sfiala; pe ea o socotea fiecare mai presus de sine; de dansa ascultau cu totii; ea putea sa-i povatuiasca pe toti dupa buna ei chibzuinta; ei, insa, intre dansii, tot invrajbiti erau, si ea in toata clipa se temea ca nu cumva invrajbirea sa sedea pe fata.
Singura maica Aegidia era cu desavarsire multumita. Isi crescuse atata timp fata pierduta, si acum, dupa ce o vedea chiar mai asezata de cum fusese, era mandra in sufletul ei si venea in toate zilele sa ovada, sa stea cu dansa, sa-i fie de ajutor.
Avea insa pana chiar si maica Aegidia o mahnire in sufletul ei, si indata ce venea Mara sa-si vada fata si nepotul, calugarita marunticanu mai ramanea. Lasa ca prea ii placea Marei sa arate ca e a ei fata,dar mai era la mijloc si botezul.
Hubar staruia ca copilul sa fie botezat cat mai curand, in casa parintilor lui; Persida tinea insa ca copilul sa fie botezat mai tarziu,cand va putea sa mearga si ea la biserica. Iar Mara staruia alatureacu fiica ei si nu se sfia a-si da pe fata dorinta ca tot popa care a facutcununia sa faca si botezul. De cate ori vorba venea la aceasta, maicaAegidia incepea sa tremure, se uita cuprinsa de o vie ingrijire in ochiiPersidei si nu mai putea sa stea.
Tot cam ca maica Aegidia era si Hubaroaie. Ar fi fost, sarmana femeie, gata sa se invoiasca cu toate si sa dea si sangele din inima ei,numai ca lucrurile sa mearga bine si Persida sa nu fie suparata. Niciodata insa sotul ei nu fusese atat de nelinistit ca acum, si, vazandu-lnelinistit pe el, nu mai avea nici ea odihna.
Cum oare ar fi putut Natl sa fie fericit?!
Tinea la copilul lui ca la lumina ochilor sai; adeseori il cuprindea insa simt
amantul ca prea e grea sarcina pe care trebuia s-o poarte.
Era trecuta viata fara de griji. El statea ziua toata in picioare, alerga de ici pana colo, se balabanea cu slugile, cu oamenii din carciumasi cu cei din birt si abia acum isi dadea seama ce fel isi petrecea Persida viata in vreme ce el statea de vorba cu prietenii, se plimba ori isiomora timpul jucand carti. Si totusi el era mereu la dansa, ca sa vadadaca nu-i lipseste ceva, daca poate sa-i dea vreun mic ajutor, sa-i facao mica placere.
Ii era adeseori parc-o pierde, parca a pierdut-o, parca nu mai e nevasta lui, ci numai muma copilului sau. Nu-l mai vedea pe el, nu-lmai baga in seama de cand avea copil, si pe nesimtite se schimbaseralucrurile, incat ea, care-i fusese mai inainte ca o sluga, si-l facuse slugape el. Era destul un semn facut de dansa, pentru ca el sa dea pe totila o parte si sa alerge, caci nu stia nimeni s-o multumeasca atat debine ca dansul.
Dar acestea au venit incetul cu incetul si se petreceau ca lucruri de sine intelese. Se deprinsese Natl cu grijile si cu osteneala zilei atat debine, incat nu s-ar mai fi putut simti bine daca nu le-ar fi avut. Ceeace-l tinea in neincetata tulburare si-l facea nefericit era incordareadintre tatal sau si soacra-sa si mai ales framantarea sufleteasca cestrabatea din ochii mereu neastamparati ai tatalui sau. Ii era parca ogrea nenorocire are sa cada pe capul lor.
Pe Bandi, in sfarsit, nu-l mai baga nimeni in seama.Trecusera timpurile frumoase, cand Persida ziua intreaga ii zicea mereu: "Bandi, vino!
", "Bandi, du-te!
", "Bandi, alearga!
", "Bandi, fa!
"
Nu mai avea nici o treaba, nici un rost in lumea aceasta: putea sa faca ce-i place. De cand se nascuse copilul acela si de cand veniseHubar la casa, el era de prisos, uitat de toti, dat ca o fiinta netrebnicala o parte, ramas singur-singurel in lume.
Asa stateau lucrurile cand a sosit, in sfarsit, ziua botezului, dupa cum o hotarase Persida.
Era lucru nemaipomenit ca o calugarita sa fie nasa, dar maica Aegidia isi pusese toata staruinta sa i se dea binecuvantarea, si bisericaera plina de lume adunata ca sa vada botezul neobisnuit si pe Persida, care intrase deodata in inimile tuturora.
Gatita in haina de casmir negru, pe care i-o daruise socrul sau, inalta cum era, cu obrajii tot plini, dar mai alba decat de obicei, pasindincet si apropiindu-se cu umilinta de altar, ea parea mai mult o vedenie decat fiinta din carne si oase, si multi ingenuncheara cand ea isipleca genunchii ca sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca i-a dat taria dea trece prin grele incercari.
De-a pururea nestrabatute sunt caile sortii.Stand ingenuncheata si cu capul plecat, ea se vedea in gandul ei insasi pe sine, copila rasfatata, stand in fereastra cu geamul spart deo intamplatoare suflare de vant, se vedea deschizand in neastamparulei copilaresc cealalta fereastra, se vedea trecand prin fata macelarieiuna cate una intamplarile care hotarasera viata ei se reamintira insufletul ei parca le visa si le visase numai dupa un plan de mai inaintecroit. Cuprinsa apoi de simtamantul ca nu e sfarsit inca sirul grelelorincercari, ea isi pleca mai tare capul.
"Orisice ni s-ar mai fi intampland, Doamne, grai dansa, dreptate ni se face, dar pe el sa-l aibi sub ocrotirea ta, caci tu l-ai voit, al taueste, tie ti-l voi pastra!
"
Nu stia nimeni ce simte si gandeste dansa in clipa aceasta, dar, vazand-o, toti erau cuprinsi de acelasi simtamant, toti, afara de Mara, muma ei, care, gatita ca nealte dati, statea indaratnica la intrarea bisericii.
Se supusese Mara, dar nu se impacase si ii venea din cand in cand sa se repeada, sa ia copilul si sa fuga cu el din biserica. Ii era parca i-liau, i-l rapesc, i-l arunca in prapastie adanca, in foc mistuitor, si atatnepot avea si dansa.
Cand parintele pleban se ivi imbracat in odajdii, ca sa inceapa botezarea atat de neobisnuita, Mara facu un pas inainte si apoi, pascu pas, stand mereu si facand iar un pas inainte, tot mai potolita, totmai muiata, ea se apropie.
Cand preotul varsa apa sfantului botez in capul copilului, ea tresari strabatuta de fiori si ochii se umplura de lacrimi.
Acum era papistas nepotul ei, cel mai iubit dintre toti oamenii era papistas.
- E frumos!
grai dansa intorcandu-se spre Persida. E frumos si la dansii botezul!
Oameni suntem cu totii, tot crestini, crestini adevarati,tot un Dumnezeu avem.
- Draga mea mama!
grai Persida si o imbratisa. Dac-ar fi toti ca tine, n-ar fi in lumea aceasta decat fericire.
Atat era de fericita Mara, incat imbratisa pe maica Aegidia, pe Natl, pe Hubaroaie, pana chiar si pe Hubar, care nu radea nici acum, ar fifost in stare sa imbratiseze pe toti cei adunati in biserica.
- Voi mergeti acum acasa, grai apoi grabita, caci vin si eu, dar trebuie sa trec mai inainte pe undeva.
Trebuia, neaparat trebuia!
Cum adica?!
Hubar ii facuse copilului un dar de un pumn de galbeni; Hubaroaie il inzestrase cu cinci mii de florini; nu putea sa ramaienici Mara mai prejos. Avea si dansa: trebuia sa arate ca are, ca nu enici dansa cea din urma, ca tine si dansa la el.
Alergand spre casa, ea era tare hotarata sa-i dea Persidei zestrea. Acum era cel mai potrivit timp ca s-o faca, pentru ca sa vada Hubarca nu e nici Persida orisicine si sa stie lumea ca nu e feciorul lui Hubarmai presus de fata ei!
Da!
a Persidei era zestrea; pentru dansa o adunase: acum era timpul sa i-o dea.
Pare insa ca erau prea multi bani, asa, deodata.Se adunasera la pod, cu padurea si din camete, din putin cate putin mai mult si tot mai mult, peste treizeci de mii de florini.
Era destul sa-i dea treizeci, douazeci si cinci ori douazeci de mii. Ceilalti tot ai ei raman, dar sunt mai bine pastrati.
Ea lua in cele din urma zece mii. Tot era mai mult decat ceea ce daduse Hubaroaie, poate chiar prea mult si ii venea Marei sa seintoarca din drum.
Era hotarata sa dea banii in fata tuturora, cum lucrul acesta de obste se face. Hubar tinuse insa ca de ziua aceasta sa vie nora-sa lacasa lui si masa de cumetrie era un fel de nunta, la care Hubar isiadunase, in cinstea nurorii, pe toti prietenii si cunoscutii, tot oamenide frunte, de care se sfia Mara. Vazand atata lume si asa oameni, iiparea rau ca n-a luat mai mult.
Ea-l chema pe Natl la o parte.
- Uite!
ii zise, am tinut si eu sa fac un dar pentru copil. Nu e mult, o parte din zestrea Persidei: opt mii de florini!
Am sa vi-i dau,adauga intinzandu-i banii, si pe ceilalti. Acestia acum, de botez.
Natl stia ca Persida are zestre. I-o spusese Persida ea insasi aceasta. Stia si ca zestrea e mare. Acum insa, cand vedea banii in manatremuratoare, el, cu toate aceste, se sperie oarecum, caci multi trebuiau sa fie banii pentru ca dansa sa poata rumpe atata din ei.
- Nu, zise el dandu-se putin inapoi, te rog sa nu ni-i dai, caci trebuinta nu avem de dansii si la d-ta sunt mai bine pastrati decat lanoi. Ni-e destul sa stim ca-i avem. Daca il tine Dumnezeu pe tata cume acum, avem destul, iar daca nu, adauga el sarutandu-i mana, n-osa mai fim cu d-ta ca mai inainte.
- Da, da!
raspunse Mara. Mai bine decat la mine unde ar putea sa stea? Sa stiti ca-i aveti pe toti, nu numai pe acestia.
Atat voia Mara, ca lumea sa stie, si de aceea nu se mai putea stapani, trebuia neaparat sa le spuna tuturora, fiecaruia in taina, can-are nimeni ginere ca al ei, care n-a voit sa primeasca opt mii deflorini, o parte din zestrea sotiei sale.
Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa. Las ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit edovada de vrednicie, si mesenii toti intelegeau de ce Mara sade inscaun ca pusa intr-un jet si vorbeste rar si apasat. Pana chiar si Hubar,care adunase si el destul, se uita cu un fel de mirare la dansa, caciera femeie neajutorata.
Iar Persida se uita mereu si iar se uita la dansa, o intelegea deplin, si ar fi voit sa fie singura, ca sa poata plange. Prea venisera lucrurile frumos si peste toate asteptarile ei bine; era peste putinta ca ele saramaie mult timp asa, si ochii ei necredinciosi umblau scrutarori dela unul la altul, ca sa afle de unde are sa inceapa cea mai apropiatamahnire.
Natl, ei atat de drag acum, nu era in voia lui cea buna, cum il stia de odinioara. Si, cine stie?!
Poate ca nici n-avea sa mai fie vreodatain viata lui. Vin anii, vin grijile, vine greul vietii si trece veselia inimii.
El era stramtorat, dus cu gandul, parca nu credea ca sunt toate cum le vede si nu cuteza sa se bucure.
Hubaroaie era pierduta in purtarea de grija pentru lumea adunata la casa ei, avea suparari peste suparari cu cei de afara. Tot sevedea insa ca ochii ei se opresc, de cate ori intra in casa, cu un fel detemere asupra sotului ei. Nimeni mai bine decat dansa nu-l cunostea,si dansa-l vedea ca tot nu s-a impacat cu lucrurile.
Multumita, voioasa, omeneste fericita nu era decat Mara, care le uitase toate si se pierduse cu desavarsire in clipa de acum. Si, totusi,tocmai de la dansa a pornit intristarea inimilor.
Era peste putinta ca ea sa nu-si aduca in cele din urma aminte si de cei ce nu se bucurau impreuna cu dansa, iar aceasta o-nduiosa pedansa si o mahnea pe Hubaroaie, care-si reamintea amaraciunea decare fusese cuprinsa cand a grait vorbele pentru care Mara ii facusemustrari. E grozav lucru sa doresti moarte cuiva, si-i era bietei defemei parca toti stiu acele vorbe si toti o mustra pentru ele.
Apoi nu putea nici Trica sa se bucure cu Mara, si Persida se rosi ca bujorul cand muma ei isi aduse aminte de el. Despre Trica nu erabine sa se vorbeasca tocmai acum, cand mintea fiecaruia era stapanitade gandul ca are Mara bani multi. Ii era lui Hubar rusine ca nora-saare frate pe acel om soios si nepieptanat, care seamana mai mult asluga proasta si intrase alaturea cu toti oamenii fara de capatai la Verbonc. Cum se potrivea? Mama ca Mara, fata ca Persida si fecior ca Trica!
Acum, in clipa aceasta, ii era si Marei greu, si ea-si facea mustrari.
Frumoasa a fost ziua, dar ea nu s-a sfarsit in voie buna, si la despartire inimile erau mai mult inclestate decat deschise.
Nici ca se mai puteau deschide in curand.Peste cateva zile Mara a primit veste de la Trica al ei. Fusese lovit in sold de o tandara de bomba si zacea acum intr-un spital din Verona.
- Simteam eu!
grai Mara. Dar eu singura sunt vinovata.Si umbla Mara plangandu-se mereu de la Radna la Lipova si de la Lipova la Radna. De cand isi stia fata bine asezata, se gandea numaila feciorul ei si nu baga de seama ca mai mari decat ale ei suntsupararile din casa Persidei.
Avea Hubar cuvintele lui de a nu fi multumit, dar nu putea sa le spuna nimanui, ci trebuia sa-si caute prilej spre a-si da pe fata supararea.
Tot vechea neintelegere.Ii intrase in cap gandul ca are de Sfantul Gheorghe sa-i treaca macelaria lui Natl si apoi sa se duca acasa, la Viena.
- Traiti voi, ii zise el nevestei sale, mai bine fara de mine decat cu mine.
Hubaroaie ramase ca lovita de un junghi drept in inima. Ce ar fi putut insa ea sa-i zica ori sa-i faca spre a-l incredinta ca tin cu totii ladansul?!
Lucru lamurit era numai
ca Natl nu putea sa ia macelaria fiindca nu era maiestru. Degeaba alerga Oancea, caci Bocioaca, suparat raupe Trica, de la care primise cele saptesprezece sute, si zgandarat mereude sotia sa, tinea una si nestramutat la hotararea lui de a nu primi inbreasla pe un om care nu si-a facut taietura de maiestru la timpulhotarat si-a umblat ani de zile de-a randul fara de rost.
Astfel treceau zilele, si in trecerea lor inimile se inaspreau tot mai mult.
In Saptamana branzei, cand Trica s-a intors, in sfarsit, acasa, singura Mara se bucura, iar Persida ar fi voit sa-l roage sa se ascunda, casa nu-l vada Hubar. Nu se putea sa vie la mai rau timp.
Dar era venit.Cam soldis, nu-i vorba, cam plecat intr-o parte, insemnat, ca nu cumva sa uite vreodata cele petrecute, dar ii sedea oarecum bine si lacojocarie nu-i faceau nici o stricaciune, asa zicea Mara.
Cum poate omul, Doamne, sa se schimbe trecand prin lume!
Lasa ca era periat si pieptanat, cu obrazul ras si cu mustacioara rasucita,bine strans la brau si cu caciula pe-o ureche, dar degeaba mai cautaiin el pe prostalanul motolog, din care putea orisinice sa faca ce vrea.
- Bocioaca e prost, grai el cand Persida isi spuse supararile. A fost totdeauna si o sa ramaie toata viata lui. Am eu sa-l dumeresc si-osa vezi ca toate au sa mearga struna.
Usurel apoi, fara de grija, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, el s-a dus la Bocioaca, dar la Bocioaca, nu la nevasta lui.
Era foarte suparat Bocioaca, dar cand l-a vazut ca vine razand, cand l-a vazut ca-i cam soldis, dar altfel de tot bine, nu mai avea niciel ce sa-i faca.
- Stiu ca te-ai suparat, ii zise Trica. Dac-ai cerceta mai de aproape, n-aveai de ce, dar te-ai suparat; uite, bate-ma, trage-mi palme, ca sicand ti-as fi fecior, ca te-am avut ca tata, apoi sa fim tot ca mai nainte!
Bocioaca clatina din cap. Ii era foarte greu, dar nu putea.
- Ce-a fost a trecut, grai el scotand vorbele cu anevoie. Eu ti-am spus si tot ti-am spus sa te pui bine cu jupaneasa; ce sa-ti fac daca n-aivoit sa ma intelegi?
Trica se uita lung si cam cu mila la el, apoi il apuca de brat.
- Daca jupaneasa e stapanul casei, zise, sa mergem la ea.
- Nu e stapanul casei, raspunse Bocioaca, dar pacea casei de la ea atarna si asta nu o dau pentru nimic.
- Sa mergem la ea, zise iar Trica.Marta si fata ei tresarira cand Trica se ivi in pragul casei mari, unde ele lucrau la fereastra. Prea venise fara de veste omul care lezguduise pe amandoua atat de mult.
- Jupanul zice, grai el dezghetat, ca nu poate sa ma primeasca iar calfa, fiindca nu voiti d-voastra. Daca eu as avea nevasta, n-ascere invoirea ei, adauga el uitandu-se cam de sus in jos la Marta;fiind insa ca jupanul o cere si eu n-am vreme sa astept, o fac catanestesi va intreb daca ma primiti ori nu.
Sultana incepu sa tremure: era tot omul strasnic, care-i arunca atunci pe ceilalti la dreapta si la stanga ca sa-si deschida drum spre Verbonc.Ii era frica de el, dar nu ar fi putut sa se departeze de dansul.
Marta era strivita. Ea singura il intelegea. Dar nu se dadea.
- Dupa cum ai venit si dupa cum intrebi, grai dansa veninoasa, ne vine sa-l intrebam noi pe jupanul daca mai putem ori nu sa stamsi noi in casa aceasta.
Bocioaca, omul pacii, ar fi voit sa fuga si sa-i lase singuri.
- Bine, ii zise el Martei, nu se poate sa vorbesti si tu fara ca sa intepi cu limba?!
Ce ai cu el? Spune-mi si mie, ca sa stiu.
- Nu are nimic!
grai Trica. O fi avut ce-o fi avut, dar nu mai are si nici n-o sa mai aiba nimic. Eu raman si pace buna!
Cine se ia dupamuiere se mira si el unde se pomeneste. O sa vezi cat de bine o sa nenaravim.
Asa au ramas apoi lucrurile.Era hotarata acuma si treaba lui Natl.Nu-si facuse Trica anii de calatorie, dar Bocioaca tot tinea sa-l scoata maiestru.
- Inchide tu un ochi, grai Oancea, care nu putea nici acum sa se stapaneasca, apoi inchidem si noi ceilalti unul. Noi stim, noi facem,si nimeni nu ne mai poarta de grija.
Cam asa se gandea si Bocioaca, si inca in postul Pastilor amandoi cumnatii au fost scosi maiestri.
Nu mai avea Hubar acum de ce sa fie nemultumit si nici nu zicea ca este.
A treia zi de Pasti, Bocioaca a dat masa mare in cinstea noilor maiestri. Nu putea nimeni sa-i ia dreptul acesta, lasa ca era staroste,dar mai avea si fata mare.
Hubar nu numai ca s-a dus si el cu nevasta-sa, dar a dus cu dansul si pe parintele pleban, caci Bocioaca poftise si el pe parintele protopop, si intaia oara, de cand venise la Lipova, Hubar nu se mai simteastrain intre straini, ci acasa la el, inconjurat de ai sai.
Ce oameni cumsecade!
Dar tocmai aceasta il facea sa stea ca pe spini si pe jaratic.
Ii venea sa planga cand se uita la fata senina a Marei. Cuprinsa de simtamantul ca dansa i-a adunat pe toti la un loc si ca copiii ei suntcheagul care-i tine stransi, ea umbla mandra si usoara, oarecum pezburate, si vorbea rar si apasat ca o imparateasa.
Iar el tresarea cand ochii se indreptau asupra lui si ar fi voit sa poata sta ascuns intr-un colt.
Ce-ar fi zis toti acesti oameni daca ar fi stiut ce fel de greutate apasa asupra lui?!
Putin i-a pasut mai nainte; acum insa tinea sa-l socoteasca si ei cum el ii socotea pe dansii.
Ii era destul sa se uite in ochii mari ai Persidei pentru ca sa fie incredintat ca ea stie. Nu putea sa-si dea seama cum si de la cine aaflat dansa, destul ca nu din intamplare-l tinea pe Bandi la casa ei, siii era greu de dansa.
Nu fusese mai inainte pentru dansul nimeni mai sus de parintele pleban; incetul cu incetul insa el a ajuns s-o puna pe Persida mai presus de toti.
- Pleaca, i-a zis preotul cand a vazut nerabdarea lui, du-te, stai acolo in linistita retragere, caci ai din ce sa traiesti.
Asa si voia sa faca. Acum insa, cand toate se lamurisera, incat nu mai ramanea decat ca Natl sa se mute si sa ia macelaria, el numai dormea noptile si nu mai avea zi tihnita. Cum putea el sa plececand nevasta lui plangea deznadajduita de cate ori vorba era de plecarea lui? Cum putea sa se departeze din lumea aceasta, in careacum se simtea atat de bine? Cum putea sa plece fara ca sa fi facutceva cu Bandi?
Persida, care-l tinea pe baiat la casa ei, nu era de parerea preotului: el trebuia neaparat sa vorbeasca cu dansa.
Si daca au doi oameni sa vorbeasca ceva, ei o stiu aceasta fara ca sa si-o spuna.
Persida vedea si ea ca el voieste sa vorbeasca cu dansa, si degeaba ii zicea Natl sa nu se amestece, caci simtamantul de mila si dorul de liniste o impingeau sa lamureasca odata si lucrul acesta. Ea n-asteptadecat sa-l prinda singur.
- Uite, tata, ii zise ea ca si cand vorba ar fi de un lucru de nimic, noi ne mutam de Sf. Gheorghe; n-ar fi oare bine sa lasam carciumain seama lui Bandi? Baiatul e tanar, dar e asezat si harnic si n-arduce-o rau daca am purta si noi grija de el.
Hubar se facu alb ca varul.El se uita catva timp tinta si cam speriat in ochii ei, apoi ii apuca mana, o tinu stransa si incepu sa planga mai intai incet si pe inabusite,iar in urma cu hohote.
- Ce sa fac eu?!
striga in sfarsit.
- Dac-ai fi om rau, n-ai plange: nu ti-ar pasa, cum celor mai multi nu le pasa, grai dansa. Intreaba-ti inima, caci ea-ti va spune ce ai safaci, si rau nu poate sa te povatuiasca.
- Eu zic sa-l iau cu mine, zise Hubar, sa-l duc acolo, sa-i fac vreun rost si apoi sa ma intorc.
Persida stete catva timp pe ganduri.Era frumos si bine asa; mai frumos si mai bine nu s-ar fi putut, si mare lucru ar fi fost daca Hubar ar fi facut-o aceasta mai demult.Acum insa parca era prea tarziu. Dar toate sunt cu putinta cand omulvoieste cu tot dinadinsul, si lucrul trebuia sa se faca; de la el atarnapacea si linistea intregii familii.
- Am, grai dansa, sa-l iau pe departe si sa-l pregatesc. Treci maine seara, daca poti, pe la noi. O sa potrivesc lucrurile asa ca sa fiti singuri si nesuparati de nimeni. El tine la mine si o sa ma asculte.
Si tinea, in adevar, tot mai tinea Bandi la Persida. Vorba e numai ca om in toata firea n-a fost Bandi niciodata si mai ales acum, decand lucrurile se schimbasera, el se facuse de tot sperios.
Un singur gand il muncea: ce are sa se aleaga de el dupa ce Persida se muta la casa lui Hubar?
- De ce?!
intreba el dar cand Persida il intreba daca vrea sa mearga fie la Pesta, fie chiar la Viena.
- Sa vezi si tu lume, sa mai inveti, sa te faci om, raspunse Persida. Tata mi-a fagaduit, urma ea, ca te ia cu dansul daca vrei sa mergi.
- De ce ma ia? intreba iar Bandi.Nu intra-n mintea lui gandul ca Hubar, omul rau si urgisit, de care muma lui fugea speriata, sa-i faca lui vreun bine.
- Pentru ca sa-mi faca mie o placere, raspunse Persida.Da!
asta o intelegea Bandi. De dragul Persidei putea pana chiar si Hubar sa fie bun.
El dete din umeri.
- Si cand o sa ma intorc? intreba.
- Cand vei voi, raspunse ea.Bandi dete din umar.La urma urmelor, totuna ii era daca cu dansa nu putea sa mearga si daca asa voia dansa.
Putea Hubar sa vie acum, caci toate erau pregatite.Desi o stia insa aceasta, Hubar, iesind seara ca sa mearga la carciuma de la Sararie, tremura in tot trupul, ca facatorul-de-rele care vedeca nu-i mai ramane decat sa savarseasca fapta. Greu, de tot greu ilapasa gandul ca trece peste povata preotului, si-i venea la tot pasulsa se opreasca si sa se intoarca din drum. Era parca peste putinta calucrurile sa se sfarseasca atat de frumos cum el le planuise. Nu-iramanea insa decat sa mearga inainte, cum merge bolovanul pornitodata pe coaste la vale.
Ajuns fata in fata cu Bandi, singuri in casa, el era hotarat cu desavarsire.
- Carevasazica, vii, baiete, cu mine? intreba el.Bandi se uita la dansul si parca nu mai era omul rau si urgisit, parca era in zambetul si in ochii lui o bunavointa nemaipomenita.
- Ma duc, raspunse el. Daca vrea Persida!
- O sa-ti mearga bine, baiete, urma Hubar, o sa le ai toate din destul.
Bandi se uita iar la el.
- De ce? intreba.
Era in acel "de ce?" si in felul cum fusese rostit ceva ce-l infiora pe Hubar.
Ajuns odata pana aici, el nu mai putea sa se stapaneasca: trebuia sa mearga inainte pana la sfarsit, sa scape de toata greutatea ce-lapasa.
- O sa-ti spun mai tarziu, grai el. Acum sa stii numai ca n-ai pe nimeni in lumea aceasta mai aproape decat pe mine.
Bandi se dete indarat si incepu sa rada pe ranjite.
- Ai cunoscut tu pe mama? intreba el ridicand mana. O stii? Iti aduci aminte de ea?
- Da!
raspunse Hubar, cu capul plecat.
- Nu-mi mai spune, ca stiu, grai Bandi cu glasul inabusit. Mi-esti tata!
Nu-i asa?
- Da!
ii zise Hubar apropiindu-se de el.Bandi il lovi cu pumnul in piept, apoi, cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-l musca in gatlej, incat cazura amandoiunul peste altul in mijlocul casei, Hubar, cu ochii inchisi si fara ca sase mai apere, iar Bandi, cu genunchii pe pieptul tatalui sau, razandsi apasand mereu cata vreme mai simtea rasuflare in el.
Cand Persida a deschis, in cele din urma, usa, ca sa vada ce fac, in casa era liniste si Bandi radea inainte.
