Tudor Arghezi (1880-1967), scriitor interbelic, este un inovator al limbajului artistic in poezie. Pornind de la forta cuvantului, el creeaza o alta maniera literara, cunoscuta sub denumirea de "estetica uratului". Inovatia stilistica argheziana consta in revalorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice, pot schimba esenta universului, conceptie care constituie arta poetica a lui Tudor Arghezi.
Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
Poezia "Cuvant" este o arta poetica argheziana, deoarece exprima conceptia poetului despre forta cuvantului, idee izvorata, probabil, si din credinta biblica: "Mai intai a fost cuvantul". Altfel spus, crezul lui Arghezi este acela ca, prin puterea lui, cuvantul poate crea sau poate distruge, cuvantul este atotputernic.
Poezia "Cuvant" de Tudor Arghezi a fost publicata in volumul "Carticica de seara" din 1953 si constituie una dintre creatiile care exprima arta lui poetica, alaturi de "Testament", "Ruga de seara" si altele. Omagiul sincer pe care Arghezi il aduce cartii este ilustrat si de poezia "Ex libris":
"Carte frumoasa, cinste cui te-a scris
incet gandita, gingas cumpanita
Esti ca o floare anume inflorita
Mainilor mele care te-au deschis".
Titlul poeziei "Cuvant" are o multitudine de sensuri, el putand fi un sinonim pentru gand, idee exprimata prin vorbe, zicere, cuvantare, discurs, invatatura, dar in conceptia lui Arghezi "cuvantul" este cel care genereaza o lume imaginara, cartea. Prin cuvant, poetul defineste creatia artistica, opera literari.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia este alcatuita din trei strofe inegale ca lungime si un vers liber in final. Compozitional, in poezie se manifesta trei idei fundamentale: relatia autor-cititor, lumea imaginara a creatiei artistice, a cartii si creatia insasi, ca rod al talentului si al efortului creatorului artist.
Poezia incepe cu o adresare directa catre cititor si cu intentia declarata de a crea pentru acesta o carte, pe care sa i-o daruiasca: "Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar, / O carte pentru buzunar". Pretuirea lui Arghezi pentru carte reiese din folosirea diminutivului "carticica", pe care il asaza ca apozitie la "O carte mica", sugerand dragostea pe care o are poetul pentru creatia sa. Mijloacele cu ajutorul carora Arghezi creeaza sunt slovele, un arhaism pentru "litere", folosit cu intentia de a exprima ideea ca arta cuvantului scris este foarte veche. Poetul da viata cartii prin elemente din lumea "faramei", construind metafore sugestive: "din intelesuri furnicile", "celule" si "suflete de molecule". Instrumentele muzicale "un violoncel", "o harpa" si "cimpoiul" sunt sugestive pentru creatia artistica melodioasa, armonioasa, poetul dorind sa creeze o poezie a jocului, a boabei si a faramei, specifica liricii argheziene. De aceea el foloseste, prin metafore, simbolurile acestor instrumente, luand vietuitoare din lumea minuscula - "un brotacel", "o lacusta" si "un scatiu" -, care sa realizeze o muzicalitate feerica, incantatoare.
Strofa a doua exprima dorinta arzatoare a eului liric de a crea o carte atractiva, care sa-1 intereseze pe cititor. Pentru a reusi sa scrie o opera literara care sa ajunga la sufletul cititorului si sa-1 farmece -"Farmece as fi voit sa fac / Si printr-o ureche de ac/ Sa strecor pe un fir de ata / Micsorata, subtiata si nepipaita viata" / Pana-n mana, cititorule, a dumitale" - poetul se adreseaza direct printr-un vocativ, "cititorule", iar pentru a exprima ideea de originalitate si vivacitate a creatiei, el apeleaza la un epitet triplu in inversiune: "Micsorata, subtiata si nepipaita viata".
Ultima strofa exprima metaforic mijloacele artistice prin care poetul da viata operei sale, prin repetitia adverbului cu valoare de epitet "nitica": "niiicj_scama de zare, / Nitica nevinovatie, nitica departare". Arghezi sugereaza astfel sensibilitatea lirica a operei create, "o carticica noua", care trebuie sa exprime gingasie, puritate si profunzime de idei, trasaturi reliefate si de repetitia adverbului "macar": "Macar cateva crampeie, / Macar o tandara cu curcubeie, / Macar nitica scama de zare". Noua creatie, remarcabila prin originalitate, trebuie sa ilustreze un continut bogat in idei si in frumusetea exprimarii, fictiunea si imaginatia fiind sugerate de metafore - "parfumul umbrei si cenusa lui", "nimicul nepipait" -, care sa produca emotie si incantare in inima cititorului: "Acela care tresare / Nici nu stii de unde si cum".
Versul liber din finalul poeziei, urmat de puncte de suspensie, indeamna la meditatie, la cugetare asupra creatiei, pentru care poetul a depus efort si a investit talent: "Am rascolit pulberi de fum".
Cuvantul-cheie al poeziei este "carte", ilustrata atat prin repetitie - "O carte pentru buzunar, / O carte mica", precum si prin diminutivul "carticica".
Prozodia. Masura versurilor este inegala, variind intre 4 si 16 silabe. Rima este imperecheata, iar ritmul este remarcabil prin muzicalitatea inedita, creata prin figurile stil, prin topica propozitiilor sau prin intercalarile cate unui vers liber in interiorul strofelor.
Tudor Arghezi exprima in poezia "Cuvant" conceptia sa despre atotputernicia cuvantului scris, ideea ca opera literara este rodul talentului si al trudei, aducand totodata un omagiu cartii, care trebuie sa sensibilizeze si sa emotioneze pe cititor. De aceea, aceasta poezie este o arta poetica.
