Un comentariu al lui Serban Foarta din Afinitati selective, la macedonskianul Rondel al apei din gradina japonezului, ar putea servi drept prefata la propria sa productie lirica. Abatand firescul curs uniliniar al apei, dis-cursul ei zadarnic si salciu scrie eseistul el [Japonezul] se opune eo ipso firii aparente a lucrurilor lumii, logicii lor (sa-i zicem:) discursive, AĞprozeiAğ vietii (Macedonski este un romantic!
), acestui AĞreportaj universalAğ Urmarea e, desigur, tot un discurs in intelesu-i, insa, initial: acela de AĞalergareAğ, de AĞimprastiereAğ-n toate sensuri le Rupt, AĞfracturatAğ, pulverulent, reverberand prismatic, lenesul sens al apei devine semnificativ, devine AĞfrazaAğ, tot. astfel cum, in poezie, sensul insusi, negat prin imprastiere in ceea ce fusese uniliniaritatea lui dintai. pulverulent, reverberand prismatic, cedeaza tot mai mult initiativa literei ca atare, nu in acceptie grafica (Macedonski e un simbolist!
), ci in aceea AĞmusicalaAğ, mai bine zis sonora: AĞcascada de consoane si vocaleAğ". Faptul era pus, de catre comentator, in legatura cu denaturarea" omului despre care afirmase, cu cateva randuri mai sus, ca nu e atat oroarea-i de natura, cat, mai cu seama, grija, ca si placerea lui de-a o schimba intr-un produs mai mult sau mai putin factice, intr-un joc aproape gratuit (si delectabiL) al propriei lui civilizatii. Cam asta face japonezul nostru"1.
Cam asta face am putea spune noi si poetul nostru. Caci pentru el, si mai ales pentru el, jocul aproape gratuit (si delectabiL)" este ratiunea majora a poeziei. Serban Foarta nu e, desigur, tocmai un romantic" ca Macedonski, si nici un simbolist". Autorul Simplerozelor si Arealului cedeaza si el mallarmean initiativa cuvintelor, literei ca atare", dar, de data aceasta, "in acceptie grafica": el trece, cu alte cuvinte, de la simbol la metafora textuala", la un discurs poetic auto semnificant. in volumul Areal, 1983 exista chiar un poem in care cascada de consoane si vocale" a lui Macedonski se regaseste, oarecum, ca rezultat al unei similare denaturari". A cincea dintre cele 7 privelisti levantine este, astfel, mai mult (sau mai putiN) decat o descriere de peisaj balcanic, cu pitorescul lui caracteristic; caci, in concurenta cu pictura" propriu-zisa intra, invingand-o aproape, miscarea pura a textului, prin deplasarea atentiei asupra substantei sonore a cuvantului in sine, selectat, prelucrat, deformat pentru a sugera, mai degraba, un tip de scriere, un stil, in perimetrul a ceea ce sa numit intertextualitate. Pot fi recunoscute, de altfel, cu usurinta, ecourile unor sintagme barbiene din ciclul Isarlik, alaturi de (tot barbianA) gesticulatie gratuita si atitudinea pur contemplativa, ca intr o noua slava statatoare". in sfarsit, poemul poate fi citit si ca un fel de alegorie a "inecarii", a scufundarii", realului, ce lasa loc unui flux vocalic, ca o aura muzicala vag ecou al mortii (si resurectieI) lumii in text. Simbolica la Macedonski, cascada de consoane si vocale" tinde sa se literalizeze la poetul de azi. Sa-1 ascultam:
Fontanele prin pieturi, tasneau mai mult in scarba si in cadere apa miros aveau de carpa iar in suire fosnet de sis printr-o tafta intrata-n putrejune (pe care o pafta: un ieftin pus acolo detaliu fara pofta o mai tineau batoasa ca pre un prun o propta) Prin ce minune nu stiu (dar mai decat la urS): cat spatele-ntorceai-i-1 cesmeul sta din curs!
Ci noi (pe buza apeI) dadeam cu bani in apa: cu firfirici marunte cu galbeni cat o pleoapa de lanced bey cu taleri piastri drahme ruble in cari paleau kcsarii si pajurile duble cu sfanti lefti timfi zloti guldeni care (din ora-n ora) o aeiou-a scoteau: nu prea sonora!
Miscarea, prezenta vie a privelistii", e data ca rezultat al privirii productive: un ochi citit, livresc, ce vede in loc de fantani niste fontane, si asaza in locul cismelei un cesmeu Sa remarcam si nota autoironica din epitetul ultimului vers; el atrage atentia, daca-1 citim bine, asupra imperfectiunii jocului stilistic, a mimetismului acestei metapoezii, si confirma, prin efectul distantarii, calitatea ei de artefact, delectabil desigur, caci angajeaza curata placere a reconstruirii pe teme si in tipare date.
Daca ne intoarcem la primele poeme ale lui Serban Foarta, din volumul Texte pentru Phoenix (1976) scris in colaborare , sau din Simpleroze (1978), vom observa prezenta jocului atat la nivel tematic, cat si Ia nivelul scriiturii, al practicii textuale. in cel dintai, ludicul e predominant sub forma mastii stilistice, de coloratura arhaica; fantezia lingvistica a poetului lucreaza in sensul folclorului magic, cu puternice infiltratii carturaresti. Modelele sunt, in speta: cartile populare de tipul Fisiologului; D. Cantemir; cronicarii cticesti si de zabava carti", din materia lingvistica a carora autorul isi scoate propriile efecte, de mare rafinament muzical. Mai toate poeziile sunt niste incantatii, sugerand puterea magica a verbului, in a carui substanta sonora germineaza parca fantasmele invocate:
Pre voi, fiare heralde: alde Pardosu , alde Irog-inorogu , va rog sa va iviti.
Omofoniile, cultivate cu predilectie mai tarziu, isi fac aparitia de pe acum intr-un discurs liric mobilizand multiple resurse combinatorii; de la un cuvant la altul, sunetele migreaza, isi fac ecou, atrag in procesul unei noi geneze vocabule apropiate ca forma:
Crugul scarabeului sacra, scara leului, a zeului soare!
Ochiul scarabeului galbenusul oului al noului soare!
(Scara scarabeuluI)
Mai mult decat alti poeti ludici romani, Serban Foarta mizeaza pe jocul poeziei in sensul in care se poate vorbi despre jocul pieselor unul mecanism: in angrenajul perfect articulat al textului, poetul isi poate programa cu precizie orice miscare, cu consecinte la nivelul intregului sistem". Tiparul descantecului popular redevine, pentru el, un fel de retorta in care e coagulata, decantata, redistribuita plasma sonora, intr-o maieutica sui generis, ca in acest fragment din Vasiliscul si aspida (II), unde sarpele balaura", chemat sa se intrupeze, avanseaza", literal, de la un vers la altul, transmis de miscarea precipitata, ca de stafeta, a rimelor, paronomasiilor, aliteratiilor:
Tu, sarpe balaura cu solzii de aura, cu barba de aur, cu dintii desi, pe cararea raura, din gaura dai" sarpe de la Marea Rosie iesi!
Imperativul final (iesi!
") inscrie, in chiar materialitatea lui sonora, imaginea desprinderii, a iesirii" din corpul poeziei: sarpe / de la Marea Rosie / iesi!
" (s.n.) in Simpleroze, ipostaza aproape unica a eului - atat cat acesta mai este inca prezent c aceea a funambulului si sal-timbancului, evoluand spectaculos intr-o temporalitate ideala: Mai lasa-ma-n rastimpul roz, / sa mai dansez putin pe funie!
" se cere in Cuvant inainte; iar in poemele ce urmeaza, insusi universul imaginar e accentuat infantil, pus sub semnul ludicu-lui, al candorii si miraculosului o lume de jucarii: Pe-acolo-s tot atatea ateliere foto / ca pe la noi tarabe si jucarii la loto; / numai ca nici un loz / nu pierde niciodata pe continentul roz" (Istoriile unui matroz intors de pe Planeta RoZ). Copilarirea" argheziana nu lipseste nici ea. Ne-o spune limpede poezia Cinci saptamani in balcon: daca, insa, / lasam lest: / rautati si neghiobii / va redeveni celest, / el [balconul], / iar noi, / niste copii!
" Un titlu de poem, Cosmojonglerie, trimite spre o similara perspectiva asupra jocului lumii".
Mai importanta decat asemenea marci tematice ale lu-dicului este insa practica jocului, ilustrata in insasi structura poeziei. Din acest, punct de vedere, Serban P oarta se defineste impreuna cu alti poeti romani actuali (in primul rand, un Leonid DimoV) drept amator al deliciului filologic", despre care va vorbi in Afinitati selective. Spre deosebire, insa, de autorul Cartii de vise, la care vocabula rara, pretioasa, de somptuoasa sonoritate, e cautata pentru a spori culoarea straniu-onirica a lumilor sale in metamorfoza, el face din substanta sonora a cuvantului insusi obiectul supus transformarii, generator, la randul sau, de alte obiecte de limbaj". Doua versuri din Istoriile unui matroz sugereaza caracterul oarecum intermediar al cuvantului la Serban Foarta deschis, adica, deopotriva spre universul simbolic-imaginar de dincolo de el (pe Planeta Roz, adevarata realitate e aceea a Fotografiei, a PozeI) si, mai ales, spre propria literalitate, devenita prin ea insasi productiva: Ati inteles ca nu stiu nici cu de cinei proza / aceasta; mai degraba, cred ca o scrie poza" (s.n.). Poza personaj sui generis in spectacolul Planetei Roz actioneaza", ca sa spunem asa, si prin energiile ei literale: poza ruleaza" spre proza, textul genereaza text, ca intr-un proces de crestere celulara.
Cat de insemnata c, pentru poet, literalitatea poemului o atesta exemple de redundanta voita, dand frau liber proliferarii semnificantului" si unui joc al ecourilor dintre cuvinte, al contaminarilor formale, ce nu sunt tocmai fara sens, de vreme ce asa cum se intampla in versurile urmatoare indica" autosuficienta cuvantului, dincolo de orice intentie de simbolizare: Si se facu deodata racoare ca-ntr-o rosie, / ca intr-o paradaisa / ori ca intr-o tomata: / una a-u-to-ma-ta" (IstoriilE) (s.n.). in aceste conditii, disparitia elocutorie a poetului", care cedeaza initiativa cuvintelor", este in logica insasi a lucrurilor: poezia renunta la orice ambitie confesiva, la orice afirmare a unui subiect liric; cel ce se ilustreaza" si afirma" este insusi discursul, textul, nascut si miscandu-se in virtutea unui joc combinatoriu, alimentat de energia fonica. Intra, inca o data, in relatie, nu semnele a ceva de dincolo de ele, ci niste corpuri sonore prinse, cum zice Livius Ciocarlie, vorbind despre metafora textuala, intr-un proces de oglindire productiva".
Tipic pentru o astfel de situatie este poemul Acuarela sau acuarium., ce anunta, inca din titlu, echivalenta dintre imagine si obiect, interpretarea literala a metaforicului. Avem, aici, o mica fabula a textualizarii:
Un peste negru-1 innegri pre unu alb, si-un peste gri veni pe lume din cei doi, cum nu s-a mai vazut la noi; iar din cei galbeni si albastri iesira mii de pesti galbastri.
Estimp, un pestisor maro trecu pe langa unu rosu, cu solzi ca asul de caro, dand nastere unui marosu, care,-nteles cu unu roz, imi ticluira un maroz
De ce, din soiul alb si galben, imi iese tot un peste gALBen? Si de ce, ah, din alb si-albastru, ma-aleg cu, numai, peste-ALB-astru? Poate va spune un matroz, ori un galbastru, un maroz
Acestei experiente, ce nu e fara legatura cu jocurile de copii, i se pot asocia destule altele, din imediata apropiere, precum poemul intitulat Aceasta tafta, care incepe cu versurile: Nici frez, nici oranj, / culoarea nici-nici /ea unui franj / furat de furnici" unde contaminarea sonora e sustinuta, in vederea realizarii oglindirii productive", de abila diseminare a unor grupuri de sunete in substanta vocabulelor componente ale strofei. Literalizarea" e evidentiata net, aici, pnn utilizarea ca epitet a unei conjunctii dublate, pe simplul temei al participarii ei pur materiale la cele doua sintagme anterioare. Tot asa, doua adjective (frez, oranJ) pot da nastere unui substantiv sintetic (franJ), care le contopeste culoarea" sonora. in fine, in ultimul vers al strofei furat de furnici" se poate descifra, ca rezultat al aceluiasi principiu combinatoriu, dinamica auto-generativa a textului: sustragerea", furtul" culorilor, sugerate inca in primul vers prin conjunctia nici, reapare in ultimul, unde acelasi element gramatical e nominalizat ca agent" al unei miscari (a furA) crescute din nucleul initial (franJ). Tot asa, in alta parte, niste moi fotolii" sunt roase de-un roi de fotomolii (s.n.). Mai simplu si mai mecanic, procedeul diseminarii-ecou a unor grupuri de sunete il regasim, de exemplu, in poezia Pe-o aceeasi melodie: domnisoara ambulanta / ce-n Boulogne, in Istanbul, / te-arati alba si bufanta, / fara nici un preambul" Aliteratia apare, uneori, combinata cu derivatia, ca in Balada baionetei din Bayonne.
Predispozitia ludica e evidenta in multe alte jocuri de cuvinte: pe Planeta Roz, unde razboiul nu e decat un joc de-a cine face fotografii mai multe", e firesc sa se declanseze Razboiu-ntre cele Doua Poze" si sa se recurga la vorba aia": nu ma slabira pana n-am fost piele si os"!
Dar una dintre formele cele mai de efect ale jocului verbal cultivat in Simpleroze este un fel de calambur extins daca suntem de acord cu definitia conform careia calamburul este un joc de cuvinte bazat pe omofonia a doi termeni (sau grupuri de termenI) cu sensuri diferite"1. Un Perpetuum mobile contine strofe ca acestea: Domnisoare cinefile / din Ixjs Angeles New York / cine filele va-n toarce? / Domnii soareci vi le-ntorc!
[] Domnisoara cinquantine / din Los Angeles New York / Domnii soareci in cantine / canta?" etc.
Numit de autor tautofonie, acest tip de joc de cuvinte capata amploare in Salul esarpele Isadorei (1979), al carei titlu il exploateaza deja cu subtilitate, de vreme ce, printr-o compartimentare usor deviata a substantei sonore se sugereaza, sub aparenta tautologica sau a sinonimiei (salul, esarpele, ca substantivE), prezenta unui agent (textual!
) negativ (esarpele = e sarpelE) aluzie la accidentul celebrei dansatoare. Primul text al cartii Parada este si nu este ceea ce spune titlul: Un mare- / sal purtat, pe umeri, / in triumf. Un maresal / zuav. Purtat de toata / lumea, pe umeri, in / triumf, fara de sene- / salul amintit. Un ma- / resal unicolor, uni- / petal, unifoliat. Un / maresal. (in esa-lonu- / ntai, suita-i in sal- / vari.) Ah, intre al- / tele, esarpele-i, e- / sarpele de moar, te / fascineaza!
/ / Un mare- / sal purtat, pe umeri, / in triumf. Un maresal / zuav. Suav. Un maresal / care insala" Caci, la suprafata textului, se contureaza, intr-adevar, un soi de parada" a maresalului purtat pe umeri in triumf; dar ca e vorba de un mare sal care insala", adica de o pura Duzie generata de cameleonismul cuvintelor si aliantelor lor temporare, ne-o spune nu numai observatia finala, demascatoare", a poetului, ci, in si mai mare masura, insasi textura verbala. Omofonia un maresal = un mare sal este primul si esentialul agent a carui actiune destructuranta e sprijinita prin insinuarea grupului sonor sal, in mai multe puncte ale textului (un maresal zuav, un maresal unicolor, fara de senesalul amintit, esafonu-ntai, suita-i in sal vari si, in sfarsit, verbul msala).
Citite cu atentie, aceste unitati verbale descopera un dublu rol: acela de a mentine privirea (de suprafata) a cititorului la pscudoparada anuntata de titlu si, pe de alta parte, de a o ataca" si submina in permanenta, coborand o spre straturile de adancime ale cuvintelor, in care se configureaza, din sonuri identice cu cele exterior-spectaculare, tema mortii. Cateva repere oferite de poet sunt, din acest punct de vedere, foarte interesante: un maresal e purtat pe umerii ca un mare sal; marca ambiguitatii apare, deja, in linia despartitoare din finalul primului vers (un mare- saL). Daca atributul zuav distrage, pentru o clipa, atentia de la adevarata problema" a textului, determinarea fara de senesalul amintit redevine extrem de ambigua: ea poate fi citita in relatie cu substantivul maresal, in subordinca imaginii parazii" (cu observatia ca absenta senesalului face ca expresia sa sune: maresal fara maresal, sugerand paradoxal, inexistenta personajului"); dar, printr-o alta organizare a sunetelor, lectura devine: fara desene salul amintit. Posibilitatea dublei lecturi e mentinuta in continuare, prin determinarile unicolor, unipetal, unifoliat, aplicabile, deopotriva, uni-formei de maresal si acelui mare sal, fara desen, intr-o singura culoare si avand forma unei petale ori a unei frunze. Introducerea, apoi, a unui cvasisinonim a salului esarpele e un semnal nelinistitor; caci, citita in ansamblu, fraza: Ah, intre altele, esarpele-i, esarpele de moar te fascineaza" poate deveni, prin redistribuirea unitatilor sonore: Ah, intre altele, e sarpele-i, e sarpele de moarte", astfel incat, triumful initial (si aparenT) al paradei" se transforma in dezastru si tragedie. Maresalul zuav devine mare sal suav, suav, dar si ucigas; maresalul in sala, oferind acea imagine spectaculara de suprafata, dar insala si salul (insala), infasurand, stranguland, omorand: e sarpele de moarte ad litteram!
Un exemplu ca acesta il defineste pe Serban Foarta drept un poet, prin excelenta, al artefactului textual. Cele Sase (spre saptE) tautofonii sau tentativa de-a suprima (nepedepsiT) aerul dintre cuvinte reediteaza, in paginile urmatoare, aceasta performanta combinatorie, evidentiind o dexteritate, iesita din comun, in modelarea si remodelarea plasmei sonore. Poemele asezate sub acest titlu functioneaza ca niste mecanisme cu dublu program; textele reverbereaza prismatic", in functie de pozitia literei in ansamblul de sunete si de puterea privirii cititoare de a provoca noi cristalizari ale sensului in spatiul dat:
Fu galben serii albatrozul, in gol frigid, celest timp pur? in golf rigid, ce lest impur!
(Fug albe,-n serii, alb bat rozul aleilor, egrete
Tern, cuvantul, moartea ce io poarta, cu vantul Moartea, ce-i o Poarta a Leilor. Regret etern.
(V)
Textul isi este, aici, trup sfant si hrana siesi"
Dincolo de placerea surprizei, de posibila admiratie pentru ingeniozitatea si subtilitatile jocului lingvistic, impingand la extrem experiente din aria manierismului cu ale sale ingegno si ars combinatoria (reluate, in zilele noastre, de grupul parizian OuLil^o, prin Raymond Queneau ori Francois Le LyonnaiS), s-ar putea citi, in asemenea demersuri, si un sens ce depaseste purul nivel tehnic: ele par a reinvia un fel de mit al limbajului paradisiac, al existentei indivize a sunetelor, ca un pur continuum muzical. Gestul poetului-jucator este de a identifica, in acest spatiu edenic al sunetelor, unitatile care fac sens", dar care se pot reintoarce oricand in primordiala comuniune din care s-au desprins, pentru a face loc altor individualizari. Vizionara demiurgie romantica si-ar gasi oarecum un ecou in mai modesta situare a poetului artizan, constructor (din textE) de text. Metamorfoza la care sunt supuse cuvintele are, insa, si un revers ironic: spectacolul transformarilor, devierilor si dereglarilor expresiei, descoperirea mecanismului in culisele sau subteranele textului orienteaza spre ceea ce s-a numit, de atatea ori, in legatura cu literatura moderna, o comedie a limbajului". Rasturnarile de situatii sunt oricand posibile in acest spatiu extrem de mobil: jocul spectral si luminos" poate fi tulburat cum spune poetul insusi de unele confuzii; un nas era un as (si viceversA)" (Scrisori (mai mult decaT) deschisE).
Constructor si manipulant (ca de marionetE) al cuvintelor, poetul are orgoliul independentei si libertatii sale absolute fata de exterior (natura, destiN); el nu si tese panza (textuL) ca o Penelopa asteptand intoarcerea sensului din afara: la urma urmei, nu ursitoarele moire, si nici cumintea Penelopa, cu trama i dilatorie si absurda (din unghiul nostru de vederE), ci, mai curand, Arachne (oribilul paianjeN) e cea sub semnul careia stam noi urzindu-si, ca, din propria-i substanta, jur-impre-juru-i, panze febrile si alegre" (ScrisorI).
De astfel de panze febrile si alegre" e acoperita si placheta din 1979, Copyright, in care autorul pare mai preocupat ca oricand de capacitatea textelor de a produce Text. Ipostaza de funambul sub semnul careia se deschide cartea (Despre numaratoarea inversa, pe scurT) caracterizeaza, aici, in egala masura, abilitatea echilibristului printre cuvinte si sentimentul unei anume precaritati. Ca si funambulul, poetul isi construieste inca o data obstacole peste obstacole pentru a-si dovedi curajul si indemanarea, procedand la o adevarata jonglerie verbala. Japonezul macedonskian continua sa abata firescul curs uniliniar al apei", obligandu-1 sa devina fraza"; discursul liric e plin de paranteze care-1 amana" prin voite poticniri in meandre si volute rococo, detaliul si fioritura, rafinamentele liniei secesioniste" primand asupra ansamblului (Despre miraze in temeiul unei epistole mallarmeene catre Villiers de L Isle AdaM). Rezultatul e distantarea extrema de limbajul simplu-conceptual, ca si de cel simbolic", orientarea atentiei spre literalitatea cuvantului, sugestia densitatii substantei sonore, supuse, sub ochii cititorului, unor mutatii complexe. intr-un poem, autorul se viseaza, de altfel, citind o carte, pe care-o scrie-n spatiul insusi de timp in care o citeste daca nu chiar dupa aceea".
Spre deosebire de Salul esarpele Isadorei, jocul poeziei nu tine, aici, de acel cameleonism al tautofoniilor", ci, in primul rand, de travestiul stilistic, cu functie parodica, precum in excelentul roman sentimental-epistolar": Schimb de scrisori, de fluturi, care e un subtil aliaj, foarte caracteristic poetului nostru, de fantezism livresc, fina ironie, afectare a ingenuitatii si candorii, umor negru, reunite intr-un ceremonial cu solemnitati estete, ce-si contine propriii agenti demascatori. intr-un sens apropiat se desfasoara si inscenarile retro din Despre un domn von Leibniz, Despre un oarecare Chopinhauer ori, in forme ceva mai simple, de pastisa a liricii romantioase, in O promisiune si LesAdieux.
O sursa de comic este, alteori, disproportia dintre banalitatea obiectului poetizarii" si efortul inventiv angajat pentru a-1 circumscrie. Este cazul textului intitulat Despre nimic, unde gestul banal al transformarii unei farfurii intr-o scrumiera e tradus prin cautarea unor rime la acest din urma cuvant (somiera, ponuera, premiera, roza tremiera). Un element formal obliga la fan-tazare intr-un mod care face ca fiecare vers" sa apara, mai degraba, ca text de umplutura", menit sa ocupe, cu aproape orice, spatiul dintre rime. intre timp, realitatea intrece fictiunea (farfurioara pe nesimtite se umplea de scrum si mucuri de tigara (fumaM): si-atuncea ai spus tu: Uite-o scrumiera!
), incat actul poietic are efecte bufe. Morga exegetica afisata de autor in alte texte {Despre vopsitul lanei, Despre armonia culorilor} se inscrie in spatiul aceluiasi jor mimetic, vizand comedia limbajului".
Astfel de jocuri, aproape gratuite" si delectabile", sufera, uneori, doar de excesul de ingeniozitate tehnica; surprizele combinatorii inceteaza sa mai fie adevarate surprize, odata ce mecanismul care le genereaza se repeta prea mult.
Este, de aceea, demna de remarcat incercarea poetului, prin Areal (1983), de a-si diversifica registrul liric, fara a trada insa initiala optiune pentru universul jocului. Dimpotriva, cum sugeram la inceputul acestor glose, lumea sa se asaza, aici, in chip marturisit in traditia /sar/dc-ului barbian, si nu e straina nici de viziunea somptuos-baroca a lui Leonid Dimov. Privelistea levantina", deja comentata, sugera, insa, pe langa prezenta toposului barbian balcanic", si o mai accentuata tendinta de textualizare a poeziei. O indica insusi titlul cartii, care, daca semnifica ceea ce poetul transcrie dintr-un dictionar, adica o arie specifica de raspandire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale" nu spune mai putin ca aceste specii" si clase" nu apartin regnurilor naturale. Nici reale, nici ireale, ele sunt a-reale", populand un tinut independent, construit si guvernat de fantezia dictatoriala" a poetului. Sunt, de fapt, niste specii filologice, crescute pe solul Bibliotecii si al Dictionarului, asa cum, fusese si ultima Grecie" imaginata de autorul Jocului secund.
Cele 7 privelisti levantine o rescriu", oarecum, intr-un mod ce nu ascunde caracterul metapoetic al acestor texte. Aluzia la charta mateina", cu ale sale portes de l Orient, oii tout est pris a la legere", e doar o dovada; ea .justifica", intr-un fel, eliberarea ludica a poetului, transformarea lumii in pur spectacol, estetismul. intr un asemenea tipar, autorul Arealului isi poate desfasura nestingherit jocul mimetic, imbracand cand costumatia crailor", cand pe aceea a cetatenilor lsarlikului, a personajelor pocsti, bacoviene sau dimoviene. El reconstruieste, astfel, un spectacol sinteza, reunind diversele masti stilistice, manipulate cu o mare degajare, ele insele fiind destul de laxe. Le unifica, totusi, starea de betie casta", euforia esteticului pur, gratuitatea" ce caracterizeaza, prin definitie, jocul. Chemarea, din 7 unisonete, spre marile atopos", spre exotice geografii far/ de scopos", spune mult despre aceasta arealitate" a poeziei, ca, de altfel, si frecventa spectacolului ca figura esentiala. Universul devine o suita de panorami si burle", de comedii melodrame" (7 privelisti levantinE), contemplate cu detasare esteta pentru curata placere a ochiului, in absenta oricarei preocupari instructive"; lumea e un fel de fabula fara morala, spatiu al uimirii candide, situat dincoace ori dincolo de seriosul" existential:
Ramai cu mine-aici in abtibilde lipiti de geamul nostru de cristal holbandu-ne ca dintr-un fel de stal dar ide departe (far de-a trage pildE) la pajistea cu albicioase ghilde si bresle-n violet episcopal: pe ametist iti jur si pe opal ca n-ai a plange surioara Hilde de-a nu le recunoaste dupa izul nici dupa damfu lor
(7 unisonetE)
Suntem departe, deci, de cultivarea iluziei referentiale": acest univers imaginar traieste mai curand din aluzia la niste ireale, la alte universuri imaginare, la alte texte: el devine lizibil la nivelul intertextualitatii Regula jocului e, atunci, aceea de a construi in interiorul unei anumite conventii stilistice sau in marginea ei. Privelistile levantine" trimit, printr o diversitate de marci stilistice, la Mateiu Caragiale,
Ion Barbu, ori universul lingvistic al poetilor epocii de tranzitie spre modernitate, cu arhaismele si italienismele" de rigoare; Remember o nuvela e un encomiu exegetic", inspirat de nuvela mateina; Aventurile lui A. G. Pym (romaN) interpreteaza", liric, cartea lui Poe; 7 intrebari la Cubul Negru" reface stilul estet-decadent al textului bacovian, retinand si sugestii barbiene; cu Leonid Dimov, poetul dialogheaza" in 7 unisonete, dar si in Addenda corrige; 7 variatiuni pe o tema fiu prelungeste experientele combinatorii livresc-manieriste din cartile anterioare.
Majoritatea textelor din Areal sunt niste texte-masca a caror constrangere acceptata asigura, paradoxal, propria libertate a poetului. Luciditatea ironistului, distanta celui care parodiaza nu exclud uitarea in model"; bufoneria isi gaseste pandantul in emotia grava a odei". Poeziile lui Serban Foarta sunt moduri de lectura a poeziei, exegeze" lirice. Esentiala ramane, pentru acest poet, pasiunea manierista a artefactului complicat, a com-binarilor-surpriza. El pare a spune la tot pasul ca poezia se face cu cuvinte: cascadele de consoane si vocale" sunt, aici, intotdeauna mai importante decat firea aparenta a lucrurilor lumii", intr-o asemenea directie trebuie cautata si specifica emotie, lirismul particular al versurilor sale; in migala texturii poemului, artizanul pune o mare pasiune de restaurator", de arheolog al vocabularului (o arheologie ludica!
), o particulara iubire pentru poezie. Serban Foarta e un indragostit de Carte si de spectacolele ei, de care se apropie sau se distanteaza ca regizor si totodata ca spectator. Sentimentalismul", despre care s-a vorbit adesea, e, de fapt, o extrema a emotivitatii in fata universului de cuvinte a unui bibliofil sau filolog. Ironia (benigna) o cenzureaza nu o data, dupa cum un sentiment de coloratura elegiaca al fragilitatii, al precaritatii acestui univers si a insesi conditiei poetului isi face aparitia in unele poeme (7 intrebari la Cubul Negru", Addenda corrigE).
La acest poet cu neamuri prin baroc si rococo", jocul lumii se confunda cu jocul po&riei. Pana intr-atat, incat in Arealul" sau poate fi citita, printr-un soi de anamorfoza, figura unui Ariei, a autorului insusi, confundat cu textul care se vorbeste.
