Un titlu de volum, de fapt o antologie de autor, publicat in 1979, spune foarte mult despre natura poeziei lui Romulus Vulpescu : Arte & meserii. Autodefinindu-se in primul rand ca mestesugar, dar unul de arta, poetul nu afiseaza prin el doar masca modestiei, ci numeste exact datele esentiale ale personalitatii sale. Caci, de la debuturile de prin anii 50 ai secolului trecut, Romulus Vulpescu a fost un foarte harnic ucenic in ate lierele Poeziei. Cea cu majuscula, adica orgolioasa de tinuta sa A«inalta A», chiar si atunci cand se (vA) arata ispitita de libertati ludice, acestea fiind luate cu voie de la politia de bune moravuri prozodice, cu reguli si tipare mai intotdeauna strict respectate. Daca despre joc e vorba la el, manifestarile sub care se im pune, la prima vedere, sunt cele de tipul miscarilor regulate, (reglatE) si al angrenajelor cu rotite perfect articulate ale unor mecanisme, si - imediat - al mastilor stilistice adoptate de bu navoie, de la o, mica totusi, distanta legala, fara grave subversi uni ironice; ci mai degraba cu placerea de a le simti cat mai po trivite pe un chip altminteri indeajuns de plastic si de maleabil pentru a si le putea insusi fara nici o frustrare a A« eului profund A». Jucatorul va fi, asadar, mereu foarte atent - expresiv atent - la regula jocului, inainte de a-si permite libertatile din interiorul ei. Poet prin excelenta livresc, neimpovarat, insa, de vreo A« vina A» grava a instrainarii de asa-zisul sol primar al A«trairii A», Romulus Vulpescu isi afirma cu o anume voluptate condi tia, realul sau fiind Biblioteca, iar materia universului sau imaginar fiind scoasa cu precadere din acelasi spatiu.
Este cu totul firesc, prin urmare, ca printre temele sale predilecte sa se afle chiar cartea, poemul, sintaxa, gramatica Poeziei. Caci, cum a observat foarte exact Al. Cistelecan, este vorba de un A«livresc voluntar A», deloc complexat de conditia sa : A« Nu elementele ce tin de ineditul unei structuri lirice sau al unei formule sunt la el importante, ci sentimentul hedonist de participare la alte formule, jubilatia comuniunii si beatitudinea identificarii A»l. Printre ciclurile volumului recapitulativ din 1979, vom putea gasi, asadar, intre o
Ars poetica si o Ars amandi, un Alfabet de estet, iar unul din primele poeme e un Rondel cu motto din Macedonski, autorul ciclului stiut, la care va face ceva mai tarziu trimitere, cu comentarii semnificative, si Serban Foarta, altA«jucator A» siA« estetA». De altminteri, acest mic, cizelat poem da cumva tonul, caci punctul sau de plecare e o stampa japoneza, iar A« evenimentulA» se lasa descris urmand liniile modelului plastic : A« Revin din mari vanatori samuraii / in amplele mape cromate nipon, / Din care penelul suprima doar caii. // Trec lent, descriptiv, intr-un plan monoton, / Starnind linear, cu brocartele, scaiiA» (s.n.). Cand afecteaza trairea dramei pe care ar provoca o artificializarea, in carti si texte, a naturii, subiectul liric devine ceva mai putin credibil, cultivand oarecum stereotipic o tema data (A« Lemn subtiat, strivit in carte, / Voi, frunze vii, azi - file moarte A»). Reflectia pe tema A« vorbelor goale, "vast relicvariu prozodic defunct", cu "idei scofalcite-n imagini / Tragice spectre-nviate cu fard - / Des perindate din bard in alt bard / Pentru miracolul unicei pagini", ca A« pretext al artei poetice A», intra in aceeasi categorie, sa i zicem, inertiala.
Daca suntem ceva mai atenti, vedem ca A« alunecari A» ca acestea tin, de fapt, de logica mai ascunsa a A«viziuniiA» si sunt tocmai consecinta procesului de insusire a A« mastilor A»tematic-retorice, a arsenalului stilistic manipulat de poet: instalat in Biblioteca, vorbind dintre carti si ca din carti, el adopta volens-nolens, postura cugetatorului-spectator la teatrul lumii, la care au asistat generatii intregi de predecesori, cu o constiinta modelata, si ea, dupa tiparul intelepciunii de A« privitor ca la teatru A», parca mereu predispus sa compuna glose marcate de un oarecare scepticism. Tinuta A« clasica A» a retoricilor puse in joc - adica A« regula jocului A»- obliga, cumva, si la supunerea fata de un angrenaj ideatic de aceeasi factura. Cateva texte coloreaza in A« actualA» gramatica poeziei, imaginand, bunaoara, un soi de politie verbala, prin care cuvintele supravegheaza tot cuvinte, cautandu-le eventualele sensuri ocultate pentru o delatiune sui generis, - aluzie la contextul socio-cultural al cenzurii generalizate, (v. Gramatica : A« Ma pandesc vorbe-n haine de piele // Neologisme imi citesc scrisorile, / Arhaisme imi supravegheaza lecturile, / Numeralele-mi cer autografe, ca sa-si faca rost / de amprenta conceptiei mele despre gramatica A» etc.) ; sau, ca in Stiinta sinonimelor, se deplange, tot aluziv, constrangerea la uni-vocitatea - fals-optimista - a discursurilor poetice : A« Nimic nu e tragic. Totul e gluma. / Cantecu-i cinic. Pe-o singura struna A»
Fara a minimaliza astfel de reactii, e de spus, totusi, ca poetul se simte, in genere, in largul lui atunci cand cultiva mastile stilistice pe care le evocam mai sus, imprumutand din garderoba unor personaje literare celebre, ori din suita de uniforme si roluri cotidiene (cel de "functionar", bunaoara, ori cel de sub masca "infatuatului"), compunand variatiuni pe teme presti gioasc, intrand, cu alte cuvinte, in jocul poeziei, mai exact in jocul de-a poezia si cu poezia. Critica a identificat, de altfel, referintele de baza, rezumate, de pilda, de Cornel Robu in A«in flexiuni simboliste, parnasiene, ermetice, trairiste , ecouri din
Ion Pillat, Tudor Arghezi. Emil Botta, Radu Stanca, Geo Dumitres cu, Miron Radu Paraschivcscu, Camil Petrescu, ba chiar Pastorel Teodoreanu sau Topirceanu s.a.m.d. A» . Cu "fuiorul reveriei tors lung, pe-atatea fuse", cum ni se spune intr-un loc -, ori, cum scria, inca in 1949, intr-un Exegi monumentum - ca si-a "construit un imobil cu foarte multe caturi", subiectul liric vorbeste de sub masti diverse (de la Ulise, Ovidiu, Lucullus, un alt " A« poet latin A», Don Quijote, Villon, indragostitul romantic ori simbolist, sceptic-stoicul privitor la spectacolul lumiI), discursul sau liric se infatiseaza intr-adevar sub vestminte retorico-prozodice de o remarcabila diversitate, de la ecouri de metru antic, la modelari in tipare A« clasice A», sententioase ale rostirii, de la muzica rece a cuvintelor taiate in cristal parnasian, la scheme si refrene de romanta stilizata A« desuetA» si de cantilena simbolista, ori - mai rar - la limbajul cu accente ironic-dernitizante, degajat familiar, in care fantezia isi asociaza date ale cotidianului.
Literatura si conventiile ei reciclate marcheaza foarte multe texte, autorul lor pune la vedere referintele, construieste A« scene A», aproximeaza stari lirice in decoruri consacrate si confruntandu le cu asemenea conventii mostenite. Ca intr-o poezie de Ion Pillat, de exemplu, iubitei i se recita din Francis Jammes, femeia patrunde in sufletul barbatului topind A« pe buze poeme decadente A», A«cu toamne, cu nevroze A», in timp ce A«Amurgul ofilit verlainiza-n decor / in tonuri violete de simbolism minor A», si A«Foiletand in cartea poetului Pillat / Antologii de frunze, de pluvioase paginiA». in finalul aceluiasi poem de tinerete - Ploaie, datat 1953, - se promite refacerea A« mitul(uI) / de abur, arbor, ploaie, carne, carte A», intr-o simbioza, cum se poate vedea, de natural si cultural, foarte departe de tristetea mallarmeana a celui care a citit, vai, toate cartile. Dimpotriva, un Epitalam surprinde euforic solidaritatea ritmurilor sufletesti cu cele al unei naturi ce respecta armonii ale sintaxei poetice : A« Anotimp de iubire al apelor lungi / sunand toropit si prozodic in maluriA» Iar ipostazele cuplului indragostit isi gasesc repede si frecvent corespondentele in topoi ai liricii universale : A« Noi ne iubim pe scena,-ntr-un decor / Pe-un sac umplut cu paie, dintr-o piesa. / / Eu par un ceas truver ratacitor, / Tu pari o ora magica printesa A». Un Itinerar interior marturiseste fara ocoluri ca reactualizeaza A« secretul protocol al unui rit / incremenit in foarte vechi tipare A», sentimentul stagnarii afective fiind compensat transpunerea sub diverse masti ale semenilor -, A«in trupul unui semen diferitA»: A« Nedezlegati decat pe jumatate / de spectrul carui suntem doar papusi, / Magnificam victorii repurtate / intr-un turnir cu sparte-armuri, purtate / de toti amantii morti, iubind, rapusi / de-aceeasi - ca si noi - singuratate A».
Croiala versului e, se vede iarasi, mereu impecabila, pe masura unui subiect cu contururi modelate intr-un fel de caligrafie de embleme, redesenate cu o marturisita voluptate muzeistica: A« Paianjen al tristetii si-al asprei solitudini / Pe care-1 cresc alaturi pe mana mea cu ghimpi, / Cea care imi ofera -bizar - beatitudini: / intoarceri fabuloase in fabulosi rastimpi. / Mag prezident sinistru al negrei mele ore, / Cu lauri iti ras-cumperi tradarile din mit A» O eleganta aparte are si costumul de A« colonel deblocat sudistA» dintr-o Western-balada pentru asul de pica, reinviind tandru-elegiac o atmosfera retro, cu sublinierea, tocmai, a distinctiei fermecator-muzeistice, care va fi si a Detectivului Arthur al lui Emil Brumaru : A« Cu mine se-ncheie elegant Razboiul de secesiune, / Se confisca ultimul Winchester , nemuritor si absurd. / / Stiu ca sunt istorie, dar, / misurieni federali, / va refuz si postum clementa : / raman singular, dandy aristocrat, si intrus A». insa printre piesele acestui muzeu incap si tiparele de A« slagar A» sentimental ori cele, foarte sugestive in pitorescul lor lingvistic, ale cantecelor A« deochiate A», de mahala. Nu intamplator, unul dintre cele mai reusite poeme, intitulat, pentru contrast, pretios-latineste, Carmen meretricis, e dedicat autorului Canticelor tiganesti, Miron Radu Paraschivescu. Nu lipseste din el nici didascalia, usor ironica, ce subliniaza caracterul de inscenare (A«Se canta lent, de o gurista obosita, cu acompaniament de acordeonist chior, intr-un mediu tabagic A»), iar o trimitere explicita se face si la Pena Corcodusa a lui Mateiu Caragiale, care 1 atrage, prin ecouri stilistice, si pe Ion Barbu-balcanicul, cel din Domnisoara Uus : A« Era o poama de paispe bani, / Cu hoit alintat si cu ochii tirani / Ca se cordea cu fanti caramani / in Crucea de Piatra. // Pu tea a tutun, a doftorii si a spirt. / Artistii fraieri o ncorona cu mirt / Cand ii facea tratatii la birt / in Crucea de Piatra. //// Zicea o marghioala-n Vitan, trepadusa / - Alege sar prafu de ea si cenusa !
- / Ca ma-sii i-a zis Pena, si Corcodusa, / in Crucea de Piatra A» Si trebuia sa vina si momentul - poemul - in care, recapituland elegiac trecerea anilor, subiectul liric sa-si gaseasca un fel de consolare neoromantica in fata banuitului dispret al contemporanilor, tocmai in schimbul de masti si ro luri ca exercitiu de rafinament, ca apropiere de o A« sintaxa prea maiastra A», cu sentimente ele insele mai subtile (de pilda, o A« frica cu mult mai culta A»), de apropiere fata de A« mai-mariiA» poc ziei dintotdeauna, intr-un visat A« elizeu fiefA»: A« Nu-mi pasa azi ca-mbatranesc / Vibrand de mici entuziasme / Ca ma complac in A« batranesc A» / Precum candva, copil - in basme ; // Nu-mi pasa ca n ziar sta scris / Ca sunt cantabil, si pun rime, / Ca las de sentiment dezis - / Livrescul doar sa ma exprime : / / Ajuns in elizeu fief / - Acolo unde-mi sunt mai marii - / Cu versul am sa isc un chef / Si-aici, m-or A« zice A»lautarii!
A».
Romulus Vulpescu nu este, insa, numai un experimentat histrion intr-ale retoricilor poeziei, schimband mastile stilistice cu o placere abia relativizata, de scepticismul celui care a vazut multe la viata lui de mestesugar al versului (si ca traducator pasionat, nu mai putin iubitor de aproximari ludice ale echivalentelor de sens si expresiE). Ci si un abil-inspirat operator al limbajului, in sensul practicarii unei ars combinatoria focalizate pe substanta sonora a cuvintelor, amintind o intreaga prestigioasa traditie, cu filoane pana in Evul Mediu, prelungite, mai in apropiere, in atelierul de literatura potentiala, OuLiPo, al grupului lui Raymond Queneau. O Propedeutica, de exemplu, care-si anunta din start caracterul de A«propunere A», de constructie programata, de artefact lingvistic, pusa, cu o prefacuta atitudine autocritica, sub semnul pedanteriei , cuprinde versuri in care majoritatea cuvintelor incepe cu o aceeasi litera : A« Puteam sa-mi propun - pedant - o poiana pustie de pasi de pastori : / petale placide schimband intre ele polen / pistiluri pandite de putrede plagi, puhave piei fara pori // invatam indaratnic - sa-ndur cand se-nalta si ma-nconjura curti de-nchisori, / crescute contabil, ca varsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii : / curbe ce curma cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai si cai si culori ; / cercuri de cer cercanate concentric de ciori - / ca sa-ncerc sa pricep imprudent - paradigma puterii A» Cum se poate observa, ideca artificiului, a calculului de efecte implicat de constructul verbal, se conjuga perfect si subtil cu jocul insusi al aliteratiilor. A« Monsfruoase(lE) minciuni de magie mizera menita sa mantuie mortii / meschinul miracol minor metafizic, / mecanica mult mohoratelor mori A» - aparent con damnate pe tot parcursul poemului - isi iau revansa prin antifraza, ca performante combinatorii.
Cele cateva texte poetice propuse drept A«experimente A» imping si mai departe jocul formal. Spectru imperial (experiment asonantiC), de exemplu, exploateaza cu virtuozitate chiar efecte le de rima imperfecta, pe o schema "dramatica" minimala, cu punctul de plecare in insusi titlul poemului, desfasurand varia-tiuni A« spectrale A» ale aceleiasi masti, ipostaze parodice ale unor A« caractere A» de basm, prinse in jocul aleatoriu reglat de mecanica asonantelor. Rezulta un soi de comedie absurda, de farsa cu actori literar-literali si cu actiuni dictate de pura miscare a sunetelor : A« imparatul rosu / Papa lacom borsu // (imparatul beu / canta la banjo, / dar - ca om - e rau.) /// imparatul lila / Umbla noaptea lela. / Are-o soata lila A» Un alt experiment, A« aliterativ A», insira variatiuni ale unor nume "ilustre", in Pomelnicul regilor. "ADALBERT cel fiert: / Sterp cert, celt pe sfert. / BLEGOSLAV cel sclav: / Graf grav, slab stab slav. // EVARIST cel trist: / Ghips mixt, chist, chics tist" Cu subtitlul experiment muzical, o Drama-n gama compune suite aliterative cu puncte de plecare pe portativ, antrenate int-o similiinscenare: "Dospite doage decad: o / dovada? Domnul doge DO. // Rechinul reumatic, RE / - renghi renascut - reporter e!
/ Mireasa micului mim MI, / mintind misitul, mi-1 momi. / Fastidios filosofa / farfuza fada, falsa FA" Alteori, poemul e o colectie delectabila de cuvinte cu sonoritati balcanice, care pun in joc fondul, in mare parte uitat, de cuvinte mostenite in limba romana de la turci, precum in supraabundentul Marcia alia turca - amintind prin precipitarea ritmica de finalul cunoscutei sonate mozartiene - si in care secventele strofice sunt asezate in ordine alfabetica, mimandu-se si o inscenare a vocabulelor antrenate in simulacre de personaje, dialoguri si replici: "Aga, ageamiu, Ahmct, / aferim!
Afif - adet, / agarlsicuri, acaret / /ah, aman!
-»- au amanet. // Acadea, aceea, aba !
/ - Bre, balca zo, bafta!
- Ba , / babalace, baraba!
/ Baclava, baga, n boccea!
/ - Bas bocciu" - Basca baccea, / bas-batal belea, balder"
Nu mai putin spectaculoase sunt jocurile de factura taulofonica, practicate mai tarziu si pe larg de un Scrban Poarta, din a caror pasta sonora se pot modela figurine diferite, in functie de alegerea unitatilor fonice taiate din substanta comuna, redistribuita, ilustrand un joc amuzant intre semnificat si semnificant: "Eu ador morfologia / precum un mort fonf orgia. // La raglan n-am - sub Stan - tiv / mi 1-a rupt un substantiv // Verva-n verbiosu-i verb / se verifica-n adverb, // cand rezista pre pozitii, / combatut prin prepozitii /// Astfel, mesteci, morfoli, logic / dumicatul morfologic" (Repetitio est inateR). Extrema acestor experimente a atinsa, desigur, in compozitiile din aglomerate sonore de pura inventie, neinregistiate de dictionarul limbii romane ori de alte dictionare, din categoria glosolaliilor, a limbajelor imaginare. in literatura noastra exista, desigur, precedentul ludic suprarealist al A«limbii leoparde A» propuse de Virgil Teodorescu, cu precursori in aria europeana, indeosebi anglo saxona, ca Lewis Carrol sau Christian Morgenstern, iar paralel isi scria si Nina Cassian poemele in A«limba sparga A». Acest tip de texte mizeaza in primul rand pe efectul stranietatii, al insolitului sonor, mimand transmiterea unor mesaje misterioase, dar profitand si de ambiguitatea atitudinii, in fond ludice, carnavalesti, a mesagerului . Foarte rare marci gramaticale sau de punctuatie sugereaza o anumita ordine a comunicarii si un simulacru de afectivitate : A« Damiroza, culp, nastralp, / vestrapuna puie dirica / / colimard, culp, nabaroasca) / spurinaxului gubert!
/ / Supertulun suit sturalbor: / - Coltibrodut nerupeazna ? / Plerigorben !
Ofermi !
/ Lafalacos macalcnur !
A» Ca sa prelungeasca si sa accentueze burlesc excesul de A«vorbire in limbiA», poetul mimeaza in urmatoarele strofe si ipostaza filologului erudit care explica in note de subsol A« neologismele A» (poemul, intitulat ermetic Tribug crenalc, e propus ca A« experiment neologistic A») : A«Acanerc : bereronz cpraclas, / folcaprot* hocirt puie parnic, / nubirestelui Spercaluf** / zurbitrand xelav zoringra A»Iar A« explicatiile A»trimit la nu mai putin inextricabile combinatii de sunete : A« *Falcaprot : deronca vere pinjut A» / **Spercaiuf: porischer (&%#/A§-&%A§#) melt analf dept sp urin puie julcascolpen A». intr-o productie poetica nu foarte abundenta, totusi, Romulus Vulpescu ilustreaza, cum se vede, un itinerar indeajuns de bogat al mastilor poeziei, de la diversele mimetisme stilistice mentionate, realizate cu o remarcabila plasticitate histrionica, la indraznetele simulacre ale comunicarii lirice din A«experimentele A» sale, ce evidentiaza o dexteritate de virtuoz al artei combinatorii. Cum s-a observat in lecturile scrisului sau, poetul isi ia suficiente distante fata de formulele reiterate A«teatralA», pentru a le putea manevra dupa voie, intr-o regie proprie, sau se preda, dimpotriva, cu voluptati evidente, jocului cu conventiile insusite, pana la a-si asimila pe deplin vestmintele actoricesti cu propria garderoba, astfel incatA« epigonismulA»iese din discutie. Caci se produce, de fapt, un proces de dubla conventionali-zare, de inscenare a unei conventii a conventiei, din interiorul careia se poate exprima, cand cu o marca de scepticism, cand intr-un fel de euforie a comuniunii cu depozitul universal de stari si stiluri ale poeziei, o personalitate distincta. E o simbioza interesanta a amintitului hedonism de erudit si Bibliotecar cu un scepticism al omului care ar fi citit toate cartile, dar care cumpaneste atent la nuantele trairii efectele confruntarii cu viata imediata. De aici, si acea nota sapientiala subiacenta viziunii poetice : A«Toate-s vechi A», desigur, dar pot fi, iata, si A«noua toate A».
