APE ADANCI de Nicolae MANOLESCU (Proza)
"Primele naratiuni ale Hortensiei Papadat Bengescu sunt departe de a sugera anvergura viitoarelor ei romane si doar putine pagini nu m se par desuete. Primirea de catre critica e contradictorie, de la inceput. Destul de rezervat in fond, E. Lovinescu noteaza «sentimentalismul feminin», preocuparea exclusiva de sufletul femeii, iar Tudor Vianu obiecteaza lipsa sensului (in SfinxuL). G. Ibraileanu era mai favorabil: «Nu exista un alt scriitor care sa epuizeze cu atata necontenita noutate materia unui subiect Este drept ca uneori simti nevoia sa te inarmezi cu o lupa ca sa poti distinge bine contururile, atat de mult se imbulzesc impresiile si nuantele». Mai tarziu, Anton Holban si Felix Aderca vor arata un mare entuziasm pentru formula acestor proze, in vreme ce G. Calinescu, mai prudent, va remarca stilul «vaporos» si divagant poetic. Un lucru este sigur, recitind literatura de debut a romancierei: afectarea lirica a sentimentalismului, aspectul de jurnal monden superficial, plin de toate conventiile genului tin de un gust al timpului si imbatranesc vizibil aceste scurte naratiuni, care, doar in rare ocazii, vestesc creatiile de maturitate.
Marea si Femei, intre ele prezinta inca oarecare interes. Marea (dincolo de pretextul naiv al corespondentei descoperite intr-o cartE) constituie un album de senzatii si imagini, din care se poate extrage o experienta a lumii dezvaluita exclusiv prin simturi. O obsesie a vitalitatii si a puterii, a voluptatii corpului si a formelor fizice se dezvolta paralel cu una a decrepitudinii si a mortii.. Imagini contrastante se succed: corpuri tinere, viguroase, bucuroase-de atingerea marii si a nisipului fierbinte, alaturi de spectacolul grotesc al celor doua batrane care se scalda, aruncandu-si apa peste pielea flasca; gestul puternic al bratului care arunca franghia in jurul stalpului («franghia aceea s-a incolacit pe dupa trunchiul meu ca un.sarpe si latul l-am simtit dupa gat, asa cum simti ca te leaga funiile vietii de stalpul destinelor») si chipul sinucigasului; petrecerea lumii pe plaja, amestec de frivolitate si betie a simturilor si convoiul funebru care traverseaza statiunea. intre acesti poli, se consuma toata experienta. Estetizarea fortei fizice are la origine pe D Annunzio, pe care prozatoarea il citise, iar finalul arata influenta proaspata a lui Nietzsche.
Femei, intre ele, fara valoare a intuitiilor, mai degraba comune, contine, in mic, schema romanelor ulterioare. Patru femei se intalnesc intamplator pe terasa unui hotel dintr-o statiune climaterica si isi istorisesc aventuri inocente (dragoste pasagere exprimate prin schimburi de privirI). Lipsa de subiect si de evolutie, caracterul static de conversatie mondena, colportajul subtil - acestea vor forma originalitatea romanelor. Povestitoarea fara nume de aici este Mini din Fecioare despletite si din celelalte carti, martor discret al evenimentelor altora, fara existenta proprie: «Nici eu nu gasesc nimic de .povestit (declara eA) ; dar eu sunt din acele fiinte care privesc numai cum traiesc ceilalti. Am un deficit colosal de existenta"». Fecioare despletite nu va fi, in esenta, decat romanul Lenorei asa cum il recompune Mini din intuitii si informatii accidentale circuland intre Lina, Nory si casa Halippilor, Mini, mai putin initiata decat orice alt personaj in secretele dramei ce se consuma, reuneste ca intr-un joc de puzzle piesele disparate. Romanul se limiteaza la cunostintele (supozitiile, ipotezelE) acestui personaj si isi muta necontenit centrul pe locul unde se afla el. Povestitoarea din Femei, intre ele, ca si Mini, provoaca marturisirile altora si le strange intr-un manunchi. Apoase, abundent lirice, rau scrise sunt celelalte naratiuni (Lui Don Juan, care-i placuse lui E. Lovinescu, n-are absolut nici o consistentA) din Ape adanci si din Sfinxul. Femeia in fata oglinzei reprezinta pragul de sus al acestui gen de literatura si a ramas ca un termen obisnuit de referinta pentru proza subiectiva feminina ce se confunda cu jurnalul intim. Eroina, Manuela, surprinsa la varsta primei iubiri, este caracterizata astfel: «Manuela nu stia de ea insasi nimic. Nici despre oameni nu stia mult. Dar purta in ea nelinistile unei alte meniri, tulburatoare si inconstienta isi purta femeia». Iubirea e, pentru Manuela, o pura chemare a sangelui tanar, o dorinta care se exercita asupra unui obiect intamplator. Interesante sunt trairile( foarte nuantatE) ale acestui suflet inconstient care incearca sa se releve lui insusi. Micul roman consta in transcrierea celor mai diverse senzatii, impresii, stari. Toaleta fetei este o pagina de finete: «incerca un pieptene serpuit cu briliante marunte ca o pulbere - si cu perle; si il schimba in doua-t rei feluri. Nu venea bine. Altul lat, inalt, cu un paun de smalturi incrustat pe celuloidul verzui, completa minunat stilul bizar al pieptanaturii - cateva fire care lunecau pe ceafa goala. Acum capul era gata. O centura mica de elastic ii slujea de corset Ciorapii lunecara repede pana sus. Pantofii q strangeau parca putin desi nu erau mici, dar piciorul se desfatase toata ziua in sandala de casa. Trase peste cap cu grija un tricou de matase roz, care in mana parea cat o manusa si in care incapea intreaga. Acum era ca un baiat cu liniile nitel prea curbe. Se plimba asa serios de colo pana colo; printre ace, pudra, piepteni, aruncate pe toate mesele, rufe zvarlite pe scaune. Din toate se exalta o respiratie calduta.si usoara, putin precipitata. Un mic palpit de viata». Alt moment este baia, altul, visarea confuz erotica, lingoarea nedeslusita. Nu lipseste efortul de a descrie obiectiv lumea din jur: capitolul Strada contine un caleidoscop foarte viu de imagini. Sensul cartii este tocmai sugerarea desteptarii la viata adevarata a fetei, care sfarseste prin a sparge oglinda (simbol al narcisismului puberaL): «Puse -incet ovalul oglinzii cu maner de os pe abanosul clavirului, ca o cruce pe sicriu. Nemaiavand ce oglindi in jucaria sparta, i se paru ca nu are ce mai cerceta in oglinda sufletului. Atunci femeia fara de oglinda, cu o privire stangace, noua, paienjenita, straina, se uita imprejur». Stilul e mai potrivit pentru epica, mai inchegat decat in naratiunile anterioare, cu o detasare eleganta si cu ample comparatii care ne indreapta catre Proust (probabil inca necunoscut romancierei, dar pe care, printr-o afinitate obscura, il presimteA): «in epocele ei de pustiu, era ca una din acele vegetatii facute sa se urce pe un reazam pentru care le e creat organismul, zac in suferinta, serpuindu-si in durere si in vid inelele imbratisarii, pe cand sucul lor zadarnic isi trage dara lui lipicioasa de-a lungul unui drum strain. in epocele cand sufletul ei se daruia, simtea puful dezmierdator si carligele tari ale afectiunii, uneori ca o mangaiere si o ondulare, alteori sugand si inclestandu-se cu toata puterea acapararii si durand-o prin incordarea lor; iar daca i se zmulgea sprijinul in jurul caruia traise acea infasurare care era noima ei, ca si acele plante, nu se dezlega treptat pe curbele aceluiasi drum, ci cadea dintr-o data, si sufletul ei pastra, in golurile lui inelate, forma trupului de care fusese zmuls si, pe locurile zmulgerii, rani nevindecate.»
Mai putin discutate decat Ape adanci. Femeia in fata oglinzei etc, volumele din 1925 si 1927 intitulate Romanta provinciala si Desen uri tragice sunt totusi superioare si fac tranzitia spre romane (Fecioare despletite, de altfel, este din 1926). Primul lucru care se constata este mai marea obiectivare epica a autoarei Persoana intai a naratiunii a fost in general eliminata. Povestirile sunt instantanee din viata provinciala. O parte din motive, atmosfera, personajele, nu difera de schitele de dinainte de razboi ale lui Bratescu-Voinesi,
D. Anghel,
Emil Garleanu on I. A. Bassarabescu. O lume care lancezeste, se plictiseste, moare. Cucoana Ileana compune (cu perfecta stapanire a mijloaceloR) portretul unei batrane si discrete doamne, a carei viata s-a stins treptat ca aceea a unei plante. Duminici fericite este istoria, usor naiva, a unei fete care iubeste si al carei iubit o anunta pe neasteptate ca se va insura cu alta. Vecinatate ne intoarce la stilul din Ape adanci. Sarbatorile in familei h-are inca nimic din consistenta romanelor, semanand cu o ebosa.
Nou este, in cateva din aceste bucati, unghiul de vedere. in Fetita sau Sange, perspectiva apartine unui copil de noua-zece ani. Oamenii si evenimentele sufera in felul acesta o deformare particulara in care recunoastem indata procedeele unei anumite proze (Virginia Woolf, mai aleS). Amanuntele sunt dilatate, lucrurile aparent nesemnificative trec pe primul plan, structura naratiunii o repeta pe aceea a obsesiei. Odata cu vechea perspectiva, se inlatura multe din conventiile ei. Priceperea adultului e mai comuna si mai functionala decat a copilului; dar copilul are o intuitie mai profunda a unor fapte. Ceea ce obtine Hortensia Papadat-Bengescu prin schimbarea de optica e o cale mai dreapta spre realul psihologic, o priza mai, buna la viata, la palpitul secret al fiintei. Realitatea, in Fetita, de exemplu, are o densitate inextricabila in care senzatiile si obiectele se amesteca si nestiute fluide strabat din aerul inconjurator, din lutul incins, in trupul copilului. Cutare scena e un poem al acestei comunicari oculte cu natura, relatat insa din unghiul fetei care traieste cu surprindere modificarile din propria fiinta, misterioasa activitate senzoriala: «Trupul ei firav, cu pielita subtire, peste oscioarele delicate, abia rotunjite de aluatul crud al carnii, nu opunea nici o rezistenta, nici o opacitate, era ca si transparent pentru schimbul dintre fluidele exterioare si cele interioare. De la lutul racorit numai la suprafata de boarea noptii, se urca in ea aburul fierbinte si adanc al pamantului, si o invaluia, o strabatea. Pamantelul ei sta acolo culcat cum era si pamantul, si una cu tainele lui. Respira anevoie din rasuflare lui apasatoare. Dar ceea ce stia pamantul despre substanta si menirea lui fecunda, ea nu stia. De aceea era nelinistita ca de o boala misterioasa». in Camera de inchiriat unghiul senzorial se mentine, desi naratoarea nu mai este un copil. Cu timpul, Hortensia Papadat-Bengescu va invata sa foloseasca. acest stil al senzatiei si in romane. Eroinele care povestesc vor avea mereu un soi de existenta vegetativa, de plante, o pasivitate devenita mod de receptare privilegiata a impresiilor. (in Camera de inchiriat este o tanara ce pare salbatica in timiditatea ei, cu nimic mai adaptata la viata ca fetita din Sange, o infirma decI). Mini va intui, in Fecioare despletite, declinul Halippilor, cu mult inainte de a sti ceva pozitiv, prin senzatia de fanare pe care i-o da pielea de pe bratul Lenorei, in prima vizita la mosie. O asprime a obiectelor si a aerului, o sicitate curioasa ii sugereaza lentul proces de alterare vitala ce se produce. Observatia incepe sa aiba pe alocuri un spirit medical. Lumea pare pusa sub microscop, in asa fel incat sa se vada .toti porii. Amanuntul fiziologic grotesc nu e nici el ocolit (in Romanta provinciala se sugereaza o legatura nelamurita intre un tanar tuberculos si o femeie mult mai in varsta, obeza si diformA), dupa cum boala, in forme mai mult sau mai putin clinice, devine o imprejurare comuna. Deocamdata, in cateva din povestiri, toate aceste modificari in substanta scrisului prozatoarei sunt abia sesizabile, dar ele anunta -modernitatea structurala a viziunii epice din ciclul Halippa. Chiar in timpul in care apare
Ion sau intunecare si se pune temelia romanului nostru social, nuvelele Hortensiei Papadat-Bengescu pregatesc o alta cale a prozei, surprinzatoare si moderna, in care se reflecta «apele adanci» ale constiintei."
(Din voi. Teme, 3)
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
