La mai putin de trei luni dupa separarea de Samana-torul, N. Iorga funda o revista proprie Floarea darurilor (1 ian. 30 dec. 1907), scriind-o aproape in intregime singur, cu intentia de a oferi publicului, tocmai in clipa cind atitia ar crede ca in sufletul sau nedreptatit" a inflorit buruiana razbunarii", o revista linistita, impacata, zimbind oricarui, alinind pe oricine". Titlul e imprumutat intentionat dupa o veche si buna carte" din literatura populara, cu povesti luminoase si invatatoare". Asadar, o revista de un tip special, un fel de antologie si de indreptar pentru intreg poporul nostru", care sa ia in consideratie interesele sigure, mari si permanente" ale acestuia. Floarea darurilor se izoleaza programatic de toti inginatorii de stiluri straine, de toti simbolistii si manieristii, de toti neputinciosii plini de pretentii", propunindu-si, in schimb, sa popularizeze scrisul romanesc mai vechi, reprezentat de scriitori cu o mare valoare de limba", care pot fi considerati niste invatatori". Pe plan moral, acesti inaintasi erau, dupa vremile de ratacire ce ne despart", exemple care induioseaza si inalta, mustra si indreapta, curata si intaresc". Traditia singura nu e de ajuns si N. Iorga invoca din nou importanta traducerilor. Nu traduceri unilaterale din franceza, caci literatura engleza, cea italiana, cea spaniola", literaturile nordice si cele slave" ascund comori pe care nu le cunoastem. Ce mult ar putea inainta originalitatea si constiinta noastra vazind cum alte neamuri si-au deslusit originalitatea si constiinta lor prin literatura !
"
Hotarire de retinut : scirbit pina in adincul sufletului de privelistea de vrajmasie, invidie si adesea de prostie", din literatura, istoricul precizeaza (in nr. 13) ca se abtine de la orice polemici. Cuprinsul revistei il formeaza biografiile, prezentarile de opere si autori, reproducerile din vechi scriitori, impresiile de calatorie ale strainilor despre principatele romanesti, mostrele de literatura populara. Consistent e sectorul traducerilor, de la clasicii latini pina la Dante, Goethe, Shelley,, Cehov si altii. insa polemistul izbucnea la ziarul Neamul romanesc, acesta aparind din 1906. La Neamul romanesc literar (25 dec. 1908 25 noiemb. 1912), incriminarile incep de la succintul Cuvint inainte, istoricul vizind trei reviste mari" (nenumitE), fiecare din acestea fiind pentru respectivii aderenti si pensionari, cea mai mare sau, mai bine A«singuraA» in care se poate inscrie orice scriitor care-si atribuie oarecare merit". La publicatiile de acest gen, ca intr-o foaie politica din cele mai ordinare se lafaiesc A«cronicileA» deosebitilor antreprenori", care stiu sa taca, sa ascunda, sa exagereze, sa insinueze, sa insulte". Ideea ca scriitorii (de la Viata romaneasca) primesc onorarii pentru munca literara, c privita cu sarcasm, Neamul romanesc literar intelegind sa ofere fara remuneratie un colt curat si cinstit". Vechile credinte erau repetate :
N-am crezut ca trebuie sa refuz cererea (publiculuI) si astfel incep Neamul romanesc literar, cultural si poate stiintific. El n-are partid literar, n-are sagetatori anonimi, n-are mandarini si bonzi, si n-are Dalai-Lama. Pentru placerea si invatatura publicului, tiparim numai articole, poezii si nuvele care sa-i poata folosi. Iar ca norma, avem una singura, de care nu ne-am despartit niciodata:
Exprimarea sincera a sufletului romanesc in forme de adevar".
Revista nu avu ecou.
Ion Agirbiceanu e singurul scriitor important. Se mai intilnesc Elena Farago si G. Topirceanu, acesta din urma ajungind la un conflict cu N. Iorga. in rest, colaboratori sint Ioan Adam, I. U. Soricu, G. Rotica, Ion Gramada, H. Frollo, C. Ardeleanu, D. N. Ciotori, G. Tofan, Mihail Lungianu, fara personalitate. Se publica si traduceri. De mentionat poemul Gudrun in versiunea lui Virgil Tem-peanu ; de asemenea, Hermann si Dorothea de Goethe in traducerea lui Oreste. Dupa razboi, Neamul romanesc literar apare intr-o noua serie, in 1925 1926.
A§ Nemultumit de slabele rezultate de la Neamul romanesc literar, N. Iorga incerca o regrupare la Drum drept (ian. 1913 dec. 1914), revista lunara, continuatoare a celeilalte. Publicatia de la Valenii de Munte (unde istoricul isi alesese resedinta de lucrU) nu marcheaza nici un reviriment. Din Doua cuvinte pentru cine are nevoie de ele rezulta necesitatea pastrarii bunelor traditii sanatoase", care nu sint nici noi, nici vechi, ci logice, necesare, eterne" ; intr-o societate pornita pe ripa, redresarea trebuie sa vina de la oamenii care merg pe drumul drept". Alarma are in vedere o societate dezorientata", indusa in eroare de triviala nada a versului care nu e vers, a stilului care nu e stil, a ideii si a sentimentului oare nu sint idee si sentiment", impresionata de insani-tatjilci" tiparite pe altfel de hirtie, cu alta litera, in alta tara". La Drum drept se publica cercetari literare de catre N. Iorga, N. Cartojan, Paul Papadopol, P. Cancel si altii.
Din ianuarie 1915, Drum drept, devenit saptaminal se muta la Ci-aiova, fuzionind cu Ramuri. C. S. Fagetel, D. To-rrescu, D. N. Ciotori, I. U. Soricu actioneaza in vederile lui N. Iorga, director, care La inceputul unei noi lupte opune un inversunat veto acestei netrebnice literaturi de Bucuresti, a- de Bucuresti centru, dvi Bucuresti-cafenea ori de Bucuresti-iupanar. Nu, ci literatura plina de vlaga unei natiuni, care arata in ea, mai ales in ea, ce poate (). Birourile literare, Bursele Muncii, toate Vietile romanesti si contrafacerile lor bucurestene" nu pot oferi acea mindra literatura a sufletului deschis larg asupra lumii". Negarea e totala. Creatorii, criticii, toate stafiile unor forme literare condamnate" sint supusi executiei. Se insista asupra nevoii de orientare si organizare pentru a reinsanatosi o literatura in care s-au strecurat prin usa deschisa nepazita sau pazita neglijent tot praful drumurilor si toate jiganiile intunericului". Nici de data aceasta, nici un scriitor reprezentativ nu se afla in apropierea lui N. Iorga.
