Stefan cel Mare, voievodul Moldovei, este ilustrat atat ca domnitor, cat si ca om. Portretul este preluat de la
Grigore Ureche, "se vorbeste prin sate despre Maria Sa ca-i om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana". Desi concis, portretul fizic pe care Sadoveanu il face domnitorului este semnificativ si din punct de vedere psihologic: "Voda Stefan, calcand in al patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor incaruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde taioasa. Desi scurt de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus". Accentuarea privirii semnifica forta morala a eroului, marea sa vointa, precum si autoritatea lui asupra celor din jur.
Nechifor Caliman ii face un portret alegoric, "acolo sede Voda ca un cerb frumos cu stea in frunte, iar imprejurul cerbului numai jivine."
Stefan este un personaj construit mai ales. din naratiunile celorlalte personaje, el fiind la inceput absent, dar influentand comportamentul oamenilor care-1 asteapta, conferindu-i astfel o forta divina asupra lor. Se creeaza impresia ca si fortele naturii i se supun: de cand acea putere se asezase asupra Moldovei, parea ca s-au schimbat si stihiile. Ploile cadeau la timp, iernile aveau omaturile imbelsugate".
Aparitia Voievodului in roman are loc intr-un moment cu totul deosebit, la Sarbatoarea Hramului Manastirii Neamt, unde este adunata intreaga suflare omeneasca a Moldovei. Sadoveanu ilustreaza cu maiestrie regizorala miscarile scenice ale multimii, duhul legendei, atmosfera de ireal ce invaluie totul. Se simt si se aud reactiile celor care il asteapta pe Maria Sa cu o nerabdare crescanda, "ca si cum s-ar fi aprins pulbere de pusca". Prozatorul pregateste cu arta aparitia domnitorului, creand o emotie puternica in randul maselor de tarani, iar evenimentul este notat prin reactii si gesturi foarte sugestive: "femeile prinsera a se tangui cu mainile la tample si a-si cauta pruncii". Atmosfera este redata prin verbe impersonale ("se aude", "se spune", "se asteapta", "are sa se intample"), iar personalitatea voievodului se contureaza prin acumulari treptate de pareri ale oamenilor: "numai un om viteaz poate cuteza sa ridice ochii spre Maria Sa, cei nevrednici sa-si plece capetele in tarana".
Figura legendara incepe sa se contureze prin intrebarile pe care si le pun oamenii despre Voda, daca "e cumplit la vedere" sau daca are un "anume palos cu care cearta pe unii boieri?". Stefan apare in toata maretia sa monumentala, "calare pe cal alb", iar efectul asupra multimii este miraculos, "o femeie naste de emotie slobozind din maruntaiele ei un prunc".
Stefan este o personalitate recunoscuta a Renasterii, "Maria Sa a baut apa intelepciunii din aceeasi fantana rasariteana din care s-a adapat Apusul". El este un invatat, un mag initiat in tainele naturii, pentru ca "noi domnii si stapanitorii trebuie sa urmam pilda soarelui, dand in fiecare zi lumina si caldura fara a primi".
Voievodul este familiar cu supusii, apropiat de oamenii simpli, ii cunoaste pe fiecare pe nume, face dreptate celor multi, ii rasplateste pe cei care lupta pentru libertatea Moldovei, iar cu boierimea tradatoare este neindurator.
Spirit justitiar, Stefan este neinduplecat cu cei ce gresesc, instaurand in Moldova oranduiala, siguranta si spiritul dreptatii, de aceea este respectat si iubit de cei mai multi, dar si temut de cei ce inclina spre tradare si necinste, Voda avand astfel o autoritate deplini asupra tuturor. Orice incercare de tradare a marii boierimi este imediat anihilata, pentru ca Stefan considera ca in Moldova sunt prea multi stapani si "nu trebuie sa fie decat unul."
Stefan cel Mare este simbolul puterii, autoritatea, instanta suprema, intrucat el este cel care trebuie sa inteleaga "de ce rasare si asfinteste soarele", deoarece "numai prostimea vietuieste pentru pantece". Puterea suprema a domnitorului starneste spaima si admiratie, sfiala si incredere, Voievodul este un intelept care ajunge la cunoastere prin respectarea ritualurilor stramosesti, astfel vanatoarea de la Izvorul Alb este initiatica, destinul Moldovei si al domnitorului dezvaluindu-se prin integrarea in permanenta naturii, singura datatoare de forta si intelepciune.
Stefan cel Mare este un personaj clasic pentru ca actioneaza mereu sub imperiul datoriei fata de tara si popor, iar intre ratiune si pasiune, invinge totdeauna ratiunea.
Stefan cel Mare este un personaj romantic pentru ca este construit din trasaturi exceptionale, capatand auri mitica si legendara, trasaturi ce reies atat din opiniile oamenilor, cat si din comportamentul lui in batalii, unde dovedeste o vitejie fabuloasa. Definitorie pentru patriotismul fierbinte si eroismul lui exceptional este lupta de la Vaslui, ca simbol al tuturor izbanzilor sale impotriva dusmanilor tarii, prilej cu care Sadoveanu il ilustreaza ca pastrator al legilor nescrise stramosesti, ce traieste in cultul eroilor Moldovei, pe care-i pomeneste pe fiecare pe nume, rugandu-se pentru sufletul lor si pentru care porunceste sa se implineasca sfanta datina a ingropaciunii.
Stefan cel Mare simbolizeaza tipul domnitorului suveran luminat si autoritar, inconjurat de boieri si razesi supusi vointei sale. Este exponent al idealurilor de libertate si dreptate ale poporului sau, fiind inaltat la conditia de supraom, capatand trasaturi mitice si legendare.
Trasaturile ce domina portretul Iui Stefan cel Mare sunt asadar: patriotismul fierbinte, setea de adevar, vitejia, curajul, puterea de sacrificiu, spiritul justitiar.
Mihail Sadoveanu vede in Stefan cel Mare, ca si Nicolae Iorga, pe "cel mal cinstit sl mai harnic domnitor, strasnic la manie si senin in Iertare", asa cum il portretizase si Grigore Ureche in Letopiset "iute la manie", mentinandu-1 intr-o aura legendara prin modul in care se rasfrange in constiinta celorlalti, situand personajul ia limita dintre fantastic si real, dintre mit si istorie, dintre istorie si legenda.
