Chipul de Menut Maximinian (Proza)
Irina, fata cu zambet de inger pe care am cunoscut-o acolo unde pentru ea este casa, atelierul de croitorie. Inalta, frumoasa si harnica, cam aceasta a fost prima caracterizare care mi-a trecut prin minte. Incercand sa primesc o declaratie despre ultimele tendinte in moda vestimentara, despre ce mai poarta si ce nu tinerii, am observat cum scoate o hartie si incepe sa noteze ceva. Habar nu aveam ce se intampla, insa o colega vazandu-ma un pic socat m-a linistit spunandu-mi ca Irina este surdomuta. Atunci, cum auzise ce vorbeam? Simplu, imi citise pe buze. Fiori impletiti cu jena si rusine imi trecura pe sira spinarii si asa umeda de la gradele care urcau neincatat afara
O clipa mi se pariu o eternitate. Nu si pentru Irina, care cu un suras mi-a spus sa nu fiu stanjenit. I s-a mai intamplat sa fie privita altfel de oameni. Ce oameni
O poveste cu o zana frumoasa care incearca sa razbata in aceasta lume plina de rautati. O lectie de viata venita de la un inger care stie sa se bucure de viata. M-am intrebat in gand, fara a indrazni sa vorbesc si live, cati dintre noi suntem prieteni devotati ai celor cu nevoi speciale? De fapt, cum definim o presoana cu nevoi speciale? Cum sunt cu capul in 100 de parti, repede ma duc la dictionar: "". Clar, niste cuvinte seci care nu pot descrie suflete de otel, inmuiate cu dragoste
Zanele bune nu au fost la fel de darnice cu Irina ca si cu sora ei mai mare, Simona, care nu are nici o problema de sanatate. Insa, daca nu a primit darul de a vorbi si posibilitatea de a asculta sunetele din jur, Irina a fost cadorisita cu talentul in arta vestimentatiei si harul de a atrage cat mai multi prieteni in jurul ei.
Toate croitoresele se adunasera la masa Irinei, pentru a asista la "discutia" noastra. O colega mi-a spus ca Irina este pentru ele un inger, chiar daca ranit la aripi, coborat in mijlocul lor pentru a le face viata mai usoara. Cu mana pusa la gura, in partea Irinei, m-a rugat s-o ajut daca pot sa-si realizeze visul.
Ramasesem stupefiat. Cum adica Irina este cea care le face pe celelalte fete de la serviciu sa vada viata cu alti ochi, cand ele ar trebui sa o incurajeze si sa-i spuna ca viata este frumoasa? Care este visul Irinei si mai ales cum as putea eu sa o ajut?
Aveam sa descopar raspunsul la aceste intrebari pe parcursul dialogului dintre noi, mai precis prin intermediul frazelor scrise pe coala rupta dintr-un caiet studentesc. M-am gandit ca poate Irina doreste sa faca o facultate, insa nu i s-a acordat nici o sansa in acest sens.
De mica a fost in scoli speciale. I-a fost greu, insa orice obstacol din viata l-a luat ca pe o provocare, ca pe un indemn de a merge inainte cu si mai mare curaj. Si-a creat o lume a ei inca din gradinita, in momentele in care colegii de grupa radeau de ea ca nu poate vorbi si spuneau tot soiul de vorbe urate, fiind convinsi ca nu sunt auziti.
De-a lungul timpului nu s-a adunat venin in sufletul eroinei noastre impotriva celor care o batjocoreau. Dimpotriva, la fel precum Fiul pe Cruce, a prins o dragoste mai mare pentru toti semeni ei, declarand cu convingere ca toti oamenii sunt buni.
Momentul in care si-a dat seama ca trebuie sa-si croiasca propriul drum a fost cel in care a venit la scoala la oras, parasind cuibul parintesc din satucul de campie. Aici nu ii mai avea alaturi pe mama si pe tata. Era doar ea si noua sa familie, caci asa ii considera Irina pe colegii si profesorii ei de la Scoala Speciala "Sfanta Maria". Aici in mijlocul celor de seama ei tanara a invatat ce inseamna viata, cum trebuie sa se comporte in societate si mai ales ce sanse are intr-o lume a oamenilor "normali".
Timpul a trecut si Irina a devenit una dintre cele mai bune eleve din scoala, fiind indragita atat de profesori cat si de ceilalti elevi, pentru care a devenit un adevarat exemplu de urmat.
Si-a ales studiul croitoriei, castigand si cateva concursuri scolare pe aceasta tema. Si pentru ca a primit si bani la aceste competitii, i-a adunat si a cumparat o masina de cusut. Astfel unul dintre vise era implinit, acela de a putea croi haine dupa propriul tipar, la ea acasa. Isi dorea acest lucru inca din copilarie, de cand facea tinute de gala pentru cele mai bune prietene ale ei, papusile.
Da, Irina doreste sa devina design vestimentar. Crede ca nu va dezamagi daca i se va da o sansa in acest scop. A incercat sa urmeze o scoala de specialitate, insa nu a fost acceptata, datorita problemelor de sanatate. Ea crede ca nu este totul pierdut. In asteptarea momentului se pregateste acasa, unde are un adevarat atelier cu schite si creatii vestimentare. Candva, crede ca va ajunge la fel de renumita precum maestrul ei.
Irina locuieste alaturi de sora ei Simona, care este pentru ea unul dintre cei mai minunati oameni din lume. I-a fost alaturi in toate momentele grele din viata, a luat-o cu ea in lumea buna si a prezentat-o tuturor prietenilor ca "surioara mea draga". De la Simona poate ca a invatat mai mult ca de la oricine ce inseamna viata, cum sa ceara o paine de la magazinul din coltul strazii, cum sa salute trecatorii si cum sa ignore tinerii care nu pot trece pe strada fara sa se remarce. Prietenii adevarati sunt putini si trebuie sa stii cum sa ai grija de ei.
O dorinta neimplinita a Irinei este aceea de a ajunge manechin. Insa este dezamagita deoarece a fost refuzata de cei care fac parade de moda in oras, deoarece este surdo-muta si nu aude muzica, neputand in aceste conditii sa-si sincronizeze pasii pe scena cu colegele de parada. Insa protagonista noastra ne marturiseste ca ea simte muzica si chiar asculta muzica. Este demonstrat stiintific ca surdomutii simt mai bine decat noi vibratiile. Poate ca nu este totul pierdut si ca intr-o zi Irina va reusi sa calce pe urmele preferatei ei, Claudia Schifer.
Nici o poveste nu este frumoasa daca in ea nu este prezenta si dragostea. Irina a cunoscut un baiat intr-un club de surdomuti, de care s-a indragostit. Se pare ca dragostea este reciproca, caci desi plecat in acest moment la munca in strainatate, tanarul i-a trimis scrisoare de Sarbatorile de
Iarna, ba mai mult prin intermediul unui prieten si cu ajutorul Simonei si-a transmis si prin telefon sentimentele pentru Irina. Daca se va casatori Irina vrea sa aiba cel putin doi copii carora sa le ofere toate conditiile de a-si realiza visele.
Iubeste muntele, adora culorile alb si albastru, dintre flori prefera parfumul lacramioarelor.
Lacrimi de cristal cad pe fata povestitorului, care este pur si simplu fermecat de linistea de dincolo de neliniste a tinerei. Un indemn la bucurie, la traire intensa a fericirii, la ruga Fata de portelan zambeste
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
