Poezia
Paradis in destramare poate fi interpretata ca o meditatie pe tema poetul si poezia sau o elegie pe tema fortuna labilis.
Motivul il constituie decaderea lumii mitului asa cum o discuta Oswald Spengler in Declinul occidentului. Decaderea poeziei, a culturii se datoreste faptului ca mitul generator al culturii decade, devine steril, neproductiv. Este consecinta pragmatismului burghez,,a civilizatiei, impotriva carora militeaza expresionismul.
Universul poeziei lui Lucian Blaga este generat de mit, fiindca avea convingerea ca tara mit nu exista poezie. Daca in poezia
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii avem punctul de generare al lumii, ca univers al mitului, in Paradis in destramare asistam la momentul de sublimare al lumii mitului spre a genera o alta dimensiune a universului poetic exprimata deplin in
Mirabila samanta. Poezia aduce deci un moment al evolutiei eului poetic dar si a universului poetic creat de Lucian Blaga. Criza interioara este provocata de lipsa credintei cauza- a generarii mitului. Fara credinta,actul, persoana sacra devine mirt iar mitul devine un act de cultura, o pagina de literatura, o poveste. De aici decurg consecintele, care privesc nu numai eul poetic blagian, nu doar universul poetic, nici doar destinul fiecarui om, ci destinul national: Portarul inaripat mai tine intins / un cotor de spada fara de flacari.", adica arhanghelii nu mai apara lumea sacrului nu mai pot sa se implice in destinul crestinilor. Sufletul fara credinta este ca un cuvant fara continut, ca un cotor de spada fara flacaii". Puterea o da credinta si fara flacara ei cuvantul, sufletul.ingerul se simte invins". Miturile sunt serafimi cu parul nins", care inseteaza de adevar iar apele din fantani / refuza galetile lor". Simbolic sufletele ca niste fantani ale oamenilor refuza aceasta spiritualitate inchisa in mituri. Expresia arhangheli se plang / de greutatea aripelor", fiindca gandurile oamenilor, care ar trebui sa pazeasca poarta sufletului ca niste arhangheli, cu sabia Domnului Sfant din cuvintele rugaciunii nu mai au aspiratiile - aripi ci au sensuri de pluguri de lemn", fiindca stau in realitatea sociala, senzoriala. Duhul Sfant, care a generat conceptele, textele sacre, nu mai da lumina ci le stinge si pe cele existente: Trece printre sori vecini / porumbelul Sfantului Duh, / cu pliscul stinge cele din urma lumini". Decadenta omului, a societati*, este determirjata de pierderea credintei, ceea ce aduce demitizarea vor putrezi si ingerii sub glie", universul interior al omului este umplut de duhurile rele: vai mie, vai tie, / paianjeni multi au umplut apa vie". Criza interioara a omului contemporan va avea consecinte dezastruase exprimate prin razboaie, depravare, omucideri, sinucideri, talharii, distrugeri. Fara Dumnezeu omul si lumea isi pierd sensul de a fi.