Lucian Blaga (1895-l961), poet, filozof si eseist. Se naste in localitateaLancram, judetul Alba.
Face studii liceale la Brasov, universitatea la Sibiu (Facultatea de TeologiE) si Viena (Facultatea de FilozofiE) unde in 1920 isi ia doctoratul.
In 1919 debuteaza editorial cu o culegere de versuri intitulata Poemele luminii si cu un volum de notatii filozofice - Pietre pentru templul meu. In 1921 vede lumina tiparului al doilea volum de versuri - Pasii profetului; in acelasi an publica prima piesa de teatru, drama Zalmoxe.
Din 1926 imbratiseaza cariera diplomatica, fiind, pe rand, atasat de presa pe langa legatiile Romaniei din Varsovia, Praga si Berna, apoi consilier la Legatia romana de la Viena, ambasador si ministru plenipotentiar al Romaniei la Lisabona.
Publica volume de versuri (In marea trecere, Lauda somnului, La cumpana apelor,
La curtile dorului, Nebanuitele treptE) si mai multe piese de teatru (Tulburarea apelor, Daria, Fapta,
Invierea,
Mesterul Manole, Cruciada copiilor,
Avram Iancu, Arca lui NoE). Scrie de asemenea, eseuri si studii filozofice.
Este mebru titular al Academiei Romane, din 1936 (discursul de receptie se numeste Elogiul satului romanesC).
Este destituit de la catedra universotara din Cluj, dupa reforma invatamantului din 1948, si devine cercetator la Institutul de Istorie si Filozofie din Cluj (1949-l953) si la sectia de Istorie Literara si Folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-l959).
Face traduceri din Goethe (FausT) si din Lessing (Nathan inteleptuL), dar nu mai poate publica poezie. Versurile scrise in aceasta perioda ii apar postum, Luntrea lui Caron, care intregeste imaginea uneia dintre cele mai complexe personalitati ale culturii romane moderne.
Cunoscut, mai ales, ca poet, prozator si filosof, Lucian Blaga este considerat de specialisti si ca unul dintre cei mai de seama dramaturgi romani. Orientarea tematica a marelui poet este insa tot in directia spatiului mioritic, folcloric, atat de amanuntit si de nuantat tratata in filosofie, indreptandu-se de data aceasta spre prelucrarea unui mit specific poporului nostru: jertfa pentru creatie.
Criticul literar George Calinescu il numise mitul jertfei pentru frumos, alti autori contemporani specificandu-l sub numele de mitul constructiei. Oricum i-am zice, el se apropie de mitul Mesterului Manole, fiind o varianta culta a acestuia.
Asa ne explicam si titlul ales de Lucian Blaga pentru piesa sa de teatru (nu Monastirea Argesului, ca in varianta populara, ci Mesterul Manole, accentul punandu-se nu pe constructia in sine, ci pe jertfa MesteruluI).
Drama in cinci acte Mesterul Manole de Lucian Blaga contine schimbari importante fata de balada populara. In primul rand apar doua personaje noi, staretul Bogumil si misteriosul Gaman.
Legenda ridicarii acestei constructii fiind foarte cunoscuta, Lucian Blaga comprima in piesa sa partea introductiva, referitoare la alegerea locului, la dialogul domnitorului cu un ciobanas si cu mesterii, la inceperea constructiei si daramarea zidurilor, oprindu-se mai mult asupra dramei sufletesti a Mesterului Manole. Spre deosebire de varianta populara, in drama, nu voievodul alege locul constructiei, ci mesterul insusi. Si tot el il schimba vreme de sapte ani, dupa fiecare dintre cele saptezeci si sapte de esecuri.
Acesta ne este prezentat in camera sa de lucru, masurand si completand schita (proiectuL) viitoarei constructii. Se insista astfel pe ideea ca orice zidire trebuie sa aiba un plan si o proiectie si ca, inainte de a gasi explicatii supranaturale, omul trebuie sa apeleze la propriile sale cunostiinte.
Alaturi de Mester, sta staretul Bogumil si un personaj ciudat, pe nume Gilman (puterea pamantuluI), care doarme intins pe podea si tresare din cand in cand, bantuit de vedenii.
Staretul Bogumil reprezinta credinta si nu are alt sfat pentru Mesterul Manole decat sa apeleze la jertfa, sa zideasca in temelia noii constructii un suflet omenesc.In schimb, Gaman reprezinta forta ascunsa a pamantului (cutremurelE), iar convulsiile sale prevestesc daramarea zidurilor. Fata de indemnul lui Bogumil, Mesterul Manole are rezerve, deoarece nu ar vrea sa jertfeasca o fiinta orneneasca.
Conflictul din sufletul Mesterului devine si mai dramatic, atunci cand in scena apare Mira (echivalentul Anei din Monastirea ArgesuluI), sotia lui Manole, care intuieste framantarile sufletesti ale sotului ei si intelege directia sfatului dat de Bogumil. Din replicile dintre Mira si Manole, deducem ca amandoi isi dau seama de jerfta care-i asteapta, autorul lasandu-ne sa intelegem ca, in piesa sa, conflictul e de natura interioara, izvorand din infruntarea luciditatii Mesterului cu destinul sau nefericit, care-l determina sa-si jertfeasca sotia, simbol al iubirii si al vietii ca unica forma de a inalta manastirea, simbol al vocatiei creatoare. Conflictul de baza este, deci, intre dragostea pe care Mesterul Manole o poarta Mirei si iubirea sa pentru arta, pentru frumusetea care-i va duce credinta spre vesnicie, Intre Mira si biserica, Mesterul alege, in cele din urma, constructia sfanta, jertfindu- si constient dragostea.
Sfarsitul popular al legendei este modificat de autor, deoarece, in piesa lui Lucian Blaga, nu mai mor toti mesterii, ci numai Manole, ceilalti supravietuind, pentru a putea construi si alte manastiri, la fel de frumoase cum este cea de la Curtea de Arges.
In Aspecte ale mitului, Mircea Eliade demonstreaza ca moartea violenta a creatorului naste propriul sau mit. Acest process presupune doua etape: intai negarea si abia apoi acceptarea. Este ceea ce se intampla si in cazul mesterului Manole. Veniti impreuna cu voda sa admire biserica, unii striga Osanda si Moartea claditorului, acuzandu-l ca a invins stihiile cu omor si fapta lui striga la cer, caci, procedand astfel, s-a impotrivit crucii. Zidarii ii iau apararea, spunand ca nu crucii s-a impotrivit, ci laudelor, ca pe cataligese mandriei, el n-a umblat niciodata. Tumultul se va istovi insa cand Mnaole se arunca in gol. Prin acest final, drama lui Lucian Blaga devine povestea nasterii unui mit.
Din punct de vedere estetic, Mesterul Manole este o drama expresionista, fiindca eroii sunt arhetipali in imprejurari arhetipale. Acesta reprezinta arhetipul omului, principiul masculin, spiritul activ, creator, generator al universului, savarsind fapte arhetipale (constructia unei manastiri este un act arhetipal, o reconstruire a universuluI). Manastirea este locul arhetipal unde se face restaurarea omului si a universului, in sens crestinesc, prin sacrificiul Domnului Iisus Hristos. Altarul este locul unde sacrul coboara sub forma Duhului Sfant si unde transcendentul coboara si imanentul urca.
Manole, ca orice cititor, se restaureaza pe el in acelasi timp in care restaureaza si universal, devine in interiorul inimii lacas al Duhului Sfant. Urmand exemplul jertfei cu care s-a creat Lumea, el este cel care stie si face, stie ca, pentru a realiza acest edificiu ca vis estetic in exterior si templu sacru in eul sau, trebuie sa se jertfeasca pe sine. In acelasi fel in care Iisus Hristos si-a sacrificat viata pentru lume si pentru cei care vor veni dupa el, asa si Manole si-a sacrificat ce avea el mai de pret, sotia.In legenda, ea se numea Ana, adica "inceput", in drama lui Lucian Blaga ea numindu-se Mira, sugerand valorile cuvantului slav "mir", care inseamna "lume" dar si "pace". Manole inlocuieste dragostea lumeasca cu dragostea sacra si eterna a ingerilor.
Motivul sacrificiului este prezent in toate literaturile.Lucian Blaga asociaza motivul preotului pagan care oficia astfel de jertfe inaintea crestinismului.Deasemenea asociaza preotul crestin si cel pagan prin staretul Bogomil, care incuviinteaza jertfa.
Mesterul Manole este o meditatie dramatizata pe tema destinului, dar si pe tema creatorului si a creatiei, prin urmare o drama de idei, deci expresionista. In acelasi timp, metamorfoza Mirei in manastire este o sacralizare arhetipala a iubirii intr-o lume relativa, care, prin subliminare, intra in teritoriul sacrului, al eternului. Se creaza o unire vesnica a lui Manole cu Mira prin actul zidirii manastirii, act arhetipal, care sugereaza unirea spiritului cu lumea, cu natura, ca in textile filosofiei indiene, care au influentat adanc gandirea lui Lucian Blaga.
Piesa arata si limitele de intelegere ale lui Lucian Blaga, fiindca ar fi putut gasi o asociere intre sacrificiul de sine al Domnului lisus Hristos si sacrificiul Mirei. Exista unele diferente intre modul epic al baladei populare si modul dramatic al piesei lui Lucian Blaga. In balada avem un timp etern, legendar; in drama avem un timp mitic. In balada accentul cade pe caracterul arhetipal, alegerea locului, imaginea voievodului (Negru-VodA); in drama accentul se pune pe redimensionarea expresionista a temei, subiectului, eroilor si structurarea lor pe conceptul de cunoastere. In balada avem un conflict estetic, mesterii pot construii o manastire mult mai frumoasa; in piesa avem un conflict dogmatic intre motivul jertfei pentru zidire, pagan, si porunca din decalog ,,Sa nu ucizi". In balada conflictul Mesterului Manole cu stihiile are un caracter personal, el porneste furtuna sa o opreasca pe Ana; in drama este un conflict cognitiv.
Devine astfel mai clar ca nu personajul ca atare si nici constructia in sine nu au fost importante in cazul dramei. Remarcabil este tocmai procesul complicat si subtil prin care un fapt "istoric", si ca urmare supus timpului si uitarii, reuseste sa supravietuiasca in memoria colectiva, cu ajutorul a ceea ce scriitorul a numit gandire mitica.
Astfel, cercul s-a inchis: mitul originar s-a "degradat", devenind poveste (sau balada despre un mester Manole constructor al unei manastiri, cea de la Curtea de ArgeS). Aceasta "poveste" va continua punctul de plecare al dramei care isi propune sa ilustreze nasterea / re-nasterea unui mit.
Bibliografie:
1. Limba si literatura romana - Manual pentru clasa a XI - a (Mircea Martin, Elizabeta Lasconi Rosca, Carmen Ligia Radulescu,
Rodica ZanE)
2. Literatura romana in analize si sinteze (Emil AlexandrescU)
3. Eseul. Teme pentru bacalaureat : studii de caz si dezbateri ( L. Paicu, M. Lupu, M. Lazar, V. GaL)
4. Literatura romana. Pregatire individuala pentru proba scrisa - examen de bacalaureat. Eseul (L. Paicu, M. Lupu, M. LazaR)
5. Limba si literatua romana - Manual pentru clasa a XI - a (Adrian Costache, Florin
Ionita, M. N. Lascar, Adrian SavoiU)
