La curtile dorului este o meditatie pe tema destinului. Destinul este sugerat de cuvantul dor, cu sensul de aspiratie spre cer: Oaspeti suntem in tinda noii lumini / la curtile dorului. Cu cerul vecini". Sensul este parasirea cunoasterii dionisiace, luciferice, telurice, lumesti, pragmatice, stiintifice, senzoriale si dobandirea cunoasterii apolinice, paradisiace, ca o impodobire a omului cu frumusetea cea dintai", ca sens al credintei crtstine: Asteptam / O singura ora sa ne-mpartasim / Diri verde imperiu, din raiul sorin."
Se poate face cu analogie la poezia Ritmuri pentru nuntile necesare" a lui
Ion Barbu, unde avem aceasta a treia dimensiune a evolutiei eului: Ca intram sa ospatam / in camara soarelui / Marelui nun si stea / Abur verde sa ne dea". Intrarea este conditionata de primirea cheii a treia: Uite ia a treia cheie / Var-o-n broasca Astartee". Este o etapa a drumului in interior, care depaseste o limita interioara: Prin vegherile noastre -- site de in - / vremea se cerne si-o pulbere alba / pe tample se-aseaza", ceea ce determina o instrainare in lumea materiala, sociala, senzoriala: Cu linguri de lemn zabovim langa blide / lungi zile pierduti si straini".
Este dorul de cer trait ca o asteptare, ca o renastere spirituala, ca o apoteoza, ca o restaurare a fiintei lui Adam cel de demult, ca o renastere a intregului Univers: Asteptam sa vedem prin columne de aur / Evul de foc cu steaguri pasind / si fiicele noastre iesind / Sa puna pe fruntile portilor laur."
Identitatea poetului cu .destinul national este sugerata de folosirea pluralului la toate timpurile verbului: hranim", asteptam", de prezenta adjectivului posesiv fiicele noastre" sau a expresiei oaspeti suntem". Acest destin de alesi aduce o bucurie in sufletul poetului, pe care o marturiseste lacrima: Din cand in cand cate-o lacrim apare / si fara durere se-ngroasa pe geana. / Hranim cu ea / nu stim ce firava stea".
Simbolul stelei sugereaza destinul, conceptul de fortuna labilis intr-o nuanta noua de apartenenta la lumea cerului La curtile dorului", ca o metonimie a unei expresii din Psaltire.
Sentimentul de tristete metafizica se estompeaza, nu mai avem o elegie ca in poezia Paradis in destramare", ci avem o asteptare plina de*credinta intr-un destin celest binecuvantat. Ca si la Alexandru Macedonski in Rondelul rozei ce-njloreste, citim in sufletul poetului o liniste interioara, asa cum era prefigurata in poezia Gorunul.