Ion Creanga a€“ repere biografice
Nascut la Humulesti, in tinutul Neamtului la 10 iunie 1839 si intrat in eternitate la 31 decembrie 1889, Ion Creanga reprezinta intre marii nostri clasici geniul povestirii. Creanga a fost prietenul cel mai apropiat al lui Eminescu, care I-a descoperit talentul si l-a introdus la a€œJunimeaa€. Pentru forta si vigoarea talentului sau innascut de povestitor in a€œViata lui Ion Creangaa€ (1938) G. Calinescu il numea pe Creanga, printr-o metafora de o rara plasticitate si expresivitate a€œun bivol de geniua€.
Creanga a fost preot si institutor. Din cauza incalcarii canoanelor bisericesti Creanga a fost exclus din randul clerului, apoi si din invatamant, unde a fost reprimit la interventia lui Titu Maiorescu, pe atunci Ministrul Cultelor si Instructiunii. Datorita nonconformismului specific omului de geniu si autoproiectandu-se in personalitatea humulesteanului, G. Calinescu afirma la un moment dat in a€œViata lui Ion Creangaa€ : a€œgeniul este admirabil si incomoda€, dandu-ne o definitie succinta si aforistica a geniului.
Prezentarea generala a operei lui Creanga
Opera lui Creanga este relativ restransa. Creanga este autorul unor excelente manuale scolare, foarte apreciate la vremea lor: a€œMetoda noua de scriere si cetirea€ si a€œ AŽnvatatoriul copiilora€, ilustrate cu unele fabule si istorioare din care se desprinde un talc moral ca: a€œAcul si barosula€, a€œInul si camasaa€, a€œUrsul pacalit de vulpea€, a€œPovestea€ si a€œPovestea unui om lenesa€.
Creanga a publicat nuvele ca a€œMos Nichifor Cotcariula€, nuvela de tip boccacian, de un umor meridional, a€œcapodopera de gasconerie finaa€ cum o numea Calinescu si a€œPopa Duhua€, dedicata dascalului sau Isaiia Theodorescu, tip de intelectual nonconformist si metafizic, precum si povestiri de inspiratie istorica despre Unire, ca a€œMos Ion Roataa€ si a€œIon Roata si Voda Cuzaa€.
Originalitate a basmelor si povestilor lui Creanga
Partea cea mai substantiala a operei lui Creanga o constituie basmele si povestile, pe care istoricul literar francez Jean BoutiA©re, in teza sa de doctorat a€œViata si opera lui Ion Creangaa€, prima monografie dedicata marelui nostru povestitor, aparuta la Paris in 1932, le clasifica in mai multe grupe: fabule animale: a€œCapra cu trei iezia€, a€œPunguta cu doi bania€; ciclul prostiei omenesti: a€œProstia omeneascaa€, a€œ
Danila Prepeleaca€; povesti fantastice: a€œHarap-Alba€, a€œSoacra cu trei nuroria€, a€œFata babei si fata mosuluia€, a€œFat-Frumos, fiul iepeia€, a€œPovestea porculuia€; povesti religioase: a€œPoveastea lui Stan Patitula€, a€œIvan Turbincaa€.
Desi lucrarea lui Jean BoutiA©re este foarte valoroasa in privinta comparatismului folcloric, a cercetarii sistematice a circulatiei motivelor, istoricul francez se mentine, insa, din pacate, in prejudecata dupa care Creanga ar fi a€œscriitor populara€.
Asupra lui Creanga a existat multa vreme aceasta prejudecata, in care cazusera si junimistii in frunte cu Titu Maiorescu, care-l considera pe Creanga un a€œscriitor poporana€, in realitate fiind excedati de refinamentul artei lui Creanga. Aceasta prejudecata a fost inlaturata, pentru un moment, de Calinescu in a€œViata lui Ion Creangaa€, dar a revenit, din pacate, ceva mai tarziu, la Vladimir Streinu, in volumul a€œClasicii nostria€ (1943). Creanga nu este un culegator de basme populare ca Petre Ispirescu, la noi sau ca fratii
Grimm in literatura germana, ci un creator de basme culte, ca Charles Perrault in literatura franceza si Hans Christian Andersen in literatura daneza.
Basmele sunt mituri desacralizate, care si-au pierdut in cea mai mare parte semnificatiile religioase, si sunt alcatuite dintr-o serie de scheme, clisee, sabloane si elemente prefabricate, care circula de la un basm la altul. Din Acest motiv, in a€œEstetica basmuluia€ (1965) Calinescu definea basmul, in stilul sau socant si paradoxal, ca un a€œplagiat sincer si totala€ si afirma ca a€œtot geniul basmuitorului sta in arta copiatuluia€. Creanga a preluat schema basmelor populare, umpland-o cu reflectii proprii despre viata si punandu-si pecetea stilului sau inconfundabil. Cu alte cuvinte, cum ar spune Calinescu, a€œCreanga scoate basmul din circuitul folclorica€.
Capodopera lui Creanga si a basmului cult romanesc ramane a€œPovestea lui Harap-Alba€ (a€œConvorbiri literarea€, 1876). Titlul basmului este oximoronic. Cuvantul a€œharapa€ este un arhaism cu sensul de a€œslugaa€, deoarece in timpuri stravechi, slugile se recrutau, de regula, din randurile oamenilor de culoare. Or, feciorul de imparat este blond si, asa cum ne incredinteaza Zoe Dumitresu-Busulenga in monografia sa din 1963, face parte din a€œrasa albinosilora€.
Deci, sensul exact al titlului este acela de a€œSluga-Albaa€. a€œPovestea lui Harap-Alba€ este o odisee romaneasca, un basm cult pe tema calatoriei initiatice, in urma careia eroul acumuleaza o bogata experienta de viata, devenind apt pentru conducerea imparatiei. AŽmparatia Craiului se afla la o margine a pamantului, iar cea a AŽmparatului Verde la cealalta margine a pamantului. Eroul este, astfel, nevoit sa strabata lumea, dar mai intai, trebuie sa treaca proba curajului si a milostiveniei, infruntandu-l pe tatal sau imbracat in blana ursului si dand un ban de pomana, unei batrane cersetoare, care se va dovedi ca este Sfanta Duminica, si care-l sfatuieste sa-si aleaga hainele si armele din tinerete ale tatalui sau si sa-si aleaga calul nazdravan cu ajutorul tipsiei de jaratec. Calul nazdravan are aparenta unei martoage.
Dupa intelepciunea populara, valoarea trebuie cautata dincolo de aparente. AŽnainte de a pleca de acasa, Craiul isi sfatuieste feciorul sa se fereasca de omul span si de omul rosu, care in mentalitatea populara sunt oameni rai si vicleni, din cauza deficientelor fiziologice.
AŽn a€œPovestea lui Harap-Alba€ intalnim un motiv frecvent in Romantismul german: padurea si cavalerul. Traversarea padurii constituie o proba a curajului. Eroul devine sluga unui span care-l supune prin viclesug, si de aici incolo il va numi Harap-Alb. Ajuns la curtea AŽmparatului Verde, cu identitatea schimbata, eroul trebuie sa treaca proba incercarilor grele : sa fure salati din gradina ursului, sa aduca pielea si coarnele cerbului fermecat, batute cu nestemate si sa o prinda pe fata AŽmparatului Ros, care era o a€œfarmazoanaa€.
Spanul este pedepsit si Harap-alb se insoara cu fata AŽmparatului Ros, devenind succesor la conducerea imparatiei.
AŽntr-un final versificat, povestitorul ne spune ca la nunta lui Harap-Alb au participat: a€œCrai, craiese si-mparati
Oameni in seama bagati
Si-un pacat de povestariu
Far-un ban in buzunariua€.
Printr-o autoironie geniala, povestitorul se include si pe sine in aceasta fastuoasa ceremonie. a€œPovestea lui Harap-Alba€ are la baza un motiv de larga circulatie universala, pe care-l intalnim si-n variantele italienesti si franceze. Dar basmul lui Creanga se indeparteaza cu mult de modelele populare. AŽn basmul lui Creanga exista un permanent amestec de real si fabulos, de realism si fantastic. Basmul lui Creanga este de un intens dramatism rezultat si din prezenta masiva a dialogului, este mai bogat si de o mai mare bogatie epica, luand aspectul, pe alocuri, al unui palpitant roman de aventuri sau chiar al unei epopei. La aceasta se adauga particularitatile lingvistice si stilistice, precum si umorul. a€œPovestea lui Harap-Alba€ are si unele elemente moderne. Creanga anticipeaza manierismul literaturii moderne. O caracteristica a literaturii manieristice moderne o constituie grotescul, care apare mai ales in infatisarea insotitorilor nazdravani, adevarati monstrii fizici, imposibil de imaginat in realitate.
Trasatura cea mai definitorie a literaturii manieriste moderne este absurdul. AŽn drumul sau spre curtea AŽmparatului Ros, Harap-Alb li se adreseaza astfel, la un moment dat, insotitorilor sai, oferindu-ne imaginea unei lumi rasturnate, a unei lumi pe dos, absurde si lipsite de sens, in randuri ritmate si rimate: A«lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos. Putini suie, multi coboara, unul macina la moara. S-apoi acel unul are si painea si cutitul, si taie de unde vrea si cat ii place. Vorba ceea: a€œ cine poate, oase roade, cine nu, nici carne moale.a€ A»
O alta caracteristica a literaturii moderne o reprezinta ludicul, voluptatea jocului. Creanga se joaca pur si simplu cu cuvintele si desfasoara o spectaculoasa comedie a limbajului, de un umor irezistibil: a€œPoate ca acesta-I vestitul Ochila, frate bun cu Orbila, var-primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila sau din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-I mai datia€.
Ion Creanga, povestitor arhaic si modern
Asupra lui Creanga au existat doua puncte de vedere complet diferite. Dupa Valeriu Streinu in monografia sa a€œIon Creangaa€ (1971), Creanga este un scriitor arhaic, de o varsta prehomerica si reprezinta a€œa€mentalitatea arhaica a omului din partile noastre, conform geniala€¦a€.
Dupa Calinescu, dimpotriva, Creanga este un scriitor modern, care a aparut prea devreme in literatura noastra si ar fi fost mai firesc sa apara peste cateva veacuri, intr-o epoca de umanism romanesc. Pentru perfectiunea formala Calinescu il numeste: a€œFlaubert al Humulestiuluia€. Pe aceasta linie a lui Calinescu mergand mai departe eseistul si poetul Benjamin Funduleanu il compara pe Creanga pentru puritatea stilistica cu MallarmA©, intr-un studiu cu un titlu de-a dreptul socant a€œDe la Nica a lui Stefan a Petrei la MallamA©a€ (a€œ
Zburatorula€, 1923). Ambele puncte de vedere nu se exclud, ci se completeaza reciproc. Creanga este de-o potriva un scriitor arhaic si modern, care se situeaza intre traditie si inovatie, acolo unde se afla marea arta dintotdeauna.
Tehnica rememorarii din a€œAmintiri din copilariea€
Opera cea mai reprezentativa a lui Creanga ramane a€œAmintiri din copilariea€, alcatuita din patru parti. Primele trei parti au aparut in a€œConvorbiri literarea€ intre anii 1881-1882, iar ultima a aparut postum. AŽn editia a€œOperelor completea€ ale lui Ion Creanga ingrijita de A. D. Xenopol (1892). a€œAmintiri din copilariea€ este o opera complexa dificil de clasificat, o opera memorialistica intrucat se bazeaza pe remomorare, un jurnal antologic, o suita de povestiri deghizate si un Bildungsroman, un roman al devenirii si formarii unei personalitati, care, in cazul de fata, este chiar personalitatea scriitorului. Eroul a€œAmintirilora€ este Nica a lui Stefan a Petrei, alter-ego al scriitorului si ipostaza infantila a povestitorului. Copilaria lui Nica nu se deosebeste prea mult de copilaria celorlalti copii din sat si din lume. Creanga se ridica la universalitate si obiectivitate. Asa cum ne spun Calinescu a€œCreanga povesteste copilaria copilului universala€. AŽn aceasta consta sensul clasic si obiectiv al artei lui Creanga. a€œAmintiri din copilariea€ se constituie intr-o adevarata monografie a Humulestiului si a modului de viata al humulestenilor. AŽn viziunea Creanga, Humulestiul devine un epicentru al lumii, un adevarat a€œaxis mundia€. Humulestiul este a€œcronotopula€ lumii lui Creanga, spatiul in care se concentreaza timpul. Printr-o adevarata magie a amintirii, Creanga isi retraieste la maturitate propria-i copilarie, pe care o inscrie in universalitate si-n perenitate.
Arta povestirii lui Ion Creanga
Arta povestirii la Creanga este extrem de complexa si greu de definit, intrucat contine un mare coeficient de inefabil.Cu toate acestea, Calinescu stabileste cateva coordonate sigure. Arta lui creanga este aproape de teatru si oratorie si presupune existenta unui auditoriu in fata caruia povestitorul interpreteaza pe rand toate rolurile. Asa cum spunea Calinescu a€œCreanga este un histrion geniala€si tot secretul artei sale sta in a€œintr-o inalta bufoneriea€.
Arta povestirii la Creanga se caractarizeaza si prin amestecul de real si fabulos. Asa cum observa Calinescu a€œCreanga trateaza realistic basmula€. AŽntre lumea basmului si povestirii si lumea a€œAmintirilora€ se produce un permanent transfer semantic. Basmele si povestile capata ceva din caracterul realist al a€œAmintirilora€, iar a€œAmintirilea€ capata ceva din caracterul fantastic al basmelor si povestilor. AŽmparatul vorbeste ca un mosneag sfatos din sat, Trasnea, Mogorogea si Oslobanu se cearta in gazda la Pavel Ciubotariul ca si insotitorii nazdravani la curtea AŽmparatului Ros.
Creanga utilizeaza pe scara larga o tehnica speciala a citatului. Dupa expresia stereotipa a€œvorba ceeaa€urmeaza o adevarata ploaie de citate, de maxime, aforisme si reflectii imprumutate din intelepciunea populara:a€fiecare pentru sine, croitor de panea€,a€golatatea inconjura, iara foamea da de-a dreptula€, a€œlac de-ar fi, broaste sunt destulea€, a€œapara-ma de cani, ca de gaini ma feresc eua€, a€œce-si face omul cu mana lui, nu i-o face nici dracula€, a€œsede harbu-n cale si rade de oalea€, a€œfuge dracul de porumbe negre, si pe sine nu se vedea€.
Umorul lui Creanga este inrudit cu ironia socratica, si consta in disimulare, in arta de a face pe prostul: a€œcred in prostia meaa€, a€œeu, in prostia meaa€, a€œde, prost oi fi, dar inima mare ama€, a€œasa suntem noi prostii, numai de pozne ne tinema€.
Creanga este unul dintre cei mai mari creatori de limba din literatura noastra. Pute4m vorbi despre o limba crengiana, asa cum putem vorbi despre o limba eminesciana, argheziana si sadoveniana. Creanga are geniul limbii. Capacitatea de inventie lingvistica a lui Creanga este intr-adevar extraordinara si merge pana la inovatii lexicale proprii.
Opera lui Creanga a fost tradusa pe aproape toate meridianele lumii. Creanga este un scriitor de valoare universala, unul dintre marii povestitori ai lumii, alaturi de Geoffrey Chaucer din literatura engleza si Giovanni Boccaccio din literatura italiana.
Asa cum il caracteriza magistral Calinescu a€œCreanga este o expresie monumentala a naturii umane, in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman, sau, mai simplu, este poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala expansiunea€.
