Interpretare de text la prima vedere
"Cimpoiul vested luncii sau fluierul in drum, Durerea divizata o suna-ncet, mai tare Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiare Si unda logodita sub cer, vor spune - cum?
Ar trebui un cantec incapator, precum Fosnirea matasoasa a marilor cu sare; Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum."
(
Ion Barbu,
Timbru, din voi. Joc secund, 1930)
intelegerea textului
■ Alaturi de poemul "Din ceas, dedus", cel intitulat "Timbru" este considerat tot o arta poetica a ermetismului barbian. Ideea esentiala este aceea ca numai creatia imaginara- semn al activitatii neistovite a mintii creatorului de sensuri noi - poate sugera, prin asociatii neobisnuite de intelesuri, tocmai acele lucruri care nu exista in chip obiectiv (nu au suport referential in realitatE). Capacitatea intelectiva si imaginativa a omului este nelimitata, caci ea ii permite ceea ce natura nu are putinta sa exprime, sau chiar ceea ce nici nu are corespondent in universul cunoscut.
■ Bucuria, ca si durerea obisnuita a vietii fiecarui individ, poate fi exprimata in forme banale, obisnuite, cu ajutorul instrumentelor populare uzuale, precum "cimpoiul" sau "fluierul"; daca primul intoneaza un cantec "vested", iar cel de-al doilea isi risipeste melodia "in drum", acest fapt denota insuficienta cunoasterii obtinute prin instrumentele cotidiene, care-i exprima omului durerea in mod "divizat", fara sa-1 armonizeze cu el insusi.
■ Pentru a plasmui idei absolute (in sens platoniciaN) in forme sensibile, este nevoie de un "cantec incapator", echivalent cu arta insasi, unica in stare sa surprinda trasaturile latente, nebanuite, ale "pietrei", "humei" si ale "cerului". Numai artistul, pe baza unei intelegeri simpatetice cu aceste elemente esentiale ale lumii, le poate insufleti si materializa in imagini su-gestiv-inteligibile pentru oameni.
■ Poezia-monada (figura geometrica suficienta siesi si perfect desenatA) depaseste universul obiectual bine stiut si este capabila sa-si imagineze - dincolo de perceptia senzoriala - ordinea secreta a lucrurilor si sensul devenirii cosmice. Prin arta lui, poetul devine asemanator Demiurgului care a creat si lucrurile vizibile (realE) si pe cele invizibile (imaginarE), asa cum a faurit "al Evei trunchi de fum" din coasta materiala a prototipului adamic.
Particularitati stilistice
■ Proiectiile ireale ale gandului omenesc sunt notate metaforic si oximoronic prin imbinari de cuvinte imposibil de asociat in plan real, recurgand la dihotomia inanimat-animat: "piatra-n rugaciune" dezvaluie posibila sensibilizare a elementului teluric surprins in momentul hieratic al rugii incremenite; "despuierea humei" sugereaza virtuala dezgolire a miezului cognitiv al lucrurilor, care-si dau la o parte invelisul material, inlesnind accesul intelegerii omenesti la esenta lor spirituala; "unda logodita sub cer" faciliteaza comuniunea intre elementul acvatic si cel astral, asa cum femeia (simbolul "undei") si barbatul (simbol al "cerului") isi unesc destinele sub semnul tainic al nuntii.
■ De mare efect in planul expresivitatii sunt si epitetele metaforice, "cimpoiul vested", "durerea divizata", "unda logodita", "un cantec incapator", "fosnirea matasoasa", "trunchi de fum", ce contribuie, prin insolitul asocierilor, la desavarsirea semnificatiilor artei lirice barbiene.
Concepte operationale
■ Rememorati caracteristicile etapei ermetice din creatia poetica semnata de I. Barbu: in poemele scrise intre 1925 si 1926, versurile cuprind simboluri incifrate exprimate intr-o sintaxa lirica dificila, bazata pe elipse, dislocari, inversiuni topice, anacoluturi, tehnica ingambamentului etc. Matematician de profesie, I. Barbu recurge constant la un vocabular neologic specializat, dominat de terminologiile stiintifice si de simbolurile matematice. Condensarea limbajului poetic, incifrarea simbolurilor, lapidaritatea formularilor eliptice obliga cititorii sa refaca coerenta clasica a discursului liric.
■ Definiti versul liber, teoretizat de simbolisti si promovat apoi de toti modernistii (L Blaga, T. Arghezi etc.) avangardistii (Adrian Maniu, Ion Vinea etC), ca si aproape intreaga pleiada a poetilor contemporani (Emil Botta, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Mircea Cartarescu etC).
Limba si comunicare
■ Limbajul frecvent neologic utilizat de autor se armonizeaza cu unele constructii vechi, precum dativul arhaic ("Cimpoiul vested luncii") sau forma substantivala "despuiare" (in locul "despuierii", ori a cuvantului "dezgolire").
■ Cunoasterea realizata prin instrumente inadecvate, sau cazute in banalitate prin uzura ("cimpoiul", "fluierul"), nu atinge esenta fenomenelor; astfel, mijloacele cognitive obisnuite nu mai pot doza corect sunetele emise, care se aud fie prea "incet", fie "mai tare" (enumeratie adverbiala in antiteza graduala: pozitiv - comparativ de superioritatE).
■ Elipsele verbale, dislocarile si inversiunile sintactice domina intreaga poezie, careia ii asigura o forma expresiva concisa, cu accente lirice cazand de obicei asupra termenilor pozitionati la inceputul versurilor, cu exceptia conjunctiilor si a prepozitiilor ("cimpoiul", "durerea", "piatra", "unda", "ar trebui", "fosnirea", "lauda", "coasta").
