Mai intalnim, nu o data. opinia ca marii clasici ai perioadei de la Junimea" au fost trei: Eminescu. Caragiale, Creanga. Aceasta opinie e o prejudecata daunatoare, vecina cu o grava eroare de apreciere. Celor trei mari li se alatura, firesc si drept, Slavici, incontestabil un mare prozator, pretuit, pentru asta, mult la Junimea". Mare nuvelist (celebra Popa Tanda, Gura satului,
Budulea Taichii si Scormon au fost citite unele la Junimea" si publicate in Convorbiri literare", la care se cuvin adaugate celebrele
Moara cu noroc si PadureancA) si romancier, prin
Mara, o efectiva bijuterie romanesca. Si e probabil ca prozele sale, adunate in 1881 in volumul Novele dm popor, sa fi constituit argumentul teoretic pentru dezvoltarile lui Maiorescu din 1882 {Literatura romana si strainatateA) privind realismul poporan, relevat prin trasaturi specifice nationale care sa surprinda tipologia taranului si a claselor de jos. Povestile sale (Florita din codru, Zana zorilor, Limir imparat, Spaima zmeiloR), citite, unele, la Junimea" si publicate in Convorbiri literare", amintesc de Creanga, relevand si o modalitate caracteristica. S-a incercat si in romane de amplitudine, sociale si istorice {Din doua lumi, Din batrani, Cel din urma armas, Din pacat in pacaT), plate si inconcludente, ca si teatrul sau {Gaspar Gratiatii, Bogdan Voda etC). Dar prin lucrarile sale de capatai, Slavici este unul dintre marii nostri prozatori, piatra de hotar nu numai in literatura ardeleana.
Har de memorialist n-a avut (in 1924, in prefata la Lumea prin care am trecut, a marturisit chiar ca nu intentioneaza sa sporeasca literatura romana cu asa-zise memorii"). Si, totusi, la varsta senectutii (dupa 70 de anI) scrie trei lucrari memorialistice, inchisorile mele (1921), Amintiri (1924). Lumea prin care am trecut (scrisa in ultimul an de viata si aparuta postum in 1930). Amintirile si Lumea prin care am trecut apar acum, insotite de cateva articole ramase in periodice, intr-o buna editie. in colectia Biblioteca pentru toti" a Editurii Minerva, alcatuita de editorul prin excelenta al operei lui Slavici, dl Constantin Mohanu. E, aceasta editie, un bun prilej pentru a discuta despre Slavici, viata sa agitata in ciuda cumpatarii si a temperantei sale supravegheate si despre rostul evocarilor sale. Lipsite, cum spuneam, de har memorialistic, cartile sale intrand in acest despartamant nu se constituie in ceea ce se numeste literatura de tip subiectiv, tocmai datorita absentei totale a valorilor expresive. Dar asa pedestre cum sunt, dau seama despre viata sau procesul formatiei unui mare scriitor, oferind si informatii, uneori utile, despre mari prieteni ai sai din tinerete (Eminescu, Caragiale, Creanga, apoi CosbuC). Interesante sunt, negresit, marturisirile sale despre copilarie si adolescenta ardeleana. Se nascuse in 1848 in Siria, mare comuna majoritar romaneasca, de langa Arad. Aici, in Siria, comuna bogata de podgoreni, a absolvit scoala primara. Notabil e mediul acesta banatean, poliglot si cosmopolit, in care fiecare nationalitate (romani, sarbi, maghiari, svabi, evreI) isi stia pastra traditiile, obiceiurile si limba. Scriitorul a mai apucat vremea cand, in comuna si chiar la Arad sau Oradea, in scoala se preda in limba romana, iar actele notariale si cele din instantele judecatoresti erau, de asemenea, redactate in romaneste. Ba chiar in Siria erau doua primarii, una romaneasca si alta maghiara De-abia mai tarziu, dupa infaptuirea dualismului, autoritatile maghiare intreprind masuri abile pentru eliminarea limbii romane din administratie si justitie, scriitorul asistand revoltat (ca secretar de primarie sau ajutor de avocaT) la acest proces de deznationalizare. Liceul 1-a urmat la Arad si Timisoara, studiile universitare la Budapesta si Vicna, insusindu-si, si cu ajutorul lui Eminescu (vom reveni, mai incolo, la acest episoD) o frumoasa cultura. A renuntat la avocatura in favoarea carierei didactice, pentru care avea chemare, consacrandu-i ani multi la scoli din Bucuresti. A devenit, datorita lui Eminescu, scriitor si junimist, debutand in Convorbiri literare", inca in 1871. E chiar, o vreme, bursier al Junimii" pentru continuarea studiilor la Viena. in aprilie 1874, dupa numirea sa ca ministru, Maiorescu ii scrie o vestita scrisoare (Slavici o reproducE) prin care il solicita sa se stabileasca in vechiul regat, unde ii va gasi o utila intrebuintare ca profesor sau inspector scolar. Scriitorul a urinat indemnul conducatorului Junimii", a plecat la Iasi, apoi la Bucuresti, a primit functiunea de secretar al Comisiei de redactare a documentelor Hurmuzaki, a fost redactor la Timpul" (1877-1880), dar nu da ascultare sfatului primit de la Maiorescu, inca in 1875, de a-si da doctoratul in stiintele de stat. Va ramane profesor si gazetar. Din 1884 pana in 1890 e -cam impotriva junimismului politic - redactor la Tribuna", stabilindu-se la Sibiu pentru vreo sapte ani, unde se si recasatoreste. Revenit la Bucuresti, isi reia profesiunea de dascal, e scriitor cunoscut si pretuit, Maiorescu, desi suparat pentru episodul Tribunei" (o gazeta, totusi, filoliberala), neretragandu-i stima. E co-director, in 1894, la revista Vatra" (ceilalti doi directori sunt Caragiale si CosbuC), aici publicand romanul Mara. Nu lipsesc, din biografia sa, complicatiile regretabile. in 1914 accepta conducerea ziarului Ziua", care duce, in anii neutralitatii, o campanie favorabila Puterilor Centrale. Mai grav e ca, ramanand in Bucurestiul ocupat de nemti, devine redactor la Gazeta Bucurestilor", ziar de orientare germana, instalandu-se in postura de tradator. E, pentru asta, arestat in ianuarie 1919, implicat intr-un proces al gazetarilor colaborationisti, condamnat si, apoi, achitat. E de neinteles cum ardeleanul Slavici, atat de bun cunoscator al luptei politice a romanilor transilvaneni, sa fi comis o astfel de eroare potrivnica intereselor ardelenilor. Oricum si oricat a incercat sa se explice, taina impardonabilei erori ramane greu de justificat. Ultimii ani de viata i-au fost tristi, urgisit fiind pentru atitudinea din timpul razboiului. Moare, in 1925, la 77 de ani, obosit, tracasat, bolnav si insingurat. Generatia sa de scriitori se stinsese de mult.
Slavici il cunoscuse, in 1869, pq Eminescu, la Viena. Au devenit prieteni, poetul fiind acela care 1-a indemnat sa scrie, corijandu-i chiar primele productii, redactate otova in sirieneasca" lui. Are meritul de a fi intuit superioritatea poetului, solida-i zestre culturala, intelegandu-i valoarea imensa a poeziei. L-a evocat pe Eminescu adesea. As reproduce un pasaj despre imaginea de tinerete a poetului, asa cuin i s-a infatisat lui Slavici in 1869: Un tanar oaches, cu fata curata si rasa peste tot, cu un lung clabat" banatenesc peste pletele negre, cu ochi marunti si visatori si totdeauna cu un zambet batjocoritor pe buze; un albanez - imi ziceam - poate chiar un persian il vad, parca, si acum, uitandu-se din cand in cand speriat si scos din rabdare la mine. Om de o veselie copilareasca, el radea cu toata inima, incat ochii tuturora se-ndreptau asupra lui. in clipa urmatoare sc-ncrunla insa, se stramba ori isi intorcea capul cu dispret. Cea mai mica contraz
icere-1 irita, muzica de cele mai multe ori il supara, suieratura-1 facea sa se cutremure, orisice scartaitura-1 scotea din sarite Niciodata nu l-am vazut plangand si nu cred ca era in stare sa planga, iar cu induiosare numai despre muma lui l-am auzit vorbind". Relatari, care au fost retinute de biografii marelui poet, se fac despre episoadele Serbarii de la Putna (1871), despre atmosfera din redactia Timpului", despre traiul dezordonat al poetului, despre perioada cand l-a gazduit in casa din strada Amzei, despre imbolnavirea poetului. Neadevarate s-au dovedit a fi, datorita cercetarilor intreprinse, informatiile privind continuarea studiilor liceale ale lui Eminescu la Sibiu (unde ar fi absolvit clasa a treia gimnaziala), Beius.
