George Cosbuc (1866-1918) este un poet ardelean, a carui opera se defineste ca expresie a vietii si aspiratiilor poporului roman, fiind o adevarata monografie a satului romanesc. Poetul insusi a cerut scriitorilor "sa nu risipim ce au adunat parintii nostri daca nu putem noi insine sa mai sporim averea; daca nu putem spori lumina, sa nazuim a raspandi in popor tot mai mult pe aceea pe care o avem".
Poezia "Patria romana", publicata in revista "Albina" in anul 1908, se inscrie in lirica patriotica, George Cosbuc exprimand direct sentimentele de dragoste si veneratie pentru tara si neamul din care face parte, asa cum el insusi se definea in "Poetul":
"Sunt suflet in sufletul neamului meu
Si-i cant bucuria si-amarul".
Oda este o specie a genului liric, prin care autorul exprima sentimentele de admiratie si veneratie pentru tara, popor, o personalitate glorioasa, o idee mareata sau un eveniment de Interes national Tonul este eloglatlv, autorul scotand in evidenta meritele deosebite ale celui laudat, omagiat
Titlul poeziei "Patria romana" sugereaza transparent definirea tarii careia ii apartine poetul cu toata fiinta si simtirea lui iubitoare. Substantivul "patria" reflecta un sens aparte fata de acela de tara, pentru ca implica un plus de sentimente de iubire pentru meleagurile de care poetul se simte legat spiritual, iar adjectivul "romana" are rolul de a identifica poporul in care isi are radacinile devenirii sale sufletesti.
Structura, semnificatii, limbaj poetic Poezia "Patria romana" de George Cosbuc este o oda, deoarece poetul isi exprima direct sentimentul de dragoste pentru tara si poporul roman, pe care le priveste cu admiratie profunda, preamarindu-le virtutile.
Poezia este structurata in trei secvente lirice, fiecare fiind alcatujta din unsprezece versuri. Strofele sunt organizate in planuri temporale, ilustrand trecutul, prezentul si viitorul patriei romane.
Prima strofa raporteaza patria la trecutul tarii si al poporului roman, fapt ilustrat prin perfectul compus al verbelor "na-a fost" si "ni-au trait", iar prezenta pronumelor de persoana / plural implica mandria si asumarea istoriei nationale de catre noi, toti romanii. Primele versuri constituie o adevarata definitie data de poet patriei, din perspectiva gloriei strabune: "Patria ne-a fost pamantul / Unde ni-au trait stramosii".
Adresarea in mod direct, prin doua vocative - "Baiazide" si "Sinane" - ilustreaza, simbolic, doua momente ale victoriei repurtate de eroii neamului asupra dusmanilor tarii: luptele cu turcii castigate glorios de Mircea cel Batran la Rovine si de Mihai Viteazul la Calugareni. Referirea la
Dumbrava Rosie sugereaza o alta batalie, devenita legendara prin faptul ca, dupa victoria rasunatoare asupra regelui Albert al Poloniei, Stefan cel Mare a pus pe cei 15.000 de prizonieri sa are si sa sadeasca la loc padurea, care fusese taiata de moldoveni din considerente tactice, iar copacii fusesera pravaliti peste lesii cotropitori: "Si punand dusmanii-n juguri / Ei au sfaramat sub pluguri / Sangele Dumbravii Rosii".
Finalul strofei constituie o concluzie definitorie a notiunii de patrie, care accentueaza eroismul, curajul si patriotismul stramosilor: "Asta-i patria romana / Unde-au vitejit stramosii!" si fata de care poetul simte o admiratie nemarginita.
Strofa a doua plaseaza patria in prezent, identificand-o cu pamantul celor "ce suniejn. in viata", "ne iubim frateste" si "ne dam. mana", accentuand apartenenta contemporanilor la etnia romaneasca: "Numai noi cu-acelasi nume, / Numai noi romani pe lume". De remarcat este aici repetitia pronumelui "noi", precum si a adverbului restrictiv "numai", care reliefeaza ideea identificarii, particularizarii neamului romanesc pe aceste meleaguri.
Prezenta pronumelui de persoana I plural si repetitia pronumelui nehotarat "toti" ilustreaza solidaritatea si iubirea frateasca, ideea ca romanii sunt uniti prin aceleasi idealuri, acelasi destin, aceleasi suferinte si bucurii: "Cei ce ne. iubim frateste, / Njg. dam mana romaneste /[] Toti de-aceeasi soarta data / Suspinand cu toti o data / Si-avand toti o bucurie;".
Finalul strofei este un laitmotiv, prin reluarea versului definitoriu si concluziv - "Asta-i patria romana" -, poetul indemnand pe toti romanii la iubire sfanta si credinta profunda fata de pamantul . strabun: "Si ea sfanta sa ne fie".
Strofa a treia imagineaza viitorul patriei, in care vor trai urmasii, idee exprimata prin viitorul popular al verbelor si prin metafora "nepotii", pentru a reliefa apropierea sufleteasca, intimitatea cu generatiile care vor veni: "Patria ne-o fi pamantul / Unde ne-oxlrli "epo///".
Cu speranta si optimism, Cosbuc imagineaza "o mandra Romanie", ocrotita de Dumnezeu si isi exprima nadejdea ca si generatiile viitoare, asemenea vitejilor stramosi, vor lupta cu eroism pentru a pastra valorile spirituale ale neamului, simbolizate prin "limba, legea romaneasca" si vor purta tara, cu dragoste, catre progres si civilizatie: "Si vor face tot mai mare / Tot ce romanismul are".
Concluzia acestei strofe si a intregii poezii este exprimata pe un ton sententios si solemn, poetul indemnand natiunea romana la sacrificiul de sine pentru apararea tarii din dragoste si daruire totala: "Asta-i patria cea draga / Si-i dam patriei romane / Inima si viata-ntreaga".
Oda patriotica "Patria romana" are cateva particularitati inedite, care o individualizeaza fata de celelalte creatii de acelasi tip. George Cosbuc se identificft integral cu poporul roman, in numele caruia vorbeste, folosind persoana Iplural atat in cazul pronumelor, cat si al verbelor, "ne", "ni", "noi", "suntem", "iubim", "dam mana". Poetul compune imaginea patriei asa cum se reflecta ea in constiinta tuturor romanilor, trecuti, prezenti si viitori.
Ideea permanentei de veacuri a poporului roman pe aceste meleaguri este ilustrata prin sentimentul dragostei de tara care constituie singura legatura stransa si vesnica intre generatiile de romani, stramosi, contemporani si urmasi: "unde-au vitejit stramosii", "pamantul / Celor ce suntem in viata" si "ne-or trai nepotii".
Ideea de patriotism este evidentiata cu insistenta de poet, prin prezenta cuvintelor ce compun acest camp semantic: cuvantul "patrie" este folosit de sase ori, iar familia cuvantului "roman" este ilustrata aproape in totalitate: "romana", "romaneste", "romani", "Romanie", "romaneasca", "romanismul".
Prozodia. Masura versurilor este de 8 silabe, in genul poeziei populare, iar ritmul este trohaic. Rima este bogata si variata: rima imperecheata - "tine/Rovine", "frateste/romaneste", "mare/are"; incrucisata - "Rosii/stramosii", "bucurie/fie", "draga/intreaga" sau versuri fara rima - "pamantul/stramosii", "pamantul/viata", "pamantul/nepotii".
Deoarece George Cosbuc isi exprima sentimentele de admiratie si pretuire fata de eroismul stramosilor, increderea in unitatea poporului roman si speranta ca generatiile viitoare vor inalta patria pe culmi de progres si civilizatie, construind o imagine unica a neamului romanesc ce dainuie de veacuri pe aceste meleaguri, prin mijloace artistice si cu un ton solemn, elogiativ, poezia "Patria romana" este o oda patriotica.
