Interpretare de text la prima vedere
"in taranimea rasculata de la 1907 romancierul putea gasi nazuinta intunecata spre proprietatea agrara, brutalitatea ingenua, procesele sufletesti obscure, greoaie, gesturile epice, violente, criminale. Acum cele doua straturi, notiunea artistica si spontaneitatea, se despart ca doua lichide impenetrabile si putem sa ne dam seama de marginile talentului scriitorului. intai de toate observarea individului de la oras, cu suflet mai complicat, e nula. Herdelea, Belciug erau in fond niste tarani ardeleni si ei, iar romancierul ii canta ca pe niste indivizi eterni ai solului. Aci e pus in situatiunea de a prezenta persoane, de a portretiza; dar ochiul nu prinde. Pe de o parte scriitorul nu poate urmari (si niciodata de aci incolo nu va putea face aceastA) perso-nagiile intuite de la inceput in notiunea lor caracteristica. Procedeul obisnuit este «conversatia» la care participa foarte multi insi, fara ca vreunul sa iasa conturat. Scriitorul nu vede individualul, ci numai colectivul. Nadina, mosiereasa fina, frivola, care se priveste mereu goala in oglinda, care inseala cu preaviz pe sot, tanarul boier Iuga, umanitarist, sot orb, de o nepasare conjugala absurda, ce vrea sa fie delicateta, o serie intreaga de mosieri, arendasi, volubili, usurateci, sunt niste fantome si adesea niste caricaturi. Nici o figura nu se poate memora. Titus Herdelea e adus ca un simplu spectator, in numele autorului, fara sa-si poata indreptati prezenta. Activitatea lui erotica este triviala, nesemnificativa. Mediul orasenesc in genere e infatisat fara simtul geografic si sociologic, in plina platitudine si vulgaritate. Cand insa e vorba de tarani, vazuti in masa, lucrurile se schimba. Scriitorul redevine genial. Cam tot volumul intai este, luat in sine, fara interes. Prin el se pregateste insa incet miscarea grozava ce se apropie. Frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii. Teroarea surda, colbul de razmerita, intunecarea apocaliptica sunt pregatite in timpuri lungi si masurate, cu efect epic considerabil. Epopeea debuteaza incet ca un cer innorat, devine bubuitoare spre mijloc, apoi se rezolva."
(G. Calinescu,
Liviu Rebreanu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, 1941)
intelegerea textului
■ Ceea ce se remarca de la bun inceput, la lectura unei pagini de critica literara semnata de G. Calinescu, este exceptionala expresivitate a autorului. Stilul criticilor este in general "alb", neutru, tinzand spre impersonalitate, intrucat criticul insusi trebuie sa tinda catre acea "transparenta" ceruta de Maiorescu, pentru a lasa "raza" creatoare sa treaca nedeformata de subiectivitatea proprie. La G. Calinescu, dimpotriva, cele mai anoste si mai cenusii pagini de literatura comentate devin, datorita marii forte verbale a criticului, interesante si chiar memorabile: astfel, parafraza e uneori mai de pret decat originalul, si comentariul mai original decat textul propriu-zis.
■ Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent este, in ciuda dimensiunilor ei, o carte pasionanta tocmai prin aceasta capacitate a autorului de a re-"inventa", prin contributie proprie, pagini si epoci intregi de literatura romana. Literatura noastra, atat de tanara in comparatie cu cele occidentale, cu o dezvoltare si o modernizare indelung amanate, si apoi cu o recuperare precipitata, in salturi, a intarzierii istorice, isi gaseste in Istoria lui G. Calinescu prima si, pana acum, cea mai importanta si mai cuprinzatoare canonizare. Canonul literar stabilit de Calinescu prin aceasta carte aparuta in 1941 este inca functional, dupa mai bine de sase decenii. Pana si inerentele nedreptati comise de critic s-au "clasicizat", afectand in continuare cota autorilor respectivi (cazul lui M. Blecher sau al lui Mihail SebastiaN).
■ Iiviu Rebreanu formeaza un capitol aparte in cuprinsul Istoriei, criticul recunoscandu-i implicit si explicit importanta in evolutia romanului romanesc. De remarcat insa, in fragmentul citat, ca pretuirea criticului nu este globala, nediferentiata, sub forma elogiului "calp". Analizand cu rigoare si acuitate romanele rebreniene, G. Calinescu le evalueaza si le noteaza axiologic, pe o scala ce merge de la opera cu majuscula, la opera de "interes artistic minim".
■ Aceasta discriminare facuta cu spirit critic se constata inclusiv in comentarea uneia si aceleiasi opere.
Rascoala, opera de prim rang in creatia prozatorului, este analizata aici din perspectiva constructiei (si viabilitatiI) personajelor. A celor individuale, mai intai, iar apoi a unuia colectiv: masa de tarani rasculati. Criticul stabileste "marginile talentului scriitorului", observand ca personajele (mai ales cele citadinE) nu sunt bine conturate: "nici o figura nu se poate memora". Chiar amendand evaluarea critiului, ca fiind prea severa (un alt exemplu: "observarea individului de la oras, cu suflet mai complicat, e nula"), trebuie admis ca Rebreanu nu exceleaza in portretizarea personajului citadin-intelectual, cu complicatii psihologice si gesturi "moi" de prea multa reflectie; in schimb, figureaza intr-un mod antologic sufletul si suflul taranimii, ca personaj colectiv tulbure si imprevizibil. "Scriitorul redevine genial", afirma criticul, care redevine si el, la acest punct, un admirator al artei prozatorului.
■ Se poate vorbi, insa, si de o adevarata arta a criticului. intreg fragmentul, deopotriva descriptiv si analitic, este epicizat (ca foarte multe din paginile calinescienE), astfel incat ideatia critica sa poata fi "gustata" de cititor. Placerea cu care se citesc textele critice ale lui Calinescu se datoreaza, in primul rand, acestui contract sui-generis de colaborare cu lectorul: pentru a-1 atrage de partea literaturii si a-1 face sa citeasca operele fundamentale, criticul foloseste, cu inteligenta si vivacitate, metode de persuasiune si seductie. La finalul fragmentului, avem un exemplu edificator: criticul concentreaza intreaga discutie analitica intr-o imagine (absolut memorabilA), intr-o dubla comparatie "in trepte" apta sa vizualizeze principiul cantitativ-calitativ al scriiturii lui Rebreanu: "Frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii". Pentru cei care l-au citit pe Rebreanu, gradul de adevar al acestei secvente de critica impresionista este in afara oricarui dubiu. Printr-un tip special de impresionism (coagulant, nu dizolvant, centripet, nu centrifuG), criticul a ajuns parca la insasi esenta operei lui Rebreanu.
Identificarea particularitatilor stilistice
■ Identificati toate comparatiile din text. Cum explicati preferinta criticului pentru acest procedeu stilistic?
■ Dupa ce ati parcurs cu atentie si de mai multe ori textul, aratati prin ce se obtiae ftcea epicizare (si dramatizarE) a discursului critic.
■ Analizati cu atentie epitetele folosite de autor ("brutalitatea ingenua , "procesele sufletesti obscure, greoaie", "gesturile epice" etc.). Cum obtine criticul valori expresive din utilizarea lor? Argumentati.
Concepte operationale aplicate
Ca figura de stil, comparatia este frecvent folosita pentru valoarea ei de expresivitate. Aceasta e insa si mai pregnanta in cazul metaforei, care substituie un termen prin altul, avand astfel un mai mare potential de soc asupra cititorului. In schimb, comparatia, presupunand pastrarea ambilor termeni, impune (atunci cand e construita in mod inteligenT) prin faptul ca ingaduie urmarirea aproape secventiala a "literaturizarii". Cititorul poate vedea atat punctul de plecare (gradul zero al expresivitatii limbajuluI), cat si pe cel de "sosire" (plasticizarea obtinuta prin folosirea comparatieI). Nu intamplator, daca metafora este preponderenta in poezie, comparatia e uzuala in proza (domeniu al unei mari obiectivitatI) si, iata, in critica literara.
Limba si comunicare
■ Cum explicati utilizarea alternativa, in textul critic calinescian, a persoanei I plural C putem sa ne dam seama de marginile talentului scriitorului"), respectiv a impersonalului reflexiv ("nici o figura nu se poate memora")? Este vorba despre o indecizie a autorului sau de folosirea cu intentie a unor marci ale participarii/ impersonalizarii? Argumentati.
■ Analizati tonalitea discursului critic calinescian. In text apar semne ale dubiului sau, dimpotriva, ale deciziei interpretative? Tonul este dilematic sau hotarat?
