A fost publicata in anul 1912 in revista Viata romaneasca", fiind inclusa, ulterior, in volumul de debut al autorului Bisericii(a din razoare (1914).
Nuvela
La Vulturi! este o admirabila sinteza a suferintelor milenare ale poporului roman. Tema nuvelei o constituie evocarea unui episod din lupla pentru independenta nationala a locuitorilor Tarii Romanesti, la inceputul veacului trecut.
Nuvela se deschide cu un frumos tablou de natura. La realizarea Iui contribuie, in mod admirabil, contrastul dintre diferitele elemente ale reliefului: intr-o zi cu soare, culmile Seri-petului, colturoase si limpezi ca o cununa de securi", ni se dezvaluie, ca o mareata construc- . tie, adunata de jur-imprejurul unei palme de pamant, locuite de un pumn de oameni". Acest loc se numeste Iablani-cioara, de la numele pa-raului care izvoraste, de undeva, din munte. Pe langa parau coboara o carare, singura mai lesnicioasa, dar chinuita", ca si viata oamenilor care traiau aici, in cateva case, intemeiate in acest cuib de vulturi". Existenta locuitorilor era permanent amenintata de invazii straine, de jaf si de. moarte.
Autorul isi opreste privirea asupra baciului Danila, starostele ciobanilor din partea locului", om care indurase de-a lungul vietii multe suferinte si incercase multe vaduri de amaraciune". in tinerete, Danila agonisise de trei ori avere si tot de atatea ori fusese jefuit de turci.
Deznadajduit, si-a parasit locurile natale si s-a retras in munti, ca sa nu mai vada plaiul si silnicia de pe el". Ajuns la izvorul Iablani-eioarei, el s-a facut cioban, reusind cu timpul sa-si refaca gospodaria, isi rostuieste copiii, dar nu ii este dat sa cunoasca tihna nici la cei 80 de ani ai sai.
La vestea izbucnirii revolutiei lui Tudor Vla-dimirescu, Danila i-a trimis la lupta pe cel mai drag dintre ginerii sai, pe Paun Ozun, si pe alti zece voinici, pentru a-1 sluji pana la moarte" pe domnul Tudor".
De mai multa vreme Danila nu primise nicio veste de la Paun Ozun, dar stia sa-si ascunda ingrijorarea si s-o imbarbateze pe fiica sa, Agripina, sotia lui Paun. Ea avea trei copii: Ma-riuca, Vlad si Paunas, care era abia de doua luni".
Pacea adanca" a locurilor este sfasiata, pe neasteptate, de un strigat care anunta invazia turcilor: Fugiti! Fugit.il Vin turcii."
Smulsa din indeletnicirile ei cotidiene, de gospodina si mama iubitoare, Agripina traieste groaza invaziei. Reactiile ei sunt febrile, disperate: tresari", groaza vestei se prefacu deodata in groaza faptului vazut cu ochii!".
Agripina isi ia cei trei copii si pleaca spre munte, suind pieptis coastele abrupte ale Scripetului, in speranta ca nu va (i ajunsa din urma de turci si se va putea adaposti la stanele ciobanilor. impovarata cu Paunas in poala, tinandu-i si pe ceilalti doi, Agripina urca cu greu cararea, care scoate sufletul din om", sfasiata de spaima, asaltata de ganduri nebune. Descrierea drumului, realizata cu lux de amanunte, redand cu mare arta dramatismul situatiei, spaima si indarjirea femeii, constituie partea cea mai tulburatoare si cea mai bine realizata a nuvelei.
Disperata ca nu mai poate inainta cu toti copiii, Agripina il ascunde pe cel mic, pe Paunas, intr-o capita de fan din apropierea stanii si merge mai departe, cu ceilalti doi, Mariuca si Vlad, la Mos Danila. Acesta, cufundat in gandurile negre, provocate de lipsa vestilor de la Paun Ozun, este trezit la realitate de plansul Mariucai si de figura ravasita a Agripinei. Batranul ii strange in graba pe ciobani si, inarmati cu llinle, pleaca spre poiana, dupa micutul Paimas. Ajuns la locul unde fusese ascuns micutul, nu mai gaseste decat scutecele inrosite de sange ale copilului si o larga spul-beratura de fulgi cenusii, ca dupa o incaierare de vulturi". Valoarea simbolica a destinului copilului se desprinde din comentariul scriitorului: Pasarile cerului cobora sera in poiana si smulsesera pe Paunas din zbuciumul plansului, din durerile foamei si din toi vaietul si chinul unei vie{i omenesti, in mijlocul unui popor nenorocit si rob inca pe multa vreme!"
Batranul, in fata imaginii carpelor insangerate, isi ridica disperat mainile spre cer si il implora pe Dumnezeu sa puna capat, o data pentru totdeauna, nenorocirilor care s-au abatut asupra tarii si a oamenilor: Ajunga atata risipa, alata jaf la vulturi! din mana bietei tari si din carnea noastra!".
