MARIN PREDA. OMUL MORAL SI BLESTEMATELE CHESTIUNI INSOLUBILE de Eugen SIMION (Critica)
"Va trebui, intr-o zi, sa scriem (eu sau altcinevA) o viata a lui Marin Preda, pentru ca omul era tot atat de interesant ca si opera. Preda are, in mod sigur, o biografie pentru ca are o constiinta a existentei (). Revin la Marin Preda ca lector de literatura. Scriitorii lui sunt: Dostoievski, Balzac (pe care il admira enorM), Tolstoi («singurul scriitor pe care il cred pe cuvant» - spunea el la o intalnire cu studentii bucuresteni; «pe altii nu-i cred decat uneori, ca pe Balzac, de pilda»), Celine,ACamus, Malraux, Faulkner, I. L. Caragiale, Sadoveanu» Citise, recitea din cand in cand Biblia. Avea o memorie fabuloasa a faptelor epice. Si, mai ales, cum le relata, comenta, asta era neobisnuit. Le privea dintr-un unghi, sa-i spunem, al vietii si le aprecia dupa gradul lor de autenticitate umana*-Spun ceva despre om? Daca spun e bine, daca nu, nu-1 intereseaza. Noul roman nu-i trezea, din aceasta pricina, un prea mare interes. Cum sa renunti la descrierea conditiei omului in favoarea conditiei obiectelor? O estetica de acest fel hu-i parea serioasa. Omul trebuie sa ramana in centrul artei, orisice s-ar intampla!
Nu poti scrie, apoi, decat despre ce ai cunoscut. Marin Preda este, la acest punct, intratabil. Acorda credit puterii de inventie, dar fundamentala este pentru el experienta: «Eu nu ma gandesc decat la ceea ce am cunoscut si la ceea ce am trait direct. Consider ca numai asta are valoare (). Un scriitor nu poate cunoaste decat o singura viata, un singur destin, destinul unei clase sau al unei categorii sociale» (Convorbiri, p. 210). Estetica simpla, se va spune. Estetica fundamentala pentru un romancier de tipul lui Preda. A cunoaste, a trai, a pati sunt trei verbe care definesc demersul sau epic. Ele se bizuie pe respectul fata de adevar. Preda dadea acestor notiuni o acceptie speciala. Nu era, vreau sa spun, un spirit invechit, era doar un spirit preocupat ca literatura sa nu renunte la ceea ce lui i se parea esential: cunoasterea naturii umane, patrunderea in complicata psihologie a omului din secolul al XX-lea. Dispretuia pe scriitorii elementari, falsii scriitori, acei asa-zisi realisti vigurosi care, descriind pe sute de pagini fapte cumplite de viata, n-ajung sa deschida o singura fereastra spre adancurile fiintei umane.
Voia, apoi, ca intr-o carte sa se intample ceva, sa fie o miscare epica, un conflict. Eroii sa pateasca ceva (verbul a pati este un verb esentialmente predist: calatorul, spune el undeva, care «n-a patit nimic» a calatorit degeaba la
Venetia sau la Roma!), cu alte cuvinte: destinul lor sa se reveleze prin confruntarea cu datele existentei.
Citea, in ultima vreme, carti de filosofic. Vorbea des de cartea mortilor tibe-tani si de Gnoza din Princeton (la care se refera, de altfel, in Cel mai iubit dintre pamantenI), recitea pe Nietzsche si, printre cunostintele sale, se gasea o femeie invatata, preocupata de teozofie, cu care romancierului ii placea sa discute din cand in cand. Cat de profunde erau aceste lecturi dificile arata cartile sale. Adversarii lui s-au grabit sa le conteste profunzimea filosofica. Dar, iata, ca vine acum un filosof de profesie, un mare filosof,
C. Noica, si autentifica adancimea reflectiei lui Marin Preda.
Preda are ceea ce n-au multi creatori: o filosofie de existenta, un mod. adica, de a gandi omul si relatiile in univers. Numai la Sadoveanu mai aflam o viziune despre om de o asemenea profunzime si coerenta: omul privit dinspre partea cosmicului. La Preda, omul este privit dinspre partea istoriei.
Am scris altadata ca proza secolului XX este o proza, esentialmente, a campiei. Cand spun acest lucru ma gandesc, in primul rand, la Marin Preda, El a facut sa intre in literatura omul campiei, un om peste care istoria navaleste mai repede si fata de care fatalitatea relatiilor se arata necrutatoare. in imperiul «eternei lumini de vara», omul predist cauta un echilibru, o intelegere cu lumea din afara, cu istoria, cu timpul nerabdator. il afla in el insusi si in comunitatea in care traieste." Cand totul este supus unei miscari rapide, el se increde valorilor stabilite si stabilizatoare. Tatal este, in mitologia literara a lui Preda, simbolul acestei lumi ce se apara de vanturile aspre ale istoriei.
Omul predist, s-a spus de mai multe ori, este un om problematic: are simtul istoriei si cunoaste dialectica. Ironia il apara de fanatismul sufletelor primitive. Gustul contemplatiei il fereste sa iubeasca prea multe -bunuri materiale. Trece prin situatii dificile fara a-si^ desfigura sufletul. Prabusirea economica a lui Moromete nu-i altereaza spiritul. il regasim, la batranete, in cercul prietenilor sai (batranii liberalI), stralucitor in ironie, profund in meditatie. As fi inclinat sa zic: omul predist trece prin cercurile existentei fara a-si pierde lumina de pe fata. Cand, totusi, acest fapt injositor se intampla, atunci nu mai este nici o speranta: e vai de capul lui!"
(Din voi. intoarcerea autoruluI)
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
