Lovinescianismul e un triumf al spiritului de moderatie si echitate, al pasiunii pure pentru arta si al vocatiei pentru adevar. El reprezinta momentul de sincronizare cu miscarea critica europeana, clipa in care critica romana intra in faza ei moderna de evolutie." (Eugen Simion, Eugen Lovinescu, scepticul mantuiT)
Admirator al lui Maiorescu, de la care a preluat unele criterii de evaluare a operei literare si ideea potrivit careia domeniul criticii este inerent existentei unei literaturi nationale, dar cu care a si polemizat, peste timp, in probleme de sociologie litefata si de estetica, Eugen Lovinescu a reprezentat, in perioada interbelica, cea mai autorizata voeejn analiza fenomenului literar. Desi numele sau este legat indisolubil de estetica modernismului, pe criticul Lovinescu trebuie sa-1 cautam in spatii mult mai largi, intr-o permanenta evolutie si experimentare de formule noi, in perpetue revizuiri, nemultumiri de sine, adaose si suprimari ce transforma terenul Criticelor (in editiile lor succesivE) intr-un camp de lupta" (E. Simion, op.cit.). intr-o prima faza, Eugen Lovinescu considera critica literara o arta, al carei scop nu este neaparat acela de a defini frumosul, cat mai ales de a explica si de a trasa limitele frumosului. Respinge, in virtutea acestei idei, critica stiintifica" si luptatoare" a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, ca si aceea etica si etnica" a lui Nicolae Iorga. Tot acum vorbeste despre critica absoluta" - care nu tine seama de nici o imprejurare externa si nu tine seama nici de atmosfera generala in care s-a produs opera de arta" - si despre critica relativa", mai putin ambitioasa, dar mai necesara in evolutia literaturii, deoarece are in vedere conditiile istorice, modelele si curentele vremii, ierarhiile facute de public etc. Cu doua-trei decenii inaintea lui Calinescu, Eugen Lovinescu face un portret criticului literar, caruia ii cere putere de simpatie, entuziasm, calitatea de a fi impresionabil, de a vibra, obiectivitate si transparenta. Toate acestea compun profilul unei critici impresioniste", definita drept o calatorie sentimentala de-a lungul operei unui scriitor" (Critice I, 1909), dublata insa de autoritatea, intuitia, morala si obiectivitatea criticului: Impresionismul meu (atat cat poate fi ceva al cuivA) nu e nici relativism, nici diletantism, nici scepticism, ci, dupa cum am aratat-o, e un proces firesc al unor spirite de a prinde dintr-odata si cu lesniciune partile fundamentale, trasaturile temeinice ale lucrurilor, ale oamenilor () si putinta de a le reda apoi prin mijloace simple, elementare, dar energice".
Urmeaza etapa in care Lovinescu inceteaza a mai considera critica o forma de arta si incepe a o apropia din ce in ce mai mult de rigorile unei discipline stiintifice, fara a nega insa vocatia, talentul, intuitia, gustul, capacitatea de expresie ale celui care savarseste actul critic. Se apropie, astfel, de conceptul de critica totala" sustinut de G. Ibraileanu si G. Calinescu.
O alta disociere face Lovinescu intre critica estetica" sau sincronica", ce se aplica literaturii contemporane, si critica istorica", ce are in vedere literatura veche.
Cele trei mari etape ale evolutiei criticii sale au fost analizate de Lovinescu insusi in primele doua volume din Memorii, dupa cum urmeaza : I. Etapa Pasilor pe nisip (1906), caracterizata printr-un scepticism ostentativ, un stil discursiv si improvizat; II. Etapa primelor doua volume de Critice, o perioada esteta", in care autorul urmareste efectele stilistice ale expresiei critice, practicand un stil gratios", cu tendinte lirice, stil odihnitor si, cu deosebire, clar si inflorit" (E. SimioN); III. Etapa Sburatorului", cand se produce o adevarata revolutie stilistica". in ultima etapa sunt fixate principiile esentiale ale modernismului lovinescian si se elaboreaza cele doua mari istorii" ale sale: Istoria civilizatei romane moderne (trei volumE) si
Istoria literaturii romane contemporane (cinci volumE). Lovinescu porneste, in teoretizarea modernismului, de la ideea sociologului francez Gabriel Tarde, potrivit caruia exista un spirit al veacului" care duce la omogenizarea culturilor lumii, la anularea diferentelor majore, atata vreme cat cele mai putin dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate. Aceasta lege a imitatiei" duce la o sincronizare spirituala, vizibila in diminuarea, cu timpul, a decalajelor existente intre spatii culturale diferite. Sincronism" nu inseamna insa adaptare intamplatoare a noului, ci traire in acelasi spatiu spiritual".
Mutatia valorilor estetice" are loc pe baza functionarii principiului simulare -stimulare": se importa mai intai forma, pentru ca, ulterior, sa se creeze un fond autentic, reprezentativ pentru spiritualitatea romaneasca. in sens larg, se accepta schimbul de valori intre" culturi, care capata insa acum un aspect integral si revolutionar". Desi teoria imitatiei" se opune teoriei maioresciene a formelor fara fond", modernismul lovinescian realizeaza dezideratul lui Titu Maiorescu de a fi nationali cu fata orientata spre Europa, de a tinde, prin ceea ce e specific, spre universalitate".
Un alt deziderat al lui Lovinescu si al cenaclului Sburatorul" a fost acela de a promova tinerii scriitori, prin publicarea in paginile revistei a operelor acestora. Astfel, lucrari ale lui Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Anton Holban si altii vor argumenta deschiderea catre nou a cenaclului, in planul concret al literaturii, se observa depasirea acelui provincialism" samanatorist si inlocuirea lui cu o creatie de inspiratie citadina, cu fundament in problemele epocii. Se dezvolta romanul analitic, de problematica, avand in centru un personaj intelectual caruia ii sunt surprinse dilemele existentiale inerente dezvoltarii individului. Poezia evolueaza de la epic la liric, intr-o descatusare a limbajului fara precedent.
Prin toata opera sa critica (Pasi pe nisip, Critice, Grigore Alexandrescu. Viata si opera lui, Costache Negruzzi. Viata si opera lui, Ghe. Asachi, Portrete literare, Titu Maiorescu si contemporanii lui, Antologia ideologiei junimiste, Titu Maiorescu si posteritatea lui critica etC), Eugen Lovinescu a marcat momentul cel mai de varf in constituirea unei critici moderne, flexibile, adaptate necesitatilor momentului istoric.
