Istoria ieroglifica - Partea a doa de Dimitrie CANTEMIR
,,Intaiasi data, socotiti, o, fratilor, si aminte luati cuvintele carile mai denainte inaintea tuturor gloatelor au facut. Ca au nu el in proimiul voroavii sale dzicea, precum inima imparatilor din multimea lucrurilor si a stiintelor, carile in publica-li si in curte-li sa tampla, mai ades decat alaltora catodata prosgnostice fac? si cum din putregiunea pestelui in matele Batlanului viermii sa nasc? Si Brebul, partile barbatesti pierdzindu-si, in zavistie cade si pizma vecinica nu numai asupra barbatilor, ce si a muierilor tine. Asupra muierilor, caci el cu dansa pofta si tragerea firii a-si impreuna nu poate, iara asupra barbatului, caci acesta a face din plineala firii poate (ca totdeauna orbul asupra ochilor, si schiopul asupra picioarelor, si surdul asupra audzului, si hadambul asupra intregului obida arE). Asijdirea, precum nu numai spicul parului si asamanarea vapselii pre Vidra vreodata Breb sa fie fost o dovedeste? (Caci tamplarea vine si sa duce fara stricarea supusului ?) si alalte ale lui cuvinte toate, de viti sta pre amanuntul si cum sa cade sa le socotiti, au nu toate hirise de adevarat fizic filosof il arata? (Caci toata filosofiia fiziceasca asupra trupului firesc si in stiinta lucrurilor fiintasti sa sprijinestE). Apoi acmu, cand il intrebati de ieste filosof, nici voaa v-au dupa pofta raspuns, dar nici pre sine despre aceasta de tot s-au ascuns, ce cu un frumos si iscusit chip nici lauda asupra s-au priimit (ca cel ce cu tot sufletul aievea in fata isi lauda pofteste nici o deosabire nu are de la cela carile prin gurile tuturor pre drept sa hulestE), nici precum eu adevarul si ce ieste am grait au tagaduit. Acestea, dara, Lupul in fata si de curand v-au grait. Dara sa va aduc o istorie a lui, carea mai demult au facut, carea pre cat ieste de adevarata, pre atata ieste si de minunata. Si precum vrednica ieste a sa asculta, mi sa pare ca cu totii o viti lauda (caci istoricul adevarat - adeca carile istoriia adevarat precum s-au avut istoriseste - lauda impreuna cu facatoriul imparteste, caci cela au ostenit lucrul a savarsi, iara cesta au nevoit in veci a sa pomeni. Si inca mai mult pre scriitorii decat pre facatorii minunelor fericiti si laudati a numi voiu indrazni. Caci dupa armele si faptele iroilor, condeiele istoricilor, de nu s-ar fi pre alb clatit, inca de demult si lauda numelui lor deodata cu oasele tarna o ar fi acoperit. Si ase, aceia au fost a lucrurilor facatori, impreuna si muritori, iara cestea numelui au fost inoitori si in veci staruitorI). Povestea dara intr-acesta chip sa are: Odanaoara era un om sarac, carile intr-o padurita, supt o colibita era lacuitoriu. Acesta, mai mult de dzece gaini, 2 cucosi, doi miei si un dulau, altaceva dupa sufletul sau nu avea. Deci dulaul atata era de bun pazitoriu si atata de tare in giur impregiurul casii strajuitoriu, cat nici frundza de vant sa sa clateasca si el asupra sunetului sa nu navrapasca cu putinta nu era (ca mai bunu-i si mai de nedejde ieste dulaul desteptat decat strajeriul insomnorat sau cu vinul ingropaT). Dulaul ase pre dinaintea casii pururea sa afla, iara gainele in podul colibii sa culca, mieii noaptea dinaintea usii in tindita, iara omul ostenit si obosit, daca viniia de la lucru, in colibita spre odihna sa asedza. Ce cat au fost despre partea mea, macar ca, precum sa dzice dzicatoarea, nici o piatra neclatita n-am lasat. Insa nu numai de vrajmasiia dulaului, cat de gardul denafara nu m-am putut lipi, nu numai cat la gaini in pod nu m-am putut sui, ce asesi nici pre acolea pre aproape de fricos glasul lui nici a ma opri, nici a ma odihni am putut. Si ase, ori cu cate mestersuguri am ispitit si cu cat mai cu dor dulce carnea gainusilor am poftit, nicicum poftii si izbandii inimii nu m-am invrednicit (caci norocul ase de aspru cu muritorii suguieste, cat, de multe ori, celea ce si cu ochii le-ar inghiti, nici cu nasul nu-i lasa a le mirosI). Iar o data mi sa tampla cu Lupul a ma impreuna, caruia traiul omului si vrajmasiia dulaului a-i povesti ma luaiu si precum in multe nopti fara somn si cu stomahul desert impreuna si cu mare groaza a primejdiii vietii pregiur colibita saracului in desert in preajma gainusilor am cutreierat. Catra acestea, precum si doi miei are, ii pomeniiu. De carea el audzind, indata sculan du-sa, unde ieste coliba cu mieii cum mai curand sa mergem tare ma indemna. Caruia eu ii raspuns, ca intr-acea parte de loc a merge, pana nu va insara, de frica dulaului primejdiia vietii imi prepuiu. Deci trebuie sa aiba ingaduinta, ii dzis, pana soarele va scapata, si atuncea la pomenitul loc il voiu duce. Cu mare pieire spre ingaduinta a-l pleca putuiu, si inca si cetatea maraciunilor langa mine aveam (caci lacomia, de ieste in saturare nesaturata, cu cat in foame mai nesatioasa va fI), de vreme ce bine il cunosteam ca dulceata a fragedii carnisoarei mielului in fantazie mai tare foamea lacomiii si in stomah lacomiia foamei mai vartos clatindu-i, ma temeam, perii miei in lana sa nu-i intoarca si carnea mea in oina sa nu o prefaca. (Caci filosofii obiciuiti sint cu socoteala, aierul in apa si apa in aier a intoarce, macara ca lucrul socotelii n-ar raspundE). Deci sosind cea mie pentru frica, iara Lupului pentru foamea mult dorita si asteptata sara, amandoi impreuna purceasam si, in preajma locului apropiindu-ne, de departe casa omului cu degetul ii arataiu. Atuncea Lupul, cu chipuri filosofesti si taramonii politicesti inainte-adulmacand, purceasa. Ce dulaul nici chipurilor cucerite, nici cuciriturilor lingusite sa uita, ce indata toata padurea de latraturi si de brehaituri implu, ase cat nu numai codrii sa razsuna, nu numai cat omul din greu somn sa scula, ce inca si pre mieii in scutece invaliti copilasi spaimanta si ii destepta. Deci omul, de pre ase tare latraturile dulaului precum o jiganie rea la miei sa fie vinit pricepu. Carile in graba afara iesind si inca mai tare pre dulau asmutind si imbarbatand, atata cat cauta Lupului a da dos (ca de multe ori fuga fortuna biruintii, si biruinta primejdiia fugai aducE).
Iar dupa ce cani fugi Lupul, cat ar fi socotit ca de supt adulmacarea dulaului a fi iesit, socoti ca firea dulaului de la Lup nici shimate filosofesti, nici cucirituri politicesti priimeste, si ase cu puterea si cu vartutea inainte a merge si cu vitejiia lucrul a ispravi din inima aleasa (ca de multe ori cei impietroseti la socoteala cu blandetea mai tare sa simetesc. Iara apoi vadzind sila si nevoia, ca varga de caldura, incotro iti ieste voia sa indoiesC). Ase Lupul, aceasta socoteala la inima puind, iarasi spre dulau sa inturna, ca norocul monomahiii sa ispiteasca. Dulaul, indata ce venirea Lupului simti (caci grijlivul pururea treaz si desteptat iestE), iarasi cu buciunele, dobele si trambitile cele mai denainte inca la gardul cel dinafara in timpinare ii iesi. Spre carile Lupul, vitejeste rapizindu-sa, el macara cum dos nu dede, ce de razboiu vitejeste si de lupta barbateste sa apuca. Catava vreme norocul biruintii in cumpana indointii sta, pana cand Lupul nedejdea indelungata a fi simti, si ase Lupul, de vartutea fireasca parasindu-sa, la puterea mestersugeasca alerga (caci de multe ori ce ieste scadzut in fire, mestersugul cum sa cade plinestE), ca macar ca nu pana intr-atata Lupul era biruit, ce sa facea ca asesi de tot ieste biruit (ca adese s-au vadzut mai cu norocire izbandele a vini, cand cu supuneri si cu dosiri asupra nepriietinului sa purcede, decat cand cu dobe si cu surle alaiurile sicuind, pentru biruinta in mare numarul ostilor sale cineva sa incredE). Lupul ase intr-acea data, ca cum de tot biruit ar fi fost, tare inapoi fugiia, si cu fuga semintile mestersugului samana, carile a doa noapte viptul copt si deplin le era a da. Lupul ase cani trist, pentru lipsa putintii, iara dulaul de tot vesel pentru parerea biruintii, cinesi la locul sau sa inturnara. Iara cand facliia cea de aur in sfesnicul de diiamant si lumina cea de obste in casele si mesele tuturor sa pune, Lupul si alta sotie isi cerca si pre altul ca sine afla, caruia lucrul si fapta, carea intracea noapte s-au lucrat si nenorocit norocul ce i s-au tamplat, pre amanuntul povesti (caci a tot tiranul una si aceia ieste socoteala, ca ori cu ce mijloc ar putea streinele ale sale a face si, cand tamplarea nu raspunde poftei, celea ce n-au dobandit i sa pare ca cu mare nenorocire de la sine le-au pierduT). Asijderea, vitejiia dulaului adaogand, dzicea ca nu ieste dulau ca acela carile de la un lup numai sa sa biruiasca, ce doara numai de la doi izbanda asupra-i sa sa nedejduiasca (ca a firii oranduiala ieste doi deopotriva pre unul deopotriva sa biruiasca, iara mestersugul face ca aceasta axioma de multe ori sa nu sa adevereascA). Asedara, ei inde ei tocmindu-sa si insotindu-sa, inca din barlog mieluseii saracului om impartiia.