Pietro Gralla este personajul central al dramei, omul superior, insetat de absolut in iubire. Cu o descendenta obscura, Pietro fusese sclav, apoi corsar si urcase in ierarhia sociala pana la rangul profesional de proveditor (inalt functionar public in vechea republica venetiana, insarcinat cu guvernarea unei provincii, cu diverse functii de control - n.n.) si la cel nobiliar de conte.
Ca toate personajele dramatice ale lui Camil Petrescu, Pietro Gralla este caracterizat direct printr-un portret fizic sugestiv pentru trasaturile morale: "un barbat ca de 40-45 de ani, inalt, nas puternic, gura mare, nervozitate barbateasca, impulsiv", cu o privire de otel si o expresie infricosatoare care paralizeaza pe adversar. Aparent este foarte calm si echilibrat, dar se ghiceste in el o "fierbere interioara fara egal". Este totdeauna lucid, "pana si in clipele de febra". Nicola il caracterizeaza direct, spunand despre Gralla ca, desi sovaie mult inainte de lupta, analizand cu luciditate toate fatetele situatiei, in clipa cand se decide asupra solutiei, actioneaza cu fermitate si inflexibilitate in directia stabilita: "inainte de batalie parca nu mai este om Ai zice ca e cel mai fricos comandant Ma trimite de cate dpua-trei ori in spionaj Schimba de zece ori planurile Dar cand lupta a inceput, nu-1 mai recunosti E hotarat ca moartea insasi". La fel de analitic si de lucid, Pietro despica firul in patru si dupa ce este tradat de sotia lui si, desi grav ranit, este insetat de certitudini in mecanismul atat de complex al iubirii: "Acum desfac totul, ma trudesc cu intreaga masinarie, sa vad care sunt rotitele rupte Sa vad cum a fost cu putinta o asemenea intamplare de necrezut". insetat de absolut, Gralla este preocupat de esenta, de continutul etic al omului, fiind total dezinteresat de aparente sau cpnveniente: "Suntem alcatuiti din propriile noastre fapte, cate sunt si cum sunt". Pentru aceeasi conceptie este ilustrativa replica pe care i-o da lui Cellino, care, negasind un argument valoric in propriul caracter, se motiveaza prin genealogia edificatoare: "Nu ma intereseaza familia dumitale. Ma intereseaza sa-mi spui cine esti d-ta".
Absolutul in iubire este ilustrat prin teoria filozofului Leibnitz privind monada, in care se reflecta tot universul. {Monada defineste unitatile indivizibile din care ar fi compusa lumea; monadele sunt entitati spirituale indivizibile, active, care oglindesc in sine intregul univers - n.n.). intr-o ierarhie a monadelor, monada suprema ar fi, conform aceste teorii Dumnezeu, iar imediat sub El exista o alta monada, "care este femeia". Pietro considera ca "deasupra tuturor celorlalte femei" se afla Alta, sotia lui, care are meritul ca reusise sa-i descopere iubirea. Dominat de iubirea absoluta, Gralla are aceeasi conceptie ca si Gelu Ruscanu, vorbind despre iubire aproape cu aceleasi cuvinte: "Dragostea e preferinta exclusiva, sau nu mai e nimic".
Drama lui Pietro Gralla este cauzata de esecuri succesive, asemanatoare cu a celorlalte personaje camilpetresciene.
Deziluzionat de starea deplorabila a flotei si de coruptia din administratie, Grai la jigneste pe unul dintre nobilii care se ocupau de dotarea navelor si este destituit din functia de comandant. Acestui esec in plan profesional i se adauga un altul in plan moral si anume acela ca in locul sau fusese numit Elmo, un vechi si bun prieten al lui Pietro, care este dezamagit ca acesta primise sa-1 inlocuiasca la comanda flotei: "iti doresc izbanda, Elmo. Dar mai cu seama iti doresc prieteni, asa cum ti-am fost eu tie, si nu tu mie". Lui Pietro Gralla ii ramane un singur sprijin, iubirea sotiei sale: "Tu esti singurul lucru pe care il mai am pe lume, ultimul refugiu. [] M-a tradat si Elmo! Mi-era ca un frate Venind pe canal am simtit, cu ochii topiti in noapte, prabusirea tuturor visurilor mele. [] Tu esti singurul lucru care mi-a ramas pe lume".
Tentativa de asasinat a sotiei sale si revelatia adevarului ca iubirea absoluta in care credea este numai o iluzie, Pietro Gralla se prabuseste definitiv si omoara in el acest sentiment, asemenea lui Andrei Pietraru, replica fiind aproape aceeasi: "Daca e vorba despre femeia care mi-a fost nevasta, pe care am iubit-o e de prisos Aceea e moarta demult. E mai moarta decat daca nu s-ar fi nascut vreodata".
Orgoliul nemasurat al lui Pietro Gralla il face sa respinga imaginea ridicola a sotului incornorat, dar marea sa drama nu este ca 1-a inselat Alta, ci ca el insusi s-a inselat asupra ei, asa cum ii marturiseste lui Cellino: "in orice caz, femeia pe care eu, ca bun cunoscator, am ales-o, nu merita Aci, ai avut o vedere clara, a mai justa intelegere a realului, ai cunoscut mai bine meandrele caracterului femeiesc [] Asta nu m-a impiedicat sa ma port ca un natarau ridicol care tinea cu orice pret sa-ti dea lectii despre femei si despre iubire". Experienta iubirii 1-a asezat pe Gralla la o rascruce a vietii, in care i s-a oferit deopotriva binele si raul, dar optiunea este ireversibila, ca la toti eroii inselati in dragoste: "A fost o intamplare in viata mea care avea menirea sa decida intre cel mai mare bine si cel mai mare rau Si a decis cel mai mare rau".
Lucid si rational, Gralla sufera atat din pricina esecului in plan profesional, cat si din cauza dezamagirii in prietenie si in iubire. Drama personajului este cauzata de reflectarea in constiinta a acestor esecuri, dar si a orgoliului sau, care il impiedicase sa fie rational: "Sunt un marinar prost si nespus de increzut, o bruta".
Nefericirea lui Gralla este provocata de faptul ca devenise un om de rand, din care cauza se autodispretuieste, mai ales ca se considerase intotdeauna un barbat puternic si intransigent: "Ceea ce mi se parea poate cuvenit atunci, acum cand ma simt ca un vas gol, mi se pare o scrisoare gresit adresata. Ce sens are sa-mi spui acestea, astazi cand eu nu mai sunt decat umbra unui om pe care-1 credeam ca exista?".
Alta Gralla este sotia lui Pietro Gralla, fiica unui judecator dirAť Zara. Ea fusese sedusa, pe cand era o copila nestiutoare, de Marcello Mariani, care o abandonase atunci cand se plictisise de ea. Alta devenise prostituata, apoi actrita usuratica si atragatoare pentru multi barbati. Desi se casatorise cu un barbat respectat, Alta nu poate uita prima dragoste si il cheama la ea pe Cellino, tocmai ii noaptea in care sotul sau plecase la lupta impotriva piratilor. intors pe neasteptate, ea este surprinsa de sotul ei, pe care incearca sa-1 ucida cu un pumnal pentru a-si salva amantul. Explicatia data de ea lui Gralla - "iubirea e oarba" - este tipic pentru o femeie, adica ilustreaza ideea ca Alta reprezinta in aceasta drama eternul feminin. Ea este mereu sincera, desi afirmatiile sunt adesea contradictorii in ceea ce priveste viziunea ei despre iubire: "Iubire intoarsa poate si ratacita, dar necontenit iubire N-am vrut decat sa daruiesc N-am vrut decat sa aduc bucurie". Comportamentul ei este, de asemenea, contradictoriu: Alta fuge din casa onorabila a tatalui sau pentru un aventurier, apoi paraseste viata libertina pentru cea sobra si austera alaturi de Pietro, pe care insa il insala cu Cellino, insa si pe acesta mai intai il respinge dupa ce il chemase in chioscul unde se retragea ea cu Pietro cand voiau sa se ascunda de lume, ca, in cele din urma, sa-si injunghie sotul cu pumnalul, pentru ca sa-1 scape pe amant. Ea ii marturiseste lui Cellino ca a fost o nebunie casatoria cu Gralla, iar acestuia ii declara ca Ua iubit intotdeauna pentru ca este superior tuturor barbatilor si ca tentativele de adulter si de asasinat fusesera dintr-o slabiciune inexplicabila. Dupa ce Pietro pleaca, Alta "se prabuseste moale pe podeaua de marmura", putand fi definita cel mai sugestiv prin cuvintele lui Cellino: "O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie, te dispretuieste cautand neaparat pe un altul capabil s-o paraseasca Uneori cred ca nici nu-i place sa te.simta superior ei O doare superioritatea si nici nu vrea sa fie protejata". in concluzie, prin Alta, piesa ilustreaza si un misoginism evident, deoarece afirmatiile si sentimentele ei schimbatoare si contradictorii, pentru care singura replica definitorie este "Oh, femeile!".
Marcello Mariani este tipul tanarului monden, ilustrand o epoca a depravarii si a libertinajului ce caracteriza
Venetia in secolul al XVIH-lea. Desi descendent din nobila familie Mariani, "inscrisa in Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfantului Imperiu", Cellino este numai "ramasita unui neam ilustru", asa cum il considera Pietro Gralla. El nu reactioneaza in nici un fel la jignirile acide ale contelui, deoarece este coplesit de superioritatea morala covarsitoare a acestuia, recunoscand el insusi ca este un aventurier superficial, preocupat numai de femei si de evenimente mondene: "Eu sunt nascut sa iau o socolata pe zi la Florian si sa scriu scrisori de dragoste".
Dupa intamplarea tragica din noaptea intalnirii cu Alta, Cellino isi descopera profunzimi nebanuite, constientizand ca viata are cu totul alte valori pentru care merita sa traiesti: "De trei saptamani de cand v-am intalnit, am invatat lucrul cel mai de seama pe care-1 poate invata un om intreg Ca aceasta viata nu merita sa fie traita cu orice pret".
Cellino si Pietro sunt cele doua jumatati simetrice ale unui barbat care ar constitui-simbolul absolutului, atat in viata sociala, cat si strict individual. Initial, Pietro considera ca detine adevarul despre femei si despre iubire: "Cine alearga si nu se opreste la una singura, pierde din femeie ceea ce e mai bun". El ajunge sa gandeasca exact invers, avand un acut sentiment de vinovatie, simtindu-se jenat si ridicol pentru ca-i daduse lectii lui Cellino, un adevarat specialist in cunoasterea femeii: "Ah, de ce nu te-am intalnit mai demult de cata suferint a si ridicol as fi fost crutat desi eram atat de ingamfat, incat poate ca chiar daca te-as fi intalnit, nici nu as fi stat de vorba cu d-ta Acum inteleg ce neghiobie te sfatuiam atunci cand te certam ca schimbi mereu femeile". Cellino era convins ca femeile constituie principala distractie in viata, daca barbatul respecta o singura conditie, aceea de a nu le lua in serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai sa sufere atunci cand sunt parasite: "Femeile nu iubesc ele sufera numai fiindca sunt parasite. [] O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie, te dispretuieste cautand neaparat pe un altul capabil s-o paraseasca". * Conceptia fiecaruia dintre cei doi barbati poate fi o viziune absoluta despre iubirea reflectata in sufletul femeii. Pietro prefera femeia ca esenta si unicat, ca monada, reprezentata de Alta", pe care o asaza "deasupra tuturor celorlalte femei", vazand in ea femeia ideala. Cellino, dimpotriva, considera ca femeia ideala exista pe lume, dar nu intr-o singura fiinta, ci "risipita in toate femeile", de aceea ea trebuie adunata "luand de la fiecare cate ceva, de la sute si din sute de femei".
Camil Petrescu este creatorul dramei de constiinta, in care dramatismul personajelor este realizat prin revelatii succesive si, in mod firesc, de esecurile succesive petrecute in constiinta acestora. Conflictul dramelor camilpetresciene este unul ce se manifesta in constiinta personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le determina destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral, personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, traind in lumea ideilor pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, din cauza principiilor absolute care nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
Camil Petrescu afirma in "Addenda" la "Falsul tratat" ca "Nevoia de absolut este intoarsa de la exteriorul teoretic, la constiinta in ea insasi, absolutul dorit cu necesitate fiind cautat in interior si aceasta necesitate interioara aparand ca insasi generatoare de conflicte. Numai in acest sens drama fiind autentica", intrucat "teatrul nu este si nu poate fi altceva decat o intamplare cu oameni".
