Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




UN NEBUN FAGADUIESTE SI-NTELEPTUL S-AMAGESTE - analiza literara de Anton PANN



Anton PANN UN NEBUN FAGADUIESTE SI-NTELEPTUL S-AMAGESTE
Calitatea cea mai de seama a acestei istorioare in care e denuntata venalitatea impartitorilor dreptatii pe vremea lui Nastratin Hogea este conciziunea. Cerinta clasica: Le plus dans le moins e indeplinita cu prisosinta. Pe un spatiu minim, in numai 14 versuri, se nareaza o intamplare si se contureaza doua caractere: acela al judecatorului luator de mita si acela, nastratinesc, al lui Nastratin. Dupa cum se vede din toate intamplarile lui Nastratin relatate de Anton Pann, dar si din alte povestiri cu caracter popular, pana la Mos Ion Roata a lui Creanga, nastratinismul consta in afisarea unei false naivitati, a unei nerozii simulate, facuta cu scopul de a pacali pe interlocutor. Aceasta/acefie populara nu este altceva decat o modalitate satirica la adresa celor mari, a prostiei si infumurarii.



Economia mijloacelor este totul in aceasta mica snoava, foarte asemanatoare prin comicul de situatie cu o schita caragialeana; daca la mijloc n-ar fi aspectul ei cvasifolcloric si, implicit, o mai larga cuprindere caracterologica in timp si in spatiu. Textul este pura versificatie, lipsita de cea mai mica intentie poetica, in intelesul propriu al cuvantului, un text prin excelenta prozaic, simplu vorbind, desi, data fiind obisnuinta noastra cu genul antonpannesc, de neconceput in proza. Ca in toate scrierile lui Anton Pann, versul are o anume mecanica spontana, constrangatoare la conciziune, de cele mai multe ori fara grija prea mare pentru ritm si rima. si, cu toate acestea, cel putin in cazul de fata, cursivitatea frazei este in perfect acord cu ritmul versurilor, iar cateva rime - aparute spontan - sunt intr-adevar rare: infatisa - asa; plin - Nastratin. Grija pentru relatarea cat mai exacta a situatiei tipice atrage dupa sine o mare proprietate a termenilor. De pilda, a celor juridici: cearta, tras in judecata, a se infatisa (la judecatA), jeluitor, parator. Ritmarea naratiunii este data de timpul si modul verbelor. Genericul se exprima aici prin gerunziu, ca pentru a sugera continuitatea: avand, dand, plecand, vazand; durata, prin imperfectele: spunea, placea, arata, tacea, batea; epicul pur, prin perfectul simplu: fuse, baga, dete, fu afara dat, zise, puse, se trase; dramaticul, prin prezentul indicativ: este.



intorsatura dramatica din final produce o extraordinar de precisa notare a gestului nastratinesc:

El, scotand indata piatra, o puse cu cinste jos Si se trase la o parte in chip prea politicos.

Mai ales locutiunea verbala a pune cu cinste este de o inimitabila ironie si de un fin umor. Nastratin ramanand mai interesant - in cele din urma - prin gesticulatie decat prin vorbire, ca si mos Ion Roata, care se duce sa ridice pietroiul cu ipocrita seriozitate.



Oralitatea povestitorului, ca si aceea a personajelor, este perfecta. Astfel popularul d-aci (fonetism muntean, versul 9), intr-o constructie pasiva: fu d-aci afara dat, indica foarte precis gestul povestitorului, de expediere cu mana. Mai mult inca, se poate vorbi - in cazul de fata - de o adevarata punere in scena, bazata pe un quiproquo si prevazuta cu o poanta, rezolvata in cele doua replici din final.

Faptul ca apologul - adica povestirea moralizatoare - nu se sfarseste cu o lectie de morala, ca la scriitorii vechi, confera modernitate - daca putem s-o numim asa - compunerii antonpannesti, in sensul ca accentul cade pe ceea ce numim comportament. Cel mult titlul poate fi privit ca o concluzie moralizatoare formulata in chip de proverb. Povestirea, mica sceneta, este ilustrarea lui, plastica si concisa.

Tot in vederea acestui lucru, a discursivitatii oral-teatrale, de mare conciziune si sugestie pantomimica, mai observam ca versurile cuprind unitati sintactice perfect constituite. Cezura insasi ajuta exprimarea clara, neteda. Acuratetea relatarii este apoi sustinuta de faptul ca gerunziile (avand, danD) si imperfectele (placea, taceA) sunt puse - pentru relief - in rima (uneori in rima interioarA) si sub accentul trohaic scurt, lasat, in final, fara silaba neaccentuata:



in-tr-o zi, Nas-tra-tin Ho-gea, / cear-ta c-un ve-cin a-vand, Fu-se tras in ju-de-ca-ta / pen-tru dan-sul jal-ba dand. Cand jja-ra-to-rul de dan-sul / spu-nea ca-te ii pla-cea Nas-tra-tin pe taina sa-nul / isi a-ra-ta si ta-cea.

Gerunziile si imperfectele noteaza continuul relatarii si predomina in primele 7 versuri. in celelalte 7, din exact momentul pronuntarii sentintei, predomina perfectul simplu (cu exceptia replicilor in stil direct, care au predicatele din principala la prezent si cele din subordonate la perfectul compuS) :fu dat, zise, puse, se trase, raspunse, ca pentru a marca faptul consumat pe loc. Grija pentru precizie, ceruta de natura temei si a subiectului, exclude orice lirism, desi avem in fata noastra o poezie. Poezia insa rezulta din totala naturalete si spontaneitate cu care sunt spuse lucrurile, parca stiute de toata lumea, dar configurate in chipul cel mai original sub pana finului Pepelei.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.