Odobescu, fiul tiranicului si cam odiosului general
Ion Odobescu. a fost o extraordinara personalitate. Studiase - dupa stagiul in tara - la College de France si, apoi, la Sorbona, Literele. Calinescu stia ca si-a luat licenta, dar alti analisti cred ca a revenit in tara toba de carte dar fara diploma. Se specializase, totusi, in arheologie si epigrafie, preocupari absorbante care l-au devorat toata viata. Cartile sale monumentale sunt, fara indoiala: Tezaurul de la Pietroasa (primul volum aparut, la Paris, in 1889, celelalte doua postuM) si Istoria arheologiei (alcatuit din prelegerile cursului cu care 1-a insarcinat Maiorescu, ministru in 1874), aparuta in 1877. Mai inainte, in 1857, publicase, in foiletonul ziarului Romanul", nuvela
Mihnea Voda cel Rau iar, in 1860, Doamna Chiajna. Cele doua nuvele a avut grija sa le publice in volum, in 1860, sub titlul generic Scene istorice din cronicile romane. Are meritul de a fi initiat si condus Revista romana" (1860-1863), importanta publicatie in epoca, in care a tiparit numeroase cercetari istorice asupra manastirilor, documente descoperite, studii de istorie literara si folclor si cunoscuta sa scriere Cateva ore la Snagov. Ajunge chiar, in 1863, ministru al Cultelor si ad-interim la Externe. Dar n-a fost ministru decat din mai pana in octombrie (in guvernul Kogalniceanu nu-1 mai regasim ministrU) pentru ca a fost impotriva secularizarii averilor manastiresti, atunci pe tapet. Slujbele si onorurile n-au contenit sa-i vina. in 1867 e comisarul pavilionului romanesc la Expozitia universala din Paris, in 1870, academician, in 1875, director al Teatrului National din Bucuresti. Face, mai mult pe cheltuiala statului, multe calatorii in strainatate, in 1879-1886 avand si insarcinari diplomatice. Era casatorit, din 1858, cu Sasa Prejbeanu - se pare - fiica naturala a lui Pavel Kiseleff. Menajul era ciudat, Odobescu, mare amator de femei, preferand ca sotia sa locuiasca in alte localitati (la Paris, la Curtea de Arges, in Rusia, unde Sasa avea rude si o mosiE) el in Bucuresti, scriindu-i epistole - macar una pe zi, in care relata totul, cu acribie si eleganta stilistica (fireste, in frantuzestE), realizandu-se, pe aceasta cale, un jurnal de un fel special (scrisorile, toate, s-au pastrat, unele fiind chiar publicatE). Traia seniorial, preferand bucatele alese, trai bun si cheltuind banii cu folos cumparand carti importante. Era insa mana sparta, mereu inghesuit de creditori, cerand necontenit imprumuturi si paraduind cateva mosii, dupa ce, mai inainte, le ipotecase. in ultimii ani e profesor la o scoala privata condusa de Anghel Demetriescu si in 1891 director al Scolii Normale din Bucuresti, in acei ani o cunoaste pe profesoara de geografie Hortensia Racovita (casatorita, mai inainte, cu Al. Davila, cu care concepuse si doi copiI) si se indragosteste de ea. Calinescu pretinde a sti ca ar fi cerut-o in casatorie chiar prin rabdatoarea Sasa. A fost refuzat. Atunci carturarul, ajuns morfinoman, s-a sinucis in noiembrie 1895. O prima tentativa esuata, a repetat-o luand doua doze de morfina, dupa ce a redactat cateva scrisori lamuritoare. Profesoara la care a ravnit (mai tanara ca Odobescu cu 30 de ani si care a murit, hat, in 1953, iar Sasa tocmai in 1922), acuzata, a ricanat ca motivul sinuciderii scriitorului a fost, de fapt, reaua manuire a fondurilor Societatii de arheologie, fiindu-i mereu teama de un control financiar. in acest mod romantic s-a sfarsit din viata, la 61 de ani, cel ce fusese cu drept socotit un clasicizant. De trait a trait insa in neoranduiala romantica si in boema senioriala, incat gestul funest din final nu mira prea mult.
Scriitorul, desi a debutat cu versuri, s-a remarcat cu proza si a imaginat vaste proiecte de dramaturg (proiectase o trilogie despre Mihai Viteazul, o piesa despre Decebal si inca altelE), a fost, de fapt. ca narator, un diletant superior. N-avea capacitate de inventie si scrierile sale decupeaza, cu intentiuni narative, momente din cronicile muntene. Desi unii analisti fara har il socotesc un clasicist (motivand, cu opera lui Odobescu, pretinsul clasicism romanesC), proza sa e, negresit, a unui romantic. Modelul autohton era C. Negruzzi (cu nuvela de capatai, Alexandru LapusneanU) dar si - pentru evocarile istorice -Walter Scott, Hugo si, poate, Merimee. Iar proza sa, in partea ci mai importanta, este, negresit, una de evocare istorica, unde aglomerarea romantica se afla la loc de cinste. Prima nuvela se deschide cu scena, vestita, a sfatului dat, pe patul mortii, de batranul armas Mancscu fiului sau Mihnea, care va ajunge domn in Tara Romaneasca: Fatul meu!
fii inima viteaza!
nu te lasa!
fii stalp teapan casii noastre si nu-ngadui sa caza biata mosie parinteasca pe mana oltenilor, s-a Basarabestilor -trasni-i-ar Domnul din senin De-ti va da Domnul Dumnezeu putere si tarie, sa nu cruti, sa n-aibi mila, ca nici de tine nimeni nu va avea mila, cand te vor vedea infrant si ticait Mana mea s-a muiat nu mai poate ridica buzduganul asta, vechiul meu tovaras, bunul meu prieten: ia-1 acuma tu in manele tale si proasca sa faci, cand vei izbi cu dansul dusmanii nostri Sa n-aibi mila" Mihnea ajunge domn, dupa moartea tatalui sau, si-i urmeaza diata. Naratorul, mereu urmarit de descrierea atmosferei, in care la loc de cinste era insirarea obiectelor de imbracaminte, cele de podoaba si ale locuintei, le face loc peste tot, conferind culoare paginilor. Mihnea se poarta, la inceput, cu bunavointa cu boierii, dandu-le slujbe si privilegii. Apoi incepe sa se dedea la fapte ticaloase, care ingrozesc lumea, urmarindu-i fara mila pe dusmanii sai Basarabi, traind in desfranare fara noima. De atunci inainte, noteaza autorul, lepadand orice val de fatarie, incepu a face rautatile pe fata. Pe boieri ii omora, avutiile le lua, sotiile si fiicele le necinstea, dajdii multe punea asupra tarii. Pe mitropolitul Maxim, ce sta impotriva nelegiuirilor sale, necutezand a-1 ucide, il departa, dandu-i solia la curtea lui Vladislav, craiul Ungariei". Pe fiul sau Mircea il casatori cu fiica lui Petru Rares, Chiajna (eroina celeilalte nuvele a lui
OdobescU). Porecla, Mihnea Voda cel Rau, i se cuvenea. Cum se intampla pe atunci (1508-1510) turcii vin cu armata, domnul, neputand sa le faca fata, fuge in Ardeal, se stabileste la Sibiu, cu gandul sa stranga osteni pentru a-si recuceri tronul. Nu izbuteste si un dusman, unealta a Basarabestilor, se razbuna pe
Mihnea ucigandu-1. Credinciosii sai ii atacara pe ucigasi si
Mihnea o sfarseste intr-o atmosfera de omucideri infricosatoare. in Doamna Chiajna, sotia lui Mircea, fiul Mihnei, care fusese de patru ori domn in Tara Romaneasca, eroul e doamna. Fiinta rea si neinduplecata, ea urmareste sa aseze domni pe fii sai.
Patru si Alexandru. Va izbuti. Cum noteaza naratorul, uneltirile
Doamnei Chiajna izbutise toate: ea era stapana tare si marc". Si, odata, cand mazilirea lui Patru Schiopul il aduse pe tron pe fratele sau Alexandru. Chiajna, razbunatoare crunta. ii ucise pe boierii vrajmasi, laindu-lc capetele asemenea scenei faptuita de Alexandru Lapusncanu in Moldova. Si naratorul, urmand firul cronicilor, o si spune: urmand pilda de curand data de catre domnul Moldovei Alexandru Lapusncanu". Modelul lui
Negruzii era, asadar, marturisit deschis.
Cateva ore la Snagov e un memorial de calatorie al unui arheolog, curios sa descopere totul, ridicand colbul de pe faptele inaintasilor. Merita retinuta observatia naratorului despre adevaratul criteriu de determinare a libertatii si a progresului. Dar care e oare scopul progresului, a civilizafiunii. daca nu este de a lasa omului independenta cea mai larga in faptele, in gusturile si in cugetarile sale, a raspandi peste toata lumea libertatea cea mai intinsa? Nu este oare mai liber omul cand, cu organele ce i-a dat Dumnezeu la nasterea sa pentru umblare, el strabate intinderea, dupa cum ii trece prin minte, oprindu-se unde vrea, cotind unde-i place, alergand cand ii abate, odihnindu-se cand se simte obosit?" Vizitand manastirea, o descrie cu arta si pricepere de arheolog, stabileste numele adevaratului ctitor, care nu e sangerosul Vlad Tepes ci un Basarab, in 1400, descopera pietrele de mormant, citind inscriptiile si o foaie de zestre, facand, din nou, referire la doamna Chiajna (cu un caracter de muiere aspra, viteaza si ambitioasa"). Eseistul rafinat care a fost Odobescu se dezvaluie, in adevarata-i ipostaza, in acea bijuterie care este Pseudo-kinegetikos. Menita a fi o prefata la un tratat de vanatoare, autorul se lasa furat de eruditia sa si scrierea devine o lucrare de sine-statatoare. Cerceteaza si infatiseaza tema vanatorii asa cum o stie reprezentata in literatura, in plastica, in muzica, folclor si altele. Tabloul e adesea fermecator si Calinescu avea, poate, dreptate cand spunea ca aici scriitorul bate campii cu gratie".
Am recitit, cu mare incantare, aceste pagini (si multe altelE) din Odobescu, in foarte buna editie (ca sumar si infatisare filologica) a d-nei Corina Popcscu, Scrieri alese, in monumentala colectie Fundamente" a Editurii Fundatiei Culturale Romane. Bunul meu coleg de breasla, dl Mircea Anghclescu semneaza o substantiala prefata, cu, adesea, observatii si aprecieri patrunzatoare.
Martie 1996
