Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



PSALMII - Lirica existentiala - Sursele de inspiratie (Ipostazele Divinitatii) de Tudor ARGHEZI



Tudor ARGHEZI Psalmi
Lirica existentiala este ilustrata de Psalmi. Definit ca poet aflat "intre credinta si tagada", Tudor Arghezi a creat - intre anii 1927 -1967 - 16 psalmi publicati in mai multe volume de poezii: 9 psalmi fac parte din volumul de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti din volumele "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte". Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie "monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina". (G.CalinescU)



Sursele de inspiratie:

» Cei 151 de psalmi cuprinsi in "Psaltirea" lui David, poet religios reprezentativ, creatorul acestei specii; cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra;

» O alta sursa o reprezinta cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca monah si apoi secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intra in contact direct cu creatiile lui David, dar si mediteaza la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu.



Tema generala a celor saisprezece psalmi o constituie raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si a relatiei dintre acestia, perceputa si exprimata filozofic de poet. in Psalmi, Arghezi exprima o viziune complexa asupra legaturii spirituale dintre om si Dumnezeu, are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea, care intruchipeaza diferite ipostaze. Pe langa cei saisprezece "Psalmi" fara titlu, care sunt identificati dupa primul vers al poeziei, Arghezi a mai creat si alte poeme de factura existential-religioasa: "Psalm de tinerete", "Psalmlstul", "Psalmul de taina" si "Psalmul mut". Dintre acestea, "Psalmul de taina" este una dintre cele mai profunde poezii erotice, o adevarata oda inchinata femeii, ca parte componenta a structurii barbatului: "Femeie raspandita-n mine / ca o mireasma-ntr-o padure, / Scrisa-n visare ca o slova, / infipta-n trunchiul meu: sacure".



Eugen Simion desprinde patru teme esentiale care se manifesta in "Psalmii" arghezieni:



- religioasa - in sensul ca Dumnezeu este atotputernic si este identificat cu intreaga fire, intr-o viziune de factura populara;

- gnoseologica - divinitatea este adevarul absolut si idealul suprem al fiintei umane;

- etica - divinitatea vegheaza "voia de bine, frumos si adevar" a omului;

- estetica - Dumnezeu este visul purificator al omului, "Esti visul meu, din toate, cel frumos".

Tudor Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland mereu intre "credinta" si "tagada", cerand, uneori imperativ, alteori smerit, dovezi palpabile din partea acestuia privind existenta Sa. "Psalmii" arghezieni sunt conceputi sub forma unor . dialoguri imaginare cu Dumnezeu, intr-un limbaj patetic sau acuzator, cu speranta sau cu deznadejde, fapt interpretat de critica literara ca trufie a artistului de a scormoni cu mintea misterul universal care-1 fascineaza, de a se convinge prin dovezi concrete de existenta abstracta a fortei supreme.

Tudor Arghezi ilustreaza in "Psalmi" un raport direct al omului cu divinitatea, percepandu-1 pe Dumnezeu in cele mai surprinzatoare ipostaze, in functie de starea poetica interioara.



Ipostazele Divinitatii:

» in psalmii lui David, Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor ("Cel ce zdrobeste dintii pacatosilor", "Cel ce cearta neamurile si stinge numele lor"), dar si darnic si milostiv, "ziditor al lumii fericite" ("Dumnezeu este un pom rasadit langa izvoarele apelor"). Ipostaza ultima se intalneste si in Psalmii arghezieni:

"Doamne, izvorul meu si cantecele mele! Nadejdea mea si truda mea Din ale carui miezuri vii de stele Cerc sa-mi inghet o boaba de margea." » "Deus absconditus" (Dumnezeu care se ascunde - n.n.) este o idee regasita la ambii psalmisti, numai ca David il vede pe Dumnezeu undeva, departe, intr-o cetate izolata de lume, pentru a veghea omenirea, pe cand Arghezi considera ca Dumnezeu se ascunde intentionat de om, incuindu-se cu lacate si drugi ca omul sa nu poata ajunge la El:



"incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat Oriunde-ti pipai pragul cu soapta tristei rugi Dau numai de belciuge cu lacate si drugi."

» Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta, ca nu poata patrunda pana la El:

"Satul de ce se vede, flamand de nu se vede, Ai incercat tatana si lacatul aceale, Dar cheile de-ncuie faptura si-o descuie Ascunse la-ntuneric de lati batute-n cuie Le-am descantat sa cada in pulbere gramada indata ce-nlauntru da ochiul meu sa vada."

» Dumnezeu este numai un gand, o amintire, o conceptie, poetul indoindu-se de existenta Lui:

"Tu esti si-ai fost mai mult decat in fire t Era sa fii, sa stai, sa vietuiesti Esti ca un gand si esti si nici nu esti intre putinta si intre amintire."



» De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu, pentru existenta caruia solicita dovezi palpabile:

"Singuri, acum, in marea ta poveste,

Raman cu tine sa ma mai masor,

Fara sa vreau sa ies biruitor,

Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"

Tudor Arghezi parcurge o gama variata de stari sufletesti si de atitudini ideatice in relatia spirituala cu Dumnezeu, parcurgand un adevarat labirint al cautarii concrete si fiind strabatut de cele mai surprinzatoare simtaminte. Aceasta chinuitoare framantare ar putea semnifica "ipostazele psalmistului", definind succint si sintetizat principalele manifestari ale dilemei argheziene in incercarea lui de a fi auzit de divinitate.



Ipostazele psalmistului:

Daca in psalmii lui David apareau doua ipostaze ale poetului, una de insingurat, parasit de prieteni si de Dumnezeu si una de rege, inzestrat cu har divin, vesel si fara griji, in psalmii lui Arghezi se exprima o larga paleta de atitudini, stari si sentimente pe care acesta le simte in legatura sa spirituala cu Dumnezeu.

» Arghezi se simte un protejat al Divinitatii, daruit cu har poetic, dar dezamagit de lumea inconjuratoare, care este superficiala, meschina, dominata de interese materiale, de aceea poetul vrea sa moara in anonimat (A), iar unicul sau sprijin spiritual in aceasta existenta este Dumnezeu, pentru care simte o iubire mistuitoare, sufletul sau arde de patima cereasca (B):

A) "Vreau sa pier in bezna si in putregai

Nencercat de slava, crancen si scarbit

Si sa nu se stie ca ma dezmierdai

Si ca-n mine insuti tu vei fi trait."

B)"Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune, Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.

Ard catre tine-ncet, ca un taciune,

Te caut mut, te-nchipui, te gandesc."

» Poetul se simte chinuit si confuz, singur si-si indreapta nadejdea spre altare, metafora copacului singuratic fiind preluata din psalmii lui David, dar si din mitologia populara autohtona:

"Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitat in campie, Cu fruct amar si cu frunzis, Tepos si aspru-n indarjire vie."

» Arghezi se razvrateste si-l acuza pe Dumnezeu de inconsecventa, de instrainare fata de om, caruia nu i se mai arata ca in timpurile mitice, stravechi, de aceea si omul se instraineaza de El:

"De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura, Tu n-ai mai pus picioru-n batatura. Si anii mor si veacurile pier Aici sub tine, dedesubt, sub cer."

"ingerii grijeau pe vremea ceea Si pruncul si barbatul si femeia. Dar mie, Domnul, vesnicul si bunul,

Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici unul"

» insetat de absolut, poetul il cauta pe Dumnezeu, ca pe o dovada, o certitudine a perfectiunii. Este cuprins de indoieli, de nerabdare, il cauta, spera, se indoieste, se simte invins:

"O viata-ntreaga zadarnic de-a fuga pe vant ca Fat-Frumos, Calare-n sa, am strabatut si codri si tara-n sus si-n jos. Dar ajungand in piscuri de rapi incrucisate, Sa birui inaltimea, vazui ca nu se poate."

» in psalmii scrisi mai tarziu, ca in "Psalmul" din 1967, poetul este dezamagit spiritual de Divinitate, se simte parasit si-l acuza pe Dumnezeu de a fi facut existenta omului nu numai din viata si moarte, ci si din chinuri si iubire:

"Cand m-ai facut, mi-ai spus:

De-acum traieste!

Si am trait, asa se povesteste

Trairea mea se cheama viata, si omoara

Dar tu mi-ai spus odinioara Ca ne ucide moartea, nu viata si iubirea

Nu mi-ai vorbit de lacrimi niciodata

Tu n-ai facut pamantul din mila si iubire, iti trebuia loc slobod, intins in cimitire!"

Stilul "Psalmilor" arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina -"De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura"-, cat si din limbajul popular -"Asteapta o ivire de cristal / Pe un stergar cu braie de lumina" si din mitologia autohtona -"Copac pribeag uitat in campie" ca mit popular al singuratatii. in raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.