Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Nicolae CARTOJAN - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 4 dec. 1883, com. Calugareni-Uzunu, jud. Giurgiu - m. 20 dec. 1944, Bucuresti.

Istoric literar. Fiul lui Anghel Cartojan si al Mariei (n. Petrescu).

Liceul "Sf. Sava" (absolvit in 1902); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, student al lui I. Bianu (absolvita in 1906). Se indreapta de timpuriu spre studiul literaturii romane vechi si spre cercetarea ms. din Bibi. Acad., unde lucreaza o vreme (1906-1912), functionand in acelasi timp ca prof. secundar. Dupa o specializare la Berlin (1912-1914), isi trece doctoratul cu o teza despre alexandria" in literatura romaneasca (1920) si este numit asistent la catedra lui I. Bianu (1921); conf. (1923) si prof. titular al catedrei de istoria literaturii romane vechi (1930). Membru al Acad. (1941). Dupa mai multe studii pregatitoare, publica lucrarea Cartile populare in literatura romaneasca (I-II, 1929-1938), minutioasa investigare a unor texte ramase in cea mai mare parte inedite; eruditia, buna metoda filologica si meticulozitatea cercetarilor i-au permis sistematizarea unui urias material referitor la cartile populare, aproape necercetate pana la el, intr-o sinteza ale carei linii generale raman valabile si astazi si care i-a adus o reputatie internationala bine meritata (membru al Medieval Academy of America din 1929; colaborator al lui Van Tieghem la Repertoire chronologique des literatures modernes; Dr. honoris causa al Univ. din Padova, 1942). Intre 1940 si 1945 apar primele trei din cele patru voi. proiectate ale Istoriei literaturii romane vechi. Este fondatorul cercetarii moderne a literaturii romane vechi.

Opera stiintifica a lui CARTOJAN imbratiseaza aproape intreaga istorie a literaturii romane, mai exact, doar literatura secolului nostru a intrat in sfera cercetarii sale in chip indirect, prin raportarile facute incidental la vechi teme si subiecte care reapar in operele scriitorilor moderni. In rest, toate perioadele sunt reprezentate, de la literatura veche a secolului al XVI-lea, pana la figurile clasicilor din secolul trecut, printre care s-a bucurat de o favoare deosebita personalitatea lui M. Kogalniceanu (caruia intentiona sa-i dedice o monografie, doar partial realizata), si, in general, toata epoca de la 1848. Cu toate acestea si cu toate ca este autorul unei bune sinteze asupra literaturii romane vechi, CARTOJAN a ramas pe drept cuvant cunoscut ca specialist in studiul cartilor populare. Desi a fost precedat in acest domeniu de B. P. Hasdeu si de Moses Gaster, savanti cu un orizont foarte larg si cu o remarcabila capacitate de sinteza, contributia lui CARTOJAN la fixarea disciplinei si la afirmarea acesteia in cadrul general al cercetarilor de literatura romaneasca veche este hotaratoare. Cunoasterea desavarsita a textelor, in cea mai mare parte inca inedite, a situatiei din literaturile europene si mai ales din cele invecinate (caci el concepe acest studiu intr-un cadru larg comparatist), o buna metoda filologica si spiritul sistematic atat de necesar in cazul unei cantitati uriase de material neclasat i-au permis lui CARTOJAN sa inregistreze, sa descrie si sa poata astfel analiza cvasitotalitatea temelor si situatiilor existentiale din cartile populare. Contributiile sale sunt numeroase si variate, mergand de la identificarile de izvoare, semnalari si publicari de texte necunoscute, stabilirea temelor si a filiatiilor acestora, pana la revelarea unui numar neasteptat de reminiscente, motive si clisee literare trecute din cartile populare in folclor, in artele plastice, in general in traditia autohtona, ceea ce a pus in valoare rolul insemnat jucat de aceste scrieri in configuratia cunoscuta a culturii romane din secolele trecute, a dovedit "importanta nebanuita" inca a acestui domeniu in literatura veche (E. Turdeanu). El este primul specialist roman care acorda atentia cuvenita studiului literaturii ca expresie a mentalitatii unei colectivitati, ca indice reprezentativ al unor medii culturale, cu mult inainte ca interesul pentru acest gen de cercetari sa devina general. Dupa C, literatura romana veche include trei categorii principale de scrieri: religioase, istorice si "poporane scrise". Daca textele religioase au o importanta culturala si lingvistica, daca cele istorice sunt expresia devenirii constiintei nationale a poporului si au, adesea, valori artistice si etice implicite, demne de a fi remarcate, cartile populare "au alcatuit literatura de imaginatie prin care s-au desfatat in ceasurile de recreere sufletele dornice de fictiuni ale carturarilor din trecut si, prin ele, ale maselor populare". Aratand preferintele celor mai largi paturi de cititori pentru anumite tipuri de povestiri, pentru anumite teme, cu anumite semnificatii morale, sociale, artistice, ele devin "pretioase documente culturale, prin mijlocul carora putem patrunde si intelege mentalitatea generatiilor disparute". Conceput in acest fel, studiul cartilor populare, care "arunca o lumina asa de vie asupra vietii sufletesti de acum a poporului nostru", este strans legat de cel al folclorului, domeniilor celor doua discipline interferandu-se si conditionandu-se reciproc, insusi C, care a dedicat mai multe studii importante folclorului, a urmarit circulatia temelor intre cartile populare si textele folclorice, precum si inovatiile autohtone, reprezentarea lor in arta populara, in pictura naiva a icoanelor etc. Studiul cartilor populare este deci abordat dupa vechiul criteriu tematologic, urmarit insa intr-o perspectiva mult mai vasta, a carei finalitate este sociologica, de stabilire a unei istorii complexe a mentalitatilor, scrierea respectiva fiind considerata drept un factor caracteristic pentru un mediu socio-cultural determinant, caci, sublinia cercetatorul, "literatura poarta si ea, ca orice produs spiritual, pecetea epocii si a societatii in care a luat nastere". Ceea ce scapa insa acestei viziuni, avansata pentru vremea respectiva, este structura narativa a textului in sine, aspectul formal al scrierii in sensul cercetat inca inainte, de Propp si chiar de Veselovski, caci definitia notiunii de "carte populara" este implicata intr-un criteriu exterior, acela al circulatiei, si nu intr-unui specific literar; dar studiul formal al naratiunilor de acest tip s-a dezvoltat abia dupa razboi. Bogatia faptelor si corectitudinea interpretarilor lor fac insa din lucrarea lui CARTOJAN o opera de referinta nedepasita, desi i s-au adus de atunci incoace numeroase completari de amanunt; ea a furnizat noi informatii si clarificari nu numai in campul literaturii noastre, ci si in ansamblul relatiilor literare medievale europene, unele probleme fiind tratate, inainte de aparitia cartii, in studii de specialitate aparute in cele mai cunoscute reviste din strainatate, consacrand pe plan international nu numai reputatia autorului, ci si pe aceea a cercetarii romanesti. Istoria literaturii romane vechi (I-III, 1940-1945), lucrare documentata si echilibrata, care are la baza cursurile universitare, acorda o importanta preponderenta ambiantei culturale a epocii si circumstantelor istorice, urmarite in amanunt, oarecum in detrimentul literaturii propriu-zise si a evolutiei sale in forme specifice. Prezentarile sale, prin largime si participare simpatetica, au totusi capacitatea de a transmite sentimentul valorii si evoca, adesea foarte viu, talentul nativ al autorului cate unui text din care stie sa selecteze citatul caracteristic, iar perspectiva istorica generala in care sunt asezati autorii, intre precursori si afini, face posibila intelegerea mai adanca a tipologiilor, a conditiilor specifice. De altfel, CARTOJAN a preferat intotdeauna subiectele aflate la confluenta literaturii cu domeniile inrudite, ale folclorului, filologiei sau istoriei, cele mai bune studii ale sale aflandu-se in acest perimetru (cele despre cartile populare, despre originile liricii culte in Principate, despre Stolnicul Constantin Cantacuzino sau M. Kogal-niceanu). Alaturi de activitatea de cercetare, concretizata in numeroase opere importante, activitatea didactica a lui CARTOJAN a lasat roade inestimabile; modest si generos, el a indrumat si sprijinit din toate puterile pasiunea cercetarii in randurile studentilor sai, publicati cu cele mai bune lucrari inca de pe bancile facultatii in cele cinci volume de Cercetari literare pe care le-a initiat si condus (1934-1943). Numerosii sai elevi, raspanditi in tara si peste hotare, multi dintre ei savanti cu renume la randul lor, au dus pana departe faima profesorului lor si a scolii romanesti. A publicat mai multe cursuri, un album de paleografie (impreuna cu I. Bianu), a editat si prefatat editii de texte din scriitorii romani clasici.



OPERA

"Alexandria" in literatura romaneasca, Bucuresti, 1920; alexandria" in literatura romaneasca.
Noi contributii, Bucuresti, 1922; Legendele Troadei in literatura veche romaneasca, Bucuresti, 1925; Breve sto-ria della letteratura romena, Roma, 1926; "Fiore di virtu" in literatura romaneasca, Bucuresti, 1928; Cartile populare in literatura romaneasca, I Epoca influentei sud-slave, II Epoca influentei grecesti, Bucuresti, 1929-1938 (ed. II, I-II, 1974, postfata de M. Moraru); Istoria literaturii romane vechi, MII, Bucuresti, 1940-1945 (ed. II, 1980, pref. de D. Zamfirescu, postfata de D. Simonescu); Mihail Kogalniceanu. Activitatea literara, Bucuresti, 1942; Discursul de receptie (postum; neterminat, publicat de G. Mihaila), in Manuscriptum, nr. 2, 1984; Istoria literaturii romane vechi, pref. de D. Horia Mazilu, bibliografii finale de D. Simonescu, ed. ingrijita de Rodica Rotaru si A. Rusu, Bucuresti, 1996.

REFERINTE CRITICE

E. Turdeanu, in Buletinul Institutului roman din Sofia, nr. 1, 1941 (reluat in voi. Etudes de litterature roumaine, Leiden, 1985); D. Simonescu, in Revista istorica romana, fascicula 2, 1945; I. CARTOJAN Chitimia, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1966; N. Florescu, in Romania literara, nr. 49, 1983; D. Simonescu, in Romania literara, nr. 49, 1983; I. Zamfirescu, Oamenii pe care i-am cunoscut, 1987, G. Ivascu, Confruntari literare, III, 1988.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Nicolae CARTOJAN

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae CARTOJAN



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text