Poezia Noi de Nichita Slanescu este o meditatie pe tema destinului national dar in acelasi timp o oda inchinata poporului roman. Ideea exprimata de pronumele personal no/" reluat de patru ori este aceea a identitatii dintre poet, popor si patrie, asa cum o gasim la Mihail Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga.
De aici ideea ca tara ne apartine din mosi stramosi (sub noi strabunii sunt") care preia parca mesajul continuitatii din poezia Vara de G. Cosbuc. Daca in poezia Astfel poetul Marin Sorescu dezvolta aceasta idee prin asimilarea tuturor elementelor etnice neromanesti (Am stiut / Ca tot ce ne calca pamantul / Devine pasnica recolta"), daca M, Eminescu in
Scrisoarea III afirma prin voievodul Mircea cel Batran: Cum venira se facura toti o apa si-un pamant", la Nichita Stanescu avem enuntat modul prin care poporul roman si-a aparat fiinta nationala (Sintem dupa nevoie si lacrima si dinte"). Munca pasnica, dreptul la viata, dorinta lui de a fi prietenos cu toti (daca el vrea-l numim si prieten si vecine"), dorinta lui de a nu crea stari conflictuale (nu zicem rau de nimeni") vin dintr-o intelegere legica a lumii, asa cum a afirmat-o poporul roman in poezia Miorita.
Aceasta intelegere legica o gasim in expiesia noi sintem seminte". Expresia defineste locul si rolul poporului roman conceput pe baza raportului om - pom, ca un tot viu, mitul comuniunii dintre om si natura.
Asa cum un pom are radacini tot astfel lin neam are in pamant strabunii (Noi suntem in picioare sub noi strabunii sunt"). Legea armoniei si echilibrului este o lege fundamentala a creatiei dar in acelasi timp conceptia despre lume si viata a poporului roman (De-aceea poate-n libertate sa luceasca /deasupra noastra, universala bolta albastra"). Viata, existenta presupune un continuu efort creator: Caci ne-am facut-o singuri, zidindu-ne o casa". Desi poezia este simpla, Iara podoabe stilistice, ea ne impresioneaza prin mesajul profund patriotic, prin statornicia sentimentului de dragoste, prin profunda unitate intre poet- popor- patrie.
Poetul este o constiinta nationala si sociala iar poezia este o emanatie a acestei constiinte.
Samanta este un simbol poetic al rodirii. Samanta are in ea puterea de a genera o noua viata, asigura continuitatea prin repetabilitate. Ea ascunde in sine supreme puteri", cum zice Lucian Blaga in
Mirabila samanta, adica acele forte, care genereaza viata. Versul Noi suntem seminte" exprima tema poeziei, adica lupta pentru aparare-a destinului natinal.
Ideea poeziei este aceea a unei profunde identitati dintre poet, popor si patrie ca mod structural de a fi al poporului roman. De aceea poetul afirma ca el stie bine lucrurile fundamentale ale vietii: Stim cel mai bine locul si patima si rostul / Stim cel mai bine legea si mersul inainte". Expresia lapidara si sintetica se adreseaza cititorului avizat care stie sa inteleaga lucrurile esentiale tara ca ele sa fie explicate, adancite, ci doar enuntate. Cuvantul locul" sugereaza dimensiunea geografica a cpnstiintei nationale, pe cand patima" sugereaza intensitatea sentimentelor care-l leaga nu numai de pamant ci si de cer. Rostul omului este de a implini legea. Ea primeste forma prin datini, obiceiuri, traditii, spiritualitate si modul de a fi. Existenta in istorie a poporului roman este legica si legea da mersul inainte" care se face cu sacrificii,,cu perseverenta si rabdare, cu dragoste fata de tara. Simbolul lacrimci" sugereaza mila crestina, iubirea aproapelui, a Celui cazut, relatia directa dintre om si Dumnezeu. in acelasi timp prin expresia dinte" se sugereaza legea talionului (ochi pentru ochi si dinte pentru^dini:), anterioara crestinismului, care a premers legea iubirii.
Smerenia, cumpatarea, modestia, buna cuviinta, blandetea, curatenia, harnicia au caracterizat intotdeauna conduita poporului roman. El se multumeste cu putin, ii iarta pe cei ce-1 nedreptatesc: Nu cerem nimanuia nimic". Legea ospetiei este pastrata, ca o datina a poporului roman: .Aici si pairea. sarea noi o avem la masa / Caci ne-am facut-o singuri, zidindu-ne o casa". Casa este un simbol al continuitatii. Painea si sarea sunt simboluri ile vietii. Ideea continuitatii si sugerarea tezelor etnogenezei este exprimata prin expresia stapani peste pamant".
Generatia contemporana arc misiunea de a continua o traditie, de a lucra cu ravna, cu spor pentru propasirea tarii. Este un mesaj realist, pragmatic, patriotic, militant.
Poezia Noi da o imagine asupra stilului poetic, asupra universului poetic creat de Nichita Stanescu. El impleteste firul elegiaucu interogatia retorica, traieste istoria si demersul in cunoasterea lumii. Cuvantul devine un tezaur in care gasim oglinda lumii interioare a poporului roman.
Poezia este un tablou al sufletului, national, o icoana a tarii, o depasire a limitelor, o continuare a-traditiei poetice reprezentate de Ienachita Vacarescu,
Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu. Universul poetic se contureaza ca un templu viu al neamului, o meditatie care iese din perimetrul unei ordini interioare unde cauta sa se inscrie in legile obiective ale lumii, este o padure de simboluri. Este o imagine a aspiratiilor, este o prefigurare a posibilitatilor. Poezia trebuie sa reprezinte momentul angajarii, poeziei intr-un efort al omului si al societatii ele a se depasi, de a gasi un drum. Poetul il sugereaza prin simboluri, metafore, metonimii si alegorii.
Stilul lui Nichita Stanescu este grav, eroic, direct dar si insinuant, retoric dar si rafinat, ingaduitor dar si intolerant (suntem dupa nevoie si lacrima si dinte").
Poetul isi propuhe sa fie o constiinta nationala iar poezia este o emanatie a acestei constiinte, asa cum au fost pentru universul poeziei romanesti M. Eminescu, Lucian Blaga,
Ion Barbu. El cauta in teritoriile tainei adevarate, care dau sens poeziei, dar si unitate stilului. El cauta noi teritorii ale sensuri|or si-surprinde prin noutatea expresiilor (Noi suntem seminte", universala balta albastra"), dar si claritatea mesajului patriotic.
Iubirea mosiei strabune rasare din stratul aparent al cuvintelor simple incalzind discret textul, ascunzand o sensibilitate si o capacitate de transfigurare a realitatii intr-un vesmant cenusiu al expresiilor cotidiene: (Nu zicem rau de nimeni", stapani peste pamant", nai sunlem in picioare", Aici si painea, sarea noi o avem la masa").
Tragicul, sublimul, lupta launtrica, sacrificiul, culorile, istoria, omul, societatea sunt subtil sugerate. Ia acesl moment al bilantului, cand un neam stie sa uite marile nedreptati, ce i le-au lacul vecinii si dusmanii, cand stie sa-si pastreze virtutile fundamentale si constiinta nationala.
