Interpretare de text la prima vedere
" - Prea cinstite capitane Neculai! Noi suntem aicea mai multi gospodari si carausi din Tara-de-Sus, care foarte dorim sa cinstim cu domnia ta o ulcica de vin nou si s-ascultam intamplarea cea de demult
- Iubitilor prieteni, imi raspunse mazalul, mie mi-a placut totdeauna sa beau vinul cu tovarasi. Numai dragostea cere singuratate. Divanul nostru-i slobod si deschis si-mi sunteti toti ca niste frati!
Pe loc cufundand noi ulcelele in cofaiel, le-am inchinat capitanului si ne-am strans imprejurul lui, iar lautarii au prins a canta cu jale cantecul cucului. Ci nu mult dupa aceea, cand am istovit vinul, s-a ridicat si Ancuta de la foc cu puii fripti in tigla.
Dupa ce-a venit alt rand de vin s-am inchinat iar, intr-o vreme a ramas capitanul Isac de la Balabanesti putintel mahnit si, cuprinzand pe comisul
Ionita de umar, a oftat s-a zis, uitan-du-se spre pacla muntilor, la asfintit:
- Saraca tara Moldoveneasca! Erai mai frumoasa in tineretele mele!
Pe urma s-a intors spre Ancuta, tulburat, inganand cel din urma viers al lautarilor:
Trage, mandro, cu bobii
Trage, mandro, si-mi gaceste
Codrul de ce-ngalbeneste,
Omul de ce-mbatraneste" (M. Sadoveanu,
Fantana dintre plopi - povestirea a - IV-a din volumul Hanu-Ancutei, 1928)
intelegerea textului
■ In prima sa capodopera narativa, Hanu-Ancutei, din 1928, M. Sadoveanu a reunit noua povestiri independente, legate totusi intre ele (conform tehnicii literare a "povestirii in rama") prin cadrul legendar al hanului stravechi si prin eroii-povestitori, stransi in jurul focului, "intemeind sfaturi" si rostind intamplari pilduitoare.
■ In spatiul protector "ca de cetate" al hanului, construit cu ziduri groase si inzestrat "cu porti ferecate", se aduna calatori din toata Moldova si din afara granitelor ei, trecand peste barierele sociale, povestind fapte deosebite pe care fie ca le-au trait in mod direct, fie ca le-au fost martori oculari, ori le-au cunoscut din relatarile altora.
■ Criteriile obisnuite de apreciere interumana sunt abandonate, iar calatorii popositi la hanul ospitalier se pretuiesc reciproc dupa locvacitate si puterea de a-i impresiona pe ascultatorii de ocazie prin istorisiri iesite din comun, rostite in chip memorabil: "Cine le spune mai frumos, acela are lauda mai mare", decide comisul
Ionita din Draganesti "premiul" ad-hoc in cinstea povestitorilor improvizati.
■ Fragmentul epic citat pune in evidenta acest ritual al comunicarii intre personaje, repetat cu ocazia fiecarei povestiri, cand oameni de varste si profesiuni complet diferite, vechi tovarasi, ori necunoscuti, inchina ulcioare de vin si ospateaza laolalta, se cunosc si se imprietenesc treptat, deschizandu-si sufletele unii catre altii; scriitorul alterneaza naratiunea cu dialogul intr-un dozaj perfect, capabil sa reliefeze un intreg ceremonial, o arta chiar in procesul de comunicare si de apropiere spirituala interumana.
Identificarea particularitatilor stilistice
■ Dialogul in viziune sadoveniana are marcile proprii ale aplicarii strategiei politetii pozitive (sau negative, dupa caZ), asa cum se remarca si in textul propus spre analiza: formulele de adresare sunt ceremonioase si beneficiaza de epitete inversate cu valoare afectiva de intensitate superlativa {"prea cinstite capitane Neculai!", "iubitilor prieteni!"); cand formula introductiva este adresata Moldovei personificate in chip de prietena (sau iubita de sufleT), eroul din text recurge la epitete antitetice, cu potentarea celui exprimat printr-un adjectiv declinat la comparativ de superioritate ("saraca tara [] /mai frumoasa []").
■ "Divanul" tuturor povestitorilor este calificat de capitanul Neculai Isac prin epitetele "slobod si deschis", iar calitatea celor din prejma sa o precizeaza prin generoasa comparatie "imi sunteti toti ca niste fratT, nu in sensul unei inrudiri primare de sange, ci in sensul mai profund al filiatiei spirituale, obtinute numai printr-o comunicare sufleteasca.
■ Se impun, in stilul prozatorului, cateva repetitii preferate de acesta atat in dialog, cat si in relatarea propriu-zisa: familia lexicala a substantivului cinste (adjectivul participial "prea cinstite", verbul "sa cinstim"); pronume si adjective nehotarate ("toti", "multi", "alt"); epitetul atemporal "cea de demult" exprimat printr-o locutiune adverbiala de timp durativa; verbul de ceremonie "am inchinat"; substantivul arhaic in forma populara "ulcele" etc.
Concepte operationale aplicate
Definiti categoria genului epic numita povestire si forma sa particulara "povestirea in rama" (cu o lunga traditie in literatura antica, medieval-renascentista, moderna si actualA); in cadrul Tehnicilor discursive (capitolul de Limba si comunicarE) ati invatat despre strategia comunicarii si actiunea principiului politetii asupra relatiilor sociale prin doua modalitati: strategiile politetii pozitive si ale politetii negative (clasa a XII-a manualul Corint, p. 44); analizati efectele aplicarii acestora in relatiile dintre personajele sadoveniene reunite la Hanul Ancutei (in fragmentul mentionat si in alte pasaje narative, preferate de voi din cuprinsul povestirilor aceluiasi romaN).
Limba si comunicare
■ Exprimarea reverentioasa este asigurata de formule prin adresare ceremonioasa, frecventa pronumelor de politete ("sa cinstim cu domnia ta"), prin dialogul purtat numai la persoana a Ii-a plural, chiar daca interlocutorul este numai unul singur.
■ Limbajul prozei sadoveniene este arhaic si regional, in concordanta cu imaginile trecutului, glorificat totdeauna de scriitor, si cu savoarea graiului moldovenesc pe care 1-a ridicat la rang de expresie artistica: "prea cinstite", "carausi", "Tara-de-Sus", "foarte dorim", "mazalul", "slobod" "ci" (folosit cu sens invechit copulatiV), "am istovit" (am incheiaT), "comisul", "viers", "aicea", "gospodari", "ulcica", "divan", "cofaiel", "tigla", "pacla", "tineretele" "gaceste".
■ Sub influenta literaturii populare, pe care a recunoscut-o in nenumarate randuri, M. Sadoveanu foloseste diminutivele, care asigura ambiantei primitoare de la han o atmosfera placuta, intima, de caldura sufleteasca ("ulcica", "cofaiel", "putintel mahnit" "Ancuta") si reproduce versuri melancolice dintr-o doina de jale (despre desfrunzirea codrului si imbatranirea omuluI), intonata de lautari nelipsiti de la nici o petrecere in spatiul moldovenesc.
■ Idealizarea trecutului - a istoriei indepartate sau a "tineretelor" mai apropiate din viata furtunoasa a lui Neculai Isac - se realizeaza gramatical prin utilizarea aproape exclusiva a timpului perfect compus al indicativului, deoarece indica o actiune verbala deja incheiata in raport cu prezentul si permite atat scriitorului-povestitor, cat si personajelor sale-naratori la randul lor, sa realizeze perspectiva temporala prin marcarea duratei despartirii de aceasta si implicit de modelul etic oferit conduitei umane.
