Intr-o vreme, jidovul zise din urma:
- Dumneata, nevasta, dupa, cat vad eu, esti pornita pe lunga cale.
Gheorghita ramase inainte, Vitoria isi struni calul si-l potrivi in latura dreapta a saniei, intreba, fara a privi pe negustor:
- De unde stii dumneata asta? ti-a spus ceva domnu Iordan?
- Parca era nevoie sa-mi spuie? Vreau sa zic ca nu-i atat lunga calea, cat cotita. Sa admitem ca dumneata vrei sa te duci la Dorna, ca sa-ti gasesti barbatul. Asta nu-i mare lucru. Te sui intr-o sanie, feciorul dumitale si un om mana caii si te cara la Dorna. Acum, cat mai tine omatul, drumurile-s usoare. Ori, mai degraba, te repezi pana la Piatra, te sui in tren si gata.
- Negustorul are dreptate, clatina din cap Gheorghita, privind inainte.
- De ce am dreptate? rase domnu David. N-am dreptate deloc. Sa zicem ca te duci cu sania. Peste trei zile da un dezghet si nu mai ai ce face cu dansa. Dar poate ai a umbla pe margini de rapa, prin locuri unde au fost stani. Cu sania nu poti face nimic, - mai ales cand or porni puhoaie. Cu calu, poti trece. Vra sa zica, dumneata ai pornit cu gand sa intarzii, sa cauti, sa umbli cotind. Flacaul vad ca s-a bucurat de tren. In tren esti olog, mut si chior. Eu pana la Dorna vreau sa poposesc la hanuri, ori pe la oameni de prin sate, sa vad, s-aud. Nechifor Lipan poate nici n-a ajuns la Dorna.
Femeia asculta, ganditoare.
- Vra sa zica, domnu Iordan ti-a spus ce caut eu.
- Mi-a spus in scrisoare ca este buna marfa de vanzare, ca ai nevoie de parale, ca sa-ti gasesti barbatul. Asara, la crasma, am auzit si pe oameni graind. Dar ei suguiesc, ca oamenii. Ziceau ca Nechifor e dezertor de la nevasta si cand il vei prinde ai sa-l vari in inchisoare. Vorbe. Cand v-ati strans, neamurile lui s-a dumitale, ca sa judecati cazul - cine a fost de parere s-asteptati atata?
- Oi, domnu David, ofta munteanca; noi n-avem neamuri aici, la Magura. Ne-am dus de la locurile noastre cand eram tineri si ne-am facut aici asezare. Fratii lu
i Nechifor au umblat tot cu oile. Pe cat am oblicit, au ajuns intr-o iarna cu turmele pana la Cram.
S-au asezat acolo, la niste imasuri bogate, langa Marea. Zice ca sa vie inapoi dupa vreo cincisprezece ani, numai cu asinii, si pe samarele asinilor numai burdufuri de parale. Eu frati n-am avut; surorile mele au ramas departe incolo, dupa alti munti, si nu m-am mai raspuns cu ele. Batranii nostri s-au prapadit si ei. Asa ca aicea traim numai noi si cu copiii nostri. Sfatul meu a fost mintea putina cata o am de la Dumnezeu. Am intarziat asteptand. Ce era sa fac?
- Asa este, incuviinta negustorul. Acum dumneata ai ajuns sa crezi ca a pierit acolo.
- De ce?
- Pentru c-ai pornit dupa el. Altfel, cum ai asteptat pan-acuma, puteai sa astepti si de-acu inainte.
- Si asta-i adevarat. Dar eu n-am cugetat ca s-ar putea sa-l fi lovit hotii pan-a nu ajunge acolo. Avea la el parale cum am si eu acuma. Era indraznet si umbla si noaptea. Eu am hotarat sa nu umblu decat intre rasaritul si asfintitul soarelui si sa ma alatur pe cat oi putea pe langa oameni. Sunt pe lume destui rai, dar se afla si oameni de treaba. Asta-noapte a trimes Dumnezeu o dihanie, ca sa-mi arate pe doi dintre cei rai. Cum v-am povestit la crasma, au nazuit doi hoti la parale. Am inteles ca domnu Iordan e dintre cei de treaba, ca n-a zvonit catra nimeni ca paralele sunt la parintele Danila.
- Hm!
facu Gheorghita razand in sine.
- Asculta, nevasta, relua negustorul zambind si inchizand din ochiul drept. Cu ochiul deschis cata intr-o parte si aratatorul mainii drepte il tinea inaltat spre ochiul inchis. Asculta. Dumneata nu te incurca cu asemenea ganduri. Barbatul dumitale nu-i mort nici pe cale, nici la Dorna. Nevasta isi inabusi un tipat usor de bucurie.
- Stii dumneata asta?
- Nu.
Ea isi pleca fruntea.
- Nu pot sti, caci n-am fost cu dansul. Dar ca un om care stau si judec, zic asa, ca toate cele de pe lumea asta au nume, glas si semn. Aicea, in stanga pe deal, se vad sapte case de barne, sindrilite si acoperite de omat. Si prin sapte hogeaguri iese fum. Ele nu striga, - dar de spus, spun ceva. Mai intai, spun un numar: sapte. Al doilea, spun ca-i iarna si gospodarii stau la vetrele lor si pregatesc mamaliga si topitura. Daca dintr-un hogeag n-ar iesi fum, intelesul ar fi altul. Vra sa zica toate pe lumea asta arata ceva. Ai auzit dumneata vreodata moarte de om sa nu se afle, si les sa nu iasa la lumina? Se duc hultanii si corbii s-arata unde zace un trup lovit de banditi. Apa il da la mal daca-i inecat. Daca-i intr-o fantana vine vreme de seceta si fac picioarele semn celui care se uita intr-insa. Daca-i ingropat, se duce si lupul si scurma. Vra sa zica toate vorbesc: asa le-a randuit Dumnezeu. Toate trec din gura in gura, ajung pana unde trebuie si se afla. Fratii lui Nechifor Lipan, cum ai spus, au ajuns la Cram. E ca si cum ar fi murit. A venit totusi veste despre ei. De la sotul dumitale n-a venit, pentru ca el sta undeva si tine taina. Dac-ar fi pierit, nu se putea ascunde.
Eu ti-oi mai spune si alta. Dumneata trebuie sa crezi ca traieste, ca sa ai putere sa-l cauti.
Femeia clatina din cap si-si stranse buzele, cu usor dispret.
- Dintre toate cate-mi spui, domnu negustor, eu inteleg ca vrei asa sa ma mangai, ca un om cu inima buna. Sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si porunci. Mai ales daca-i pierit cat sa-l gasesc; caci, viu, se poate intoarce si singur.
- Bine, zise negustorul si tacu, indemnandu-si caii cu biciusca.
Cand ajunsera la Bistrita, soarele batea de la amiaza si stresinile din sat de la Tarcau taraiau, sticlind siraguri de margele vii. Bistrita insa avea pod verde de gheata. Treceau pe el sanii cu butuci, umblau oameni cumpanindu-si topoarele.
Numai in gura paraului se afla o toplita, unde bolborosea apa scanteind, ca un cuibar al soarelui.
Pe malul celalalt-poposira, ca sa-si hodineasca animalele. Vitoria si feciorul mancara langa desagi. Domnu David isi aduse aminte ca avea treaba la un negustor. Dar de acolo unde avea a se duce se vede ca gasise alti doi-trei negustori cu barbile carora isi amestecase si el ariciul lui ros, impletind intre barbi degetele. Asa cugeta munteanca zambind, asteptand si pazindu-i marfa, intr-un tarziu, domnu David se arata foarte grabit, facand pasi mari cu cizmele-i grele prin omatul moale. Scoase traistile de orz de dupa gatul cailor si puse mana pe bici.
- De-acu mergem, zise el. Am vorbit cu niste jidani de-aice, cum e obiceiul nostru, despre toate cate sunt pe lumea asta. Am aflat pretul cerealelor la Galati si la Hamburg si la Pariz. La Dorna n-a fost nici unul in iarna asta. Ce fel de oameni sunteti voi, ca sa nu va duceti nici unul la Dorna? Iaca, asa suntem noi, niste oameni care nu ne-am dus la Dorna. Bine, atuncea sa va deie Dumnezeu copii sanatosi si s-ajung sa va vad intr-o suta de ani. Da un pahar de vin bun mi-au dat, de ce sa spun ca nu mi-au dat? Cel mai bun vin se face aici la gura Tarcaului, din stafide de la Constantinopol.
- Ai stat cam mult, domnule negustor; noi ne grabim, rasari cu indrazneala Gheorghita.
- Aveti vreme, pana ce s-or topi toate omaturile si s-or scurge toate gheturile acestea, inainte de a vorbi despre toate, am imprumutat halaturi si mi-am facut rugaciunea cuvenita. De-acu sa mergem. Pana la asfintitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim, la un crestin om de treaba, imi am eu oamenii mei. La jidovi ma duc sa beau vin de stafide si sa-i intreb daca nici ei n-au avut treaba la Dorna in iarna asta. Daca n-au avut treaba nici ei, apoi atuncea am sa-i sudui. Au,mers asa in lungul Bistritei la deal, incet, pe drum de moina. Munteanca vedea in tovarasul lor om trimes, caci le era de folos. Avea limba agera si scociora prin toate partile.
Popasul de sara l-au facut la Bicaz, la han la Donea. Au ingrijit caii, le-au dat orz, au adus intr-o odaie tarhatul s-au stat de vorba cu femeia de gazda si cu crasmarul pana intr-un tarziu. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut.
- Era om vrednic si fudul, zise Donea hangiul; nu se uita la parale, numai sa aiba el toate dupa gustul lui. Nu l-am vazut de mult. Va fi avand treaba undeva la camp. Ori poate cununa si boteaza in sat la el. Dar cum da primavara, iar s-arata.
- De cand nu l-ati vazut? ispiti munteanca.
- Apoi cam de multisor, cam de asta-toamna. Se ducea in sus; avea bun cal.
Domnu David facu semn usurel cu ochiul drept. Munteanca nu mai intreba nimic.
- Dar de ce va interesati? intreba Donea.
- E dator niste parale nevestei acesteia zise domnu David.
- De ce nu-l cautati acasa la el, pe Tarcau in sus?
- Nu-i acasa; l-am cautat si eu. Acu de la dansul de-acasa venim si pana la Calugareni mergem tovarasie.
- Apoi atuncea unde poate fi gasit? Daca nu-i in munte, e la oile lui in balta, la Prut, ori la Jijia.
- Zice ca s-ar fi oprit la Dorna asta-toamna dupa ce-a trecut pe aici.
- Se poate; avea de negutat acolo oi de la niste ciobani. Daca le-a gasit nutret pe loc, se poate sa fi stat.
- Stii ceva, ai auzit ceva?
- N-am auzit nimica.
Vitoria ofta si-si freca domol ochii cu palmele, potrivindu-si broboada.
A doua zi, sambata, au incalecat iar s-au asteptat pe negustor. Iarasi intarzia. Nu-si scoase sania in drum decat dupa ce incepura a curge stresinile fulgerate de soare.
- De intarzierea asta chiar va rog, prietinilor, sa nu va suparati, se apara el razand. E din pricina tocmelilor noastre, a jidovilor, cu Dumnezeu. Azi e sambata si n-avem voie sa umblam pe drum. Numai daca ne aflam pe apa - putem merge mai departe, pana unde se ispraveste acea apa. Daca esti pe apa, n-ai incotro. Asa ca Dumnezeu ne-a ingaduit sa ne aflam calatori pe apa. Vazand ca trebuie sa fiu numaidecat desara acasa la Calugareni, am asteptat sa porneasca a curge stresinile si a se topi omatu. Cum a ajuns apa sub sanie, am putut porni. De-acuma tot pe apa merg pana acasa.
Vitoria se cruci.
- De unde asemenea randuiala? Ai stat de vorba cu Dumnezeul dumneavoastra?
- Eu nu; dar a stat de vorba cu el un neam al meu de demult, pe care-l chema Moise. Astfel calatoresc eu pe apa pana acasa
S-acolo imi iese balabusta inainte cu bratele deschise. Apa ramane afara, s
i-n casa gasesc vin si mancare calda. Aveti sa gazduiti la mine, daca nu vi-i cu suparare, asa cum gazduia si Nechifor Lipan.
- Pe cat inteleg, ti-a fost de multe ori oaspete.
- Mi-a fost. Are sa deie Dumnezeu sa-mi mai fie. Dupa socotinta mea, ai sa te intorci cu dansul.
Au umblat astfel vorbind; au lasat in urma si popasul de amiaza; si pe urma au prins a avea in coada ochiului stang, necontenit, umbra albastrie a Ceahlaului nins. Acuma acolo, in rapi sorite, scot botul din pesteri ursii, fornaiesc la soare si stranuta, in curand au sa bata din aripi asupra molizilor batrani cucosii salbatici s-au sa se lese pe crengi, ca sa ciuguleasca cucuruzi. Paraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopotei, si sar pe trepte de stanca si gheata -si apar din ele aratari de-o clipa jucand, cu rochiti si horbote de spuma.
Munteanca simtea si ea in nari, ca salbaticiunile padurilor, mireasma de apa noua. Era trudita dupa doua zile de umblet calare si c-o simtire de placere la gandul unui culcus moale.
La Calugareni, nu departe de Piatra Teiului, isi avea asezare, in dosul unei dugheniti s-a unei crasme, domnu David. I-a iesit inainte sotia, numai in carne alba si-n barbie revarsata, si s-a bucurat c-un glas de cantec. Apoi s-a uitat cu ochi holbati la munteanca, vazand-o ca scoate de dupa sa o pusca scurta hoteasca.
Vitoria si Gheorghita au intrat intr-o odaita peste sama de calda. Racaul s-a hranit bine. Munteanca a statut in picioare. A cautat o ulcica si a baut apa cu sete, ca sa stanga o arsita. Pe ferestruica se vedea in amurg Piatra Teiului, singuratica, cu gluga ; de omat in crestet.
- Sotul meu, se indrepta ea catra gazda, mi-a spus odata povestea stancii acestia.
- stiu, incuviinta domnu David, este o istorisire cum ca diavolul ar fi rupt candva, noaptea, piatra asta din varful Ceahlaului s-a adus-o pana aicea in brate, ca s-o lepede in curmezisul Bistritei, sa popreasca apele si sa inece cuprinsul. Dar cum o aducea in zbor, l-a apucat cantarea cea din urma a cucosilor. A lepadat-o si a fugit in pustie, la intuneric, ca sa nu-l fulgere soarele. Dar acestea-s numai vorbe de-a oamenilor.
- Daca se spune, trebuie sa fie adevarat, se impotrivi Gheorghita.
- S-ar putea sa fie adevarat, dar nu-i. Ori diavolul acela avea minte putina. De ce nu s-a intors in alta noapte, sa pravale piatra cu piciorul in Bistrita? Asa, piatra sta aici de pe cand nu erau oameni, nici diavoli; si lui Nechifor Lipan, de cate ori poposea la mine si se aseza la fereastra asta - ii venea asa un indemn sa se suie deasupra sa faca un semn cu securea impotriva demonului. Totdeauna ma sfadeam cu el si nu-l lasam. Striga ca vrea sa ieie s-un cofaiel de vin cu dansul, si lautarii. Cum auzeau de una ca asta, tiganii fugeau si se ascundeau dupa casa.
- Adevarat, era om cu hartag la chef, se invoi Vitoria. Mie mi-era drag cand il vedeam asa, cu mare coraj. Nu-i putea sta nimeni impotriva. Odata, venind noi de la Piatra, pe cand eram grea cu Gheorghita acesta, ne-au iesit inainte oameni manjiti pe obraz cu funingine. Au ridicat ciomegele asupra noastra si au strigat sa lepadam paralele pe care le avem si merindele pe care le purtam. Se suisera spre noi dintr-o rapa, la un corn de drum, pe inserat. Nechifor avea baltag. Numai si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele s-a inhatat baltagul. Atata a strigat: Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa. Aceia au ferit pe dupa niste chitei si s-au dus. De hoti nu se temea: avea stapanire asupra lor. Doar daca l-or fi palit dintr-o lature, prietini, pe furis.
Nevasta lui domnu David incepu sa deie din maini si sa vorbeasca intr-o limba straina. Negustorul lamuri:
- Nevasta-mea spune ca numai asa a putut sa-l doboare cineva. Altfel nu. Ii era drag si ei domnu Nechifor.
Vitoria isi luneca ochii, c-un zambet subtire, asupra ovreicei.
Femeia de gazda mai spuse ceva.
- Zice ca asta-toamna, cand a trecut spre Dorna, era singur si n-avea nici un tovaras. E adevarat ca eu nu l-am vazut. Ma aflam cu marfa la targ.
Gazda vorbi iar.
- Zice, lamuri negustorul, ca n-a stat decat putin. A plecat la drum asupra noptii.
Vitoria privea pe fereastra in intuneric si cumpanea in sine acele vorbe. Zice ca avea bani asupra lui si l-a rugat sa nu se duca; dar el n-a ascultat-o si s-a dus.
- Se poate, raspunse munteanca stramband si apasand din buze.
Gheorghita se lasase pe pat langa soba si adormise cu fata in sus. Femeia de gazda vorbi iar.
- Ce mai spune?
- Zice ca flacaul samana cu tatu-sau.
- Va fi samanand.
Dupa ce ramase singura, facu semnul crucii, marunt si de multe ori, asupra usilor si asupra perinei unde avea sa-si plece capul. Apoi se lasa pe un scaunas cu trei picioare, isi cuprinse genunchii cu palmele si statu aplecata, cu privirea-i de umbra atintita in, necunoscutul dinainte-i. Incerca sa-l opreasca pe Lipan si sa-i intoarca spre ea obrazul, ca sa i-l ceteasca. El era insa tot mai in fund. Peste el se revarsau ape de primavara.
Afara picurau stresini. Vantul de la sud susuia cu cresteri si coborari.
- Gheorghita, sopti ea asupra vedeniei, sa-mi raspunzi daca esti cu alta.
Flacaul se rasuci si deschise ochii.
- Ai spus ceva, mamuca?
- N-am spus nimic, raspunse ea, cu ochii atintiti asupra geamului.
El o privi un timp si inchise dintr-o data iarasi pleoapele, furat de dulceata somnului.
Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe; si le spunea, fara sa miste buzele si limba. I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinti vechi. Altadata il impunsese cu vorbe adevarate pentru placerea pe care o avea, el sa-si abata calul in preajma muierilor si sa poposeasca langa ele. I-l parasera bacii cei batrani, care erau oameni cuminti si iertati de Dumnezeu. Acuma, daca a pierit ii ramasese dator cu acele zambete si cu acele ceasuri. Se implinesc noua ani la Sfantu Gheorghe de cand a sarit ca o gaie asupra lui, sa-i vare cangile in ochi si sub barbie. El o dadea incet la o parte cu bratul si radea. Ea s-a inviersunat mai tare, pomenindu-i de-o rea si de-o sluta de la gura Tarcaului. Acolo-ti faci popasurile si-ti cheltuiesti averea, il impungea ea cu vorbe indesate, si iar isi raschira cangile. Atuncea el intai a lovit-o. Pe urma a cuprins-o la piept s-a strans-o peste brate. Ea a tacut deodata, ca si cum ar fi murit. I s-a lipit cu fruntea subsuoara. A asteptat dezmierdarile ca o ticaloasa. Acu sapte ani a lovit-o pentru alta. Intr-un an au fost ochi negri; intr-altul niste ochi albastri de nemtoaica, intelegea ea intr-o privinta ca, pentru un barbat ca dansul, acelea-s petreceri - cum bei un pahar de vin, ori cum rupi o creanga. Ea era deasupra tuturora; avea intr-insa o putere s-o taina, pe care Lipan nu era in stare sa le dezlege. Venea la dansa ca la apa cea buna.
Nu poate fi nici ovreica; nici unguroaica cu ochii verzi. El tot cazut undeva trebuie sa fie.
Il mai chema o data cu toata fiinta, iertandu-l pentru orice, si Nechifor Lipan nu-i raspunse.
In dimineata de duminica incaleca trudita si cu ochii cerniti. Asculta privind in alta parte felurite sfaturi ale negustorului. Rasari atenta numai la socoteli si recomandari de parale.
- Asta-i bine, incuviinta ea. Sa-ti platesc pentru gazduire. Sa-mi dai bani marunti de cateva mii, ca sa-i am la indemana. Nu vreau sa se simta ce am cu mine, ca sa nu ispitesc pe nimeni. Dac-ar fi paralele mele, n-as zice nimica. Mi le ia si pace buna!
Dar is paralele lui.
-A cui?
Ea raspunse tot din launtru, fara vorbe: A lui Lipan; a mortului, dar raspunse numai pentru sine. Primi paralele marunte, le lega
Intr-un colt de naframa si batu cu calcaiele in pantecele calutului pag.
Au umblat pana la Farcasa pe soare.
Cand au intrat in sat la Farcasa, deodata s-a pravalit de pe muntele cel mare un vant rece, tragand dupa dansul nouri negri si vartejuri de ninsoare. Cand au trecut prin dreptul bisericii, nu se vedea nici in cer, nici in pamant.
Vitoria a oprit calul, a descalecat. S-a inchinat spre locasul sfant.
- Gheorghita, vorbi ea; asta-i porunca sa facem popas aici. A descalecat si feciorul. Au luat caii de capastru si au cautat gazda.
